Doamne, Dumnezeul meu, osandit stau inaintea fetei Tale celei sfinte, si-mi marturisesc nevrednicia, neputinta si saracia mea cea mare. Pentru aceasta ma rog Tie: O, izvor dulce si noianul indurarii, deschide stavilele cerului si ploua asupra mea bunatatile indurarii Tale, pentru ca sa pot scoate lacrimi, sa plang, sa spal si sa curatesc sufletul meu de intinaciunea pacatelor, cu cainta tare si adevarata. Si ca sa-mi dai acest dar, Stapane, pun mijlocitor pe Inaintemergatorul Ioan, catre care zic: O, invatatorule al pocaintei si marite Proorocule, care esti mai mare decat toti proorocii, precum insusi Fiul lui Dumnezeu te-a numit in Sfanta Evanghelie, tu care ai aratat poporului pe Stapanul Hristos, tu care L-ai botezat in Iordan si ai vazut cerurile deschizandu-se, tu care ai auzit glasul Parintelui ceresc si ai vazut pe Duhul Sfant ca un porumbel pogorandu-se peste El. Rogu-te, ajuta-mi cu mijlocirea ta, tu care stai in cer inaintea Judecatorului vesnic, si fa-L sa se indure de mine, caci ai multa indrazneala la iubirea Lui.
Intinde mana aceea cu care L-ai botezat si strica cugetele mele cele rele si ma intareste sa-mi petrec viata pe calea cea buna a lui Dumnezeu.O, Proorocule, lumineaza-mi mintea cu poruncile Domnului, ca sa le tin minte si sa le pazesc pana la sfarsitul vietii mele. Si sa stai langa mine in ora mortii mele, sa ma duci pocait inaintea Stapanului meu, Dumnezeu. Roaga-te inca si pentru toata lumea, ca Dumnezeu sa dea ajutor crestinilor, si celor vii si celor adormiti, sa-i odihneasca in necazurile cele multe, sa le dea toate cele de trebuinta si sa-i invredniceasca Imparatiei Sale. Amin.
Intinde mana aceea cu care L-ai botezat si strica cugetele mele cele rele si ma intareste sa-mi petrec viata pe calea cea buna a lui Dumnezeu.
Rugaciunile de dimineata!
Sculandu-te din somn, fara lene si cu mintea treaza, sa te departezi de asternut si indata te inchina de trei ori, zicand:
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:
Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Iar de nu esti preot, sa zici:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.
Si sa zici iarasi:
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste. (de 3 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. PSALMUL 50,asa cum este corect Sus in Ceruri,asa precum mi-a descoperit mie DUHUL CEL PREA SFANT:
PSALMUL 50, asa cum este corect!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:
Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Iar de nu esti preot, sa zici:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.
Si sa zici iarasi:
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste. (de 3 ori)
PSALMUL 50,asa cum este corect Sus in Ceruri,asa precum mi-a descoperit mie DUHUL CEL PREA SFANT:
1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”

Rugaciunea Crezul,asa cum
este CORECT:
1 Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.
2 Si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Unul nascut, care din Tatal S-a nascut ,mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut , nu facut, cel de o fiinta cu Tatal ,prin Care toate s-au facut.
3 Care, pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri, si S-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara ,si S-a facut Om.
4 Si S-a rastignit pentru noi, in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si S-a ingropat
5 Si a inviat, a treia zi dupa Scripturi.
6 Si S-a inaltat la ceruri ,si sade de-a dreapta Tatalui
7 Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit.
8. Si intru Duhul Sfant,Cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!
9 Si intr-una sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica,
10 Marturisesc un Botez, spre iertarea pacatelor.
11 Astept invierea mortilor
12 Si viata veacului ,ce va sa vie. Amin!
Rugaciunea TATAL NOSTRU ,asa cum este corect acolo Sus,in Ceruri !
În Numele Tatalui,si-al Fiului,
si-al Sfantului Duh,Amin!
Tatal nostru
Care esti în Ceruri,
Prea Sfant este Numele Tau,
Vie este Împărătia Ta,
Faca-se voia Ta,
Precum în Cer,
Asa si pe pământ.
Pâinea noastra,
Cea spre Fiinţă,
Dă-ne-o noua astazi,
Şi ne iartă noua gresalele noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostri.
Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!
Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui, si a Fiului, si a Sfantului Duh. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Apoi troparele acestea:
Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, ci cu frica sa strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Doamne miluieste (de 12 ori), apoi rugaciunea aceasta:
Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si in deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune:
Slava Tie, Imparate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiasca si de oameni iubitoare m-ai invrednicit pe mine pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in sfanta casa Ta. Primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si intelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necuratele mele buze, ca si eu sa ma fac partas fecioarelor celor intelepte, cu luminata faclia sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvantul, Cel slavit in Tatal si in Duhul Sfant. Amin.
Apoi:
Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru. (cu trei inchinaciuni)
Apoi:
Rugaciunea intaia, a Sfantului Macarie cel Mare:
Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta. Izbaveste-ma, deci de vicleanul si fa sa fie intru mine voia Ta, ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a doua, a Sfantului Macarie cel Mare:
Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie, Mantuitorule, si inaintea Ta cazand, strig: Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mantuieste.
Rugaciunea a treia, a Sfantului Macarie cel Mare:
Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du intru imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a patra, a Sfantului Macarie cel Mare:
Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a cincea:
Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cantarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, in toti anii vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a sasea:
Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a tuturor trupurile, Care intre cele de sus locuiesti si spre cele de jos privesti; Cel ce ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu adevarat; Lumina fara de inceput si pururea fiitoare, in care nu este mutare sau umbra de schimbare; Insuti, Imparate fara de moarte, primeste rugaciunile noastre pe care le aducem Tie din gurile noastre cele necurate, in aceast ceas al noptii, indraznind pentru multimea milelor Tale. Lasa noua greselile ce am gresit inaintea Ta, cu cuvantul, cu lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate intinaciunile trupesti si sufletesti, facandu-ne pe noi casa cinstitului si Sfantului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptand luminata si sfanta zi a Unuia-Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand va veni pe pamant cu slava sa judece pe toti si sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu fim aflati zacand si dormitand, ci priveghind si sculati in lucrarea poruncilor Lui si sa fim gata a intra in bucuria si camara slavei Lui celei dumnezeiesti, unde este glasul cel neincetat celor ce Te lauda si nespusa dulceata celor ce vad pururea frumusetea cea nespusa a slavei Tale. Ca Tu esti lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata faptura in veci. Amin.
Rugaciunea a saptea:
Pe Tine Te binecuvantam, Dumnezeule preainalte si Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului, multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu faradelegile noastre, ci dupa obicei Te-ai aratat iubitor de oameni si ne-ai ridicat pe noi a maneca si a slavi stapanirea Ta. Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: lumineaza ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa putem in liniste a canta, a striga si a ne marturisi pururea Tie: Dumnezeului Celui slavit in toate si de toti, Tatalui Celui fara de inceput, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a opta, a Sfantului Ioan Gura de Aur:
Dupa numarul ceasurilor noptii si ale zilei:
Pentru ceasurile noptii:
Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc. Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gandul, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, iarta-ma. Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea, de neindraznirea si de nesimtirea cea impietrita. Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea. Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator, miluieste-ma, vazand neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfant numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, in cartea vietii si-mi daruieste sfarsit bun. Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi, dupa harul Tau, sa pun inceput bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau. Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, rusinatul si necuratul robul Tau, intru imparatia Ta. Amin.
Pentru ceasurile zilei:
Doamne, primeste-ma intru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma duce pe mine in ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci. Amin.
Rugaciunea a noua, catre sfantul inger, pazitorul vietii:
Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am maniat preacurata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osandirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfranarea, cu mania, cu scumpetea, cu mancarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gandurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfranare, avand osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvantatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, ingerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am incurcat asa rau in lucrurile cele intinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, in care cad in toate zilele si noptile si in tot ceasul? De aceea cad inaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine, pacatosul si-mi fii mie intr-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a zecea, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:
Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine, smeritul si ticalosul robul Tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele intinate, cele rele si hulitoare de la ticaloasa mea inima si de la intunecata mea minte. Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri-aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvantata esti de toate neamurile, preacinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:
Imparateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.
Apoi:
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza, si otpustul.Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
RUGACIUNEA de SEARĂ !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza, si otpustul.
RUGACIUNEA de SEARĂ !
Acum ruleaza pe Tvr2 filmul despre Revolutia din Noiembrie 1784 de la care se implinesc 240 de ani,planificata si condusa de Horia , Closca si Crisan in Transilvania in zonele Apuseni, valea Muresului si tara Hategului cu 5 ani inaintea celei similare burgheze din Franta,
RăspundețiȘtergereSi generata de exploatarea dura a baronului lui Brukenthal criminalul si simpatia lui Iohannis care i-a facut in Piata Mare din Sibiu doua statui in locul celei a lui Gheorghe Lazar demolate.-craciun.
Ramona Ursu si Mihai Isac jurnalist in R Moldova acuza pe Tv B1 operatiune Hibrida a Rusiei la alegerile din Romania planificate si finalizata cu contributia si scenariu complotist al suveranistilor si demolarea partidelor de la putere si inlocuirea lor cu un presedinte si apoi un premier nou Suveranist al Romaniei favorabil Rusiei-craciun.
RăspundețiȘtergereCrăciun,nu mai dezinforma,Rusia nu are nici o treabă....așa îți place să manipulezi....
ȘtergereCrăciun,din momentul tau înțeleg că ești cu progresiștii lui soros....nu înțeleg de ce mai intri și postezi aici,pe "Dumnezeu exista,marturii"?!chiar aștept un răspuns sincer !!!
ȘtergereEu dadeam informaii ce spun altii pro sau contra, parerea mea o vezi pe paginile ulterioare , eu am votat si Voteztez Georgescu, asta e parerea mea-craciun.
ȘtergerePericolul Lasconi , bărbați cu fustă si femei cu organe sexuale barbatesti. Romania va deveni o Sodoma in care dezmatul sexual se va practica oriunde si in vazul lumii. Drogurile si dezmatul sexual va deveni ceva normal cu Lasconi chiar aici in Gradina Maicii Domnului . Asta daca Leana Gospodina nu ne va baga in razboi livrand romanii carne de tun Ucrainei.
RăspundețiȘtergereRevelația Egumenului Alexy din Penza (1930 - 2005) Rusia
RăspundețiȘtergereCuvinte care sunt concepute pentru a trezi oamenii din somnul spiritual la pocăință
PARTEA 1. Amin. Amin.
▪︎ Urmează cataclismele și catastrofe - mari schimbări pe pământ. Imense schimbări. Clima se va schimba dramatic - va fi foarte nefavorabilă pentru oameni.
▪︎ Oamenii se vor îmbolnăvi. Vor muri. Medicina nu va mai putea ajuta, deoarece va fi distrusă. Chiar și cele mai mici servicii vor costa o mulțime de bani. Nu se poate face nimic. Oamenii vor muri acasă. Nimeni nu are nevoie de nimeni. Dragostea s-a terminat. Fără simpatie. Fără compasiune. Toți sunt ca niște bucăți insensibile de lemn. In curând banii de hîrtie vor ieși din circulație .
▪︎ Animalele și păsările vor muri.Vor apărea boli incurabile care vor fi greu de recunoscut. Acestea boli noi, nu sunt de la Dumnezeu. Și îi vor lovi doar pe cei care nu cred în Dumnezeu. Protejează-te cu Liturghia.
▪︎ Protejați-vă cu Împărtășania - vă va proteja de toate relele. În curând vor începe în lume astfel de evenimente care îi vor pune pe mulți pe gânduri. Și cauza a tot ceea ce se întâmplă în jurul și în viața privată. O persoană ar trebui să privească în primul rând la sine: "Doamne, ce îmi vei porunci să fac?" Trebuie să-i ceri Domnului să descopere de ce sunt trimise durerile sau bolile.
▪︎ Cererea pentru păcatele nespovedite. Trebuie să te gândești bine la viața ta, să pui totul pe rafturi, să-ți cureți sufletul cu pocăință și lacrimi - și atunci va veni curățarea trupului. Să nu vă fie frică de dezastre. Nu vă temeți de cataclisme, temeți-vă numai de păcatele nepocăite și de orice rău care este în om. Amin.
▪︎ Mulți oameni sunt lipsiți de apărare în fața evenimentelor viitoare. Aproape toată lumea este lipsită de apărare. Nimeni nu înțelege esența a ceea ce se întâmplă. Aici - în mod surprinzător - este deschis păsărilor și animalelor, și copacilor și florilor, dar totul este complet ascuns de oameni. Încerci să faci ceva, să cumperi, să construiești, dar în interior - totul este gol, întuneric de nepătruns, fără pocăință, fără iubire.
▪︎ Nu este nimic. Cât de departe au ajuns oamenii! Oameni buni, răzgândiți-vă! Voi sunteți fiii lui Dumnezeu, chipul și asemănarea Lui ... Dar este zadarnic să strigi în gol. Totul este gol - sunete de cupru.
(1/2)
(2/2)
RăspundețiȘtergere▪︎ Voce în pustie. În biserici – urâciunea pustiirii. Sunt puține locuri unde să mergi. Dar este închis oamenilor. În biserici se observă înfățișări exterioare și au existat încălcări ale serviciilor divine de multă vreme. Totul este doar exterior, dar fundamentele nu. Nu există esență.
▪︎ Totul este gol. Iar cei care se numesc ortodocși astăzi, de fapt, nu sunt: se vor lepăda de Dumnezeu când va începe persecuția. Vor adopta o ideologie diferită. Va fi foarte greu pentru câțiva dintre credincioși: vor intra în subteran, vor căuta păstori adevărați – și Domnul îi va trimite.
▪︎ Pentru cei care suferă, vor exista atât Împărtășania, cât și Adevărata Credință. O foamete puternică va începe în curând - va începe rapid și neașteptat pentru toată lumea. Regiunile vor fi afectate în mod deosebit - nu există o astfel de protecție asupra lor ca asupra Moscovei. Moscova se va îngrășa pe sine nu va ajuta pe nimeni. Totuși, întreruperile în furnizarea de produse vor începe și aici - deși nu imediat.
▪︎ Este păcat că oamenii nu înțeleg moartea care vine și nici măcar nu le pasă de pâinea lor zilnică. Să nu-ți fie frică de nimic. Nimic și nimeni. Trăiește în pocăință. Trăiește în rugăciune. Cât mai puține relații externe cu lumea și comunicare. Toate acestea fură. Duce la disperare. Conduce la relaxare. Și trebuie să fii în Duhul lui Dumnezeu Doar în tăcere locuiește Domnul. Pacea și tăcerea gândurilor. Ceea ce este înalt pentru oameni este o urâciune înaintea Domnului.
▪︎ Stai departe de oameni. Acum nu mai pot exista lucruri utile în comunicarea lumească. Aceasta nu este o tragedie. Aceasta este mântuirea. Mântuirea ta, atât de aproape cât și departe. Teme-te de duhul acestei lumii, de influența ei corupătoare. Teme-te de ea ca de foc. Fugi de ea, protejează-te cu Psaltirea, rugăciunile, Evanghelia - totul duhovnicesc. Amin. Amin.
▪︎ Mii de suflete mor astăzi în lume. Copiii se nasc pentru a muri. De la naștere ei merg până la moarte.
Lumea este un loc groaznic, acum nepotrivit pentru un Creștin adevărat. Amin.
- Revelația egumenului Alexy din Penza (1930-2005) Rusia
Pocăiți-vă cei care încă se pot pocăi. Astăzi, pocăința își merită greutatea în aur, pentru că Domnul așteaptă cu nerăbdare și îți iartă cu bucurie păcatele – dacă s-ar converti. Doar întoarce-te și pocăiește-te.
— Sf Alexei din Penza
Cine deschide psaltirea, toate duhurile necurate din jur, se împrăștie la 200 de metri.
Odată a mers vorba despre cum ar trebui să-și îndeplinească copiii ultima datorie față de părinți. L-au întrebat pe stareț despre asta, iar el a spus următoarele:
"La cine a murit părinții, atunci copiii trebuie să stea la priveghere toate cele trei nopți. La urma urmei, când mama ta te-a născut, câte nopți nu a dormit pentru tine. Este posibil sa nu puteți dormi aceste trei nopții, părinților datoria să i-o dați? Dacă cineva face asta, atunci Maica Domnului predă o floare albastră atât de neobișnuită și frumoasă. Se întâmplă doar celor care își cinstesc părinții.” În tot acest timp sa se citeasca psaltirea.
Radiația 6G va cauza boala hemoragică Marburg care va afecta Nanoparticulele din injecțiile Covid
RăspundețiȘtergereJohn Leary. 9 Iunie 2022
La St. Charles Borromeo, după Sfânta Împărtășanie, am putut să o văd pe Grace întâlnindu-se cu Iisus și Jerry, soțul ei, când a intrat în cer. (Am văzut-o pe Grace și am salutat-o la ieșirea din biserică, duminică, 5 iunie)
Iisus a spus: „ ”Poporul Meu, Grace era o doamnă liniștită, dar era foarte activă la biserică și ajuta oamenii. Era bine cunoscută la Holy Name of Jesus și la St. Charles Borromeo. Ea și soțul ei, Jerry, au fost aproape de Inima Mea în organizarea Adorării Euharistice în fiecare lună. A fost recunoscătoare pentru toți cei care au venit la înmormântarea ei”.
Grace a spus: „Vă iubesc pe toți și mă voi ruga pentru toată familia și prietenii Mei.”
Grupul de rugăciune:
Iisus a spus: „Poporul Meu, ați avut Statuia Fatima a Maicii Mele pe masa voastră și v-ați pus relicvele sus. Acum v-ați adus înapoi relicvele pentru a putea fi împărtășite cu grupul vostru de rugăciune. Cu aceste relicve de primă clasă aveți prezența sfinților Mei printre voi și ei vă binecuvântează. Aveți relicva Sfântului Anton la care vă rugați pentru lucrurile pierdute. Când v-ați rugat la el, prietena voastră și-a găsit pisica pierdută. Sărbătoarea lui se apropie pe 13 Iunie și aveți multe povești despre mijlocirile lui.”
Isus a spus: „Fiul Meu, îți mulțumesc că ai așezat această imagine a celor două Inimi ale Maicii Mele și a Mea pe altarul tău. Când ai ținut cele două slujbe pentru Inima Mea Sacră la ora 23:00 și pentru Inima Imaculată a Maicii Mele la ora 12:00, Ți-am dat acest mesaj să pui această imagine pe altarul tău în timp ce participai la aceste slujbe. Dacă oamenii se întreabă de ce această imagine se află pe altarul vostru, acum știu că fiul Meu mi-a îndeplinit dorințele.”
(1/2)
(2/2)
RăspundețiȘtergereIisus a spus: „ Poporul Meu, vă arăt câți sfinți au murit ca martiri în primii 300 de ani după moartea Mea. Acești oameni ar fi preferat să își dea viața, decât să îl renege pe Domnul lor. Vă arăt acești martiri pentru că sunteți pe cale să vedeți o perioadă în care Creștinii vor fi persecutați pentru credința lor în Mine. Înainte de venirea Antihristului, veți vedea mai mulți martiri murind din cauza unei persecuții majore. Înainte ca Antihristul să intre în domnia sa, Eu voi aduce Avertismentul Meu și un timp de convertire. După aceea, îi voi chema pe credincioșii Mei la siguranța refugiilor Mele, unde îngerii Mei vă vor proteja de cei răi. Nu vă temeți, pentru că în curând voi veni în victorie asupra tuturor celor răi.”
Iisus a spus: „ Poporul Meu, v-am dat mesaje anterioare despre a nu vă uita la ochii Antihristului, deoarece el ar putea să vă controleze mintea pentru a vă închina lui. Acesta este motivul pentru care vă reamintesc, după timpul Meu de avertizare și de convertire, că trebuie să scoateți din casă toate computerele, telefoanele mobile, televizoarele, radiourile și ecranele conectate la internet, înainte de a fi chemați la refugiile Mele. Atunci când sunteți chemați la refugiile Mele, nu aduceți niciunul dintre aceste dispozitive cu voi, deoarece ele nu vor funcționa la refugiile Mele. Îngerul Meu de refugiu va lua orice astfel de dispozitive de la oameni înainte de a li se permite să intre. Îngerii Mei vă vor proteja de Antihrist și de demoni la refugiile Mele cu un scut invizibil și un scut de orice lucru dăunător.”
Iisus a spus: „Poporul Meu, așa cum ați văzut că locurile de muncă își forțează angajații să facă injecții cu Covid, altfel își pierd locul de muncă, tot așa cipul de computer în corp va fi impus tuturor, altfel vă veți pierde locul de muncă. Acest cip în corp sau semnul fiarei va fi necesar pentru toate cumpărăturile și vânzările. Refuzați să primiți acest semn al fiarei și refuzați să vă închinați Antihristului, altfel veți fi pierduți pentru totdeauna în flăcările iadului. Înainte ca acest cip să fie obligatoriu pentru toată lumea, Îmi voi chema rămășița credincioasă la protecția refugiilor Mele. Acolo, îngerii Mei vă vor proteja de cei răi și Eu voi avea grijă de nevoile voastre fizice și spirituale”.
Iisus a spus: „Poporul Meu, lipsurile voastre se vor agrava, iar inflația ar putea scăpa de sub control. Ați putea asista la tulburări civile provocate de democrați, care încearcă să impună o dictatură asupra poporului vostru, deoarece vor trișa din nou la alegeri. Ați putea asista la răspândirea războiului în Europa și în Asia din cauza Chinei. V-am spus că oamenii unei singure lumi vă vor opri electricitatea înainte de a încerca să vă preia. Când viețile voastre vor fi amenințate, vă voi chema în refugiile Mele, unde îngerii Mei vă vor proteja de cei răi.”
Iisus a spus: „Poporul Meu, v-am avertizat că turnurile 5G eliberează de 100 de ori mai multe radiații decât turnurile 4G mai vechi. Acum auziți de un nou turn 6G care, din nou, va emite chiar mai multe radiații decât turnurile 5G. Aceste radiații crescute vor elibera boala hemoragică Marburg care va afecta nanoparticulele din injecțiile Covid pe care le-au primit oamenii. I-am avertizat pe oameni de multe ori să nu primească vaccinuri Covid din niciun motiv. Puteți vindeca oamenii vaccinați cu uleiul din Vinerea Mare sau cu apa de exorcizare. Îi voi chema din nou pe credincioșii Mei la refugiile Mele pentru a evita orice virus pandemic și pentru a fi protejați de radiațiile turnurilor 5G sau 6G. Încredeți-vă în Mine pentru a-i vindeca pe acei oameni care au credință în puterea Mea de vindecare.”
Televiziunile de stiri din România au fost activate de a da in candidatul C Georgescu . Banii încasati de aceste televiziuni pe o filiera a coruptiei le obliga pentru a sustine omul sistemului Lasconi care este garantul ca România va fi mentinuta in aceiași hotie si coruptie in care a fost adusa tot de ei. Sistemul este disperat de a mentine România pe linia UE a civilizatiei occidentale asa cum numesc ei furtul prin pensii speciale coruptia endemica si hotia asa ca si-au activat grupuri de indivizi usor de manipulat lgbt si drogati pentru a face haos. Idiotii chiar cred ca prin scandarile unor scelerati ii vor face pe votantii lui C Georgescu sa nu il mai voteze sau sa voteze Leana Pârț. Sau vor ca prin aceste manifestatii sa isi acopere furtul votului in favoarea lui Leana Pârț ? Atentie: In spatele manifestatiilor lgbt si drogatilor usr sta Coldea si Dumbrava. Dacă doriti sa le puneti tara iarasi in brate lui Coldea si Dumbrava votati Leana si usr !
RăspundețiȘtergere