sâmbătă, 6 aprilie 2024

x RUGACIUNEA DE DUMINICA !


             .

"Cel ce pastreaza numai pentru sine DARUL care de la Dumnezeu vine,nu stie sa Îi fie recunoscator Prea Sfantului nostru Binefacator,adica, Prea Sfantului Duh !            

De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea, când stau și cuget, că numai Tu singur ești Dumnezeu, sfânt, înțelept, milostiv, purtător de grijă, bun, puternic, necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur încă, că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină la alți dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine.

Pentru aceasta fă să sporească creștinii la fieștece mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea.O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne nouă darul Tău și acoperământul Tău! Așa, Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritului și nevrednicului, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică după porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și Maicii noastre.Dăruiește-mi pocăință adevărată, pentru ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva împărăției Tale și împotriva sufletului meu și a vecinului meu. Te rog, mult milostive Doamne, să uiți de astăzi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, mulțumesc din toată inima mea pentru atâtea bunătăți, ce-mi trimiți în toate zilele, și mai vârtos pentru înnoirea sufletului meu, pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulțimea păcatelor mele, ci mă îngăduiești și-mi aștepți pocăința, ca un iertător bun și milostiv. Și încă mă rog, Doamne Iisuse Hristoase, să-mi dai dar să petrec bine și creștinește întru această săptămână fără de a-Ți greși, cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstea buneivestiri a Sfintei Maicii Tale și a învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău celui Sfânt asupra Apostolilor.Deosebi încă mă rog întru această rugăciune a mea, pentru tot sufletul creștinesc cel scârbit și dosădit, ca să se învrednicească milei și ajutorului Tău; încă și pentru sfintele Tale patimi și moartea Ta cea mărită, dă dumereală păcătoșilor, ca să se cunoască pe sine și să se căiască de păcatele lor, să se îndrepteze cu mărturisire, să urască păcatele lor și să se lase de ele; și să se afle gata și cuminecați, cu inima curată, în ceasul morții lor; și-i învrednicește pe toți, și pe cei vii și pe cei morți veșnicei Tale împărății; răscumpără-i pe ei și pe noi cu preasfânt Sângele Tău; înviază-ne cu învierea Ta; suie-ne la cer cu înălțarea Ta, pentru ca să te mărim în vecii vecilor. Amin.

                                          PSALMUL 50,asa cum este corect Sus in Ceruri,asa precum mi-a descoperit mie DUHUL CEL PREA SFANT:

1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta

2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.

 20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”

 Crezul,CORECT:

Cred intr-unul Dumnezeu Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.

Si intr-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut;

Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om;

Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat;

Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;

Si S-a suit in ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.

Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit.

8. Si intru Duhul Sfant,cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!

Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.

10 Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.

11 Astept invierea mortilor.

12 Si viata veacului ce va sa vie.

            TATAL NOSTRU corect, asa cum se rosteste Sus in Ceruri, 

               În Numele Tatalui,si-al Fiului,
               si-al Sfantului Duh,Amin!  
              
              Tatal nostru
              Care esti în Ceruri,
              Prea Sfant este Numele Tau,
              Vie este Împărătia Ta,
              Faca-se voia Ta,
              Precum în Cer,
              Asa si pe pământ.
              Pâinea noastra,
              Cea spre Fiinţă,
              Dă-ne-o noua astazi,
              Şi ne iartă noua gresalele noastre,
             Precum si noi iertam gresitilor nostri.
             Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
             Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!

                               Cu dragoste,Maria

13 comentarii:

  1. Prin opozitia lui Iohannis la legea partidului Aur din Parlament pentru constructia unui monument al memoriei martirilor romani moldoveni de la Fintina Alba din Bucovina
    se vede ca Iohannis Alogenul evreu nu apara interesele romanilor ci are alte interese cu agenda straina a austriecilor evrei habsburgici
    Fapt ce rezulta si din apropierea de Viktor Orban premierul Hun-gariei cu care Pas cu Pas lucreaza hotariti la refacerea in mijlocul Ue a fostului imperiu Austro-Hun-gar-craciun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La Fântâna Albă , soldații ruși au ucis peste trei mii de români !

      Ștergere
  2. Rusia reactivează conservele găgăuze si rusesti din Transnistria Republica Moldova

    La Budapesta noi proteste contra lui lui Viktor Orban , opozantii fac un nou partid de opozitie

    Iranul anunța raspuns decisiv contra Israelului care a ucis 8 oficiali ai sai din Damasc-Siria-craciun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lumea sta sa intre in razboi mondial iar la noi maimutareala numita impropriu presa televizata nu isi poate scoate nasul din chilotareala Sosocara.

      Ștergere
  3. Ue vrea eliminarea condițiilor grele din legea pensiilor se vrea modificari in legea inca neaplicata-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dupa Braila si in Mehedinți un cutremur mic de 2,7 cu aceiasi cauza apropierea in 8 a fazei Lunii pline-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Semne de saracie in Romania Esuatului Iohannis care vrea sa fuga la Na-to.

    Inflatia aduce o noutate in magazine , cozonacul la o felie cu 4 lei dar si legume mai scumpe-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  6. Tarile Na-to vor cresterea recruților militari si prelungirea timpului armatei obligatorii in altele-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  7. Americanii cu morcovul la fund dupa cutremurul de ieri, s-ar putea sa le creasca si frunzele daca ciclonul vazut de doamna Maria o data cu eclipsa din jurul datei de 8 Aprilie va fi suficient de mare cu ploi si aproape de coasta de est a New Yorkului-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  8. Comentariul ironic de mai sus trimis citorva romani americani speriati de cutremurul de ieri din New York.
    Sa vedem in ce masura se implineste daca si ciclonul care durează citeva zile va spulbera si o parte a coastei de Est a Sua in timpul sau dupa eclipsa de miine care in faza parțiala va dura citeva ore in Sua ????-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  9. Migranti cu un sofer moldovean cu dubla cetatenie si a R Moldova oprit dupa o urmarire ca in filme de peste 10 km si gloanțe de arma la intrarea in Timisoara acuzat de trafic cu migranti si accidentarea citorva masini-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  10. Val de Turbo-cancere prima data direct in stadiul 4 lovesc tinerii de 20-30 de ani in general de sin la cei cu vaccinul anti-Covid care omoara sigur in citeva saptaminila cei mai norocoși durează un an
    Doctorii ca Ciurea si Mocanu recomanda celor in cauza sa acționeze statul urgent in justitie pentru răspundere
    In timp ce sefa a OMS vorbeste de focare de o noua pandemie in Romania si Europa-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  11. David Neacșu alpinist roman
    -Everestul sau Ciomoluna la Pakistanezi=Cilimsnjaro cum spun bastinasii ultimul nume de nepalezi,cel mai inalt virf din Lume este plin de scoici am adus una,pentru ca a fost o data Un Fund de Mare, care s-a tot ridicat citiva milimetri pe an
    Sint locuri in lume cu diferențe de 70 de grade intre zi si noapte unde nu poti dormi fara folie speciala pentru ca îți degera extremitățile.-

    Rezultatul in timp al acțiunii fortelor tectonice trestre dar si al celor gravitationale ale Lunii si Soarelui asupra scoartei Terei ,semn ca in timp totul se misca
    Tot asa cum aurul , argintul,Teliurul ultimul descoperit in muntii Metaliferi la Zlatna in Apuseni si trecut prima data in lume in Tavel lui Mendvelev la Sibiu,
    au fost odata in magma Pamintului
    Iar noi cu schimbarile climatice sintem pe o aschie de Pamint iar copii ,mostenitorii nostri trebue educati sa stie sa protejeze natura ,
    sa nu se intimpla ca gratarele oiltenilor nestinse care saptamina trecuta au incendiat si ars zeci de hectare de padure in jurul Novaciului
    ca oricum desertul schimbarilor climatice vine din sudul Olteniei peste noi cu 1000 de hectare de desert anual peste nordul Dunarii in Romania-craciun.

    RăspundețiȘtergere