luni, 12 mai 2014

UN JURĂMÂNT , FĂCUT LUI DUMNEZEU ŞI MAICII DOMNULUI !

                                    8  Noiembrie  2014 ,ora 21, 45 !

Abia îmi începusem Rugăciunea, singură fiind în camera mea, doar eu cu Dumnezeu şi Maica Domnului.
Priveam la Sfânta Icoană a Mântuitorului , priveam cu ochii mari deschişi deoarece , se petrecea O Mare Minune !
Din Sfânta Icoană cu Mântuitorul, venea spre mine, cum stăteam în genunchi, O Rază triunghiulară de Lumină aurie, extrem de strălucitoare.Apoi după Raza  aurie, venea alta albastră violet şi o alta verde de smarald !
Şi tot aşa se repetau încontinuu.  Buzele Mântuitorului se mişcă, se deschid şi din gura Lui, El  suflă spre mine O LUMINĂ aurie densă şi foarte străluciotoare.
Din ochii Mântuitorului, iese aceeaşi Lumină aurie şi ajunge tot la mine.
Eram învăluită cu totul în acea Lumină aurie, şi atrasă cu privirea ca de un magnet nevăzut. Parcă nici nu mai eram pe locul meu, căci în jurul meu, deasupra mea ,în faţa mea , era numai Lumină ca de Soare.
Brusc ,îmi aud propriul Glas, dar fără ca eu să-mi deschid gura, sau să clipesc măcar. Deci priveam cu ochii deschişi uimită la ceea ce se petrecea şi îmi aud propriul glas, care Îi spune Mântuitorului aşa :

                                          "Doamne !
              Îţi promit, Îţi jur Doamne , că în nicio clipă a vieţii mele , 
                              în niciun an , nu voi lăsa pixul..."!

Apoi mă cutremur la propriu din toate mădularele ,şi cu lacrimi pe obraji ,mă grăbesc a scrie toate câte am văzut şi-am auzit.
Dragilor, aşa cum bebeluşii nu pot sta fără biberon, tot aşa şi eu, în nicio clipă, nu mă pot lipsi de pix şi de coala  hârtie,sau de caiet !
Şi după cum vedeţi, am adunat totul de-a lungul a 16 - 17 ani , iar acum a venit timpul ,ca să fac cunoscut CUVÂNTUL  LUI  DUMNEZEU, exact aşa cum mi-a fost descoperit ,fără nicio adăugire, fără niciun fel de cenzură. Tot ce scriu, este Adevărul Adevărat ,venit de la Bunul Dumnezeu.
Şi mi-am ţinut ,şi-mi ţin Promisiunea şi Jurământul făcut Lui Dumnezeu şi Maicii Domnului cu orice risc ; şi dacă va fi nevoie ,chiar cu preţul vieţii mele .
Să ştiţi dragilor că, orice Promisiune făcută cuiva, este O Datorie ce o avem la Dumnezeu.
Aveţi grijă dar, să nu faceţi niciodată promisiuni cuiva, dacă nu le puteţi ţine.
      Dar eu pot să vă fac aici , o Promisiune certă că...,voi fi aici în orice zi ,atât timp cât voi trăi şi va exista Internet.  Şi că ,voi scrie aici pe Blog pentru voi toţi, numai Cuvântul Lui Dumnezeu ,aşa cum îmi este îngăduit ca să-L aud.
                                     Cu dragoste şi preţuire, Maria.

8 comentarii:

  1. Draga maria Dumnezeu ma facut sa gasesc blogul tau si sa iti spun ca El te asteapta acasa si te vrea cum nu poti tu sa iti dai seama dar doreste sa lasi religile acestui pamant si doctrinele lor si te vrea ca de acum incolo cand te rogi sa renunti la orice icoana si sa ei in considerare poruncile lui si sa le pazesti cu ori ce pret daca cu adevart Il iubesti. Dumnezeu a lasat 10 porunci ca sa nu fie incalcate dar releigia le incalca fie ea: Ortodoxa, Catolica, Baptista, Penticostala etc. Releigile nu mantuieste pe nimeni, Doar credinta in Dumnezeu aduce mantuirea. Dar religia ortodoxa si catolica incalca o porunca care zice asa : „Să nu ai alti dumnezei afară de Mine. Să nu-ti faci chip cioplit, nici vreo înfătisare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor si să nu le slujesti.” Daca anlizam corect porunca spune clar asa: Sa nu te ichini la nimeni sa nu te rogi la nimeni nici macar la o icoana cu vreun chip a unui sfant sau Mariei care este sus in cer sau jos pe pamant nu ai voie sa te rogi lor, nici macar la un inger trimis de Dumnezeu sa nu i te inchini, sa nu iti sculptezi o statuie care crezi ca seamana cu Isus sau cu vreun sfant sau sa iti faci o pictura si sati inchipui avioane. Dar noi romani am zis in mintea noastra ca poruncile acelea nus pt. noi si am facut cam complect opusul porunci; Ne inchinam la morti(Arsenie Boca ETC.) nu mai are rost sa ii enumar pe toti ca ii stiti si voi. Pupam moastele icoanele si ne si ichinam lor. Ne rugam (DEGEABA) la toti sfinti si asteptam minuni din partea lor. Dar Dumnezeu spune clar inchinate si slujetemi mie caci eu sunt Creatorul tau si nu ai nevoie de nimic ca sa te inchini lui. Doar cand te rogi lui gandul sati fie la el nu la icoane sfinti maici, sa sti ca doar el te poate ajuta si nimeni in lumea asta nu iti poate da ce el iti da, Dumnezeu spune ichinate in duh si adevar el asa te doreste pe tine. Sau ai uitat cine la Vandut pe Isus si la dat la moarte trebe sa iti explice omul de mii de ori ca, preoti au fost acei oameni care lau dat la moarte. Nu vreau sa ii judeci pe preoti, care deatata vreme te invata numa ce vor ei din Biblie. Nu tiai pus intrebare de ce a lasat Dumnezeu cele 10 porunci ? Sau tu crezi ca numa popa are voie sa iti citeasca din Biblie pune mana pe biblie si citeste si tu si demonstreazi la popa ca nu face bine cea ce face si cea ce ii invata pe oameni. Punei intrebari la care o sa vezi ca nu o sa stie ce raspuns o sati dea si o sa ramana blocat pt. mult timp. Si inca 85% din religile de azi nu baga inseama porunca nr.4 care zice asa: "Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.'' Ziua a 7 fiind (SAMBATA) nu duminica. Si aici vedem un adevar la cine slujeste aceste religi care nu tin ziua 7(Sambata) cum a lasat Dumnezeu. Si acuma sa vezi cine se crede papa de la Roma si ce tupeu pe el Schimba ziua 7 Sambata (SABATUL) zi lasata de Dumnezeu in Duminica adica papa se crede mai mare decat Dumnezeu si isi permite sa schimbe Poruncile lui Dumnezeu ce tupeu pe el nu. Asta e cea mai mare Blasfemie adusa de om catre Dumnezeu, e cam asa Doamne mai facut tu pe mine dar eu sunt mai jupan de cat tine si fac cum imi place mie nu cum ai spus tu. Deci de cine asculta 85% din religi de papa nu de Dumnezeu. Rusine lor rusine popilor si pastorilor si toti cei ce fac cea ce spune papa si rusine noua care stim si tot de oameni ascultam... De bagat la cap in ce vremuri traim >>> https://www.youtube.com/watch?v=N1eLygCKVhc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea,

      După felul in care ai scris cu siguranta esti femeie. A te inchina la SFINTELE ICOANE, nu inseamna nicidecum CHIP CIOPLIT . SFÂNTA ICOANA te ajuta ca sa pastrezi vie CHIPUL zugravit pe ea. BISERICILE SFINTE, PREOTII sunt lăsati de DUMNEZEU ,pentru ca oamenii credinciosi ,să aibă unde să-şi plece capul. Închipuie-ţi că nu existau ICOANE, tu de unde ai fi stiut cum arata IISUS HRISTOS, sau MAICA DOMNULUI, sau SFINTII SĂI ? Tu ai acasa un album de fotografii cu tine si cei dragi ? De ce ti/ai mai facut fotografii, daca ai oglinda? CREDINŢA pe care DUMNEZEU ne-a lăsat-O ,este cea CRESTIN ORTODOXĂ. Asta nu inseamna că, daca ne-am nascut intr-o alta RELIGIE, noi ajungem in iad si numai CRESTIN ORTODOCSII se mantuiesc. Daca te-ai nascut cu o alta RELIGIE, trebuie sa-ti tii aceasta CREDINŢĂ, si neapărat sa implinesti PORUNCILE DOMNULUI. Daca doresti sa treci la Ortodoxism, este minunat, căci aceasta este CREDINŢA CEA ADEVARATA.
      Iar daca tot schimbi CREDINTA ta, abia atunci te ratacesti.Tu la ce te inchini, la aer ??? La Soare??? La Lună??? Tu ai nevoie de O Sfanta Icoana, de Biserica Lui Hristos, in care sa inveti cum si cui sa te inchini. Am acasa circa 70 de SFINTE ICOANE, si toate sunt in camera in care dorm eu. Nu au valoare material, le-am cumpărat doar pe câtiva lei, si le-am dus la sfintit.Dar aceste ICOANE SFINTE, in momentul in care eu le privesc, toate înviaza. Sfintii clipesc, buzele lor se misca, obrajii lor se colorează. Aceasta inseamna fericirea sufletului, ca sa privesti si Chipul din Icoana Sfanta, atunci cand te rogi.ZIUA care trebuie sa o cinstim, este SFANTA DUMINICĂ, si nu SÂMBATA ! În noaptea de sâmbata spre duminică a înviat DOMNUL IISUS si S-a ridicat din Mormânt. In noaptea de Joi spre Vineri, DOMNUL a fost Rastignit, a urmat ziua a doua ,Vinerea cu toate ale ei, apoi a urmat a treia zi, sâmbata spre duminică, când DOMNUL a INVIAT. Si se spune in SIMBLOUL CREDINTEI :A ÎNVIAT A TREIA ZI , DUPĂ SCRIPTURI. Asadar draga mea, gresesti amarnic, gandind asa si invatand si pe altii gresit. Noroc că eu, traiesc live toate aceste MINUNI, si nimeni si nimic nu-mi poate spune ca este altfel de cum eu le traiesc toate, după care le scriu aici pe Blog si pentru Semenii nostri. Eu nu am sa arunc cu piatra, cum ai facut tu in ceea ce ai scris. Iti voi spune doar atât : Tine-ti CREDINTA in care te-ai nascut, ori, treci la ORTODOXISM căci nu gresesti. DOAMNE AJUTA, si cumpara-ti si tu, măcar O SFANTA ICOANA in casa, cu MAICA DOMNULUI si cu PRUNCUL IISUS HRISTOS, iar atunci cânt te rogi ,priveste la SFANTA ICOANA, si vei simti ca te trec fiori pe şira spinarii, vei simti dragostea si căldura dumnezeiască. Cu dragoste, Maria.

      Ștergere
    2. Încă ceva : PĂRINTELE ARSENIE BOCA, este Sfânt în CEATA DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS ! Atunci când sarutam Sfintele Moaste ale Sfintilor, o facem dintr-o dragoste infinita pentru Dumnezeu si Maica Domnului, si suntem pe deplin incredintati că, Duhul acelui Sfant ,al cărui trup neinsufletit au devenit MOASTE,va duce Rugaciunea noastra a păcătosilor, in Faţa TATALUI CERESC si a Lui IISUS HRISTOS, precum si la MIJLOCITOAREA noastra, la PREA SFANTA NASCATOARE de DUMNEZEU PURUREA PREA CURATA FECIOARA MARIA, pe care MÂNTUITORUL atunci când era sus pe Cruce Rastignit, ne-a lăsat-O nouă tuturor,drept MAMĂ care sa ne ajute cu RUGACIUNILE Sale la Fiul Ei Prea Iubit.Sfintii au trait in sfintenie, si ei duc Rugaciunile noastre la DUMNEZEU. Din pricina multor păcate ale noastre, Rugaciunea noastra nu ajunge la DUMNEZEU. Dar la SFINTII care au fost oameni ca si noi pe Pământ, si au trait după PORUNCILE DOMNULUI, ajunge de ne rugam lor, si astfel Ei, Sfintii ,ne netezesc Calea către BUNUL DUMNEZEU si cptre MAICA DOMNULUI. Atunci cand ne inchinam la Sfintele MOASTE a vreunui Sfant, nu ne inchinam la un mort, ci avem VIE in mintea noastra Chipul Sfantului, la care ne rugam, iar DUHUL SFANTULUI aude Rugaciunea noastra pentru El, si indata coboara acolo unde este al său Trup Sfânt, ne mangaie si ne ajuta in orice necaz si-n orice supărare. La MAREA si SFANTA SĂRBATOARE a Prea Cuvioasei PARASCHEVA de la IASI, de la 14 Octombrie, SFÂNTA stă în faţa portii Mitropoliei cu bratele intinse lateral, este vie in carne si oase, oamenii nu o vad, dar eu am vazut-o de nenumarate ori, si astfel credinciosii care vin sa se roage si sa pupe Sfintele Moaste, trec prin EA, care este la poarta si-i primeste pe toti imbratisandu-i, fara ca acesti oameni credinciosi sa stie. Dar CREDINTA ADEVARATA, o simti in sufletul tau si-n inima ta. O traiesti si esti fericit. O simti precum simti aerul, fara de care nu putem trai. Chestia cu AVIOANELE..., hai sa fim seriosi, nu putem ramane in Epoca de piatra. Lumea a evoluat numai cu VOIA TATALUI CERESC !

      Ștergere
    3. DUMNEZEU ne asteapta pe toti, acolo Sus ! Dar ca sa.mi spui tu ce voieste DUMNEZEU cu mine, este prea de tot ! Am fost dusa in fata TRONULUI IMAPARATESC al PREA SFINTEI TREIMI, si mi s-a spus clar,de catre DUMNEZEU TATAL si DUMNEZEU FIUL, ceea ce trebuie ca eu sa fac in viata aceasta prea scurta aici pe Pământ. Stii ce mi-a spus: Sa duc ORTODOXIA mai departe, sa nu ma lipsesc de Cruciulita Sfanta de la gât, sa implinesc PORUNCILE SALE, să propovaduiesc SFANTA SA EVANGHELIE la Semenii nostri, si sa le spun ca sa aiba macar O SFANTA ICOANA in casa. Aceasta este VOIA LUI DUMNEZEU, cu mine roaba Sa, si nu precum incerci tu sa-mi spui. Eu nu doresc numai mântuirea mea, ci mai intai de toate, doresc ca Semenii mei să se mantuiasca si la urma de tot eu. Daca merit .

      Ștergere
  2. Am facut promisiune catre dumnezu si nu mam tinut de cuvant imi iau angajamentul fata de voi si dzeu ca de azi innainte imi voi respecta promisiunile doamne ceresc iti promit ca de azi n mai gresec imi voi tine promisiunea doamne lumineszami calea t stii bine c greseli am iartamile si eu imi voi respecta promisiunea c viata mea iti promit

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamna care a a scris mai sus este sigur pocaita peticostala ei nici in MAICA DOMNULUI nu cred spun că e o femeie oarecare.Doamna Maria iti multumim pt ca ne deschizi ochii sa vedem ce nu am crezut si nu am vazut pana acuma IISUS HISTOS si MAICA DOMNULUI să fie cu noi cu toti iarta-ne DOAMNE pacatele noastre ca nu stim ce facem.Amin

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamna care a scris mai sus sigur e pocaita peticostala ei nici in MAICA DOMNULUI nu cred spun că e o femeie oarecare si noua ortodocșilor ne spun sa nu ne mai rugam la Icoane ca nu au niciun folos.Doamna Maria eu cred in D-voastra tot ce spuneti va urmăresc postarile in fiecare seara rugati-va pt noi păcătoșii ca nu stim ce facem.DOAMNE IISUSE HRISTOASE,MAICA DOMNULUI iarta-ne păcatele noastre.Amin

    RăspundețiȘtergere