duminică, 31 august 2025

INCEPUTUL ANULUI BISERICESC - 1 SEPTEMBRIE 2025 !



Inceputul anului bisericesc !

Diferenta dintre inceputul anului civil si a celui bisericesc este ca inceputul anului civil are loc pe 1 ianuarie, in timp ce inceputul anului bisericesc se praznuieste in fiecare an pe 1 septembrie. Conform traditiei din Legea Veche, aceasta zi marcheaza creatia lumii si ziua in care Mantuitorul nostru Iisus Hristos isi incepe activitatea publica. In credinta romano-catolica inceputul anului bisericesc incepe in prima duminica din Advent, duminica cea mai apropiata de 30 noiembrie, cu aproximativ patru saptamani inainte de Craciun. Evreii incep anul bisericesc tot in luna septembrie.

Inainte de nasterea Mantuitorului, existau doua tipuri de a calcula timpul unui an: cel al egiptenilor, cu 365 de zile si cel al romanilor cu 355 de zile. Totusi, in fiecare an ramanea o diferenta de zece zile intre aceste doua sisteme. Odata cu aceasta constatare a aparut si nevoia de a le pune pe acestea in concordanta cu calendarul ceresc. Persoana care a facut acest lucru a fost Iulius Cezas in anul 46 i. Hr, cand acesta a adoptat sistemul egiptean care va fi cunoscut sub denumirea de calendar iulian. De asemenea, de calendarul iulian s-a servit si Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).

In urma calculului dintre calendarul iulian cu 365 de zile si 6 ore si calendarul solar 365 de zile, 5 ore, 43 de minute si 46 de secunde s-a putut determina anual o diferenta de 11 minute si 14 secunde, care dupa 330 de ani a rezultat intr-o diferenta de 3 zile. Asadar, la petrecerea Sinodului I Ecumenic, echinoctiul de primavara a avut loc pe 21 martie fata de 24 martie. Acela este momentul care marcheaza punctul de plecare pentru calcularea datei cand vor cadea Pastile. Specialistii astronomi au putut determina ca din 123 in 123 de ani echinoctiul de primavara retrogradeaza cu o zi. Papa Grigore al XIII-lea, la 24 februarie 1582, decide ca zece zile din calendar sa fie suprimate, data de 5 octombrie devenind 14 octombrie – data care va marca aparitia calendarului gregorian.

In ciuda faptului ca in anul 1923 in cadrul unui congres de la Constantinopol marea majoritate a Bisericilor Ortodoxe au decis renuntarea la calendarul iulian in dauna celui gregorian, data Pastilor inca se calculeaza folosind calendarul iulian, in care echinoctiul de primavara se petrece cu 13 zile mai tarziu. Acest fapt explica neconcordanta dintre momentul sarbatoririi Pastilor la catolici si la ortodocsi. Astronomii au putut sa determine faptul ca intre calendarul gregorian si cel astronomic se inregistreaza o diferenta la fiecare 3500 de ani, care face calendarul gregorian sa ramana in urma celui astrologic cu o zi si o noapte. Calendarul iulian rectificat in urma Consfatuirii interortodoxe de la Constantinopol va deveni mai precis decat cel gregorian datorita adoptarii noului sistem al anilor bisecti. Prin acest lucru se adauga o zi la fiecare patru ani, luna februarie avand 29 de zile si nu 28. Astfel se reduce diferenta dintre anul solar si cel civil, ceea ce va face ca doar dupa 42.772 de zile calendarul sa ramana in urma cu o zi si o noapte. Acest calendar va purta numele de calendar neo-iulian sau constantinopolitan.

Totusi, unele Biserici Ortodoxe au preferat sa mentina calendarul iulian neindreptat. Printre acestea se numara: Biserica Sarba, Biserica Rusa, cat si Manastirile din Sf. Munte Athos, exceptie facand Manastirea Vatopedului. Aceste biserici se numesc pe stil vechi deoarece praznuiesc Pastile si celelalte sarbatori dupa vechiul calendar.

IMI IUBESC PATRIA SI ADEVARUL DUHULUI SFANT !

 



                                                    Dragii mei,

În aceasta noapte ,in timp ce scriam aici pe BLOG, aud glas care spune asa:
                                      "Iubesc Patria !
                Am vazut ca mi-i mult iubita Patria si                        ADEVARUL !
Dar un alt glas continua :
                   Adevarul Duhului Sfant  !
                  Mi-i mult iubita Patria si Adevarul Duhului Sfant !"
Imagini pentru HARTA ROMANIEI
Asadar fratilor,sa ne iubim PATRIA si ADEVARUL, ADEVARUL  DUHULUI SFANT .
Sa ne iubim Aproapele ca pe noi insine si sa ne rugam PREA SFINTEI TREIMI si MAICII DOMNULUI ca sa ne intareasca in Credinta ,in Rugaciune si-n iubire fata de Aproapele.
Sa daruim iubire si vom fi acoperiti de iubire,sa semanam iubire si vom culege iubire divina !
                              Cu dragoste,Maria.

POPORUL ROMAN,ESTE POPORUL ALES !


                                                          Dragii mei,

Mă rugam la aceasta ora,cand brusc, am in fata ochilor o imagine cutremuratoare.
Vedeam cum dinspre Apus, veneau spre Rasarit nori negri si grei, nori grosi ca niste munti. 

Image result for NORI NEGRI.

În mijlocul acestor nori negri si grosi ca niste munti,nori care aveau ca niste aripi de foc,  statea MAICA DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS.

Image result for MAICA DOMNULUI PLANGE.

Măicuta Domnului era îmbracata cu vesminte negre , plângea cu rîuri mari de lacrimi,iar obrajii Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu,erau rosii ca focul.
Aud glas dragilor,care spune asa:

                 "Întâi să ne alegem Ţara!
Dar un alt glas ,spune cu uimire:
              Poporul român, este Poporul ales!
             Venirea Lui Iisus Hristos,este mult mai aproape.
Şi i se raspunde:
              Este viaţă si scut la noi în România, după care, urmeaza Razboiul !"
Prieteni dragi, noi sa nu ne gandim la RAZBOI,ci sa ne gandim cu dragoste si cu iubire infinita, la VENIREA MANTUITORULUI HRISTOS in ROMANIA noastra,in ROMANIA DUHULUI SFANT.
DUMNEZEU va apăra Poporul Său ales,iar EXTRATERESTRII vor sta cu OZN-urile lor in aer,precum stau frunzele copacilor in mijlocul toamnei.
Orice avion, orice racheta sau bomba,vor fi strivite in aer si acolo vor ramane.

        MAICA DOMNULUI fratilor,plange pentru intreaga omenire, pentru ceea ce va suferi omenirea din pricina celui de-al treilea Razboi Mondial, care sta sa inceapa.
După ce se va termina acest ultim RAZBOI al omenirii,

 va veni si IISUS HRISTOS ca sa judece si viii si mortii,

 aici în ROMANIA Sa, in ROMANIA NOULUI Său 

IERUSALIM.    
                                         Cu dragoste,Maria.

BUNUL DUMNEZEU IMI GRAIESTE DIN NORUL AURIU !


                              Dragii mei,

În această după amiază, incercam ca să-mi odihnesc puţin ochii, deoarece stătusem prea mult în faţa calcutorului .
Şi stând asa cu ei închisi, Cerul se deschide ,si astfel, văd cum coboara până deasupra patului meu, O Lumină aurie, densă, si orbitor de stralucitoare.
 Ca un mic nor stătea asupra mea, de- as fi intins bratul meu, as fi putut ca s-o ating, atât de aproape era.
Cerul care a venit din Cer, era de un albastru violet catifelat.
Simteam o caldura trupeasca si sufleteasca nepământeană.
Inima mea era plina de iubire infinita si de o liniste care te face sa uiti că esti pe Pământ.
Aceasta Lumină aurie  mă atrăgea ca un magnet şi totodată ,mă făcuse să uit că traiesc pe Pământ. 
Desi priveam cu ochii inchisi la Norul auriu de deasupra patului in care stăteam intinsă,ceva uluitor se intamplă.
Îmi aud propriul meu glas, fara ca eu sa deschid gura mea,fara ca eu sa vorbesc. Era glasul sufletului meu care vorbea cu DUMNEZEU din acea LUMINĂ aurie. 
                            Imagini pentru DUMNEZEU
Aud glas ,care mă asigură de ceva uimitor . 
Citez :
                "Tu eşti cea mai apărată !"
La care glasul meu, glasul sufletului meu, raspunde fără ca eu să pot face ceva :
                            
                    Doamne, eu ştiu cât de apărată sunt .
              Doamne,uite cum suflu eu, Doamne!
               După Mare Mila Ta, suflu eu, şi după Multimea Îndurărilor Tale.
              Cea mai apărată sunt eu Doamne !
            Te iubesc si Te voi iubi Doamne, şi voi face numai Voia Ta!" 
Dragii mei, în clipa următoare totul a disparut, iar eu deschid ochii si mai aud inca conversatia sufletului meu cu Dumnezeu.            
Îmi notez toate câte am auzit si toate câte am văzut, iar acum cu mare dragoste sufleteasca le scriu aici, pentru voi toti cei care, Îl căutati si-L iubiti pe Dumnezeu,dar si pe Măicuţa Domnului.
Dragii mei, fiecare dintre noi poate să traiasca Minuni, de avem Credinţă tare si dragoste infinită pentru Aproapele nostru.   
Este atât de plăcut si atât de uşor, ca să ne lăsm sufletul in Mâinile Lui Dumnezeu ! PORUNCILE  DOMNULUI, trebuie să ne fie nouă oglinda vietii noastre ,de la care sa nu ne abatem nicio clipă. Şi astfel dragii mei,  vom tine drumul drept si nu vom rataci Calea mântuirii noastre.Amin.
                                                   Cu dragoste, Maria.

PREDICA PĂRINTELUI CLEOPA ,LA DUMINICA A XII A DUPĂ RUSALII !

 

                                Imagini pentru pilda tanarului bogat imagini

Predica PĂRINTELUI  CLEOPA ,
la Duminica a XII-a
după Rusalii !
De voieşti să fii desăvîrşit, mergi, vinde-ţi averile tale tale şi le dă săracilor şi
vei avea comoară în cer. După aceea vino şi urmează-Mi (Matei 19, 21)
Iubiţi credincioşi,
Idealul fiecărui creştin pe pămînt este mîntuirea sufletului, adică dobîndirea vieţii veşnice. Pînă la întruparea şi învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mîntui, căci raiul era închis şi nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfînt. De aceea toţi drepţii Vechiului Testament aşteaptau izbăvirea sufletelor lor prin moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu.
Mîntuirea, după învăţătura Sfintei Evanghelii şi a Bisericii Ortodoxe, se dobîndeşte prin păzirea poruncilor date de Dumnezeu oamenilor, cuprinse atît în decalogul Legii Vechi, cît şi în Noul Testament, numit şi legea Harului. Orice creştin care doreşte să se mîntuiască trebuie să săvîrşească aceste trei condiţii: să aibă credinţă dreaptă în Dumnezeu; să aibă harul Duhului Sfînt, care se dă tuturor prin cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii Botezul, Mirungerea, Spovedania, Sfînta Împărtăşanie, Nunta, Preoţia, Maslul şi să împlinească poruncile cuprinse în Sfînta Evanghelie. Fără aceste trei condiţii obligatorii, nu este mîntuire. Una din ele dacă lipseşte, omul nu se poate mîntui şi îşi pierde sufletul său, "care este mai scump decît toată lumea".
Aceasta este mîntuirea pe calea poruncilor, comună şi obligatorie tuturor oamenilor care cred în Dumnezeu şi doresc să moştenească viaţa veşnică. Dar mai este şi o altă cale de mîntuire, mult mai grea, anume calea desăvîrşirii creştine, pe care au mers toţi sfinţii, apostolii, mucenicii, ierarhii şi cuvioşii. Pentru că nu este obligatorie, ci benevolă, ea este numită în Sfînta Evanghelie calea sfaturilor evanghelice. Pe această cale merg de obicei călugării, sihaştrii, văduvele, creştinii care au o chemare specială de la Dumnezeu şi o evlavie deosebită pentru rugăciune, post, înfrînare, metanii, lacrimi şi sărăcie totală de cele materiale. Aceasta este calea sfinţeniei, a îndumnezeirii şi a unirii mistice cu Hristos.
Pentru a înţelege mai bine cele două căi de mîntuire, să vă reamintim pe scurt textul Evangheliei de astăzi.
Un tînăr bogat s-a apropiat de Iisus Hristos şi L-a întrebat: Învăţătorule bun, ce bine să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?Iar Domnul i-a răspuns: Dacă voieşti să intri în viaţă, păzeşte poruncile! Şi îi aminteşte cîteva din Decalog: Să nu ucizi, să nu fii desfrînat, să nu furi, să nu mărturiseşti strîmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Însă tînărul era un om credincios şi corect. De aceea a răspuns lui Hristos: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea (Matei 19, 16-20).
Acestea sînt cîteva din poruncile principale care asigură mîntuirea tuturor celor ce merg pe această cale. Şi tînărul din Evanghelie le păzea cu sfinţenie. Oare cîţi tineri de astăzi mai împlinesc cu atîta credinţă poruncile lui Dumnezeu? Cîţi dintre fiii şi fiicele dumneavoastră vă mai ascultă, merg la biserică regulat, se spovedesc, primesc Sfintele Taine, fac rugăciune seara şi dimineaţa, se păzesc de beţie şi desfrîu?
Dar tînărul din Evanghelie nu era mulţumit sufleteşte. El simţea că sufletul său dorea ceva mai mult, adică o viaţă mai înaltă, unită deplin cu Hristos. De aceea întreabă: "Ce îmi mai lipseşte?" Pînă aici a fost cale a poruncilor, obligatorie tuturor. De acum începe calea desăvîrşirii, a urcuşului duhovnicesc spre Hristos, care nu este uşor de străbătut.
Şi iată ce i-a răspuns Mîntuitorul Hristos: Dacă voieşti să fii desăvîrşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează Mie (Matei 19, 20-21). Două lucruri îi cerea Hristos tînărului care dorea desăvîrşirea: să se lepede de cele materiale, prin împărţirea averii la săraci şi să urmeze lui Hristos, părăsind casa, rudele şi toate grijile pămînteşti. Cine nu urcă ambele trepte ale desăvîrşirii: lepădarea de cele trecătoare, adică sărăcia de bună voie şi urmarea lui Hristos nu poate ajunge la treapta desăvîrşirii. Dacă numai una o facem şi a doua nu, nu putem urma lui Hristos.
Fără o naştere duhovnicească din nou, fără dezbrăcarea de patimi şi de grijile lumii, nu ne putem îmbrăca cu haina unei vieţi noi în Hristos. Cîţi oameni nu sînt săraci în lume, şi chiar fără familie, dar nu urmează cu toată inima lui Hristos, pentru că nu se pot lepăda de patimile cele ascunse: de gîndul mîndriei, al slavei deşarte, al desfrînării, al iubirii de bani, al lenevirii şi mai ales al voiei proprii. Cine nu se leapădă de voia proprie şi de patimile ascunse din minte şi inimă, nu poate face voia lui Hristos şi nu-L va putea purta în inima sa plină de idolii patimilor. Unii ca aceştia nu pot urca pe scara desăvîrşirii creştine. Printre aceştia se numără şi tînărul bogat din Evanghelie, care, auzind că i se cere să-şi dea averea la săraci pentru a urma lui Hristos, s-a întors întristat la casa sa.
Iubiţi credincioşi,
Păzirea poruncilor Legii, unită cu credinţa dreaptă în Hristos, aduc mîntuirea omului, dar nu-l fac desăvîrşit. Acest lucru îl arată marele Apostol Pavel cînd zice: "Nimic nu a desăvîrşit Legea" (Evrei 9, 9; 10, 1). Auzind pe Mîntuitorul, zicînd: Eu am venit ca viaţă să aibă, şi din belşug să aibă (Ioan 10, 10). De aici trebuie să înţelegem că alta este treapta celor ce intră în viaţă, adică se mîntuiesc, şi alta este treapta celor ce voiesc să aibă şi mai multă viaţă, adică a celor desăvîrşiţi. "Cei ce se mîntuiesc, moştenesc viaţa cea veşnică, iar cei ce sînt desăvîrşiţi, nu numai că se mîntuiesc, dar moştenesc vistieriile slavei celei dumnezeieşti din ceruri" (Kiriacodromionul, pag, 388, Bucureşti, 1875).
Prin călcarea poruncilor omul a pierdut raiul, iar prin jertfa şi răscumpărarea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, neamul omenesc a moştenit cerul. De aceea, în Sfînta Evanghelie, Mîntuitorul nu a zis: "Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia raiului", ci "Împărăţia Cerurilor", sau "Fericiţi cei izgoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia raiului", ci "Împărăţia Cerurilor". Aşa a binevoit Preabunul nostru Mîntuitor şi Dumnezeu, Care a venit în lume ca prin jertfa şi răscumpărarea Sa, să dea mai mult decît am pierdut la început prin zavistia diavolului. Cu adevărat aici s-a împlinit cuvîntul care zice: Unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit darul (Romani 5, 20).
Despre faptul că sînt diferite trepte ale slavei în cer pentru cei ce se mîntuiesc, ne arată şi Sfîntul Apostol Pavel care zice: Alta este strălucirea soarelui, alta este strălucirea lunii, şi alta strălucirea stelelor, şi stea de stea se deosebeşte în strălucire (I Corinteni 15, 41). Însuşi Mîntuitorul a arătat zicînd: În casa Tatălui Meu multe locaşuri sînt (Ioan 14, 2).
Dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul, arătînd deosebirea acestor locaşuri ale sfinţilor din cer, zice: "Multe locaşuri ale Tatălui, arată Mîntuitorul măsura minţii celor ce se sălăşluiesc în cer, adică despărţirile şi deosebirile întru care cu mintea se vor desfăta drepţii şi sfinţii în veacul viitor. Că nu cu despărţirea locurilor, ci cu rînduiala darurilor sînt multe locaşuri... Căci în veacul ce va să fie, toţi drepţii se vor sălăşlui într-o bucurie, cu nedespărţirea, şi fiecare după măsura sa, dintr-un soare gîndit se străluceşte, şi după a sa vrednicie trage bucurie şi veselie, ca dintr-un aer, loc, scaun, privire şi formă. Şi nu vede cineva măsurile celui ce îl întrec pe el, nici a celui mai jos decît dînsul ca nu cumva, văzînd darul covîrşitor al prietenului său, sau lipsa, să-i fie aceasta pricină de întristare sau suspin...".
Să ne întoarcem acum la cuvîntul nostru, despre desăvîrşirea omului. Auzim pe Mîntuitorul nostru în Sfînta Evanghelie, zicînd: Fiţi desăvîrşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit (Matei 5, 48). În ce constă desăvîrşirea omului pe acest pămînt? La această întrebare ne răspunde Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Dragostea este legătura desăvîrşirii (Coloseni 3, 14). Adică cel ce are desăvîrşită dragoste faţă de Dumnezeu şi de aproapele său, unul ca acesta a ajuns la fapta cea mare a desăvîrşirii în viaţa sa. Acest adevăr ni-l arată şi Sfîntul Maxim Mărturisitorul, zicînd: "Cel desăvîrşit în iubire a ajuns la culmea nepătimirii şi nu mai cunoaşte deosebirea între al său şi al altuia, sau între a sa şi a alteia, sau între credincios şi necredincios, între rob şi slobod, sau peste tot între bărbat şi femeie. Cel ridicat mai presus de tirania patimilor, căutînd la firea cea una a oamenilor, priveşte pe toţi la fel şi are faţă de toţi aceeaşi dragoste. Căci nu mai este în el deosebire, nici bărbat au femeie, nici rob, nici slobod, ci toate şi întru toţi Hristos" (Galateni 3, 28).
Sfîntul Ioan Scărarul spunea că "desăvîrşirea este învierea sufletului mai înainte de învierea trupului".
Sfîntul Nichita Stihatul spune că desăvîrşirea este "readucerea puterilor sufletului la starea de la început a naturii omului, aşa cum l-a creat Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, şi bun foarte, cum era el în rai înainte de cădere".
Iar Sfîntul Isaac, fiind întrebat de unde cunoaşte cineva că a ajuns la măsura desăvîrşirii, zice: "Cînd se va mişca pomenirea lui Dumnezeu în mintea omului, îndată inima lui se porneşte, spre dragostea lui, şi ochii lui pogoară lacrimi cu îndestulare, că dragostea din pomenirea celor iubiţi aprinde lacrimi. Unul ca acesta niciodată nu este lipsit de lacrimi, fiindcă de-a pururea îşi aduce aminte de Dumnezeu, încît şi în somn vorbeşte de Dumnezeu. Dragostea de Dumnezeu lucrează unele ca acestea care este semn al desăvîrşirii oamenilor în viaţa lor" (Filocalia X, Bucureşti, 1981).
Iubiţi credincioşi,
Pînă aici am vorbit despre desăvîrşirea sau îndumnezeirea omului în Biserica Ortodoxă, după Sfînta Evanghelie şi Sfinţii Părinţi. Acum să vedem cum înţelegem noi desăvîrşirea şi cum o putem realiza astăzi.
Cel mai sigur se realizează desăvîrşirea recomandată de Hristos în Sfînta Evanghelie de astăzi, în cadrul vieţii monahale. Întrucît această Evanghelie este singura care stă la baza întemeierii monahismului creştin, idealul de desăvîrşire în credinţă, în rugăciune şi dragoste se realizează mai ales în cinul monahal. Oare călugării nu renunţă de bună voie la avere, la cinste, la familie, la toată libertatea vieţii pămînteşti şi, prin cele trei voturi monahale ascultare, sărăcie de bună voie şi curăţie nu îşi închină trupul şi sufletul slujirii lui Hristos pînă la moarte? Călugării au făcut dintotdeauna cele mai mari eforturi şi jertfe pentru desăvîrşire.
Aceasta o dovedeşte la noi numărul mare de mănăstiri şi schituri peste o mie începînd din secolul IV pînă astăzi, numărul mare de sihaştri şi chilii pustniceşti, ca şi marea vocaţie ce o au românii dintotdeauna pentru monahism. Monahii sînt consideraţi nişte eroi ai Duhului. Prin jertfa lor ei s-au rugat pentru lume şi pentru ţară, s-au jertfit în adînc de smerenie pentru lauda lui Dumnezeu şi mîntuirea fiilor acestui neam. Ei s-au luptat cel mai mult pentru desăvîrşirea prin smerenie, prin rugăciuni, prin post şi jertfire de sine. Ei au apărat cel mai mult Ortodoxia şi viaţa morală în rîndul credincioşilor noştri. Ba, unii dintre ei, au devenit harismatici, duhovnici iscusiţi cu mulţi fii sufleteşti, ierarhi cuvioşi, luminători şi slujitori aleşi ai Bisericii şi ai neamului. Este destul să amintim de sfinţii: Daniil Sihastru, Nicodim de la Tismana, Leontie de la Rădăuţi, Chiriac de la Bisericani, Cuvioasa Teodora de la Sihla, Sfîntul Calinic de la Cernica şi, recent, Cuviosul Ioan Iacob de la Iordan. Ei s-au jertfit pentru dragostea lui Dumnezeu şi prin pilda lor îndeamnă şi pe credincioşi să trăiască în lume o viaţă creştină curată, smerită, unită cu Hristos.
Dar şi în familie se poate duce o viaţă creştină, înaltă, sfîntă, dăruită lui Hristos. Oare ce sînt acele mame sfinte, cu copii mulţi, crescuţi în rugăciune şi bucurie, dacă nu nişte femei desăvîrşite în răbdare şi iubire? Ce sînt acei credincioşi cu viaţă curată în lume care iau drumul mănăstirilor sau trăiesc în feciorie şi văduvie neîntinată prin sate şi oraşe? Apoi, cîţi creştini ascunşi nu trăiesc în lume plini de sfinţenie, de pace, de milă, arzînd de dragostea lui Dumnezeu?
Să păstrăm cu rîvnă evlavia şi exemplul personal al părinţilor noştri, al mamelor, al monahilor, al duhovnicilor şi sfinţilor noştri. Astăzi este desăvîrşit cel ce se roagă neîncetat, cel ce este împăcat cu toţi oamenii, cel ce miluieşte, se smereşte şi se jertfeşte pentru apărarea dreptei credinţe, pentru bunăcreşterea copiilor şi pentru mîntuirea tuturor în Hristos.
Să rugăm pe Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul lumii, să ne ajute tuturor pe calea desăvîrşirii în dragoste, în credinţă şi în rugăciune, spre lauda lui Dumnezeu şi mîntuirea sufletelor noastre. Amin.

