Dragii mei,
În timp ce mă rugam ,singura fiind în camera mea, aud brusc un glas, care striga cu furie aşa :
"Dă-mi-L ! Dă-mi-L !
Dă-mi-L ! Dă-mi-L "!
Clipă în care dragilor, ÎL văd pe Domnul nostru Iisus Hristos, de la mică distanţă.
Are veşminte albastre catifelate, dar şi pieptul dezgolit. Iisus are părul castaniu, lunguţ şi inelat, cu barba mică tot castanie. IISUS era ţinut de niste oameni cu vesminte lungi si ei, şi care stateau circa 10 oameni de-a stânga Sa ,şi alţi 10 de-a dreapta SA.
Iisus era înconjurat de acei oameni, era prins în mijlocul lor!
Dar în stanga Lui Iisus Hristos, pe după oamenii care arătau ca niste soldati de pe acele vremuri, erau câţiva oameni, până la 10 persoane, care aveau aureolă aurie deasupra capului, si vesminte lungi de diferite culori , dar care stăteau deoparte speriaţi,şi nici nu aveau cum să ajungă la Mântuitorul .
Deoarece ,IISUS era înconjurat de Iudeii furioşi.
Un glas furios strigă iar din mulţimea dezlănţuită:
"Dă-mi-L ! Dă-mi-L "!
Şi Îl văd pe Iisus ,cu o mare Aureolă albă, orbitor de strălucitoare deasupra capului Său.
Iisus, ridică privirea Sa tristă spre Cer, la DUMNEZEU TATĂL, priveşte adânc şi oftează.
Câteva secunde a privit în adâncul Cerului,apoi tot trist şi oftând, împăcat cu Sine, se lasă prins, deoarece trebuia să se împlinească Scriptura.
Era ca şi cum ar fi vorbit cu TATĂL CEL CERESC, după care, a lăsat ca să se facă VOIA TATĂLUI.
Iudeii ÎL prinseseră , aşa credeau ei, că IISUS nu avea puterea ca să se elibereze, şi L-au bătut şi batjocorit fiecare,după furia si rautatea din sufletul lor.
Noi dragilor ,să-I aducem inima noastră ,sufletul nostru, Lui să le dăruim ca să le umple cu Dragostea Sa, şi cu marea Mila SA .
Să înlocuim fraţilor, suferinţa Lui Iisus ,precum şi coroana de spini, cu Dragostea noastră şi cu Iubirea de Aproapele,precum şi cu împlinirea Poruncilor Sale.
Cu dragoste, Maria
Prinderea lui Iisus în grădina Ghetsimani
- Săptămâna patimilor
- Joi, 14 Aprilie 2011 17:33
Sfântul Chiril arată foarte înţelept că iudeii nu L-ar fi prins pe Mântuitorul niciodată dacă El n-ar fi îngăduit asta. Omul nu poate face nimic fără Dumnezeu. Omul nu poate trăi fără Duhul Sfânt care-i dă viaţă, Care îl ajută să meargă, să vadă, să gândească, să vorbească, să caute, etc. Hristos le-a arătat celor care veneau să-l prindă că fără ajutorul Lui nici măcar nu-L pot vedea, darămite să-L prindă.
Un singur cuvânt a spus şi toţi au căzut la pământ, aşa cum prin acelaşi cuvânt a creat lumea şi toate cele din ea.
Când Petru a scos sabia şi a tăiat urechea slugii arhiereului Hristos îi spune:
"Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?" (Matei 26, 22-53)
O legiune romană de oameni însemna vreo 4000 - 6000 de militari.
Deci douăsprezece legiuni de îngeri însemna în jur de 50.000 de îngeri înarmaţi care nu numai că ar fi putut să-L scape pe Iisus dar ar fi putut elibera întreg Israelul de sub stăpânirea româna, şi chiar distruge întreg Imperiul Roman.
