sâmbătă, 23 noiembrie 2024

PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA ,LA DUMINICA A XXX A DUPĂ RUSALII !


                              Predica la Duminica a XXX-a dupa Rusalii !

( Despre iubirea de averi ) Predici la duminici
Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea
(Psalm 61, 10)
Image result for CLEOPA ILIE

Iubiti credinciosi,
Ati auzit in Sfinta Evanghelie de astazi ca un tinar oarecare s-a apropiat de Mintuitorul, a ingenuncheat inaintea Lui si I-a zis: Invatatorule bun, ce voi face ca sa dobindesc viata cea vesnica? (Luca 18, 18).
Vedeti, fratilor, ca acest tinar a venit cu mare evlavie inaintea Mintuitorului nostru Iisus Hristos sa-I ceara un sfat: cum ar putea sa intre in viata cea vesnica. Mintuitorul i-a aratat ca pentru a intra in viata vesnica trebuie sa pazeasca poruncile date de Dumnezeu lui Moise. Tinarul a zis ca toate le-a pazit din tineretile sale. Auzind Mintuitorul aceste cuvinte, a spus: Inca una iti lipseste. Vinde toate cite ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri si vino de-mi urmeaza Mie (Luca 18, 22).
Prin aceste cuvinte Mintuitorul i-a aratat calea cea inalta a desavirsirii care este mai presus de poruncile Legii Vechi. Cu alte cuvinte Mintuitorul i-a spus: "Daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile cele date de Dumnezeu lui Moise. Iar daca voiesti sa fii desavirsit mergi, vinde-ti averile tale si le da saracilor si vino de urmeaza Mie. Iar el auzind acestea, s-a dus intristat ca avea avere multa (Luca 18, 23). Vedeti cit de mare piedica in calea mintuirii, si mai ales a desavirsirii, este averea pentru acela care o iubeste si isi lipeste inima de ea? Vedeti pentru care pricina Mintuitorul a zis: Caci cu anevoie va intra bogatul in Imparatia Cerului (Matei 19, 23) si ca mai lesne este sa treaca funia corabiei prin urechile acului, decit bogatul sa intre in Imparatia lui Dumnezeu? (Luca 18, 25).
Dar sa ne punem o intrebare: Oare toti bogatii vor merge in iad? Nu, cu adevarat nu. La Dumnezeu este cu putinta sa mintuiasca si pe cei bogati, care vor avea bunavointa a-si chivernisi averea lor spre binele tuturor dupa placerea lui Dumnezeu, fara a-si lipi inima de bogatiile veacului de acum. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptura despre Avraam: Iar Avraam era bogat foarte cu dobitoace si cu argint si cu aur (Facere 13, 2). Dar cine a placut in fata lui Dumnezeu mai mult ca Avraam? Si cine a fost mai binecuvintat de Dumnezeu decit el? Caci nimic nu l-a impiedicat sa dea ascultare lui Dumnezeu, ajungind chiar sa aduca jertfa lui Dumnezeu pe singurul sau fiu, Isaac (Facere 22, 2-18).
Sa auzim inca si de bogatiile lui Iov pe care le arata Sfinta Scriptura, zicind: Si erau vitele lui Iov sapte mii de camile, perechi de boi cinci sute si cinci sute de asine ce pasteau in munte si slugi multe foarte (Iov 1, 3). Dar sa auzim si ce zice Dumnezeu despre Iov catre diavolul: Socotit-ai in cugetul tau despre robul Meu? Ca nu este asemenea lui din cei de pe pamint, fara cusur, drept si temator de Dumnezeu, care sa se fereasca de ce este rau? (Iov 1, 8). Asadar, fratii mei, bogati au fost pe pamint si Avraam si Iov, dar foarte drepti si tematori de Dumnezeu si nu legati cu inima de averile pe care le aveau. Ca sa dovedim acest lucru, este bine sa auzim ce a zis dreptul Iov cind a pierdut toate averile sale: Gol am iesit din pintecele maicii mele, gol ma voi intoarce. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvintat (Iov 1, 21).
Cit de mare lucru este necredinta noastra, fratilor. Atunci cind ni se intimpla o mica paguba, plingem, ne intristam si cadem in mihnire si deznadejde. Iar dreptul Iov, dupa pierderea atitor cirduri de vite si a copiilor, n-a zis nici un cuvint rau impotriva lui Dumnezeu, ci pentru toate multumea lui Dumnezeu. Asadar, nu bogatia este pricina de pierzare a celui bogat, ci lipirea inimii sale de avere, nemilostivirea si reaua intrebuintare a bogatiei sale il duc la pierzare. Fericit este cel ce va face cele spuse de marele Apostol Pavel: Sa fie acum cei ce au averi, ca si cum nu le-ar avea si cei ce au femei, ca si cum nu le-ar avea si cei ce se folosesc de lumea aceasta ca si cum nu s-ar folosi de ea. Ca chipul lumii acesteia trece (I Corinteni 7, 29-31).
Sa auzim si pe Solomon cel preaintelept si preabogat ce zice in privinta averilor sale: Marit-am lucrurile mele, zidit-am case, saditu-mi-am vii, facutu-mi-am gradini si livezi si mi-am sadit in ele tot felul de pomi roditori; facutu-mi-am iazuri ca sa pot uda din ele o dumbrava unde cresteau copacii. Avut-am slugi si slujnice si am avut feciori nascuti in casa. Avut-am cirezi si turme multe, mai mult decit toti cei ce au fost mai inainte de mine in Ierusalim... (Ecclesiastul 2, 4-7) Si am cautat spre toate lucrurile mele si spre toata truda mea cu care m-am ostenit a face si iata toate sint desartaciuni si vinare de vint si nimic nu este prisosire sub soare (Ecclesiastul 2, 11). Si am urit viata, ca vicleana este asupra mea fapta cea facuta sub soare ca toate sint desertaciune si vinare de vint (Ecclesiastul 2, 17). Apoi filosofind despre moarte a zis: Precum am iesit din pintecele maicii mele, gol ma voi intoarce in pamint si precum am venit asa ma voi duce si nimic nu voi lua din agoniseala mea ca sa duc in mina mea (Ecclesiastul 5, 14).
Iubiti credinciosi,
Daca din toate cite avem, vom face milostenie la saraci si vom urma lui Hristos cu viata curata, cu post, cu rugaciune, cu infrinare, cu priveghere si cu toata lucrarea faptelor celor bune, ne vom face comoara in ceruri unde furii nu o sapa si rugina si molima nu o strica precum a zis Domnul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos (Matei 6, 19). Ati auzit in Sfinta Evanghelie de bogatul cel nemilostiv, care se chinuia in flacarile iadului si care a cerut lui Avraam sa trimita pe Lazar sa-i aduca un virf de deget inmuiat in apa ca sa-i racoreasca limba sa in focul iadului; si a auzit pe Avraam, zicindu-i: Fiule, adu-ti aminte ca ai luat cele bune in viata ta, asemenea si Lazar, cele rele, iar acum el se bucura si tu te chinuiesti. Si nici o mingiiere sau ajutor n-a dobindit (Luca 16, 24-25).
Ce i-au folosit bogatului averea si viata cea desfatata, vremelnica si prea scurta? Caci intrucit n-a fost milostiv, s-a dus in munca cea vesnica, infricosata si prea greu de suferit. Si aceasta nu pentru ca a fost bogat, deoarece averea "agonisita cu dreptate" este "data omului de Dumnezeu" (Psalm 131, 14-15; Facere 24, 35), ci reaua intrebuintare a averii si nemilostivirea l-au dus pe el in munca cea vesnica. Deci nu bogatia este pricina pierzarii omului, ci intrebuintarea ei, ca urmare a vointei libere pe care o are omul de la crearea sa.
Iubiti credinciosi,
Cine poate sa spuna indeajuns cita dreptate are Dumnezeu cind ne porunceste in porunca intiia din Decalog: Sa-L iubim cu toata inima noastra cu tot sufletul nostru si cu tot cugetul nostru (Matei 22, 37; Deuteronom 6, 5). El ne-a dat viata, minte, simtiri si tot ce avem. Pe acestea sa le punem in slujba lui Dumnezeu, folosindu-le spre cele bune si nu spre pacat. Cum putem da chipul nostru lui Dumnezeu? Privind zidirile Lui, slavindu-L neincetat, si departind ochii nostri de la orice sminteli si desertaciuni. Domnul ne-a dat miinile. Pe acestea se cuvine sa le punem in slujba Lui, nu a diavolului, intinzindu-le la furturi si desfrinari, ci la faptele cele bune si mai ales la rugaciune si la milostenie. El ne-a dat urechi. Pe acestea Lui sa le dam, ascultind cele sfinte, iar nu cintece de desfrinare, nici vorbe rele de ocara. El ne-a dat gura, dar sa nu vorbeasca nimic din cele ce nu plac lui Dumnezeu, ci sa cinte psalmi si laude si cintari dumnezeiesti.
Dumnezeu ne-a facut picioare, nu sa alergam cu ele pe calea pierzarii, ci spre lucrarea celor bune. Ne-a facut pintece, nu ca sa-l imbuibam cu nesatiu, ci sa-l hranim cu masura si cu infrinare. Dumnezeu a pus iubire intre soti spre facerea de copii, iar nu spre desfrinare. Ne-a dat minte spre a-L lauda, iar nu spre hule sau alte faradelegi a cugeta. Ne-a dat bani spre a-i intrebuinta cum se cuvine. Ne-a dat sanatate si putere spre a face cele bune spre slava lui Dumnezeu si, in sfirsit, toate cite avem de la El, ni le-a dat sa le folosim spre binele nostru si spre slava lui Dumnezeu (Sfintul Ioan Gura de Aur, Impartire de griu, op. cit., p. 397-398).
Deci, fratii mei, nu se cuvine a iubi mai mult cele pamintesti, decit pe Facatorul si Dumnezeul nostru, Care ni le-a dat pe toate. Iar daca noi lasam iubirea Celui ce ne-a facut si ne-a dat toate, cita nedreptate facem, iubind averile si desfatarile veacului de acum si uitind noianul de binefaceri ale Ziditorului nostru? Daca Dumnezeu lasa bogati si saraci printre oameni (Psalm 74, 7; Pilde 22, 2), apoi pe cine trebuie sa iubim mai mult? Averea sau pe Cel ce ne-a dat-o? Stim ca bogatia este vremelnica (Pilde 27, 24). Bogatia noastra este nestatornica (Psalm 38, 10), si trecatoare (Pilde 13, 7). Apoi cit de mare pacat fac cei ce iubesc cele vremelnice si trecatoare mai mult decit pe Dumnezeu cel Preavesnic, Care ne-a daruit toate?
Citim intr-o carte ca imparatul Alexandru Macedon, dupa ce a cucerit atitea tari si imparatii, ajungind la moarte, a lasat testament sa-i faca la sicriul lui doua guri si pe acolo sai scoata miinile, dar sa i le lase goale. Intrebat de ce doreste sa-l ingroape cu miinile goale si sa fie scoase afara din sicriu, el le-a zis: "vreau sa arat la toti imparatii si regii pamintului care vor veni dupa mine sa nu-si lipeasca inima de nimic din aceasta lume. Ca toate cite avem aici ramin si noi plecam la vesnicie cu miinile goale si luam cu noi numai ce am facut in aceasta viata, bune sau rele!" Cu adevarat, mare filosofie a aratat Alexandru Macedon prin aceasta pilda a sa care nu trebuie uitata de noi cei de pe pamint.
Iata si o istorioara adevarata:
Mergind un monah pentru o trebuinta la Constantinopol, a intrat intr-o biserica. Tot atunci a intrat in biserica un iubitor de Hristos, si vazind pe calugarul strain s-a inchinat cu multa dragoste si cucernicie si a inceput a-l intreba cele despre mintuirea sufletului. Iar calugarul i-a zis: "Cel ce rinduieste bine cele pamintesti, i se daruiesc si cele ceresti". A zis acela: "Bine ai zis, parinte". Fericit este acel ce isi arunca toata nadejdea sa spre Dumnezeu.
Apoi i-a povestit lui, zicind asa: "Eu am fost, zice, fiu al oarecaruia din cei slaviti in lume, insa tatal meu era milostiv si dadea mult la saraci. Intr-una din zile m-a chemat si mi-a aratat toate averile sale si mi-a zis: "Fiule, ce iti este mai de folos? Sa-ti dau tie averile acestea, sau pe Hristos?" Iar eu, luind aminte la cele ce graia, am zis: "Mai bine sa-mi lasi mie pe Hristos. Pentru ca aceste averi astazi sint si miine se duc si trec". Dupa ce a auzit aceste cuvinte de la mine, a inceput a imparti, incit cind a murit la putina avere a mai ramas si eu am ramas sarac si cu smerenie umblam avind nadejdea mea numai spre Hristos, Caruia ma lasase pe mine.
Iubiti credinciosi,
Cind tinarul bogat din Evanghelia de astazi a raspuns Mintuitorului ca Toate poruncile le-am pazit din tineretile mele (Luca 18, 21), a adaugat si aceste cuvinte: Ce imi mai lipseste? Iar Fiul lui Dumnezeu i-a zis: daca voiesti sa fii desavirsit, du-te, vinde averea ta si o imparte saracilor si vei avea comoara in cer; apoi vino si urmeaza Mie. Auzind cuvintul acesta, tinarul a plecat intristat, caci avea multe avutii (Matei 19, 20-22).
Desi pazea cu sfintenie poruncile Legii Vechi, tinarul nu era pregatit sa urmeze lui Hristos, caci era lipit cu inima de averile sale si nu voia sa miluiasca pe saraci. Or, Mintuitorul il chema la desavirsire, prin renuntarea la averile pamintesti si agonisirea altor averi, cele duhovnicesti. Caci bogatia cea mai mare a crestinilor este pastrarea cu sfintenie a dreptei credinte ortodoxe. Bogatia cea nemuritoare a noastra, a crestinilor, este sfinta rugaciune facuta cu post si cu milostenie.
Bogatia duhovniceasca a crestinilor este implinirea cu sfintenie a poruncilor Sfintei Evanghelii, trairea in desavirsita dragoste, iertarea vrajmasilor, participarea regulata la slujbele bisericii, ascultarea cu evlavie a Sfintei Liturghii in sarbatori, deasa spovedanie si impartasania cu Trupul si Singele Domnului. Apoi nasterea de copii, infrinarea de la orice fel de pacate trupesti, blindetea, smerenia si toate celelalte fapte bune. Acestea sint averea si lauda si cununa crestinilor care ne asigura mintuirea sufletului. Iar nu agonisirea de averi, de bani si cinste trecatoare pe pamint, care ne indeparteaza de Dumnezeu si ne arunca in grele pacate si in osinda vesnica.
Sa renuntam la averile de prisos si nefolositoare care aduc atita tulburare si robesc inimile slabe si sa ne lipim cu inima de Hristos. Sa urmam cu statornicie parintilor nostri evlaviosi si iubitori de Dumnezeu, care erau saraci de averi, dar bogati si tari in credinta, in rugaciune si in milostenie. Sa iubim pe saraci, pe batrini, pe copii si pe vaduve si sa-i ajutam cu ce putem, ca aceia nu au sprijin de nicaieri. Si sa nu uitam ce spune psalmistul; Temeti-va de Domnul toti Sfintii Lui, ca n-au lipsa cei ce se tem de El (Psalm 33, 9).
Sa ne imbogatim duhovniceste in Hristos, adica sa parasim pacatele si sa adunam cit mai multe fapte bune. Acestea sint averea noastra, nadejdea mintuirii noastre, bucuria noastra in Hristos. Sa-l rugam pe Mintuitorul si Fiul lui Dumnezeu sa ne imbogateasca in cele ceresti, ca sa putem cinta cu psalmistul David: Bogatii au saracit si au flaminzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele (Psalm 33, 10). Amin.

Un comentariu:

  1. daca traia pr CLEOPA va contrazicea in privinta IT -el zicea ca sunt draci

    RăspundețiȘtergere