SFANTA EVANGHELIE , DIN DUMINICA A XII A DUPĂ RUSALII !


Evanghelia Duminicii a XII-a dupa Rusalii !
                        (Tanarul cel bogat)
"In vremea aceea a venit un tanar la Iisus, ingenunchind inaintea Lui si zicandu-I: Bunule Invatator, ce bine sa fac ca sa am viata vesnica? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decat numai Unul: Dumnezeu. Iar daca vrei sa intri in viata, pazeste poruncile.

Imagini pentru pilda tanarului bogat imagini
El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: "Sa nu ucizi, sa nu faci desfranare, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb; Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti". Zis-a Lui tanarul: Toate acestea le-am pazit din copilaria mea. Ce-mi mai lipseste?

Iisus i-a zis: Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi. Insa, auzind cuvantul acesta, tanarul a plecat intristat, caci avea multe avutii. Iar Iisus a zis ucenicilor Sai: Adevarat zic voua ca un bogat cu greu va intra in Imparatia cerurilor. Si iarasi zic voua ca mai lesne este sa treaca o camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in Imparatia lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte mult, zicand: Dar cine poate sa se mantuiasca? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinta, la Dumnezeu insa toate sunt cu putinta". (Matei 19, 16-26)

                                  Dragii mei,
Evanghelia Duminicii a XII-a dupa Rusalii prezinta intalnirea dintre un tanar bogat si Mantuitorul Iisus Hristos, evidentiind o multime de invataturi duhovnicesti pentru viata noastra crestina. Tanarul bogat din Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Matei reprezinta pe omul care, desi are o situatie materiala buna, desi este corect din punct de vedere moral si religios, cauta totusi ceva mai mult decat poate sa-i ofere avutia materiala.

Constatam din Evanghelia de astazi ca Mantuitorul Iisus Hristos mai intai i-a spus acestui tanar ca nu doreste sa fie numit bun pentru ca numai Dumnezeu este bun. Prin aceasta Mantuitorul ne arata mai intai smerenia Sa, si anume ca nu asteapta sa fie laudat sau sa fie magulit, ci toata lauda care I se aduce Lui, El o intoarce spre Dumnezeu. Pe de alta parte, in comportamentul tanarului care-l numeste pe Iisus "Bunule Invatator" (Matei 19, 16) se poate citi nu numai un respect deosebit sau un comportament cuviincios, ci si convingerea sa ca Iisus invata nu doar prin intelepciune, ci si prin bunatate. Desigur, el a auzit despre Iisus ca a ajutat pe multi oameni sa-si schimbe viata, sa se ridice din boala si din pacate. De aceea, probabil nu I-a zis lui Iisus "Inteleptule Invatator", ci "Bunule Invatator". Cand aude Mantuitorul Iisus Hristos ce preocupare are acest tanar, si anume "Ce bine sa fac ca sa am viata vesnica?" (Matei 19, 16) sau in Evanghelia dupa Marcu "Ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica" (Marcu 10, 17), Hristos Domnul ii raspunde: "De vrei sa intri in viata, pazeste poruncile" (cf. Matei 19, 17).

Atunci tanarul a intrebat: "Care?" Iar Mantuitorul Iisus Hristos raspunde citand poruncile principale din Vechiul Testament, si anume: "Sa nu ucizi, sa nu faci desfranare, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb; Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti" (Matei 19, 18-19). Aceasta din urma porunca a adaugat-o Mantuitorul Iisus Hristos la poruncile cunoscute. Atunci tanarul I-a raspuns: "Toate acestea le-am pazit din copilaria mea" (Matei 19, 20), se spune in Evanghelia dupa Matei, iar in cea dupa Marcu: "Acestea toate le-am pazit din tineretile mele" (Marcu 10, 20). Auzind ca el a pazit inca din copilarie toate aceste porunci, Mantuitorul ii spune: "Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi" (Matei 19, 21). La auzul acestui sfat pe care l-a dat Mantuitorul unui tanar bogat care implinise in viata lui poruncile din Vechiul Testament, tanarul "a plecat intristat, caci avea multe avutii" (cf. Matei 18, 22), spune Evanghelia. El n-a mai intrebat nimic, n-a mai raspuns nimic, nu s-a explicat, ci a plecat. A plecat intristat. Iar Mantuitorul Iisus Hristos ii respecta tacerea si intristarea lui. Nu-l consoleaza si nu schimba sfatul dat lui, pentru ca Iisus i-a dat sfatul cel bun, chiar daca tanarul bogat nu-l putea implini imediat, ci dupa o lupta interioara cu el insusi.

Dupa plecarea acestui tanar bogat, evlavios si moral, dar totusi neputincios in a implini sfatul pe care l-a primit, Iisus S-a intors catre ucenici si le-a zis: "Adevarat zic voua, ca un bogat cu greu va intra in Imparatia cerurilor. Si iarasi zic voua, ca mai lesne este sa treaca o camila prin urechile acului, decat sa intre un bogat in Imparatia lui Dumnezeu" (Matei 19, 23-24). Prin camila poate fi inteles animalul respectiv sau, prin asemanarea termenilor in limba greaca, poate fi inteleasa o funie: "Mai usor trece funia prin urechile acului decat sa intre bogatul in Imparatia cerurilor" . Unii talcuitori mai spun ca exista in Ierusalim o poarta ingusta numita "Urechile Acului", iar cand o camila trecea prin aceasta poarta, ea trebuia sa ingenuncheze, adica sa se aplece mult, intrucat poarta era stramta si joasa.

Dar, indiferent de interpretarea data cuvantului camila, Iisus vorbeste de o dificultate a bogatilor, nu de o imposibilitate totala de a intra in Imparatia cerurilor. Mirati sau uimiti de aceste cuvinte ale lui Iisus, ucenicii Sai L-au intrebat, zicand: "Cine poate sa se mantuiasca?" (Matei 19, 25). Iar El i-a privit in fata. Amanuntul acesta pe care il evidentiaza Evanghelia, si anume ca Iisus nu doar le-a vorbit, ci i-a privit in fata, este foarte important. Prin privirea Sa direct in fata ucenicilor, El a voit sa fixeze si mai mult in sufletele lor adevarul invataturii pe care il rosteste prin urmatoarele cuvinte: "La oameni aceasta e cu neputinta, la Dumnezeu insa toate sunt cu putinta" (Matei 19, 26). Cand i-a privit pe ucenici in fata, Mantuitorul Iisus Hristos a privit si in viitorul acestui tanar care a primit invitatia de a deveni si el ucenic al lui Hristos, pentru ca i-a zis: "Vinde averea ta… si vino si urmeaza-Mi" (Matei 19, 21), adica vino si te fa ucenic al Meu.

Evanghelia se termina cu o constatare a dificultatii intrarii celor bogati in Imparatia cerurilor, dar si cu speranta data de Mantuitorul Iisus Hristos, si anume ca adesea ceea ce este cu neputinta pentru oameni devine posibilitate cand ei primesc ajutorul lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate face omul prin propriile sale forte, sau prin propriile sale puteri sufletesti, el poate totusi realiza cu ajutorul lui Dumnezeu, cu harul lui Dumnezeu. De aceea, Sfintii Parinti ai Bisericii au vazut in cuvintele Mantuitorului cuvinte de speranta, dar si de cunoastere a viitorului tanarului bogat care a plecat intristat. In acest sens, potrivit Traditiei, dupa o lupta mare cu el insusi, timp de un an, acest tanar bogat s-a hotarat, in sfarsit, sa implineasca sfatul lui Iisus. A vandut averea sa, a impartit banii saracilor si L-a urmat pe Iisus.

In primul rand invatam de la acest tanar bogat, evlavios si moral ca totusi omul, chiar daca are o situatie materiala asigurata in lumea aceasta, bunurile materiale limitate si trecatoare nu pot niciodata sa-i dea sentimentul implinirii, al desavarsirii si nici arvuna vietii vesnice , pentru ca sufletul omului, creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel vesnic si nesfarsit, este in cautare permanenta a lui Dumnezeu Cel vesnic si nesfarsit, Cel netrecator si nelimitat. E atat de mare sufletul omului, incat nimic din lumea aceasta materiala nu-l poate multumi pe deplin, nimic din ceea ce este trecator pe pamant nu poate raspunde dorintei lui de viata vesnica. Nimic din ceea ce este limitat nu poate corespunde dorintei lui de iubire nelimitata. Numai Dumnezeu Cel vesnic si nesfarsit in iubirea Sa poate umple sufletul omului cu viata si iubire vesnica. Aceasta este adancimea cautarii existentiale din intrebarea tanarului evlavios si bogat: "Ce bine sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?" Intrebarea lui era cea mai frumoasa intrebare, nu numai pentru un tanar, ci pentru orice om.

Sfantul Ioan Gura de Aur confirma aceasta frumusete unica a intrebarii tanarului: "Ce bine sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?" cand zice: "Ce folos avem de viata aceasta trecatoare, daca in timpul ei nu cautam viata vesnica netrecatoare?" O multime de tineri astazi sunt preocupati cum sa-si faca o cariera, cum sa-si construiasca sau sa-si cumpere o casa, cum sa-si intemeieze o familie trainica, cum sa-si asigure o situatie materiala buna pentru un trai decent. Putini insa sunt tinerii care isi pun intrebarea: "Ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?" Acestia putini sunt tinerii credinciosi care stiu ca mai intai trebuie sa caute Imparatia lui Dumnezeu, iar celelalte se vor adauga ca binecuvantare de la Dumnezeu in viata lor. De aceea, in Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Marcu, in capitolul X, dupa ce tanarul bogat I-a spus lui Iisus: "Toate aceste porunci le-am pazit din tineretile mele" (Marcu 10, 20), "Iisus l-a privit cu dragoste" (cf. Marcu 10, 21). A privit cu drag cautarea lui sincera, adica dorinta lui de-a dobandi viata vesnica.

Din Evanghelia de astazi mai invatam un alt adevar fundamental: ca nu este suficient sa fii evlavios si credincios, nu e suficient sa fii corect in comportamentul tau moral fata de oameni, nu e suficient sa nu ucizi, sa nu desfranezi, sa nu furi, sa nu minti sau sa nu inseli, sa nu marturisesti stramb. Nu este suficient sa te abtii de la rau, ci trebuie sa faci si mult bine ca sa fii desavarsit. Iar cel mai mare bine pe care-l putea savarsi acest tanar bogat fata de aproapele sau era ajutorarea saracilor, milostenia fata de ei. Tanarul bogat era un om moral si evlavios, dar zgarcit . Bogatul evlavios si corect din punct de vedere moral era totusi in adancul inimii un om zgarcit, prea mult inrobit de avutie si prea putin darnic. Iar Mantuitorul Iisus Hristos vrea sa ii spuna tanarului bogat ca va fi desavarsit numai cand va fi si milostiv sau darnic. Din Evanghelie se constata dificultatea omului de a se dezlipi de avutiile sale limitate si trecatoare, pentru a dobandi daruri ceresti netrecatoare, de a renunta la ceva material si trecator, pentru a se uni cu Cineva netrecator, cu Dumnezeu Insusi.
Deci, Hristos Domnul ne arata ca nu ne putem mantui numai prin evlavie daca nu suntem si milostivi, mai ales daca avem multe bunuri materiale. Cand nu posedam bunuri materiale sau bani, milostenia noastra se poate arata prin cuvantul bun, prin fapta buna, prin sfatuirea buna si mai ales prin rugaciunea pentru altul. Insa, cand avem bogatii materiale, milostenia se arata mai ales ajutandu-i pe cei saraci. De aceea, Biserica nu a dezvoltat in istorie numai Liturghia, ci si Filantropia, adica ajutorarea celor nevoiasi atat duhovniceste, cat si material. Tanarul bogat primeste de la Iisus sfatul de a renunta la ceea ce are in jurul lui pentru a dobandi comoara in inima lui si in ceruri. De fapt, toate lucrurile materiale se aduna in jurul nostru, dar fapta buna se imprima in sufletul nostru ca o lumina pe care o purtam cu noi in vesnicie. De aceea, Iisus ii cere tanarului bogat sa renunte la ceva si sa urmeze pe Cineva. "Urmeaza-Mi Mie" inseamna intra in legatura de iubire vesnica cu Dumnezeu Care arata oamenilor iubirea si bunatatea Sa in Hristos Cel Bun si Milostiv. Vedem aici prefigurarea tainei Bisericii. "Urmeaza-Mi Mie" inseamna fa-te ucenic al Meu, intra in comuniune cu Mine si in comunitatea celor care Ma urmeaza. Mantuitorul il indeamna pe tanar, de fapt, sa devina crestin, impreuna cu ucenicii Sai Apostoli. Ca sa fii desavarsit, trebuie sa fii urmator lui Hristos, sa fii in legatura vie cu Persoana Lui si sa fii milostiv ca El, pentru ca El este bogatia cea vesnica, nelimitata si netrecatoare. "Aceasta este viata vesnica: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis" (Ioan 17, 3).

Din Evanghelia de astazi vedem si faptul ca nu este usoara dobandirea desavarsirii, ca schimbarea in bine inseamna o lupta cu noi insine, adesea cu multa intristare. Uneori ne intristam cand Hristos prin Evanghelie ne cheama sa ne schimbam viata in bine, sa daramam idolii lacomiei si mandriei ascunsi in inima noastra si sa lasam in locul lor sa vina lumina si iubirea lui Hristos Cel milostiv. Dar toate sunt cu putinta celui care cauta sincer viata vesnica si cere ajutorul sau harul lui Hristos.

Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute ca prin harul Sau sa devenim tot mai milostivi, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire. Amin!

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Sursa:ziarullumina.ro

SA AJUTAM LA ZUGRAVIREA SFINTEI BISERICI, ÎNĂLȚAREA DOMNULUI DIN TECUCI,JUDETUL GALATI! AVEM NEVOIE PENTRU LUCRARILE DE FINALIZARE ,DE 22000 LEI!

                            


                 

                                                            Dragii mei, 

Am ajutat cu totii ani la rând,Sfintele Biserici ale Domnului si -ale Maicutei Domnului cu Sfintii Săi.

Si pentru tot acest ajutor divin, noi va multumim din toata inima si din tot sufletul.

Numele fiecaruia dintre voi dragilor, dintre voi cei care ati daruit din toata inima la pictura Sfintei Biserici,este scris acolo in Ceruri cu litere de aur, iar PARINTELE PAROH NECULAI FORDA se roaga în Sfântul Altar pentru fiecare suflet care a daruit din puținul său si pentru DUMNEZEU si MAICUTA DOMNULUI cu Sfintii Săi.

Pictura Sfintei Biserici s-a terminat dragilor, dar acum, este nevoie de zugravirea la exterior a Sfintei Biserici Inaltarea Domnului din Tecuci.

M-a rugat PARINTELE NECULAI FORDA ca sa ne unim intr-o inima si-un suflet, ca sa putem dărui si pentru zugravirea Sfintei Biserici.

Dupa ce terminam cu zugravirea SFINTEI BISERICI, vom sfinti SFANTA BISERICA ÎNĂLȚAREA DOMNULUI din TECUCI si vă vom invita cu mare drag pe toi dragilor.

Un Sobor de PREOTI va oficia Slujba de sfintire a Sfintei Biserici,iar noi credinciosii, atât bărbatii cât si femeile, copiii, cu totii vom putea intra si-n Sfantul Altar ca sa ne închinam.

Donatorii pot trimite si cate un pomelnic pentru Vii si-un altul pentru cei Adormiti, pomelnice ce vor fi citite de Parintele Paroh Neculai Forda la fiecare Slujba a Sfintei si dumnezeiestii Liturghii.

Va rog dragilor, haideti ca sa ne unim cu totii, si sa facem ca sa straluceasca Sfanta Biserica si sa ajungem cu bucurie la SFINTIREA ei.

Suma de care avem nevoie pentru Lucrarile finale,nu e atât de mare, dar pentru SFANTA BISERICA, pentru PARINTELE NECULAI FORDA este foarte mare, deoarece, nu exista posibilitati financiare de -a o achita.

De luni 1 Septembrie 2025, cand incepe si Anul Bisericesc, incep Lucrarile de finalizare,începe zugravitul Sfintei Biserici.

Toata lucrarea costa 22000 de lei, sau,transformati in euro, iese 4500 de euro.

În acesti bani intra urmatoarele cheltuieli:

-schela

-manopera

-materiale precum  amorsa, var lavabil, ulei de lemn si multe altele, de care au nevoie muncitorii.

Dragilor, haideti sa ne unim si sa adunam aceasta suma, pentru ca toate lucrarile Sfintei Biserici Înaltarea Domnului sa fie finalizate.

Iata si numarul de telefon al Parintelui Paroh Neculai Forda, pentru ca sa puteti suna si sa vorbiti personal cu sfintia sa.

Parintele Neculai Forda-telefon: 0729079924 !

Adresa SFINTEI BISERICI -ÎNĂLȚAREA DOMNULUI,este Tecuci,strada Gheorghe Petrascu nr 38,judetul Galati.

Tel.Parintele Paroh :

0729079924 !

Contul PAROHIEI  :

Cont UNICREDIT BANK SA

:RO66BACX0000000850800000 ,

Cod fiscal :13495840 !  

Si inca un Cont:

RO64BTRLRONCRT0463752401

BTRLRO22


Va rugam ,ajutati-ne pentru ca BISERICA SFANTA a Lui Hristos si a Maicii Lui Dumnezeu ,sa prinda viaţă vesnica !   Dragilor, va multumim din suflet si din toata inima si ne rugam la Bunul Dumnezeu si la Maicuta Domnului ca sa va binecuvinteze cu mila si cu iubirea Sa de oameni,iar DARUL vostru sa vi-l intoarca inzecit in casa si-n familia voastra,prin dragoste,sanatate si mantuire.
                          Cu dragoste,Maria.
P.S.
Aici mai jos, am readus filmarea in care ne graieste PARINTELE NECULAI FORDA,atunci cand era nevoie de ajutor pentru Pictura Sfintei Biserici.
M-am gandit c-o sa va bucurati ca sa-l vedeti si sa-l auziti.
Cum Pictura s-a terminat, acum avem nevoie de ajutor, pentru a aduna suma de 22000 lei, pentru zugravirea Sfintei Biserici,dupa care,urmeaza Sfintirea ei si sunteti cu totii invitati.
Iata:

Prieteni dragi, 


Ieri 21 Ianuarie 2025, m-a rugat Parintele Neculai Forda ca sa merg la Sfanta Biserica,deoarece, doreste sa ma roage ceva, sa-mi spuna ceva ce-l framanta de ceva timp.
Am mers cu mare drag, iar aici, Parintele Neculai Forda mi-a spus foarte suparat ca, mai are de achitat la Pictura Sfintei Biserici mai mult de 30 000 lei, in conditiile in care, Parintele credea ca a achitat totul Pictorilor.
Pictorii insa, nu au fost multumiti si-au adus experti ca sa le masoare la "sânge",munca lor.
Si astfel, la masuratorile finale, PARINTELE a iesit dator,conform PROCESULUI VERBAL de Receptie ,cu aceasta suma imensa.
Cum Parintele nu poate achita aceasta factura, m-a rugat pe mine ca sa public acest Proces Verbal si impreuna dragilor, asa cum am facut si pana acum, sa-ncercam sa adunam aceasta suma si sa o dam Parintelui Neculai Forda ca sa achite Pictorilor.
Parintele se roaga la fiecare sfanta si dumnezeiasca Liturghie pentru fiecare Donator si pentru toti cei dragi ai lor.

.
Dragii mei, si eu va multumesc din inima pentru tot ajutorul vostru divin,atunci cand a fost nevoie ,iar voi ati raspuns cu inima si cu sufletul.
Ne rugam pentru voi toti si pentru cei dragi inimii voastre, va pomenim la Sfantul Altar si la Sfanta Troita a Maicii Lui Dumnezeu-Potirul Nesecat din Tecuci.
.
Cine poate si doreste ca sa ne ajute si pe ultima suta de metri cu PICTURA SFINTEI BISERICI,o poate face astfel:

Telefonul Parintelui este:Tel.Parintele Paroh Neculai Forda :0729079924 !

In caz ca Parintele nu poate sa va raspunda cand sunati,atunci,ma puteti suna pe mine la :0747226236 !

DONATII pentru Pictura Bisericii INALTAREA DOMNULUI din Tecuci!Cont:

UNICREDIT Bank SA RO66BACX0000000850800000.Cod fiscal:13495840

                      Cu dragoste si cu

sâmbătă, 30 august 2025

---RUGACIUNEA DE SÂMBATA !


      

 Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog, în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și-ai suit în Rai.

  PSALMUL 50 corect,

1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta

2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.

 20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”Amin.
Apoi...
Îngroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, ca să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele și suie mintea mea la Cer, ca să mă bucur de Fața Ta.
Așa, Doamne, primește umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la înălțarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri.
Îndură-Te, Doamne, și de cei vii și de cei răposați, pentru rugăciunile Sfinților Tăi, către care zic și eu, nevrednicul: O, fericiți servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a vă ruga Lui ziua și noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociți pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm a-l cere după cuviință.
Nu încetați a vă ruga, pentru ca, prin rugăciunile voastre, păcătoșii să câștige iertare, săracii ajutor, întristații mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înțelepciune, cei tulburați liniște, cei asupriți ocrotire și toți împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia I Se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin.

Rugaciunile de dimineata!

                                 Imagini pentru sfanta treime imagini

Sculandu-te din somn, fara lene si cu mintea treaza, sa te departezi de asternut si indata te inchina de trei ori, zicand: 
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.

Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:

Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Iar de nu esti preot, sa zici:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.
 În Numele Tatalui,si-al Fiului,
               si-al Sfantului Duh,Amin!  
              
              Tatal nostru
              Care esti în Ceruri,
              Prea Sfant este Numele Tau,
              Vie este Împărătia Ta,
              Faca-se voia Ta,
              Precum în Cer,
              Asa si pe pământ.
              Pâinea noastra,
              Cea spre Fiinţă,
              Dă-ne-o noua astazi,
     Şi ne iartă noua gresalele noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostri.
             Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
     Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!
Si sa zici iarasi:
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste. (de 3 ori)
Crezul corect,

Cred intr-unul Dumnezeu Tatal Atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.

Si intr-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut;

Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om;

Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat;

Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;

Si S-a suit in ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.

Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit.

8. Si intru Duhul Sfant,cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!

Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.

10 Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.

11 Astept invierea mortilor.

12 Si viata veacului ce va sa vie.

Amin.

Apoi troparele acestea:
Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, ci cu frica sa strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Doamne miluieste (de 12 ori), apoi rugaciunea aceasta:

Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si in deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune:


Slava Tie, Imparate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiasca si de oameni iubitoare m-ai invrednicit pe mine a ma scula din somn si a dobandi intrare in sfanta casa Ta. Primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si intelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necuratele mele buze, ca si eu sa ma fac partas fecioarelor celor intelepte, cu luminata faclia sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvantul, Cel slavit in Tatal si in Duhul Sfant. Amin.

Apoi:

Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu. 

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu. 

Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru. (cu trei inchinaciuni)

Apoi: 

Rugaciunea intaia, a Sfantului Macarie cel Mare:

Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta. Izbaveste-ma, deci de vicleanul si fa sa fie intru mine voia Ta, ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a doua, a Sfantului Macarie cel Mare:


Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie, Mantuitorule, si inaintea Ta cazand, strig: Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mantuieste.

Rugaciunea a treia, a Sfantului Macarie cel Mare:

Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du intru imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a patra, a Sfantului Macarie cel Mare:

Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cantarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, in toti anii vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a sasea:

Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a tuturor trupurile, Care intre cele de sus locuiesti si spre cele de jos privesti; Cel ce ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu adevarat; Lumina fara de inceput si pururea fiitoare, in care nu este mutare sau umbra de schimbare; Insuti, Imparate fara de moarte, primeste rugaciunile noastre pe care le aducem Tie , in acest ceas al noptii, indraznind pentru multimea milelor Tale. Iarta noua greselile ce am gresit inaintea Ta, cu cuvantul, cu lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate intinaciunile trupesti si sufletesti, facandu-ne pe noi casa cinstitului si Sfantului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptand luminata si sfanta zi a Unuia-Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand va veni pe pamant cu slava sa judece pe toti si sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu fim aflati zacand si dormitand, ci priveghind si sculati in lucrarea poruncilor Lui si sa fim gata a intra in bucuria si camara slavei Lui celei dumnezeiesti, unde este glasul cel neincetat celor ce Te lauda si nespusa dulceata celor ce vad pururea frumusetea cea nespusa a slavei Tale. Ca Tu esti lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata faptura in veci. Amin.

Rugaciunea a saptea:

Pe Tine Te binecuvantam, Dumnezeule preainalte si Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului, multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu faradelegile noastre, ci dupa obicei Te-ai aratat iubitor de oameni si ne-ai ridicat pe noi a maneca si a slavi stapanirea Ta. Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: lumineaza ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa putem in liniste a canta, a striga si a ne marturisi pururea Tie: Dumnezeului Celui slavit in toate si de toti, Tatalui Celui fara de inceput, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a opta, a Sfantului Ioan Gura de Aur: 

Dupa numarul ceasurilor noptii si ale zilei: 

Pentru ceasurile noptii:

Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc. Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gandul, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, iarta-ma. Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea. Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator, miluieste-ma, vazand neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfant numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, in cartea vietii si-mi daruieste sfarsit bun. Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi, dupa harul Tau, sa pun inceput bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau. Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine robul Tau, intru imparatia Ta. Amin.

Pentru ceasurile zilei:

Doamne, primeste-ma intru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma lasa sa cad in ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci. Amin.

Rugaciunea a noua, catre sfantul inger, pazitorul vietii:

Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si al trupului meu. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am maniat preacurata lumina ta si te-am izgonit de la mine. De aceea cad inaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine pacatosul, si-mi fii mie intr-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a zecea, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine, smeritul si  robul Tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele intinate de la  inima mea. Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si neputincios. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri-aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvantata esti de toate neamurile, preacinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:

Imparateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.

Apoi: 

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. 

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza, si otpustul.
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ne pe noi. Amin.                 RUGACIUNEA  DE  SEARA  !

Rugăciunile serii

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
                  Imagini pentru SFANTUL DUH IMAGINI
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum... Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.
                      Imagini pentru sfanta treime imagini.
                                                      PSALMUL 50 corect,

1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta

2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.

 20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”
Crezul corect,

Cred intr-unul Dumnezeu Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.

Si intr-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut;

Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om;

Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat;

Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;

Si S-a suit in ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.

Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit.

8. Si intru Duhul Sfant,cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!

Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.

10 Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.

11 Astept invierea mortilor.

12 Si viata veacului ce va sa vie.

 În Numele Tatalui,si-al Fiului,
               si-al Sfantului Duh,Amin!  
              
