duminică, 23 august 2015
SFÂNTA EVANGHELIE DIN DUMINICA A XII A ,DUPĂ RUSALII !
23 August 2015 !
Sfânta Evanghelie ,
din Duminica a 12-a ,după Rusalii !
La Utrenie,
Sfânta Evanghelie de la Luca !
(I,39 -49, 56 )
În zilele acelea,sculându-se Maria, s-a dus în grabă la munte, într-un oraş al lui Iuda , şi a intrat în casa lui Zaharia, şi s-a închinat Elisabetei. Iar când a auzit Elisabeta închinăciunea Mariei , a săltat pruncul în pântecele ei ;şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas mare şi a zis : binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.Şi de unde cinstea aceasta pentru mine , ca să vină la mine Maica Domnului meu ? Căci iată, cum a ajuns glasul închinării tale în urechile mele , a săltat Pruncul de bucurie în pântecele meu.
Şi fericită este aceea care a crezut că vor fi împlinite întocmai cele spuse ei de la Domnul. Atunci a zis Maria : măreşte sufletul al meu pe Domnul şi se bucură duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu , pentru că a căutat spre smerenia roabei sale . Iata , de acum , mă vor ferici toate neamurile , pentru că mi-a făcut mie mărire Cel puternic şi sfânt este numele Lui. Şi a rămas Maria împreună cu Elisabeta , ca la trei luni . Apoi s-a înapoiat la casa sa.
SLAVĂ ŢIE DOAMNE, SLAVĂ ŢIE !
AMIN !
La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie,
Sfânta Evanghelie de la Luca !
(X, 38-42 , XI ,27 - 28 )
În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat , iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi aceasta avea o soră , ce se numea Maria, care, şezând jos lângă picioarele lui Iisus , asculta cuvintele Lui.
Marta însă se silea să facă ospăţ mare şi, apropiindu-se , a zis :
Doamne, nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc ? Spune-i dar ca să-mi ajute. Dar Iisus , răspunzând, i-a zis :Marto, Marto, te sileşti şi te-ngrijeşti de multe ; dar un singur lucru trebuieşte . Maria însă şi-a ales partea cea bună , care nu se va lua de la ea.Iar când zicea Dânsul acestea , o femeie din popor , ridicându-şi glasul , a zis către Dânsul : fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt .Dar Iisus a răspuns : aşa este , dar fericiţi sânt cei ce ascultă cuvântul Lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el .
În continuare, Sfânta Evanghelie de la Matei !
(XIX,16 - 26 )
În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un tânăr oarecare şi I-a zis :
Învăţătorule Bun, ce bine să fac , ca să am viaţă veşnică ? Iar EL i-a zis : de ce-Mi zici Bun ? Nimeni nu este bun , decât numai singur DUMNEZEU ; iar dacă voieşti să intri în viaţa veşnică ,păzeşte Poruncile. Care, a zis el ? Iisus i-a răspuns : să nu ucizi , să nu facă desfrânare , să nu furi ,să nu fii martor mincinos; să cinstesti pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubesti pe aproapele tău , ca pe tine însuţi.
Tânărul i-a zis : toate acestea le-am păzit din tinereţele mele ;ce-mi mai lipseşte ? Atunci Iisus i-a spus : dacă vrei să fii desăvârşit , du-te şi vinde-ţi averea ta , dă-o săracilor , şi vei avea comoară în Cer ; apoi vino şi-Mi urmează Mie . Tânărul însă , auzind cuvântul acesta , a plecat întristat, căci avea multe avuţii.
Atunci Iisus a zis către ucenicii Săi : adevărat vă spun vouă că un bogat cu anevoie va intra în Împărăţia Cerurilor . Şi iarăşi vă spun că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului , decât să intre un bogat în Împărăţia Lui Dumnezeu. Ucenicii Lui, auzind aceasta , s-au tulburat foarte tare , şi I-au zis : cine poate atunci să se mântuiască ? Dar Iisus, privind la ei ,le-a zis : la oameni aceasta este cu neputinţă , însă la Dumnezeu toate sânt cu putinţă.
SLAVĂ ŢIE DOAMNE, SLAVĂ ŢIE ! AMIN !
Dragii mei,
Nu uitaţi că Sfanta Evanghelie, care se citeste în Sfânta Biserică, se aude mai bine, se traieste cu inima cu sufletul, numai în Sfanta Biserică.
Dacă puteţi şi aveţi timp, mergeţi la Sfânta Biserică şi va bucuraţi de Sfanta şi Dumnezeiasca Liturghie, şi veti simţi în inimă şi-n suflet ajutorul Lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului.
Dragii mei ,bogăţia lumească este un lucru bun. Nu este un lucru rău atâta timp cât ne ajută să trăim modest ,si din ea să împărţim şi celor necăjiţi şi oropsiţi.
Gândiţi-vă dragilor,că nu luăm nimic cu noi, nimic material. Şi atunci la ce ne foloseste ca sa avem bogăţii multe, si să le ţinem pentru noi ? Daca nu dăm si celor necăjiţi din bogaţiile noastre, daca nu-i ajutăm, ne atragem multă osândă asupra noastra, pentru viaţa cea veşnică.
La ce i-au folosit Miliardele de Euro, lui Dinu Patriciu ?Dumnezeu să-l odihnească în pace ! A putut să-şi cumpere cu ei lungime de zile ? Nu a putut iar averea a rămas rudelor, care se ceartă pentru ea.
Credeţi voi dragilor, că DUMNEZEU nu-l va întreba de ce nu a dat si săracilor ?
De ce si-a adunat Comori pe Pământ şi nu în Cer ?
Dar asta ,e o alta poveste adevărată.
Cu dragoste, Maria.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu