Joi 6 August 2015 , toată crestinătatea sărbătoreste , SCHIMBAREA LA FAŢĂ ,a DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS !
Eu am trăit această MARE MINUNE ,încă din 2004 .
Şi am postat aici pe blog, la 3 martie 2014.
Acum însă, apropiindu-se MAREA si SFÂNTA SARBĂTOARE a SCHIMBARII la FAŢĂ a MÂNTUITORULUI, am readus-o aici în prim plan, pentu voi dragii mei,ca sa cunoasteti si voi ,cum S-a schimbat DOMNUL la FAŢĂ ,pe vârful muntelui Tabor, asa cum eu am trait, numai cu VOIA SA.
Cu dragoste, Maria.
luni, 3 martie 2014
AM VĂZUT , SCHIMBAREA LA FAŢĂ A MÂNTUITORULUI , PAS CU PAS ! IISUS HRISTOS , SE ÎMBRACĂ CU LUMINA CA SI CU O HAINĂ , PE VÂRFUL MUNTELUI FOARTE ÎNALT !
6 Aprilie 2004, ora 6,18 dimineaţa !O Lumină ca un fulger, o Lumină albă orbitor de stralucitoare, îmi luminează ochii mei închişi, mă trezeste şi mă face sa tresalt de pe pat, clipă în care vad cu ochii închişi ,ceva minunat de frumos.
Văd un Vârf de munte foarte înalt, care era luminat ca de UN SOARE nevăzut, un Soare puternic.Pe acest vârf de munte ,nu era vegetaţie, ci numai LUMINĂ albă ,orbitor de stralucitoare.
Pe vârful acestui munte, nu stiu cum ajung si eu, putin mai la distanţă de vârful propriu zis.
Deci , ÎL văd aici , chiar în vârful MUNTELUI, pe IISUS HRISTOS, cu vesminte gri cu maro deschis şi catifelate.
Mântuitorul ,privea spre APUS de pe vârful muntelui foarte înalt,vârf ce era rotund ca si formă.
Totul se petrecea sub un Cer ca un amurg, stralucitor foarte, ca atunci când Soarele a apus.
Mântuitorul ,era în picioare pe VÂRFUL MUNTELUI, cu vesminte lungi gri-maronii catifelate, cu acelaşi păr castaniu şi inelat ,lunguţ până pe umeri.
IISUS HRISTOS era înconjurat de LUMINĂ albă ,orbitor de stralucitoare, până la mijlocul trupului SĂU; de jos de la picioare şi până la talia SA, era cuprins în LUMINA albă orbitoare, care tot crestea si ÎL cuprindea pe MÂNTUITORUL tot mai mult. Eu eram mai la distanţă, în spatele LUI IISUS.
Într-o clipită, apare în faţa LUI IISUS HRISTOS, cam la doi metri distanţă ,un bărbat mai în vârsta,îmbrăcăt cu vesminte lungi maro deschis, cu barba lungă albă, şi cu ceva maro,ca un coif pe cap.
Acest bărbat arăta ca UN SFÂNT, şi stătea în genunchi la doi metri de IISUS , si nu îndrăznea sa ridice privirea din pământ. Ţinea capul în pieptul său, şi şi- a întins mâinile sale, spre IISUS, dar fara sa îndrăzneasca a-L privi pe MÂNTUITORUL.
Mântuitorul ,din mijlocul LUMINII ORBITOARE în care era cuprins ,îi întinde MÂNA SA stângă, şi -i ţine mâinile OMULUI acestuia foarte in vârstă, în MÂNA SA ! Pe amândouă Mâinile acelui OM foarte în vârstă, le-a cuprins cu uşurinţă în MÂNA SA stângă şi le ţinea foarte strâns.
În spatele LUI IISUS HRISTOS, cam la vreo 20 metri, mai jos de vârful muntelui de LUMINĂ , cineva,o altă persoană ,ce părea că-l astepta pe OMUL foarte în vârstă, privea cu uimire, la toate câte avea în faţa ochilor.
Era uluit, uimit de toate câte vedea . Privea de jos în sus la MÂNTUITORUL ,şi vedea cum IISUS HRISTOS ,se tot îmbrăca cu LUMINA ALBĂ ,orbitor de stralucitoare.
Bătrânul cu barba lungă si albă, şi-a lăsat mâinile sale, în MÂNA STÂNGĂ a LUI IISUS, dar privirea nu o ridica din pământ, ca şi cum l-ar fi orbit LUMINA , în care se tot îmbrăca IISUS HRISTOS.
Iar eu dragilor , eram in acest moment ,la circa 10 m distanţă în spatele MÂNTUITORULUI, priveam şi trăiam pe viu, cum IISUS HRISTOS s-a îmbrăcat cu LUMINA albă orbitoare, pe VÂRFUL MUNTELUI, sub amurgul si zările Apusului.