              Tatal nostru
              Care esti în Ceruri,
              Prea Sfant este Numele Tau,
              Vie este Împărătia Ta,
              Faca-se voia Ta,
              Precum în Cer,
              Asa si pe pământ.
              Pâinea noastra,
              Cea spre Fiinţă,
              Dă-ne-o noua astazi,
              Şi ne iartă noua gresalele noastre,
             Precum si noi iertam gresitilor nostri.
             Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
             Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!
Troparele de umilință
Miluiește-ne pe noi, Doamne, mi­lu­iește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugă­ciune a­du­cem Ție, ca unui Stăpân, noi păcă­toșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.
Slavă...,
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărăde­legile noastre, ci caută și acum ca un milos­tiv și ne izbăvește pe noi de vrăj­mașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum...,
Ușa mi­lostivirii deschide-o nouă, bi­necu­vân­tată Născătoare de Dum­ne­zeu, ca să nu pierim cei ce nădăj­duim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mân­tuirea neamului creștinesc.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Rugăciunea întâi, a Sfântului Macarie cel Mare, către Dumnezeu Tatăl:
Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învred­ni­cit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păca­tele ce am făcut în a­ceastă zi, cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; și cu­ră­țește, Doam­­ne, sme­ritul meu suflet de toată în­tină­ciu­nea trupului și a su­fletului. Și-mi dă, Doamne, în aceas­tă noapte, a trece som­­­nul în pa­ce ca, scu­lându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Prea­sfântului Tău nume în toate zi­lele vieții mele și să calc pe vrăjmașii cei ce se lup­tă cu mine, pe cei tru­pești și pe cei fără de trup. Și mă izbă­vește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă în­ti­nează, și de pof­tele cele rele. Că a Ta este împă­răția, puterea și slava, a Ta­tălui și a Fiului și a Sfân­­­tului Duh, acum și pu­rurea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a doua, a Sfântului Antioh, către Domnul nostru Iisus Hristos:
Atotțiitorule, Cuvinte al Tatălui, În­suți fiind desăvârșit, Iisuse Hris­toase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dez­lipi de mine, robul Tău, ci odih­nește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun al oilor Tale. Nu mă da is­pitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța stricăciunii este întru mine. Tu, Doam­­ne Dum­ne­zeule, Cel Căruia ne în­chi­­­năm, Îm­pă­rate Sfinte, Iisuse Hristoase, pă­zește-mă în timpul somnului cu lumina cea ne­întunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi, Doamne, și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Lu­­mi­nează mintea mea cu lumina în­țele­gerii Sfintei Tale Evanghelii, su­fletul meu cu dra­gos­tea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu pa­tima Ta cea nebi­ruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește și mă ri­dică la vre­me cuviincioasă spre a Ta slăvire, că prea­slăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Prea­­sfântul Duh în veci. Amin.
Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh:
Doamne, Împărate Ceresc, Mân­gâ­ie­­­to­rule, Duhule adevărate, milosti­vește-Te spre mine, păcătosul ro­bul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, ne­vrednicu­lui, toate câte am greșit Ție astăzi.  Milu­iește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine leneșul și nevrednicul robul Tău, și mă ușurează, și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor. Ca în pace să mă culc și să dorm eu,și să mă închin și să cânt și să prea­slă­vesc prea­cinstitul Tău nu­me, împreună cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fi­ului Lui, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.
Rugăciunea a patra:
Doamne, Dumnezeul nostru, orice am greșit în această zi cu cuvântul, cu fapta, și cu gândul, ca un bun și iubi­tor de oa­meni, iartă-mi. Somn cu pace și fără mâhnire dăruiește-mi. Pe îngerul Tău cel apără­tor trimite-l să mă aco­pere și să mă pă­zească de tot răul. Că Tu ești păzitorul su­fle­telor și al tru­purilor noastre și Ție slavă înăl­țăm, Ta­tălui și Fiului și Sfân­­tului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.
Rugăciunea a cincea:
Doamne, Dumnezeul nostru, în Care credem și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne no­uă ier­tare sufletului și tru­pu­lui, celor ce mer­gem spre somn; pă­zeș­te-ne de toa­tă nălu­cirea și, fără întunecată dulceață, potolește pornirea pofte­lor, stinge a­prin­derea zbur­dării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lu­cru­rile și cu­vin­tele, ca, dobândind viață cu fapte bu­ne, să nu cădem din bi­nele Tău cel fă­gă­duit, că binecuvântat ești în veci. Amin.
Rugăciunea a șasea, către Sfânta Născătoare de Dumnezeu:
Preacurată și binecuvântată de Dum­­ne­­zeu Născătoare, Marie, Maica cea bună a Bu­nului Împărat, varsă mila Fiu­lui Tău și Dum­nezeului nostru spre pătimașul meu suflet și, cu ru­gă­ciunile tale, mă îndrep­tează spre fapte bu­ne, ca cealaltă vreme a vieții mele fără de prihană să o trec și pen­tru tine raiul să dobândesc, Fecioa­ră de Dum­nezeu Năs­­cătoare, care ești una cu­rată și binecuvântată.
Rugăciunea a șaptea, către sfântul înger, păzitor al vieții noastre:
Îngerule al lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt și acoperitorul sufle­tului și al tru­pului meu, iartă-mi toate câte am gre­­șit în ziua de astăzi, și de toată vi­clenia vrăjma­șului meu celui potri­v­nic mă izbăvește, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumne­zeul meu; și te roagă pentru mine, ca să mă arăți vred­nic bunătății și milei Preasfintei Trei­mi și Mai­cii Dom­­nului meu Iisus Hristos și tu­turor sfin­ților. Amin
Condacul Născătoarei de Dumnezeu:
Apărătoare Doamnă, pentru bi­ru­­­in­ță mul­țumiri, izbăvindu-ne din ne­­voi, adu­cem ție, Născătoare de Dum­­nezeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stă­pânire nebi­ruită, izbăvește-ne din toa­te nevo­ile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mi­reasă, pururea fecioară.
Fecioară, care ești pururea slă­vită, de Dum­nezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos, Dumnezeul nos­tru, pri­meș­te ru­gă­ciunile noastre și le du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, su­fletele noastre.
Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub a­co­perământul tău.
De Dumnezeu Născătoare Fe­cioa­ră, nu mă trece cu vederea pe mine, păcă­tosul, cel ce am nevoie de ajutorul tău și de folosința ta, că spre tine nă­dăj­duiește su­fletul meu, și mă miluiește.
Rugăciunea Sfântului Ioanichie:
Nădejdea mea este Tatăl, scă­pa­rea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, sla­vă Ție.
Apoi:
Cuvine-se cu adevărat să te feri­cim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât sera­fimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dum­nezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dum­nezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacu­ratei Maicii Tale, ale cuvio­șilor părin­ților noștri și ale tuturor sfinților, mântuiește-mă pe mine, păcătosul.
Apoi, cu închinăciune până la pământ, zi:
Mă închin Ție, Preasfântă Treime, Care ești o Ființă de viață făcătoare și nedes­părțită: Părinte și Fiule și Du­­hule Sfinte; cred întru Tine și Te măr­turi­sesc și Te slăvesc, Îți mulțumesc și Te laud, Te cinstesc, Te preaînalț și Te rog: miluiește-mă pe mine, ne­vredni­cul robul Tău, pentru nu­mele Tău (de trei ori).
Mă închin ție, Preasfântă Născă­toa­re de Dumnezeu, care ai arătat nouă lu­mi­na cea adevărată cu naș­terea ta, îm­pă­ră­teasa cerului și a pământului, nă­dej­dea celor fără de nădejde, aju­tă­toa­rea nepu­­tincio­șilor și împăcarea cu Dum­­nezeu a tuturor păcătoșilor. Tu mă aco­peră și mă apă­ră de toate ne­voile și împresurările sufletești și tru­pești. Și te rog să-mi fii folositoare cu prea­pu­­ter­nicele tale ru­găciuni (o închinăciune).
             Imagini pentru INGERUL PAZITOR
Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Năs­­­­cătoare, primește această puțină ru­­gă­ciu­ne și o du Fiului tău și Dum­ne­zeului nostru, ca să mântuiască și să lumi­neze, pen­tru tine, sufletele noas­tre (o închină­ciune).
Toate puterile cerești: Scaunele, Dom­­nii­le, Începătoriile, Stăpâniile, Pute­rile, He­ruvimii, Serafimii, Ar­hanghe­lii și În­ge­rii, ru­gați-vă lui Dum­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o închinăciune).
Sfinte și mare Proorocule Ioane, Îna­inte­mergătorule și Botezătorule al Dom­­nu­lui, cel ce ai pătimit pentru Hristos și ai luat îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugă­­­ciunile tale (o închinăciune).
Sfinților ai lui Dumnezeu: apos­to­­­lilor, proorocilor, mucenicilor, arhi­e­rei­lor, postitorilor, temătorilor de Dum­­ne­zeu, drepți­lor, locuitorilor în pustie, călugărilor, pa­triarhilor și toți sfinții care ați pătimit pen­tru Hristos și ați câștigat îndrăzneală către Stăpânul, rugați-vă pentru mine, pă­că­tosul, ca să mă mântuiesc cu rugăciunile voastre (o închinăciune).
Sfinte Ioane Gură de Aur, cu Va­sile cel Mare, cu Grigorie, de Dum­nezeu cu­vântătorul, și cu făcătorul de minuni Ni­colae, cu toți sfinții în­cepători ai pre­oției, ajutați-mi și mi­luiți-mă cu rugă­ciunile și ajutorul vostru (o închinăciune).
Toate sfintele femei: mironosițe, mu­­­­ce­­nițe, temătoare de Dumnezeu și fecioa­re, care ați slujit Mân­tui­to­rului Hristos cum se cuvine, ru­gați pe Dum­­nezeu pentru mine, păcă­tosul (o în­chi­năciune).
Cea nebiruită și dumnezeiască putere a cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Dom­nu­lui, nu mă lăsa pe mine pă­cătosul, ci mă apără de toata ispita cea trupească și sufletească (o închinăciune).
Preacurată Stăpână, de Dum­ne­zeu Năs­­­­că­toare, nădejdea tuturor crești­ni­lor, pen­tru că altă îndrăzneală și nă­dejde nu am, fără numai pe tine, ceea ce ești cu totul nevinovată, Stă­pâna mea și Doam­nă, de Dumne­zeu Născătoare, Mai­ca lui Hristos Dum­nezeului meu, pentru aceea mă rog: mi­luiește-mă și mă izbăvește de toate rău­tățile mele și roagă pe Milostivul tău Fiu și Dum­nezeul meu ca să mi­luiasca al meu suflet și să mă izbăvească de veșnicele chinuri și să mă învredni­cească împărăției Sale (o închinăciune).
Sfinte îngere, păzitorul meu, aco­peră-mă cu aripile bunătății tale și iz­gonește de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului și roagă pe Dum­nezeu pentru mine, păcătosul.
Și apoi, vrând să te așezi pe așternut, zi acestea:
Luminează ochii mei, Hristoase Dum­­­­ne­zeule, ca nu cândva să adorm întru moar­te, ca nu cândva să zică vrăj­mașul meu: întăritu-m-am asu­pra lui.
Slavă...,
Sprijinitor sufletului meu fii, Dum­­­ne­zeule, că umblu prin mijlocul a multe curse; izbăvește-mă de dânsele și mă mân­­tuiește, Bunule, ca un iubitor de oameni.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:
Preaslăvită Maică a lui Dum­ne­zeu, care ești mai sfântă decât sfinții în­geri, neîn­cetat te cântăm cu inima și cu gura, mărturisind că tu ești de Dum­­­nezeu Năs­cătoare, căci cu ade­vă­­rat ne-ai născut nouă pe Dumnezeu în­tru­pat și te rogi ne­încetat pentru su­fletele noastre.
Apoi, sărutând Sfânta Cruce (sau o icoană), faci semnul acesteia peste locul unde te vei odihni, zicând:
Rugăciunea cinstitei Cruci:
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară dia­volii de la fața celor ce iu­besc pe Dum­­nezeu și se însemnează cu semnul Crucii și zic cu veselie: Bucură-te, prea­cins­tită și de viață făcătoare Cru­cea Dom­nului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Dom­nului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorât la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot piz­mașul. O, preacinstită și de via­ță fă­că­toare Crucea Dom­nului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fe­cioa­ră, Năs­că­toa­re de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin.
Apoi, făcându-ți semnul crucii și cu ru­gă­ciunea în minte adormind, gândește-te la ziua judecății, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu !