miercuri, 16 decembrie 2020

PENTRU NECREDINCIOSI !!! CUVANTUL DOMNULUI ESTE PESTE TOT, SI - AICI PE BLOGUL DUMNEZEU EXISTA - MARTURII !

                  Image result for NASTEREA DOMNULUI


              23 Octombrie 2001, ora 3,15 noaptea !

Dormeam la această oră, dar o LUMINĂ puternică, îmi strabate întreg trupul şi astfel, mă trezesc, dar nu deschid ochii şi aud glas puternic ce răsună în CER şi pe pământ.
 Citez :

                "Pentru cei care vor respinge întreaga Forţă, acestia vor auzi CUVANTUL  DOMNULUI !
Cugetati la tot ce se intampla !
Cugetati la tot ce spune DOMNUL !"

Clipă în care, am în faţa ochilor închişi, în plafonul camerei mele care nu mi exista ca, si plafon, am o LUMINĂ  aurie ca de soare, iar în mijlocul LUMINII ca de soare era scris cu un alb orbitor de strălucitor, un singur CUVÂNT subliniat cu două linii, iar acesta era :
                  
                                   "VEZI "!
                                =========

Şi am văzut o Balanţă (cantar) ,aşa cum arată ea firesc ,cu un băţ la mijloc la vertical, altul deasupra lui la orizontal, iar la un capăt şi la celălat era agăţat câte un talger, ca un coşuleţ cu mâner. 
Aceasta era BALANŢA lui DUMNEZEU formată din ceară galbenă curată şi care strălucea în întuneric, precum un Soare.
Dragii mei ! 
Trebuie ca s -avem mare grijă ,deoarece, toate faptele noastre bune si rele , vor fi puse în această BALANŢĂ ! 
Într-o parte se vor pune faptele rele, iar în cealaltă parte se vor pune faptele bune .
Faptele bune ne vor duce în Rai, faptele rele si fara Credinta in sufletul nostru,ne vor duce în Iad!
S-avem mare  grijă, ca partea in care vor fi puse faptele bune, să tragă mai greu decât partea cu faptele rele.
Credeti fratilor ! Credeti cu toată inima şi cu toată fiinţa voastră  în BUNUL  DUMNEZEU şi în MAICA DOMNULUI !
CREDEŢI în SFINŢII  LUI  DUMNEZEU şi rugaţi-vă lor !
Vă asigur că nu veţi greşi  ! Iar Sufletul vostru se va veseli, atât în viaţa aceasta scurtă şi plină de ispite pe care o traim acum, dar mai ales în viaţa veşnică !
                         Cu dragoste, Maria.

5 comentarii:

  1. Nimic fără Dumnezeu.
    Doamna Maria atât mai avem pe acest pământ,CREDINTA in dumnezeu.Slava Tatălui și Fiului si Sf Duh.Amin.
    Cu mult drag doamna Maria si multa sanatate.

    RăspundețiȘtergere
  2. omul pana nu se convinge pe el de existenta lui DUMNEZEU greu se lasa-CRED CA SUNTEM VENITI PE PAMANT CU CREDINTA SAU FARA IN SUFLET-iti racesti gura sa le spui ei tot asa traiesc pana la sfarsit-dincolo vor vedea si le va fi rusine

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu cred ca pe acest blog este cineva necredincios.Ar fi pe alte blocuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Pe blocuri" si in blocuri sigur exista necredinciosi! 😉

      Ștergere
    2. Acum raul a intrat si in Biserica...

      Ștergere