6 August 2015 ,
Schimbarea la Faţă a Domnului
şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos !
La Utrenie,
Sfânta Evanghelie de la Luca !
(IX, 28 - 36 )
În
vremea aceea , a luat Iisus cu Sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi
s-a suit în munte să se roage. Şi pe când se ruga Dânsul, chipul feţei
Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Sa albă strălucitoare. Şi iată
doi bărbaţi vorbeau cu Dânsul : erau Moise şi Ilie , care , arătându-se
în slavă ,vorbeau despre sfârşitul Lui ,care avea să se împlinească în
Ierusalim. Iar Petru şi cei care erau cu El erau îngreuiaţi de somn;dar
deşteptându-se , au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau
împreună cu Dânsul. Şi când s-au despărţit acestia de Iisus , Petru a
zis către Dânsul: Învăţătorule ,bine este pentru ca noi să fim aici . Să
facem trei colibe : una Ţie,una lui una lui Moise şi un lui Ilie,
neştiind ce să spună.Pe când vorbea el acestea , s-a făcut un nor care
i-a învăluit ,iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. Atunci s-a
auzit din nor un glas zicând : Acesta este Fiul Meu cel iubit ; pe
Acesta să-l ascultaţi. După ce a trecut glasul, Iisus s-a aflast
singur.Iar ei au tăcut şi nimănui n-au spus nimic , în zilele acestea
,din cele ce văzuseră.
La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie !
Sfânta Evanghelie de la Matei !
(XII, 1 - 9 )
În
vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru, pe Iacob si pe Ioan
,fratelele Lui,şi i-a dus pe ei într-un munte înalt, în singurătate. Şi
s-a schimbat la faţă înaintea lor aşa încât faţa Sa strălucea ca Soarele
, iar hainele Sale se făcuseră albe ca lumina. Şi iată că s-au arătat
lor Moise şi Ilie , vorbind împreună cu
Iisus . Atunci ,începând Petru , a zis către Iisus : Doamne, bine este
nouă să fim aici;dacă voieşti , vom face aici trei colibe : Ţie una, lui
Moise una, şi una lui Ilie. Dar pe când vorbea el încă , iată un nor
luminos i-a învăluit pe ei şi iată un glas din nor a zis : Acesta este
Fiul Meu cel iubit , în care am binevoit ; pe Acesta să-L ascultaţi . Şi
auzind ucenicii , au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte
tare.
Dar apropiindu-se Iisus , s-a atins de ei şi le-a zis : sculaţi-vă
şi nu vă temeţi . Atunci, ridicându-şi ochii lor, n-au mai văzut pe
nimeni , decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau ei din munte
, Iisus le-a poruncit , zicând : să nu spuneţi nimănui cele ce aţi
văzut ,până nu se va scula din morţi Fiul Omului.
Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie !
Dragii
mei, dacă aveţi posibilitatea mergeţi la Sfânta Biserică, unde vă veţi
hrăni sufletul ,cu această Dumnezeiască Pericopă Evanghelică, si veti simţi dragilor, că niciun obstacol nu este greu de înlăturat.
Cu dragoste, Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu