PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA DIN DUMINICA A 13 A DUPĂ RUSALII !

  PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA LA DUMINICA A 13-A DUPĂ RUSALII: 

PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA LA DUMINICA A 13-A DUPĂ RUSALII.

Predică la Duminica a XIII-a după Rusalii

* * *

Despre preoţie şi pastoraţie

Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard,
a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor… (Matei 21, 33)

Iubiţi credincioşi,

În mai multe locuri din Sfînta Scriptură, lumea pe care a zidit-o Dumnezeu este asemănată cu via. Cel mai clar spune însăşi Evanghelia de astăzi: „Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie”. Acesta este Însuşi Dumnezeu, Stăpînul cerului şi al pămîntului, Care a creat toate cele văzute şi nevăzute şi a zidit lumea ca pe o vie a casei Sale! În alt loc spune Mîntuitorul: Eu sînt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul… Eu sînt viţa, voi mlădiţele (Ioan 15, 1-5). Proorocul David aseamănă şi el lumea cu via şi se roagă pentru desăvîrşirea ei, zicînd: Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta şi o desăvîrşeşte pe ea (Psalm 79, 15-16).

Oare de ce aseamănă Dumnezeu lumea cu via sau cu grîul gata de seceriş şi nu cu altceva? Pentru că atît via cît şi grîul sînt cele două roade de frunte ale pămîntului care ţin viaţa trupească a oamenilor. Apoi, pentru că pîinea şi vinul, prin Sfînta Liturghie, se prefac în Trupul şi Sîngele lui Hristos care menţin viaţa duhovnicească a sufletelor noastre. Că precum pîinea şi vinul „întăresc inima omului” aşa Sfînta Împărtăşanie întăreşte credinţa, iartă păcatele şi mîntuieşte sufletul omului credincios. Pîinea şi vinul, la care adesea este pomenit şi untdelemnul, sînt alimente de bază ale omenirii care au un dublu caracter sacru, căci hrănesc atît trupul cît şi sufletul prin jertfa liturgică.

Dar via, adică lumea sădită de Dumnezeu, nu a fost lăsată la întîmplare, nu a fost părăsită de El. Dimpotrivă, de la început lumea a fost ţinută sub pronia divină; căci după ce a sădit-o Dumnezeu, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor iar el s-a dus departe (Matei 21, 33). Vedeţi grija lui Dumnezeu pentru lume? A sădit-o cu propriile Sale mîini, făcînd pe om după chipul şi asemănarea Sa; a îngrădit-o cu gard împotriva hoţilor, adică a îngrădit lumea cu poruncile şi învăţăturile celor două Legi a Vechiului şi a Noului Testament, cu canoane şi Sinoade ecumenice care apară unitatea şi adevărul dreptei credinţe. Apoi, în mijlocul viei, Domnul „a săpat teasc”, adică a făcut altarul de jertfă, pe care se aduce, prin Hristos, jertfa liturghică pentru mîntuirea întregii lumi. Ba, mai mult, Dumnezeu „a clădit un turn de pază şi a dat via lucrătorilor, iar El S-a dus departe”. Turnul de pază este Biserica întemeiată de Iisus Hristos ca un turn de veghe şi apărare împotriva diavolilor, a sectelor şi a tuturor smintelilor şi păcatelor care ucid sufletele noastre.

Deci, cînd toate acestea au fost săvîrşite, adică lumea a fost răscumpărată şi Biserica întemeiată, Domnul nostru Iisus Hristos a încredinţat via Sa, adică lumea, Bisericii şi Evanghelia „lucrătorilor”, adică Apostolilor, episcopilor şi preoţilor. Ei sînt lucrătorii viei lui Hristos. Lor li s-a încredinţat întreaga operă de propovăduire a Evangheliei, de slujire a Bisericii, săvîrşirea Sfintei Liturghii, învăţătura şi apărarea credinţei ortodoxe, sfinţirea oamenilor prin harul Duhului Sfînt, revărsat prin lucrarea celor şapte Sfinte Taine, paza viei prin împlinirea poruncilor evanghelice şi aducerea roadelor la vreme. Iar roadele viei sînt sufletele mîntuite prin lucrarea faptelor bune. Slujitorii Bisericii sînt lucrătorii Evangheliei, adică împreună lucrători cu Hristos, cu îngerii, cu Apostolii şi cu toţi sfinţii la mîntuirea şi înnoirea lumii.

Vedeţi ce mare este misiunea apostolică şi harul preoţiei? Slujitorii Bisericii conlucrează cu Însuşi Dumnezeu, cu cele trei persoane ale Preasfintei Treimi şi cu toate puterile cereşti. Prin jertfa liturgică ei unesc cerul cu pămîntul, coboară pe Hristos pe sfintele altare şi în inimile oamenilor. Prin cuvintele lor leagă şi dezleagă păcatele lumii, scot sufletele din iad şi demonii din oameni. Prin harul dumnezeiesc pe care îl au de la Hristos, împart Duhul Sfînt credincioşilor prin cele şapte Sfinte Taine, sfinţesc, dezleagă, binecuvîntează, călăuzesc pe calea mîntuirii, învaţă, mîngîie sufletele iubitoare de Dumnezeu. Ce cinste mai de preţ căutăm? Sau ce har dat oamenilor este mai mare ca acela al preoţiei? Episcopii şi preoţii sînt urmaşii direcţi ai Sfinţilor Apostoli. Ei sînt datori să lucreze cu timp şi fără timp via lumii creştine şi să adune cît mai multe roade, adică fapte bune şi suflete curate, vrednice de Împărăţia lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Prima datorie a preotului în parohie este să săvîrşească sfintele slujbe cu toată evlavia, începînd cu Sfînta Liturghie. Altarul bisericii din fiecare sat este simbolizat de „teascul” pe care l-a săpat Dumnezeu în via Sa, cum ne spune Sfînta Evanghelie de astăzi. Că precum în teasc se prefac strugurii în vin, aşa pe Sfînta Masă din altar pîinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sîngele lui Hristos în timpul Sfintei Liturghii. Cu cît va sluji cu mai multă evlavie şi vrednicie sufletească, cu atît va dobîndi mai mult dar de la Dumnezeu, va umple biserica de credincioşi şi va aduce mai multe suflete pe calea mîntuirii.

A doua datorie a preotului este să înveţe pe credincioşi dreapta credinţă, adică să-i catehizeze cu timp, şi fără timp, prin predici bune, practice, izvorîte din inimă; prin explicarea Sfintei Scripturi în duh ortodox, prin citirea în biserică şi acasă de texte patristice, cărţi de călăuză duhovnicească, învăţături morale necesare tuturor şi mai ales copiilor şi tinerilor. Aceste învăţături formează „gardul” Bisericii, cu care a îngrădit Dumnezeu via Sa. Precum orice vie fără gard este furată şi stricată de străini, de vierul cel sălbatic, adică de diavolul, cum spune psalmistul, tot aşa şi credincioşii din parohie, dacă nu sînt educaţi religios şi deprinşi cu iertarea, cu rugăciuni, cu postul şi cu citirea cărţilor sfinte, se răcesc în credinţă, sînt indiferenţi faţă de Biserică, devin îndoielnici, necredincioşi, beţivi, imorali şi unii sînt amăgiţi şi atraşi de secte.

A treia datorie de mare răspundere a preotului în parohie este să păzească via lui Hristos. Turnul de pază zidit de Dumnezeu „în via Sa” simbolizează Biserica, această corabie a mîntuirii lumii, care ne duce spre cele veşnice, ne scapă de duhurile rele cu care ne luptăm pînă la moarte, ne izbăveşte de înecare în marea vieţii şi ne sfinţeşte prin cele şapte Sfinte Taine, mai ales prin Botez, Mirungere, Spovedanie şi Sfînta Împărtăşanie. Biserica, prin preoţi, apără dreapta credinţă şi ajută la ridicarea sufletelor din iad şi a celor căzute în robia patimilor şi a păcatelor, înălţîndu-le spre Hristos şi Împărăţia Cerurilor.

Iată, pe scurt, marea datorie evanghelică a preoţilor şi păstorilor (episcopilor) Bisericii lui Hristos. Ei sînt grădinarii creştinilor. De felul cum îşi împlinesc ei misiunea depinde realizarea roadelor cerute, adică mîntuirea lor şi a sufletelor încredinţate lor de Mîntuitorul Hristos. Pentru aceasta însă preoţii şi păstorii trebuie să fie de mici chemaţi şi aleşi de Hristos la slujirea Evangheliei Sale. Cei nechemaţi şi nesfinţiţi prin hirotonie, adică prin punerea mîinilor episcopilor, nu au ce căuta în cler, căci preoţia este slujire şi har, iar nu funcţie cu scop de „cîştig urît” şi mîndrie. Apoi slujitorii trebuie să provină din familii sănătoase, ortodoxe, devotate Bisericii. La seminarii este bine să se aleagă tineri din familii model în toate, cu atestarea scrisă a duhovnicului respectiv. La studii, viitorii candidaţi la preoţie să iubească mai mult ca orice rugăciunea, biserica, slujbele, studiul, viaţa morală, practica liturgică, spovedania deasă la două-trei săptămîni şi practica duhovnicească în vacanţe pe la mînăstiri. Pentru căsnicie li se cere să caute soţii bune, evlavioase, milostive, mame model în toate. Familia preotului trebuie să fie un exemplu viu pentru enoriaşi, adică să fie o casă cu mulţi copii, modestă, binecuvîntată, legată permanent de Hristos, de enoriaşi şi de biserică.

Evlavia, moralitatea, rugăciunea, cultura teologică, slujbele regulate la biserică, milostenia şi rîvna pentru Hristos sînt virtuţi de bază ale preoţilor, fără de care nu se pot mîntui nici slujitorii, nici credincioşii. „Preotul, spune Sfîntul Ioan Gură de Aur, trebuie să se jertfească, nu numai să jertfească”, adică să se ostenească a spovedi pe toţi enoriaşii regulat în cele patru sfinte posturi, să se jertfească ziua şi noaptea a menţine sfintele slujbe după rînduială, a cerceta pe toţi în casele lor, a împăca pe toţi cei certaţi, a mîngîia pe cei întristaţi, a ajuta pe cei săraci şi bolnavi, a hrăni pe toţi fiii săi sufleteşti cu predici bune, pline de căldură părintească şi cu cărţi sfinte de rugăciune şi învăţătură.

Spune Mîntuitorul nostru Iisus Hristos în Sfînta Evanghelie: Eu sînt viţa, voi sînteţi mlădiţele. Cel ce rămîne în Mine şi Eu în el, acesta aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 5). Hristos este viţa, „tulpina viei”, iar mlădiţele care ies din tulpină sînt Apostolii, episcopii şi preoţii. Acei aşa-zişi păstori de suflete, care au rupt legătura cu Biserica lui Hristos, nu mai au harul mîntuirii, căci s-au rupt de trupul Bisericii ca şi mlădiţele de viţă şi se usucă spre veşnica lor osîndă, că nu mai au legătură cu Hristos, cu Harul Duhului Sfînt, cu Tainele Bisericii, cu Sfînta Liturghie, cu Crucea, cu sfinţii din cer şi cu toţi drepţii. Iar păstorii adevăraţi sînt preoţii care sfinţesc slujba în sfintele biserici, care au grijă de turma încredinţată lor de Hristos, care se roagă cu credinţă şi trăiesc în bucuria Duhului Sfînt, care se luptă pentru Evanghelie, pentru credinţă, pentru mîntuirea credincioşilor lor. Fericiţi sînt slujitorii pe care îi va afla Hristos făcînd aşa şi vai celor ce-i va afla dormind sau lenevindu-se!

Dar care sînt roadele pe care le cere Hristos de la slujitorii Bisericii? Precum roadele mlădiţelor de vie sînt strugurii, tot aşa roadele mlădiţelor lui Hristos, adică ale păstorilor sînt sufletele mîntuite. Acestea sînt creştinii pe care preoţii îi cîştigă prin pocăinţă şi îi aduc la Hristos din cîrciumi, de la judecăţi, de la desfrîu, de la secte, din robia păcatelor şi a morţii. Creştinii care ascultă de păstori, de Hristos ascultă, că zice Domnul: Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; iar cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă (Luca 19, 16). Dacă preotul slujeşte cu evlavie, învaţă pe toţi, se roagă şi face tot ce poate, dar credincioşii nu-l urmează, el va lua plata lucrătorului credincios, iar ei, neascultătorii, vor lua osîndă. Aceştia sînt ca via neroditoare, ca frunzele viei lovite de brumă care cad şi se aruncă în foc.

Vai de credincioşii care nu merg la biserică din lenevire sau necredinţă! Vai de cei ce se rup de trupul Bisericii lui Hristos şi cad în secte, că sectele nu duc la mîntuire, fiind rupte de viţa vieţii care este Hristos! Vai şi de păstorii care nu se ostenesc să aducă roade la vreme din via încredinţată lor! Adică smintesc turma, pierd sufletele şi lasă să intre lupii în piei de oaie, adică sectanţii în parohiile lor. Căci va veni Hristos, stăpînul viei, şi pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor(Matei 21, 40-41).

Iubiţi credincioşi,

Vedeţi ce mare este răspunderea preoţilor pentru sufletele voastre? Vedeţi cît trebuie să se jertfească ei pentru mîntuirea credincioşilor? Mulţi însă îi judecă şi îi osîndesc, uitînd că şi ei sînt oameni, că au familie şi trebuie să se îngrijească atît de enoriaşi şi de casa lui Dumnezeu, cît şi de casele lor. Să ştiţi că preoţii ar putea fi mult mai devotaţi, mai buni, dacă ar fi alături de ei toţi credincioşii satelor şi oraşelor noastre. Căci dacă preoţii văd bisericile pline de credincioşi, mai ales în sărbători, credinţa lor sporeşte, harul lucrează mai mult prin ei, predicile lor devin mai vii şi pătrund în inima fiecăruia.

Iar cînd preoţii văd mai mulţi săteni la cîrciumi, la tîrguri şi judecăţi, decît la biserică în timpul Sfintei Liturghii din Duminici şi sărbători, ei se întristează şi slăbesc duhovniceşte. Credem că preoţii buni se datorează şi credincioşilor buni, rîvnitori pentru Hristos; iar cei mai puţini buni se datorează şi enoriaşilor slabi în credinţă şi indiferenţi de mîntuirea lor. Dar fiecare va fi judecat după faptele sale de Dumnezeu, ştiutorul inimilor noastre.

De aceea, fraţii mei, vă îndemn să iubiţi pe Dumnezeu şi Biserica Lui. Iubiţi pe păstorii Bisericii, ascultaţi de ei şi vă rugaţi pentru ei, ca nişte fii sufleteşti, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce vor da seamă (Evrei 13, 17). Vă mai îndemn să nu lipsiţi în sărbători de la biserică, şi să ascultaţi cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfînta Liturghie. Hristos este de faţă în Sfîntul Altar şi noi să lipsim? Maica Domnului cu toţi îngerii şi sfinţii sînt în biserică şi slăvesc pe Dumnezeu împreună cu preotul şi noi ne ducem atunci la plăceri şi la beţii? Nu uitaţi să pomeniţi pe preoţi la rugăciunile voastre, din dragoste şi din datorie, că sînt sfinţiţi de Hristos şi poartă în ei Harul Duhului Sfînt.

Să rugăm pe marele Arhiereu Iisus Hristos, Păstorul şi Mîntuitorul sufletelor noastre, să rînduiască păstori şi preoţi cît mai buni Bisericii Sale, iar nouă să ne dea mai multă credinţă şi fapte bune spre dobîndirea cereştilor bunătăţi. Amin.