Dar Hristos n-a venit pentru a instaura un regim politic ci pentru a ne arătat tuturor că împărăţia Lui este din altă lume, unde ne cheamă pe toţi să venim, unde vor intra doar cei care au iubit şi vor iubi veşnic. Iată ce spune Sf. Chiril:
"Pe acestea spunându-le, Iisus a ieşit cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, în care au intrat El şi ucenicii Săi. Dar şi Iuda, cel care-L vânduse, ştia acest loc, pentru că adesea Iisus şi ucenicii Săi se adunau acolo." (Ioan 18, 1-2)
După ce a luminat pe ucenicii Săi şi S-a folosit de cuvintele ce le erau de ajutor spre virtute, le-a poruncit să aleagă cea mai frumoasă şi de Dumnezeu iubitoare vieţuire, şi, pe lângă acestea, le-a făgăduit că-i va umple de darurile duhovniceşti şi, spunând că le va trimite binecuvântările de sus, de la Tatăl, iese cu hotărâre, neocolind timpul patimii, nici temându-se să moară pentru toţi. Căci cum ar fi putut să facă aceasta Cel ce trebuia să pătimească, căci prin patima Sa trebuia să răscumpere nepătimirea tuturor, reuşind numai prin aceasta să recâştige tot pământul lui Dumnezeu-Tatăl cu sângele Său?
De multe ori, hotărând iudeii să pornească împotriva Lui, încercau să-L omoare cu pietre. Dar El scăpa în chip dumnezeiesc, făcându-Se nevăzut, ferindu-Se cu mare uşurinţă de mâna celor ce căutau să facă aceasta. Căci nu voia să pătimească nefiind încă timpul cuvenit. Dar, deoarece acum sosise timpul, lăsând casa în care învăţase cele tainice pe ucenicii Săi, vine la locul în care obişnuiau şi ucenicii Lui să petreacă împreună cu El. Făcea aceasta pentru a uşura vânzătorului aflarea Lui. Locul era o grădină, care simboliza Raiul dintru început. Căci în acest loc, ca să zic aşa, era punctul de întâlnire şi de adunare a tuturor spre starea de la început. Căci în Rai s-a petrecut începutul tuturor celor ce ne-au întristat, şi în grădină este începutul patimii lui Hristos, care a adus îndreptarea tuturor celor ce ni s-au întâmplat odinioară.
"Iar Iisus, ştiind toate cele ce aveau să vină asupră-I, a ieşit şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?“ I-au răspuns: „Pe Iisus Nazarineanul“. El a zis: „Eu sunt“. Dar împreună cu ei stătea şi Iuda, cel care-L vânduse. Deci, după ce le-a zis: „Eu sunt!“, ei s'au dat înapoi şi au căzut la pământ." (Ioan 18, 4-6)
Vânzătorul a venit noaptea, aducând cu sine pe slujitorii iudeilor, împreună cu oastea. Căci, precum am spus adineauri, socotea că Îl vor prinde fără voia Lui, încrezându-se în mulţimea celor ce-l urmau. Socotea că Îl va afla retras în locurile obişnuite, căci nu venise încă ziua plecării în altă parte, acea noapte aducând pieirea Domnului.
Hristos, ca să arate că Iuda cugetă astfel, considerându-L simplu om, şi că planurile lui sunt deşarte, iese în întâmpinarea mulţimii, arătând prin aceasta că nu ignoră îndrăzneala lor şi că, fiindu-i uşor, ca Unuia ce preştia ce avea să vină, să se ascundă şi să scape, merge de la Sine spre patimă, necăzând din pricina puterii omeneşti în primejdie. Aceasta, ca să nu râdă înţelepţii elinilor, făcând din cruce o sminteală şi o dovadă a uşurelniciei lor, şi nici iudeul, omorâtorul Domnului său, să nu- şi înalţe sprânceana împotriva lui Hristos, socotind că L-a biruit fără voia Lui.
Hristos întreabă pe cei ce vin să-L prindă, pe cine caută? Aceasta nu pentru că nu ştia (căci cum ar fi cu putinţă aceasta?), ci pentru ca să le dovedească , celor ce veniseră şi-L vedeau, că nici măcar nu-L puteau cunoaşte pe Cel pe Care-l căutau, iar pe noi să ne întărească în dreapta cugetare că El n-ar fi fost prins dacă n-ar fi venit El însuşi de bună voie în întâmpinarea celor ce-L căutau. Căci, priveşte cum, întrebând direct: „Pe cine căutaţi ?” aceia n-au răspuns: „Am venit să Te prindem pe Tine, Cel ce grăieşti,” ci vorbesc ca de cineva care nu ar fi fost de faţă, nici în faţa ochilor lor: „Pe Iisus Nazarineanul”. Dar s-ar putea ca unii să spună, faţă de aceasta: Poate că ostaşul roman nu-L ştia şi nu-L cunoşteau nici slujitorii iudeilor.
