1 Mai 2024,
În Sfânta și Marea Miercuri, textele principale din Sfânta Evanghelie se citesc în cadrul Deniei și a Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite. Astfel, în cadrul Deniei, avem textul de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12, 17-50, iar în cadrul Sfintei Liturghii a darurilor înainte sfințite avem textul de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul 26, 6-16.
Pericopa Evangheliei de la Denie (Ioan capitolul 12, 17-50): „Deci da mărturie mulțimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt și l-a înviat din morți. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta. Deci fariseii ziceau între ei: Vedeți că nimic nu folosiți! Iată, lumea s-a dus după El. Și erau niște elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare.
Deci aceștia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, și l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus. Filip a venit și i-a spus la Andrei, și Andrei și Filip au venit și I-au spus lui Iisus. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce își iubește sufletul îl va pierde; iar cel ce își urăște sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viața veșnică. Dacă-Mi slujește cineva, să-Mi urmeze, și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă-Mi slujește cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. Acum sufletul Meu e tulburat, și ce voi zice? Părinte, izbăvește-Mă, de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. Părinte, preaslăvește-Ți numele!
Atunci a venit glas din cer: Și L-am preaslăvit și iarăși Îl voi preaslăvi. Iar mulțimea care sta și auzea zicea: A fost tunet! Alții ziceau: Înger I-a vorbit! Iisus a răspuns și a zis: Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine. Iar aceasta zicea, arătând cu ce moarte avea să moară. I-a răspuns deci mulțimea: Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; și cum zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălțat? Cine este acesta, Fiul Omului?
Deci le-a zis Iisus: Încă puțină vreme Lumina este cu voi. Umblați cât aveți Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge. Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus și, plecând, S-a ascuns de ei. Și, deși a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: ‘Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Și brațul Domnului cui s-a descoperit?’ De aceea nu puteau să creadă, că iarăși a zis Isaia: ‘Au orbit ochii lor și a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima și ca nu cumva să se întoarcă și Eu să-i vindec’ Acestea a zis Isaia, când a văzut slava Lui și a grăit despre El.
Totuși și dintre căpetenii mulți au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă; Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat și a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Și cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric. Și dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. Cine Mă nesocotește pe Mine și nu primește cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi. Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun și ce să vorbesc. Și știu că porunca Lui este viața veșnică. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, așa vorbesc”
Pericopa Evangheliei de la Liturghia a darurilor înainte sfințite (Matei capitolul 26, 6-16): „Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui, pe când ședea la masă. Și văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna; Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, A zis: Ce voiți să-mi dați și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor”.
Denia din Sfânta şi Marea Miercuri Denia din Sfânta şi Marea Miercuri, care s-a oficiat marţi seara, are drept temă centrală pocăinţa şi iertarea păcatelor femeii păcătoase care a spălat picioarele lui Hristos cu lacrimi, le-a şters cu părul capului şi le-a uns cu mir, în antiteză cu fapta ruşinoasă a vinderii lui Hristos de către Iuda Iscarioteanul.
Din punct de vedere liturgic, cu Sfânta şi Marea Miercuri se termină perioada de pocăinţă, fiind şi ultima zi când se mai rosteşte rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. “Există pericolul ca în Săptămâna Mare să Îl plângem pe Hristos, să fim împreună cu El în patimi, dar mai mult într-o pătimire omenească. Biserica, prin ceea ce face, ne arată că nu este vorba de o pătimire a noastră, ci de întoarcerea noastră către Dumnezeu printr-o înţelege a teologiei Crucii”, spune pr. drd. Marian Vild de la Catedra de teologie biblică a Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Biserica a rânduit în Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Mare să se facă pomenirea femeii păcătoase care a spălat picioarele lui Hristos cu lacrimi, le-a şters cu părul capului şi le-a uns cu mir. Acest episod este relatat de toţi cei patru evanghelişti. Există însă o diferenţă – în timp ce sinopticii Matei, Marcu şi Luca vorbesc la modul general, spunând că este vorba de o femeie păcătoasă, Sfântul Evanghelistul Ioan, în capitolul al doisprezecelea al Evangheliei sale, spune că această femeie păcătoasă ar fi fost Maria, sora lui Lazăr.
Părintele Marian Vild ne-a spus că, potrivit Sfântului Chiril al Alexandriei, în comentariul său la Evanghelia după Ioan, ar fi posibile mai multe tâlcuiri. “El leagă pe Maria de sora ei, Marta, şi spune că Marta ar putea reprezenta “virtutea făptuitoare”, în timp ce Maria ar fi “contemplaţia duhovnicească”. În acest sens, spune Sfântul Părinte, Marta ar reprezenta Vechiul Testament, Maria ar fi reprezentantul Sfintei Evanghelii, iar mirul cu care unge picioarele Domnului ar fi învăţătura Evangheliei care a umplut de bună mireasmă întreaga lume”. Tot potrivit Sfântului Chiril, Marta reprezintă sinagoga iudeilor, care slujeşte lui Dumnezeu prin cele trupeşti mai mult, iar Maria ar reprezenta Biserica dintre neamuri, care aduce lui Hristos jertfe duhovniceşti şi credinţă bine mirositoare. În acest sens, vasul cu mir ar fi măsura desăvârşită a credinţei, mai spune pr. Vild. Recunoaşterea lui Hristos ca Dumnezeu Potrivit Sfântului Evanghelist Marcu, preţul mirului ar fi fost foarte mare. El relatează cum unul din cei 12 apostoli, Iuda Iscarioteanul, s-a scandalizat faţă de gestul femeii păcătoase şi a spus că mai bine s-ar fi vândut mirul cu 300 de dinari, iar această sumă să fi fost împărţită săracilor. “Suma este foarte mare, pentru că un dinar era plata unui lucrător, pălmaş, pe o zi, deci toată suma era plata lui pe un an; aşa de scump era acest mir”, explică pr. Marian Vild. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că gestul acesta al femeii de a şterge picioarele, după ce le-a uns cu mir, cu părul capului ei, nu este întâmplător, şi că în gestul acesta noi putem vedea faptul că femeia păcătoasă Îl recunoaşte pe Hristos ca Dumnezeu. Spune Sfântul Ioan Gură de Aur: “Unui om simplu nu i-ar fi şters picioarele cu părul capului. Şi atunci înseamnă că ea vede în Hristos pe cineva mai mult decât un om”. Şi, de asemenea, faptul că îi şterge picioarele cu părul capului ei conduce spre această idee că ea vedea în Hristos pe Dumnezeu. Exemplul pocăinţei Foarte interesant este motivul pentru care Biserica rânduieşte chiar în Miercurea Mare pomenirea acestei femei păcătoase. Sunt mai multe raţiuni, crede părintele Marian Vild. În primul rând, pentru că tot în Miercurea Mare, ştim din Sfintele Evanghelii, Iuda L-a vândut pe Hristos. Acest lucru apare şi în imnografie, “şi atunci, acestui exemplu negativ al lui Iuda, Biserica îi opune exemplul pozitiv al femeii celei păcătoase”. În prima sedelnă (imn bisericesc din cadrul Utreniei – Denia de miercuri – care se cântă imediat după citirea catismei de rând din Psaltire, moment în care credincioşii se pot aşeza; “şezândă”; “sedeală”) se spune acest lucru: “Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale”. “Deci aceasta este prima raţiune, aducerea unui model pozitiv. În timp ce Iuda Îl vinde pe Hristos, femeia cea păcătoasă Îl pregăteşte cumva de înmormântare”, mai spune pr. Vild. “Femeia se mântuia, iar Iuda se făcea rob vrăjmaşului” Şi încadrarea liturgică a întregii săptămâni poate fi un motiv. “Noi ştim că postul cel mare al Păresimilor de 40 de zile s-a încheiat cu sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului, timp în care Biserica recomandă creştinului să dobândească pocăinţa, schimbarea. Săptămâna Patimilor, care a început duminică seara, nu se concentrează aşa de mult pe creşterea duhovnicească a omului, ci toate slujbele sunt orientate spre Hristos, de a urca împreună cu Hristos spre Golgota şi după aceea spre Înviere. Cu toate acestea, până în Miercurea Mare, cele două lucruri se suprapun. Adică, de luni până miercuri există totuşi elemente în imnografia Triodului care vorbesc despre pocăinţa noastră cea din ceasul al doisprezecelea. În acest sens, iată, în ultima zi când ne mai gândim la noi, Biserica rânduieşte acest model extraordinar de pocăinţă al femeii celei păcătoase”. “Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înţeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura, turnând mirul cel de mult preţ, iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta se despărţea de Stăpânul; aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob vrăjmaşului. Rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mântuitorule, Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne mântuieşte pe noi”, spune una dintre Laudele de la Denia Miercurii celei Mari. Sursa: http://ortodoxiacuunclick.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu