vineri, 19 aprilie 2024

MÂNTUITORUL NE ARATA, CUM SA FACEM SEMNUL SFINTEI CRUCI !



                                                Dragii mei, 

Dormeam, şi brusc, ca la un fulger luminos ma trezesc, dar nu deschid ochii , şi astfel , aud şi vad ceea ce urmează a scrie mai jos.
Deci, aud glas care spune tare aşa :

                           "Uite aşa ! Uite aşa !"

Clipă în care , văd cu ochii închişi  O SFANTA  ICOANA  a MANTUITORULUI  IISUS HRISTOS, si-n care Sfanta Icoana Mantuitorul înviază şi scoate  Mâna Sa  din Sfanta Icoana,Mână ce o văd mare, rozie, din carne şi oase, o Mână  normală, o Mână omenească, dar totodată, o Mână a Lui Dumnezeu Fiul,Mână dreapta care, îşi strânge cele trei degete ,adică, degetul mare, arătătorul şi mijlociul, le uneşte la vârfuri şi aşa unite intre ele, Mantuitorul Iisus Hristos face Semnul Sfintei Cruci si ne graieste asa:

                        "Uite aşa ! Uite aşa !"

Si ne arata cum se face Semnul Sfintei Cruci, pe care El si-a varsat sangele prea curat si prea sfant,pentru ca noi sa ne mantuim sufletul.
Mantuitorul pune pe mijlocul fruntii Sale cele trei degete,apoi le coboara la burta, adica, la buric, apoi, atinge umarul Său drept, iar in final, umărul Său stang.
Ştim cu toţii faptul că , la Catolici semnul Sfintei cruci se face cu toata palma, dar eu dragilor, aduc vouă tuturor Mărturie adevarata că, adevărata CREDINŢĂ lăsată nouă de DUMNEZEU, este Cea CREŞTIN ORTODOXĂ.
Iar Semnul Sfintei Cruci, se face numai cu cele trei degete,care, simbolizează PREA SFANTA TREIME, ducându-le întîi la frunte, şi spunând in NUMELE  TATĂLUI, apoi ducem cele trei degete la burta noastră, şi zicem : si-a   Fiului, apoi, ducem cele trei degete unite între ele la umărul  drept, şi zicem :
Şi-a  SFÂNTULUI  DUH , ca apoi, să atingem şi umărul nostru stâng cu cele trei degete şi spunem, :
AMIN !
Şi astfel, dragilor, facem corect SEMNUL SFINTEI CRUCI, aşa cum Îi  este bineplăcut Lui DUMNEZEU şi MAICII DOMNULUI, precum şi tuturor SFINŢILOR.
Fraţilor, să nu vă aşezaţi la masă fară să faceţi semnul SFINTEI CRUCI , iar când vă ridicaţi, faceţi la fel şi mulţumiţi pentru masă, apoi, de plecaţi la muncă, la drum sau cu treburi, faceţi SFANTA CRUCE.
Cand va culcaţi seara, rugaţi-vă curat şi faceţi SFANTA CRUCE ,la orice lucru pe care doriti ca să-l faceţi, înainte de a începe,faceţi SFANTA CRUCE şi spuneţi din toată inima :

                                 DOAMNE  AJUTĂ !

Doamne ajută spun şi eu, pentru ca tot mai mulţi semeni sa se întoarcă la CREDINŢA CREŞTIN ORTODOXĂ, şi să înfăptuiască numai binele ,iar Dragostea pentru Aproapele sa fie infinita!
                        Cu dragoste, MARIA

2 comentarii:

  1. Cică ucraina pierde razboiul cu rusia după latraturile maimutarelii numite impropriu presa televizata din românia, alimentată de clanul Ciolacu-Ciuca cu bani de la buget. Păi ce-ai facut Bobiță cum pierde razboiul ucraina care conform aceleiasi slugi presa tv din românia nu a pierdut nici un soldat spre deosebire de rusia care a pierdut cu sutele de mii ? O presa romaneasca platita de la buget si o camarilă platita cu pensii speciale de clanul Ciolacu-Ciuca reprezinta mizeria dusa la extrem de mafia politica din romania. Mergeti si votatii demonstrati ca sunteti cretini in continuare !

    RăspundețiȘtergere
  2. Toți pământenii sa facem semnul Sfintei Cruci,de toți dușmanii și vrasmasii să fim feriți,și toți să fim uniți în rugăciune și fapte bune,numai așa suntem creștini adevărați.

    RăspundețiȘtergere