Vedeam cum LUMINA alb orbitoare, ÎL cuprinde pe IISUS până la gât , urmând să-l mai cuprindă şi să-L acopere tot.
În cealaltă clipă, tresalt foarte puternic în pat, ca si cum as fi căzut de la înălţime şi cu lacrimi de bucurie , imi notez toate câte am văzut ! Iar acum, după aproape 10 ani ,a venit momentul să împart toate aceste bucurii de la DUMNEZEU, să le împart cu voi dragilor, care ÎL iubiţi pe DUMNEZEU şi pe MAICA DOMNULUI cu toţi SFINŢII SĂI !
Dragii mei , IISUS HRISTOS, S-a îmbrăcat cu LUMINA albă orbitoare, nu într-o clipă, ci treptat ,astfel încât, cei doi bărbaţi care era cu EL, să poată vedea ce se întâmplă pas cu pas.
Era ca si cum dragii mei, am fi intrat in MAREA NEAGRA, si pas cu pas, apa ne-ar acoperi pâna deasupra capului; tot asa S-a îmbrăcat IISUS HRISTOS ,cu Lumina alba, orbitor de stralucitoare.
Dragii mei, aceasta minunată TAINA ,în care IISUS SE ÎMBRACĂ CU LUMINA albă orbitor de stralucitoare, se cheamă ,SCHIMBAREA LA FAŢĂ , pe care noi o sărbătorim cu dragoste, în fiecare an la 6 august !
Sunt si eu copleşită de toate aceste TAINE, şi niciodată nu o să-I pot mulţumi BUNULUI DUMNEZEU, pentru MINUNILE pe care le trăiesc, numai cu VOIA SA !
A început SFANTUL ŞI MARELE POST, dragii mei, si trebuie sa încercam sa fim mai buni, mai înţelegători cu cei din jurul nostru,sa facem fapte bune celor necăjiţi, sa postim atât de la mâncare ,dar mai ales, sa ne înfrânăm limba, care poate aduce multă suferinţă semenilor, dacă o lăsăm slobodă.
SFÂNTA SPOVEDANIE ,ne va uşura sufletul de păcate ,şi va face loc SFINTEI şi DUMNEZEIESTII ÎMPĂRTĂŞANII, care ne va curăţi sufletul de întinăciunea păcatelor.
Să mergeţi la SFANTA BISERICA, sa staţi de vorba cu PĂRINTELE DUHOVNIC, şi sa nu vă fie teamă, sau ruşine sa va marturisiţi toate păcatele.
Toate câte le mărturisim, toate ne vor fi iertate.
Cu dragoste si preţuire, Maria.
CHINA: PLOILE TORENTIALE au afectat aproximativ un milion de oameni
0
0
0
Google +0
0
Aproape un MILION de OAMENI au fost afectati de
PLOILE ABUNDENTE cazute in trei provincii chineze care au adus multe
case pe punctul sa se prabuseasca, au decimat culturile agricole si au
blocat autostrazile, informeaza agentia Xinhua.
In provincia HUNAN din centrul CHINEI, peste 9.000 de PERSOANE au fost EVACUATE din cauza unei furtuni care s-a produs miercuri, potrivit autoritatilor locale de control al INUNDATIILOR si SECETEI. Precipitatiile care au depasit pe alocuri 250 mm au afectat 361.000 de locuitori si au deteriorat 19.800 de hectare de teren agricol.
CITESTE SI: SUPERTAIFUN in CHINA: Peste 60 000 de OAMENI au fost EVACUATI
Patru persoane au murit si alte cinci sunt date disparute dupa ploile care au lovit districtul LIANCHENG din estul provinciei Fujian miercuri dimineata, inundand strazi si intrerupand alimentarea cu energie. Orasul LONGYAN, care administreaza districtul Liancheng, a raportat ca 3.200 de case s-au prabusit, peste 323.000 de persoane fiind afectate, iar 136.200 de persoane au fost evacuate.
PLOILE TORENTIALE au lovit, de asemenea, provincia sudica GUNAGDONG, afectand 233.200 de persoane si fortand evacuarea a peste 6.200 de persoane. Pierderile economice directe din provincie provocate de intemperii au ajuns la 122 milioane de yuani (19,6 milioane dolari SUA), au declarat autoritatile locale pentru situatii de urgenta, mai informeaza agentia Xinhua.
- See more at: http://www.mondonews.ro/china-ploile-torentiale-au-afectat-aproximativ-un-milion-de-oameni/#sthash.G7yUkmf6.dpufIn provincia HUNAN din centrul CHINEI, peste 9.000 de PERSOANE au fost EVACUATE din cauza unei furtuni care s-a produs miercuri, potrivit autoritatilor locale de control al INUNDATIILOR si SECETEI. Precipitatiile care au depasit pe alocuri 250 mm au afectat 361.000 de locuitori si au deteriorat 19.800 de hectare de teren agricol.

impresionat !
RăspundețiȘtergere