Noi răspundem că nu are dreptate cel ce spune aceasta: Cum nu L-ar fi recunoscut cei chemaţi la preoţie pe Cel ce învăţa în fiecare zi în Templu, după cuvântul Mântuitorului însuşi? Dar, ca nu cumva unii încrezându-se în asemenea cuvinte, să vină la o astfel de cugetare necuvenită , dumnezeiescul Evanghelist prevăzând aceasta, a adăugat în mod necesar că , împreună cu ostaşii şi cu slujitorii, se afla şi Iuda, cel ce L-a vândut pe El. Dar cum nu L-ar fi recunoscut vânzătorul pe Domnul?
Vei spune poate că era noapte şi întuneric şi nu era uşor să vadă pe Cel căutat. Dar cum n-ar fi de admirat autorul cărţii, care nu lasă neprevăzut nici acest amănunt? Căci a spus că au venit în grădină purtând felinare şi făclii. Deci, desfiinţată fiind şi această vorbărie, se arată demnitatea dumnezeiască a lui Hristos, Care Se înfăţişează celor ce-L căutau, deşi ei nu-L recunoşteau. Pentru a le dovedi că erau atât de orbi încât nu-L puteau recunoaşte, El zice direct: „Eu sunt”. Pe lângă aceasta, ca să arate şi lipsa de putere a mulţimii şi că toată puterea oricărui om nu e nimic faţă de tăria dumnezeiască negrăită, grăind cu cuvânt blând şi liniştit, răstoarnă la pământ mulţimea celor ce-L căutau, ca să aflăm că firii celor făcute îi este greu de purtat chiar şi un singur cuvânt al lui Dumnezeu, măcar că acesta este de oameni iubitor, după spusa din Psalmi: „Tu eşti înfricoşător şi cine va putea sta împotriva mâniei Tale ?” (Ps. 75, 7). Iar ca semn al căderii de obşte a neamului omenesc arată, în parte, fapta celor ce vin să-L prindă. De fapt, Proorocul Ieremia îi plânge pe toţi iudeii, zicând: „Casa lui Israel a căzut, nu este cine să o ridice din nou pe ea.” (Amos 5, 2). Fapta întâmplată ne arată un chip al acestui adevăr, căci ne învaţă că va cădea tot cel ce va unelti răul împotriva lui Hristos.
Vânzătorul a venit noaptea, aducând cu sine pe slujitorii iudeilor, împreună cu oastea. Căci, precum am spus adineauri, socotea că Îl vor prinde fără voia Lui, încrezându-se în mulţimea celor ce-l urmau. Socotea că Îl va afla retras în locurile obişnuite, căci nu venise încă ziua plecării în altă parte, acea noapte aducând pieirea Domnului.
Hristos, ca să arate că Iuda cugetă astfel, considerându-L simplu om, şi că planurile lui sunt deşarte, iese în întâmpinarea mulţimii, arătând prin aceasta că nu ignoră îndrăzneala lor şi că, fiindu-i uşor, ca Unuia ce preştia ce avea să vină, să se ascundă şi să scape, merge de la Sine spre patimă, necăzând din pricina puterii omeneşti în primejdie. Aceasta, ca să nu râdă înţelepţii elinilor, făcând din cruce o sminteală şi o dovadă a uşurelniciei lor, şi nici iudeul, omorâtorul Domnului său, să nu- şi înalţe sprânceana împotriva lui Hristos, socotind că L-a biruit fără voia Lui.
Hristos întreabă pe cei ce vin să-L prindă, pe cine caută? Aceasta nu pentru că nu ştia (căci cum ar fi cu putinţă aceasta?), ci pentru ca să le dovedească , celor ce veniseră şi-L vedeau, că nici măcar nu-L puteau cunoaşte pe Cel pe Care-l căutau, iar pe noi să ne întărească în dreapta cugetare că El n-ar fi fost prins dacă n-ar fi venit El însuşi de bună voie în întâmpinarea celor ce-L căutau. Căci, priveşte cum, întrebând direct: „Pe cine căutaţi ?” aceia n-au răspuns: „Am venit să Te prindem pe Tine, Cel ce grăieşti,” ci vorbesc ca de cineva care nu ar fi fost de faţă, nici în faţa ochilor lor: „Pe Iisus Nazarineanul”. Dar s-ar putea ca unii să spună, faţă de aceasta: Poate că ostaşul roman nu-L ştia şi nu-L cunoşteau nici slujitorii iudeilor.
Noi răspundem că nu are dreptate cel ce spune aceasta: Cum nu L-ar fi recunoscut cei chemaţi la preoţie pe Cel ce învăţa în fiecare zi în Templu, după cuvântul Mântuitorului însuşi? Dar, ca nu cumva unii încrezându-se în asemenea cuvinte, să vină la o astfel de cugetare necuvenită , dumnezeiescul Evanghelist prevăzând aceasta, a adăugat în mod necesar că , împreună cu ostaşii şi cu slujitorii, se afla şi Iuda, cel ce L-a vândut pe El. Dar cum nu L-ar fi recunoscut vânzătorul pe Domnul?
Vei spune poate că era noapte şi întuneric şi nu era uşor să vadă pe Cel căutat. Dar cum n-ar fi de admirat autorul cărţii, care nu lasă neprevăzut nici acest amănunt? Căci a spus că au venit în grădină purtând felinare şi făclii. Deci, desfiinţată fiind şi această vorbărie, se arată demnitatea dumnezeiască a lui Hristos, Care Se înfăţişează celor ce-L căutau, deşi ei nu-L recunoşteau. Pentru a le dovedi că erau atât de orbi încât nu-L puteau recunoaşte, El zice direct: „Eu sunt”. Pe lângă aceasta, ca să arate şi lipsa de putere a mulţimii şi că toată puterea oricărui om nu e nimic faţă de tăria dumnezeiască negrăită, grăind cu cuvânt blând şi liniştit, răstoarnă la pământ mulţimea celor ce-L căutau, ca să aflăm că firii celor făcute îi este greu de purtat chiar şi un singur cuvânt al lui Dumnezeu, măcar că acesta este de oameni iubitor, după spusa din Psalmi: „Tu eşti înfricoşător şi cine va putea sta împotriva mâniei Tale ?” (Ps. 75, 7). Iar ca semn al căderii de obşte a neamului omenesc arată, în parte, fapta celor ce vin să-L prindă. De fapt, Proorocul Ieremia îi plânge pe toţi iudeii, zicând: „Casa lui Israel a căzut, nu este cine să o ridice din nou pe ea.” (Amos 5, 2). Fapta întâmplată ne arată un chip al acestui adevăr, căci ne învaţă că va cădea tot cel ce va unelti răul împotriva lui Hristos.
(Sfântul Chiril al Alexandriei - Comentariu la Evanghelia după Ioan, PSB volum 41, pag.1072)
Sfântul Chiril arată foarte înţelept că iudeii nu L-ar fi prins pe Mântuitorul niciodată dacă El n-ar fi îngăduit asta. Omul nu poate face nimic fără Dumnezeu. Omul nu poate trăi fără Duhul Sfânt care-i dă viaţă, Care îl ajută să meargă, să vadă, să gândească, să vorbească, să caute, etc. Hristos le-a arătat celor care veneau să-l prindă că fără ajutorul Lui nici măcar nu-L pot vedea, darămite să-L prindă.
Un singur cuvânt a spus şi toţi au căzut la pământ, aşa cum prin acelaşi cuvânt a creat lumea şi toate cele din ea.
Când Petru a scos sabia şi a tăiat urechea slugii arhiereului Hristos îi spune:
"Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?" (Matei 26, 22-53)
O legiune romană de oameni însemna vreo 4000 - 6000 de militari.
Deci douăsprezece legiuni de îngeri însemna în jur de 50.000 de îngeri înarmaţi care nu numai că ar fi putut să-L scape pe Iisus dar ar fi putut elibera întreg Israelul de sub stăpânirea româna, şi chiar distruge întreg Imperiul Roman.
Dar Hristos n-a venit pentru a instaura un regim politic ci pentru a ne arătat tuturor că împărăţia Lui este din altă lume, unde ne cheamă pe toţi să venim, unde vor intra doar cei care au iubit şi vor iubi veşnic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu