IISUS HRISTOS GRAIESTE , SFANTULUI SERAFIM DE SAROV !

                                 Dragii mei,

În aceasta dimineata in zori,ma trezeste un glas bland si duios,un glas care-mi este tare cunoscut.Era glasul Lui Dumnezeu FIUL,era glasul Mantuitorului Hristos.

Mantuitorul dragilor,graia Sfantului Serafim de Sarov asa:

               "Iar un fir de PUR din Paritate,sa-mi aduci Mie Serafim!

Sa-mi aduci un fir de Pur din Paritate ,ca sa ma imprim Eu pe el !"

Clipă în care,Il vad pe MANTUITORUL nostru drag si scump,pe Iisus Hristos pe un Tron inalt,inconjurat fiind de Sfintii Săi Ingeri si cu Maica Sa si a noastra a tuturor,Prea Curata Fecioara Maria,in dreapta Sa.

Sfantul Serafim de SAROV era in faţa TRONULUI Imparatesc ,statea in genunchi si cu capul plecat pana la picioarele sfinte ale Mantuitorului HRISTOS.

Dragii mei, Mantuitorul este in fiecare dintre noi, este si-ntr-un fir de iarba, in Tot si in Toate este Dumnezeu!

                   .

Haideti sa ingenunchem si noi in faţa Sfintei Icoane cu Mantuitorul Iisus Hristos, si sa cerem iertare pentru toate cate am gresit cu voie sau fara de voie, sa-L imploram ca sa primeasca Rugaciunea noastra si sa ne dea Porunca noua, iar noi s-o implinim cu dragoste si cu iubire infinita,si astfel,sa ne mantuim sufletul.

Mesajul acesta ,trebuie talcuit! Iar eu nu doresc ca sa gresesc in a incerca sa-l talcuiesc. 

Ceea ce pot face fratilor, este faptul că, scriu aici cu inima si cu sufletul CUVANTUL MANTUITORULUI HRISTOS ,asa pur ,imaculat,asa precum L-am primit.

Si va promit dragii mei, ca asta voi face in fiecare clipa din viata mea.

Sa ne rugam Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu ,si s-o rugam ca sa duca Rugaciunea noastra Fiului Său si Mantuitorului Hristos, si sa-L roage ca sa ne ierte pentru toate cate am gresit.

Sa multumim Domnului si Maicii Domnului , pentru bucuriile din viata noastra,pentru toate cate primim bune sau mai puţin bune.

                              Cu dragoste,Maria.

P.S.

Serafim din Sarov

Sf. Serafim din Sarov

Cel între sfinți cuviosul părintele nostru Serafim din Sarov a fost un ascet rus care a trăit în Mănăstirea Sarov (Rusia) în secolul al XVIII-lea, și al cărui cult a cunoscut o mare răspândire în întreaga lume ortodoxă începând cu secolul XX. Este prăznuit la 2 ianuarie, iar în unele biserici și la 19 iulie, ziua aflării moaștelor sale.

Viața

Sf. Serafim s-a născut în 19 iulie 1754. Părinții săi, Isidor și Agatia Moshnin, locuiau în provincia rusească Kursk; Isidor era comerciant. La vârsta de 10 ani, Serafim s-a îmbolnăvit grav. În timp ce bolea a văzut-o pe Maica Domnului în somn, care i-a promis că îl va tămădui. După câteva zile a avut loc o procesiune religioasă în Kursk cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, preaslăvită în localitate. Datorită vremii nefavorabile, procesiunea și-a schimbat cursul, scurtând drumul și trecând pe lângă casa familiei Moshnin. După ce mama l-a dus pe copil la icoană acesta s-a vindecat repede. Încă de mic Serafim trebuia să-și ajute părinții la magazinul pe care îl aveau dar afacerile nu-l încântau deloc. Tânărului îi plăcea să citească scrierile viețile sfinților, să meargă la biserică și să se retragă singur la rugăciune.

                                            

La vârsta de 18 ani Serafim a hotărât să devină călugăr. Mama lui l-a binecuvântat și i-a dăruit o cruce de aramă, pe care a purtat-o peste haine toată viața. Astfel a intrat la mănăstirea Sarov ca novice.

Viața monahală

Încă din prima zi în mănăstire Serafim a arătat că avea două calități excepționale ale vieții sale: hrana puțină și odihna puțină. El mânca o dată în zi, foarte puțin, iar miercurea și vinerea nu mânca defel. După ce a primit binecuvântare de la stareț, adică părintele său duhovnicesc, a început tot mai des să se retragă în singurătatea pădurii pentru rugăciune și meditație religioasă. La scurt timp s-a îmbolnăvit din nou grav, fiind țintuit la pat de boală timp de trei ani.

Încă o dată Preasfânta Fecioară i-a apărut împreună cu mai mulți sfinți și l-a vindecat. Arătând spre părintele Serafim, Preasfânta Fecioară i-a spus Apostolului Ioan: "Acesta este unul de-ai noștri." Atunci, atingându-l într-o parte cu toiagul i-a luat boala.

Serafim a depus votul monahal în 1786, pe când avea 27 de ani, luând numele care în ebraică înseamnă "înfocat" sau "arzător." Curând a fost numit ierodiacon. Serafim a făcut cinste numelui său prin puterea de foc a rugăciunii pe care o avea. Cu excepția timpului foarte scurt în care se odihnea, restul timpului și-l petrecea în biserică. Prin nevoința în rugăciune și la slujbele bisericești Serafim s-a învrednicit să vadă îngerii cântând și slujind în biserică. În timpul Sfintei Liturghii din Joia mare, el L-a văzut pe Însuși Domnul Iisus Hristos ca Fiu al Omului intrând în biserică înconjurat de alaiul îngeresc și binecuvântând pe cei ce se rugau. După această vedenie minunată sfântul nu a putut grăi o lungă perioadă de timp.

Pustnicul

În 1793 Sf. Serafim a fost hirotonit ieromonah, după care a slujit zilnic și s-a împărtășit cu Sfânta Împărtășanie timp de un an de zile. Apoi Sf. Serafim a început să se retragă în "îndepărtata pustnicie" — a pădurii la aproximativ cinci km depărtare de Mănăstirea Sarov. Era deja la o măsură duhovnicească înaltă. Animalele sălbatice din pădure - urși, iepuri, lupi, vulpi și altele - veneau la coliba sfântului. Maica stareță a Mănăstirii Diveevo, Matrona Plescheeva, a văzut cum sfântul a hrănit un urs chiar din mâna lui. „Fața marelui părinte era minunat de luminoasă și veselă având o strălucire îngerească”, povestea ea. În timp ce trăia în mica lui colibă din pustie, sfântul a avut mult de suferit din cauza unor tâlhari care l-au atacat. Deși era puternic din punct de vedere fizic și avea un topor în mână în acel moment, sfântul nu a opus rezistență. Când l-au amenințat și i-au cerut banii, sfântul a lăsat jos toporul, și-a încrucișat mâinile pe piept și s-a lăsat în mâinile lor. Aceștia l-au lovit bestial cu coada toporului în cap până i-a pornit sângele pe nas și urechi, după care l-au lovit cu o buturugă și l-au călcat în picioare și l-au târât pe jos lăsându-l inconștient. Când au considerat că a murit, l-au lăsat în pace. Unicul lucru de valoare pe care l-au găsit în colibă a fost icoana Maicii Domnului cea Îndurerată (Umilenie) în fața căreia se ruga mereu Sf. Serafim. După un timp, când tâlharii au fost prinși, sfântul a depus mărturie în favoarea lor, deși în urma loviturilor primite sfântul a rămas cocoșat toată viața.

Curând apoi a început perioada „stâlpnică” a vieții sale, petrecând în rugăciune, pe o piatră, cu mâinile ridicate, aproape nemișcat, timp de o mie de zile.

Spre sfârșitul vieții, Sf. Serafim a avut o viziune minunată cu Maica Domnului, ceea de l-a determinat să devină părinte duhovnic. A început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor sau un cuvânt de folos. Mii de oameni din toate colțurile și de toate felurile veneau la ușa sfântului ca să se îmbogățească din harul său, pe care l-a primit prin multele și grelele nevoințe. Tuturor se arăta smerit, bucuros și deschis. Obișnuia să-i primească pe toți cu cuvintele: „Bucuria mea!” Pe mulți îi sfătuia să dobândească pacea sufletului și atunci se vor mântui oamenii din jurul lor. Indiferent ce rang aveau oamenii care veneau la el, sfântul se închina în fața lor și le săruta mâinile a binecuvântare. Nu avea nevoie să-i spună omul de ce a venit pentru că vedea înlăuntrul sufletului fiecăruia. Obișnuia să spună că veselia nu este un păcat deoarece aceasta înlătură tristețea, din care se naște deznădejdea și nimic nu este mai groaznic decât aceea.

„Of, dacă ați ști”, spuse el odată unui călugăr, „ce bucurie și dulceață îl așteaptă în Rai pe un suflet drept! Ați fi de acord să îndurați în această viață toate necazurile, persecuțiile și umilința cu mulțumire. Dacă în chilie ar fi plin de viermi care ar mânca trupul nostru tot restul vieții am fi bucuroși să îndurăm numai să nu cumva să pierdem bucuria cea cerească pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru cei ce Îl iubesc pe El”.

Motovilov

Minunata transfigurare a sfântului a fost povestită de un ucenic cu mare evlavie la sfântul, pe nume: Motovilov. Întâmplarea s-a petrecut iarna, într-o zi noroasă. Motovilov stătea pe un trunchi în pădure iar Sf. Seraphim se afla în fața lui, povestindu-i despre sensul vieții creștine și explicându-i motivul vieții creștinilor pe pământ.

"Este nevoie să lăsăm Duhul Sfânt să pătrundă în inimile noastre. Toate cele bune pe care le săvârșim în numele lui Hristos, ni s-au dat prin Duhul Sfânt și le putem face mai ales prin rugăciune, care ne este tot timpul la îndemână," spunea el.

"Părinte," întrebă Motovilov, "cum aș putea vedea harul Sfântului Duh? Cum pot să-mi dau seama dacă este întru mine sau nu?"

Sf. Serafim a început să-i explice prin pilde din viețile sfinților și apostolilor dar ucenicul tot nu pricepea. Atunci bătrânul îl apucă de umeri hotărât și-i spuse, "Dragul meu frate, amândoi ne aflăm acum întru Duhul Sfânt." Atunci parcă i s-au luminat ochii lui Motovilov care a văzut cum fața bătrânului strălucea ca soarele. Inima i s-a umplut de liniște și bucurie, corpul i-a fost străbătut de căldură ca și când ar fi fost vară și în jurul lor se răspândea o mireasmă foarte plăcută. Motovilov s-a speriat de acea schimbare neobișnuită, dar mai ales de fața sfântului care strălucea. Dar sfântul i-a spus: "Nu te teme, dragă frate, că n-ai putea nici măcar să mă vezi dacă nu ai fi și tu în plinătatea Sfântului Duh. Să mulțumim Domnului că ne-a milostivit astfel."

Atunci a înțeles Motovilov cu mintea și cu inima ce înseamnă transfigurarea prin pogorârea Sfântului Duh asupra omului.