Dragii mei,
În aceasta dimineaţă, treaza fiind,aud un glas care face un anunţ uimitor pentru cei care nu cred, si totodata ,un anunţ asteptat de multi dintre noi ,cei care credem in existenţa lor.
Glasul spunea aşa :
"Invazie !
Invazie de Extraterestri!
Iar un alt glas tremurand, zice:
Nu ştiu ! Eu nu cunosc ce inseamna ,Invazie de Extraterestri.
În aceasta clipă dragii mei, aveam in faţa ochilor închisi,o priveliste uluitoare.
Asa cum privim pe timp de vară spre Răsărit, si vedem cum Cerul se înroşeste înainte ca Soarele să apară, tot aşa ,vedeam si eu la Răsărit ,sub un Cer de ziuă, o poarta de Lumină alba orbitoare.
Era ca şi cum , pe acea Poarta de Lumina alba orbitor de stralucitoare, de intrai sau ieseai de acolo, era o altă Lume,era o alta Planetă.
Era locul, de unde se ridicau OZN-urile.
Dragilor, asa precum pleaca avioanele la luptă şi înnegresc Cerul, tot la fel, se ridicau din Lumina alba care le şi propulsau, multime de OZN-uri (de farfurii zburatoare ).
.
Dragii mei, asa cum deschidem poarta ca sa iesim in strada,sau asa cum deschidem usa, ca sa iesim din casa la lumina de-afara,tot asa ,si aici la Rasarit, ca de după Pământ, s-a deschis o Poarta de Lumina albă, o Lumină densă şi orbitor de stralucitoare.
.
Asa cum Soarele este mare cât roata carului atunci când rasare, si când este încă la Orizont, inchipuiţi-vă dragilor, vreo şase Sori, suprapusi doi câte doi, cam asa de mare,era Poarta de Lumina alba orbitoare ,ce ducea spre Tărâmul Extraterestrilor.
Dar trebuie sa va spun că ,din multimea OZN-urilor care se ridicau cât am clipi din ochi, atunci când ajungeau sus, cam la înaltimea unde zboara Avioanele,mai erau unele dintre ele ,care se prabuseau intr-o clipă,si se infingeau in Pământ cu marginea zimţata.
.
Din primele 10 OZN-uri care s-au ridicat,două s-au prabusit si s-au infipt cu marginea zimtata in Pământ,asa ca in imagimnea de mai sus.
OZN-urile care se ridicau din Lumina orbitoare, care le si propulsa, erau supravegheate de Extraterestri.
Stateau in picioare si se miscau dintr-un loc in altul,dirijând fiecare OZN care urma sa se ridice ,din Lumina alba orbitoare.
.
În final ,Cerul de ziuă se înnegrise de OZN-uri, care zburau cu viteza fulgerului dinspre Răsărit, spre mijlocul Cerului.
Dragii mei, eu stiu că acest subiect cu EXTRATERESTRI este foarte controversat, dar va asigur că, acesti omuleti gri- cenusii,albi sau verzi,exista !
Faptul că Pământenii nu-i vor, si nu recunosc ca ar exista si ei in acest Univers, iata că se vor mânia, se vor grupa, arătându-se oamenilor faţă către faţă.
Cu dragoste,Maria.
PS.
Am adus mai jos o informatie din SUA, a unui angajat al Guvernului american, care ne spune foarte multe despre OZN-uri, dar si ce se ascunde acolo, si de ce nu se vorbeste pe faţă,despre existenţa EXTRATERESTRILOR.
Iata :
Proiectul SERPO – adevăr sau fictiune ?
,,Sunt un
angajat pensionat al guvernului SUA. Nu voi intra în detalii despre trecutul
meu, dar am fost implicat într-un program special."
Aceasta a fost declarația de deschidere trimisă de o
sursă anonimă în noiembrie 2005, unui grup de discuții OZN prin e-mail,
coordonat de fostul angajat al guvernului american Victor Martinez. E-mailurile
au relevat existența proiectului SERPO, un program presupus de schimb
între guvernul SUA și extratereștrii de pe SERPO, o planetă din sistemul stelar
Zeta Reticuli.
Originile programului au început, se presupune, după
ce două OZN-uri s-au prăbușit la Roswell și Corona, New Mexico în 1947.
Singurul supraviețuitor extraterestru recuperat din accidentul de la Corona se
presupune că a asistat armata SUA în stabilirea de contacte cu Ebens, semenii
săi de pe SERPO. Această comunicare în cele din urmă a condus la un program
comun de schimburi în 1965, în care 12 militari SUA special instruiti s-au dus
pe SERPO la bordul uneia dintre navele spațiale ale civilizatiei Eben, ca parte
a unei misiuni de 12 de ani, pentru a afla mai multe despre geologia si
biologia planetei SERPO, precum și de-a învăța mai multe despre Ebens.
În timpul misiunii, sa aflat că SERPO este la aproximativ
37 de ani lumina distanta de Pamant, are doi sori, este puțin mai mică decât
Pământul, și are o atmosferă similară. Cu toate acestea, nivelul radiatiilor
asupra SERPO au fost mai mari decât pe Pământ, pentru aceasta echipa a trebuit
să-si țină trupurile acoperite în orice moment. Ebens au avut lideri, dar nici
o formă reală de guvernare și au trăit în comunități mici, cu un oraș mare,
care a acționat ca punct central al civilizației. Populația totală de pe
planeta a fost de aproximativ 650.000.
Echipa de 12 oameni au rămas pe SERPO până în 1978,
când șapte bărbați și o femeie au revenit pe Pamant. Doi membri ai echipei au
murit pe SERPO în timp ce alții doi au decis să rămână acolo. La întoarcerea pe
Pamant, echipa a fost izolată până în 1984 pentru interogatorii si rapoarte.
Din cei opt, care au revenit, toți au trecut cu bine de bolile cauzate de
excesul de radiații de la sorii dubli ai lui SERPO. Nu se știe nimic despre cei
patru care au rămas pe SERPO. Aceste rapoarte au provenit de la o sursă anonimă
extrem de plasată, care a avut acces la relatările de pe casetele audio ale
interogatoriului echipajului din proiectul SERPO (forma scrisa cuprinde 3.000
de pagini din raportul proiectului SERPO, din care porțiuni pot fi citite la www.serpo.org ).
O veche poveste facuta noua
Autor și regizor Linda Moulton Howe, a spus prima dată despre un program
de schimb ET/ Pământ în 1983, atunci când a făcut cercetări OZN pentru
productia The ET Factor, un documentar pentru HBO. La acea vreme, ea a fost abordată de către sergentul
Air Force - Richard C. Doty care i-a spus că i-a fost dată aprobare pentru a
difuza informații secrete Air Force și înregistrări video în documentarul său. Unele
dintre aceste informatii, a spus el a implicat un program de schimb de oameni
care au plecat din Baza Aeriana Holloman in 1964, pentru Zeta Reticuli. Howe a
spus că trei oameni au plecat, dar unul a murit pe planeta extraterestră; unul
a înnebunit (dar nu a existat nici o informație cu privire la soarta lui); și
unul s-a întors pe Pământ care trăieste într-o casă în condiții de siguranță a
guvernului SUA pe o insulă care nu trebuie divulgată.
Doty a promis să furnizeze lui Howe un material care ar confirma
existența unei rase extraterestre, inclusiv oficiali guvernamentali și
documente militare, filme și fotografii. Cu toate acestea, el a continuat să
colaboreze cu Howe până când în cele din urmă superiorii săi au decis sa fie
împotriva eliberării de orice alte informații suplimentare. Fără dovezile lui
Doty, HBO a renunțat la documentarul din 1984.
Din acel moment, numele Doty a apărut în legătură cu alte presupuse
secrete OZN / guvernamentale, cum ar fi documentele despre MJ-12(Grupul Majestic-12 extrem de secret la acea
data format din 12 persoane care controlau fenomenul OZN, n.t.), deci nu
este o surpriză să aflăm că Doty (acum un civil) este, de asemenea, în legătură
cu lansarea povestii Proiectului SERPO. Și acest fapt sigur face această poveste suspectă.
Alti cercetatori OZN de-a lungul anilor, de asemenea, au spus povesti
similare despre un program de schimb de secrete între Statele Unite și o rasă
extraterestră, dar recentele dezvăluiri SERPO conțin mai multe informații decât
au fost lansate până în prezent. În ceea ce privește motivul pentru poveștile
anterioare variază considerabil pe detalii (cum ar fi numărul de membri ai
echipei trimise pe SERPO), s-a sugerat că informațiile au fost în mod deliberat
scurgeri în biți și piese de cei din interior care simt că astfel de secrete nu
ar trebui să fie păstrate secret fată de public, și care au fost introduse în
mod intenționat, în scopul de a ascunde identitatea martorilor.
Nu a fost vorba de o eventuala marturie ale unor fotografii realizate pe
SERPO de echipa de schimb, dar până acum, nimic nu a apărut pentru a da crezare
la această poveste. Până la momentul în care vor fi eliberate dovezi reale,
fizice despre Proiectul SERPO, această poveste, din păcate, poate fi tratată ca o altă poveste
neverificabilă OZN, chiar dacă una interesantă.
Concluzie
Din pacate, până ce ierarhia piramidală malefică nu va fi doborâtă nu vom
afla adevarul despre foarte multe proiecte secrete, inclusiv in parteneriat cu extraterestrii.
De-a lungul timpului, au fost incercari multe de a desecretiza acest subiect,
dar elita a actionat prompt mergandu-se pana la crime pentru a nu divulga
populatiei acest adevar, pentru ca astfel pierdeau controlul asupra maselor.
Dar cu toata disperarea lor, in prezent tot mai multe informatii ies la lumina
si foarte multi oameni cred cu adevarat ca NU SUNTEM SINGURI in Univers. Acum
dezvaluirea ar mai avea efect asupra celor creduli, ignoranti si rau-voitori
care inca mai cred ca extraterestrii nu exista.
Mai este o categorie de oameni care recunosc ca ar fi posibil sa fie, nu
neaga, dar nu vor sa-I vada, ego-ul lor nu accepta inca un asemenea contact,
iar acestia sunt inca multi si de-asta va mai dura pana la momentul Primului
Contact…
eu cred ca daca extraterestrii buni ar ateriza pe pamant fara sa fie atacati de vreo armata a SUA atunci ei ar impartasi pamantenilor tehnologii avansate privind obtinerea energiei gratuite, pentru vindecarea multor boli si multe altele ; problema e ca americanii si Vestul in general nu vor ca extraterestrii sa faca cunoscute aceste tehnologii care ar face viata oamenilor mult mai usoara si capitalistii nu s-ar mai imbogati vanzandu-ne noua energie scumpa , mancare scumpa si proasta , medicamente scumpe care mai rau ne otravesc decat ne vindeca.Mi-ar placea ca navele extraterestre sa dezactiveze toate armele americanilor , sa le dea o lectie pt ca ei sunt impotriva recunoasterii existentei extraterestrilor.
RăspundețiȘtergerecuvantul invazie nu suna bine deloc,dar sa speram ca vin cu ganduri pasnice si ne vor ajuta sa facem din aceasta planeta ceea ce merita cu adevarat
RăspundețiȘtergereIntrebare : este posibil ca invazia despre care se vorbeste in viziune sa nu aibe loc pe planeta pamant ci pe alta planeta din galaxie care este asemanatoare cu pamantul? Sau viziunile pe care le aveti sunt legate strict de planeta noastra? Va multumesc!
RăspundețiȘtergereDraga Doamna Maria,in umila mea opinie,ca credem sau nu, ei exista,este firesc.Problema este ca, noi ca pamanteni, nu ne cunoastem cultura,obiceiurile,credintele si intre guvernele de pe pamant nu este sinceritate si respect.Ma gandesc ce s-ar intampla daca ar veni acum cand semeni d-ai nostri ucid in numele unui crez,a unui orgoliu,nu au inteles viata si nu o respecta.Nu intru in detalii,dar ce s-ar intampla cu ei ? Exista o BARIERA impusa de maniera in care natiunile coabiteaza pe planeta noastra.Oamenii sunt o frumoasa creatie,dar multi persista in intentiile lor rele asupra semenilor.Am citit un articol in care un OZN a fost atacat in timpul unor experiente cu rachete, in urma carora au fost pierderi de ambele parti.Probabil ei vor sa ne inteleaga.Pana nu atingem treapta iubirii,eu nu vad posibilitatea unui contact frumos cum ne-am dori noi sa fie.Dumnezeu Bunul stie cum v-a fi.Sa lasam totul in voia lui.Mi-as dori insa atat de mult ca ei sa stie ca noi oamenii de rand iubim si noi pacea.Imi doresc atat de mult sa se incheie pe vecie era militarizata,sa inceapa era pacii,condusa de Domnul Nostru Iisus Hristos ! Sunt multe de spus.Tocmai de aceea a existat aceasta bariera, din pricina maleficului care domina pe pamant.Oare acesta este adevarul ? Acum problema noastra cea mai delicata este sa ne mantuim sufletele...Dumnezeu Bunul sa aiba mila de noi toti,terestri si extraterestrii...Eu ii iubesc pe toti.Cu drag,Gina.
RăspundețiȘtergereZETA RETICULI..ESTE O INVENTIE...OZN CAND DECOLEAZA DUPA PĂMÂNT SE ÎNDREAPTĂ SPRESOARE SAU DUPA SOARE.
RăspundețiȘtergereDACA OAMENII AU FOST CREATI DUPA CHIP SI ASEMANAREA LUI DUMNEZEU ,PASARILE SI ANIMALELE ..ETC. DUPA A CAROR CHIP AU FOST CREATE ?!
RăspundețiȘtergerevedeti filmul:https://www.youtube.com/watch?v=sHbqapiQTXs
RăspundețiȘtergereARMATA SUA A FACUT NENUMARATE EXPERIMENTE LA NIVEL PARANORMAL CU SI DESPRE EXTRATERESTRII SI AU CUNOSTINTE BOGATE,ARMATA SUA ARE SPECIALISTI IN HIPNOZA,OAMENI CLARVAZATORII,CUNOSCATORI DE TAINE,STIE ENORM DESPRE MISTERELE ACESTUI UNIVERS.ARMATA SUA ESTE CU ADEVARAT UN IMPERIU IN TOATE DOMENIILE.SI AM IMPRESIA CA E MAI PUTERNIC CA RUSIA.SUA ESTE NUMBER ONE PE GLOB,PAREREA MEA.
RăspundețiȘtergereSi astia sunt maniosi. Oameni, entitati, extraterestri calmi si fericiti nu vezi? Dumnezeu e suparat si manios, extraterestrii sunt maniosi, oamenii sunt...cum sunt. Unde Doamne iarta-ma au disparut bucuria, fericirea, calmul, bunadispozitie, rasul...?
RăspundețiȘtergereEu,personal nu cred in existenta acestot extraterestrii.Si chiar daca as crede...la ce mi-ar folosi?....
RăspundețiȘtergereIn Biblie nu scrir nicaieri explicit ca exista alte planete populate cu fiinte,, inteligente" care pot lua contact cu noi.Si chiar asa.. daca sunt si ei fiinte create de Dumnezeu,atunci sa fie sanatosi.Probabil ,i-a creat pt un scop numai de El stiut.Daca ar fi fost importanti pt omenire,Dumnezeu i-ar fi inclus in Scriptura.
Deci,crestinii sa stie ca Iisus Hristos nu S-ar supara daca din nepricepere nu putem recunoaste ca acesti,,vizitatori" sunt trimisi de Dumnezeu,ci s-ar bucura sa vada ca suntem extrem de circumspecti.Iar daca acesti,, vizitatori" nu sunt trimisi de Dumnezeu,cu atat mai mult Se va bucura vazand ca nu ne-am plecat inselarii lor.
Trebuie sa intelegem ca diavolul se poate arata in diferite feluri,luand nu numai chipul unui inger de lumina cu si al unui extraterestru.
In fine...Scopul vietii crestine nu este a raspunde corect la intrebarea:Exista sau nu extraterestrii?.Scopul vietii este mantuirea(cel putin pt.mine).
Crestinii trebuie sa observe ca lumea merge spre rau,ca lumea se rupe de Hristos,ca lumea se lasa cucerita de duhurile intunericului.Trebuie sa luptam cu toate puterile pentru a nu parasi calea mantuirii.
Cine este crestin stie ca lumea,cu pasi mai mici sau mai mari,se indreapta catre Sfarsit.Oricat de mult ar amana Dumnezeu sfarsitul,vrand din marea Sa dragoste sa le mai dea oamenilor vreme de pocainta,Sfarsitul va veni.Si atunci cei care i-au asteptat pe extraterestrii isi vor da seama ca asteptarea lor a fost zadarnica.Vor regreta amarnic ca in loc sa Il cunoasca pe Hristos,au cazut in "plasa" intunericului.
Deci,eu personal nu vreau sa-i vad pe acesti extraterestrii,eu doresc sa-l vad la momentul potrivit numai pe mantuitorul nostru Iisus Hristos
Doamne Dumnezeule,te rugam sa patrunzi numai Tu in inimile noastre si sa ne ajuti sa nu fim inselati de fel si fel de ,,invataturi" care nu sunt conform cu ceea ce doresti Tu.Iti multumim!
Draga Liliana,natura ta circumspecta si grija pentru adevar este de apreciat. Dar,draga mea,imi poate si mie cineva explica de ce eu de cand eram copil si habar nu aveam de ce este in cer si nu aveam notiunea de extraterestrii,de ce priveam ore in sir stelele stiind ca acolo am prieteni intrebandu-ma cand au de gand sa vina ? Eram doar un copil asteptendu-mi nistre prieteni care urmau sa vina de sus,acum am 51 de ani.Pe vremea lui Ceausescu numai de extraterestrii nu stiam noi,plus ca era doar un semn de intrebare existenta fiintelor inteligente in univers.Parintii mei sunt oameni simpli,nimic nu mi-a influentat simtamintele.Mama se supara adesea zicand "mai casti mult ochii la stele?" Am vrut sa studiez fizica sa pot intelege mai bine universul,sa fiu mai aproape de prietenii mei.Dar s-a intamplat altfel : am devenit asistenta medicala,cu credinta in Dumnezeu si am ajuns la concluzia ca pot fi mai aproape de prietenii mei cu inima iubindu-i,oriunde ar fi ei si oricum ar arata ei.SIMT ca exista,eu atat pot sa spun.Desi nu am avut experiente in acest sens,este ceva dincolo de mintea mea... Apoi vis a vis de Sfanta Scriptura,vezi dialogul pe care-l are Mantuitorul nostru cu unul din preotii ( Natanael ) care l-a intrebat despre nasterea din nou.Iar acolo Domnul ii raspunde.Citeste te rog,9raspunsul sau.Apoi a spus ca mai are oi care nu sunt din staulul acesta.Sigur,s-a referit la celelalte popoare in raport cu poporul evreu.Dar staul poate fi si planeta Pamant.Sa fii binecuvanta.Asa este insa : preocuparea noastra principala acum este sa ne mantuim sufletele,si sa traim iubirea.Cu mult drag si cu multumiri ca frumos exemplu este sa doresti sa-l vezi pe Mantuitorul nostru cand v-a fi vremea.Lucia.
ȘtergereStimata Liliana, ma straduiesc sa duc evanghelia (1 Cor 15:1-10) pe strazi la toti pe care ii intalnesc. Sunt un numar semnificativ de oameni care au nevoie de o explicatie coerenta la fenomentul sa-i zicem OZN mai inainte de a putea asculta din punct de vedere rational mesajul biblic. Deci da, aveti dreptate ca nu e scopul vietii raspunsul la intrebarea despre extraterestrii, ci mantuirea. Totusi, daca imi ingaduiti, cercetati faptul ca ocultismul si fenomenul asa-zis OZN sunt puternic conectate. (Sa fim gata sa dam un raspus - 1 Petru 3:15.) Stiu oameni care n-au crezut Adevarul si acum nu prea mai pot face deosebire intre realitate si o constructie inselatoare care li s-a pus in fata ochilor. Luati toata armura (Efeseni 6), ca avem de luptat impotriva unor entitati neomenesti.
ȘtergereDraga Lucia,simt ca esti o persoana deosebita si oarecum ne asemanam.Iti marturisesc ca si mie imi placea sa privesc cerul cand eram mai mica si inca imi place.Aproape in fiecare seara, cand ma intind in pat,privesc bolta cereasca in toata splendoarea(cerul,luna,stelele).Simt o liniste in suflet,cand stiu ca acolo sus, este Cineva care imi asculta rugaciunile si confesiunile.De aceea cred ca ne place sa privim cerul,pentru ca acesta este Tronul lui Dumnezeu.
ȘtergereAcum te intreb eu draga Lucia,de ce crezi ca extraterestrii ar trebui sa fie prietenii tai?.Eu,cred ca prietenii nostri de Sus,ar trebui sa fie: ingerii,sfintii,aceia care il roaga pe Dumnezeu sa ne ajute pe noi,oamenii, care suntem pe acest Pamant.Iar aici Jos pe Pamant,toti oamenii ar trebui sa fie prieteni intre ei(sa ne iubim,sa ne respectam,sa ne ajutam, etc).
Si apropo...nu cred Lucia draga,ca creaturile acelea ti_ar placea sa fie prietenii tai.Dupa cum am mai spus,ca exista ...ca nu exista...lasa-i acolo unde sunt si nu te mai gandi la ei... Gandeste-te la Mantuitorul nostru Iisus Hristos.Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne dea multa intelepciune! Cu drag,Liliana
Draga anonim O9:04,va apreciez pt.faptul ca raspanditi Evanghelia peste tot. Dumnezeu sa va ajute!
ȘtergereV-am spus care este parerea mea despre extraterestrii.Dar,nu trebuie sa facem o tragedie din asta...
Perimteti-mi sa va adresez o intrebare:Care dintre acestia este mai bine placut in fata lui Dumnezeu?
1. O pesoana care crede ca exista extraterestrii,dar face voia lui Dumnezeu(respecta poruncile,etc)sau
2. O pesoana care nu crede in extraterestrii,dar nu traieste conform invataturilor Lui Hristos.
Deci,repet,atata timp cat nu ne punem speranta in ei,eu consider ca este Ok(aceasta este parerea mea).
Speranta noastra trebuie sa fie Dumnezeu!
Isaia 45:6,
Ca sa se stie de la rasarit si pana la apus ca nu este nimic afara de mine!
Eu sunt Domnul si nimeni altul!
Si inca ceva va rog,haideti sa facem putina Lumina pe acest blog si sa ne scriem numele.De ce trebuie sa stam in anonimat?
Sincer,nu prea imi place sa conversez cu anonimi...
Sper sa nu va suparati si Dumnezeu sa va binecuvanteze!
Draga Liliana,multumesc foarte frumos pentru maniera minunata in care mi-ai raspuns.Te apreciez si imi place cum ai prezentat punctul tau de vedere,chiar daca este un picut diferit de al meu in ceea ce priveste fiintele calatoare printre stele sau alte civilizatii.Ai dreptate Cerul este casa noastra,acolo unde sunt ingerii si sfintii lui Dumnezeu.
ȘtergereBravo Gina! Sunt total de acord... De altfel, nu se intreaba nimeni cum de in cateva zeci de ani tehnologia s-a dezvoltat cat nu a reusit omenirea in mii de ani??? V.R.
RăspundețiȘtergereDraga V.R.,stiinta se dezvolta in progresie geometrica,pe masura ce tehnologia evolueaza.Pe mine ma ingrijoreaza ca nu am evoluat spiritual in aceeasi progresie,pentru ca este ca si cand ai da un cutit in mana unui copil si nu stie sa-l foloseasca sau se raneste pe sine ori pe altul de langa el.Si mai ales unui copil rau educat...De aceea sunt de acord ca prioritar este sa ne mantuim sufletele sa fim pregatiti pentru plecare...Bunul Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti si buni si rai,si pamanteni si nepamanteni,astfel ca toti sa cunoasca pacea,iubirea si lumina lui Dumnezeu,toata zidirea sa guste pacea,armonia si dezvoltarea armonioasa a intregii zidiri,a tot ce exista si v-a exista.Asta sper,asta ma rog si asta doresc.Dumnezeu sa fie Binecuvantat in tot ceea ce voieste sa faca...Cu respect pentru Doamna Maria si toti cititorii blogului sau,Gina.
Ștergereparintele cleopa,intalnire cu extraterestru ( https://www.youtube.com/watch?v=JRyRL6WrTIo )
RăspundețiȘtergerecia publica dosare secrete,citeste aici
RăspundețiȘtergerehttp://playtech.ro/2016/controversa-extraterestra-cia-a-publicat-dosare-secrete-despre-ozn-uri/
Pentru unele constiinte aparitia stelarilor reprezinta o stare de frica (invazia), pentru mine inseamna intalnirea cu familia mea, deci o bucurie imensa! Eu interpretez aceste mesaje legate de extraterestrii, ca fiind de fapt o testare a umanilor legat de fricile care inca ii stapanesc! Chiar nu vreti sa le eliberati? V-ati atasat atat de mult de ele incat nu mai concepeti viata fara ele!
RăspundețiȘtergereAsta-i un semn clar, ca inca, nu ati gasit calea spre lumina ca sa va puteti elibera, inca sunteti dominati de entitati atasate care va induc frica ca sa se poata hrani.
Voi nici macar nu stiti, ca aceste frici va sunt induse, nu sunt ale voastre. Acestea sunt energii ratacite care s-au asezat in campul vostru energetic asteptand sa fie eliberate, dar trebuie sa le constientizati prezenta, si apoi sa le aratati calea.Mintea voastra tot asteapta sa vina cineva sa va elibereze, dar nu va veni nimeni din exteriorul vostru.Eliberarea - mantuirea, vine dintr-o munca interioara de recunoastere, eliberare si vindecare
a sinelui vostru interior.Vindecati-va copilul interior caci este extrem de bolnav din cauza neascultarii cerintelor sale de iertare , iubire si apreciere. Iertati-va , ascultati-va si iubiti-va pe voi insiva, alta cale nu exista sa ajungeti la ceea ce voi sunteti.Voi va hraniti cu invataturile altora, in loc sa va ascultati pe voi. Luati aceste mesaje ca niste"palme peste fata"pentru a va trezi din anestezie!
EU SUNT D
SA VINA ODATA EXTRATERESTRII SA NE JUCAM!!!
RăspundețiȘtergereCu parere de rau Liliana MURESAN si D. va contrazic-ca sa ma intelegi un pic,D(Z),eliberarea ar insinua ca Dumnezeu ne-ar fi lasat sclavi,ceea ce nu de poate. In pide vorbind cum Iisus ne invata,fructul trebuie sa se coaca pt. a ajunge energie,asa santem si noi,destinati sa ajungem energie,lumina !
RăspundețiȘtergereDraga anonim 16:27,este vorba de eliberarea din sclavia propriilor noastre intelegeri eronare,gresite educatii,din sclavia placerilor noastre de care devenim dependenti,din sclavia orgoliilor noastre.Desigur ca Bunul Nostru Tata Sfant Dumnezeu,nu ne-a lasat sclavi,ne-a lasat liberi ca pe niste fii.Dar noi nu ne-am maturizat, parca nu am terminat de crescut : priviti va rog in lume ce se intampla acum.Sunt uluita cum oameni in secolul 21 ucid inca in numele unui crez,al unui orgoliu si ce este mai grav,in numele Lui Dumnezeu - care este viata...Ramai mut...Si adevarat este: frica este o metoda de control al maselor,de manipulare a energiilor creative ale oamenilor.Imi cer iertare,nu mi-am exprimat decat opinia.Multumiri pentru comentariul dumneavoastra care m-a ajutat sa gandesc mai profund chiar la mine insami.Lucia...
ȘtergereANONIM 16:17 NE INCALCIM IN CUVINTE.DE FAPT CUVINTELE SUNT NISTE SUNETE.EU DAU O NUANTA,TU ALTA NUANTA.ESTE CU NEPUTINTA SA NU VINA SMINTEALA.
RăspundețiȘtergereNoi romanii suntem departe de a fi in pericol de asimilare sau amestecare a ADN-ului cu cel extraterestru...cand la vot va fi PSD sub pragul majoritar atunci sa ne facem griji...
RăspundețiȘtergereSA IUBIM SI PARLAMENTARII,CA SA NE MEARGA BINE.DACA NOI HULIM PE CEI DE LA PUTERE ATUNCI HULIM SI PE PARINTII NOSTRII SI CHIAR PE DUMNEZEU.SUNTEM ATAT DE MANDRII,INCAT NIMENI NU SE MAI RIDICA LA ASTEPTARILE NOASTRE.SI ASTFEL IN LOC SA FIM SMERITI SA TRANSFORMAM PAMANTUL IN RAI,NOI DE FAPT IL FACEM IAD.
RăspundețiȘtergere