Dragilor continuăm cu Evanghelia după Matei, am ajuns la capitolul 14.
- În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus.
- Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.
Irod de care se vorbește aici este fiul lui Irod cel Mare, celui ce a omorât pruncii din Betleem. Tot Irod se numea și tatăl lui, și însetat de putere fiind și întunecat de diavol, a ordonat uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească sub 2 ani din ținutul Betleemului.
Sfântul Teofilact al Bulgariei sesizează un lucru foarte interesant: abia acum află Irod de Iisus Hristos.
După ani și ani de zile…. acest tiran mândru, abia află și el de Cel despre care profeții vorbiseră în Vechiul Testament. Irod era și el de neam evreu și cu siguranță știa cele ce se spuneau despre Mesia. Zice Sf. Teofilact: „stăpânitorii cu zăbăbnicie (greu) iau la cunoștință acestea, pentru că nu-i iau în seamă pe cei care strălucesc întru fapta bună.”
Irod vorbește despre Ioan Botezătorul doar cu slujitorii săi, temându-se să afle poporul că lui îi era frică de Ioan. Și fiindcă Ioan Botezătorul n-a făcut niciun semn (nicio minune) cât a trăit, Irod socotea că după Înviere a luat și darul acesta de la Dumnezeu, de a face minuni.
- Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său.
- Căci Ioan îi zicea lui: Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie.
- Şi voind să-l ucidă, s-a temut de mulţime, că-l socotea pe el ca prooroc.
Ioan Botezătorul l-a mustrat public pe Irod pentru că luase de soție pe femeia fratelui său, Filip, deși legea nu-i îngăduia aceasta. Legea lui Moise permitea evreilor să ia de soție pe sora fratelui doar dacă acesta a murit și nu a lăsat niciun urmaș. Totuși Filip, fratele lui Irod, lăsase un urmaș, și anume pe fiica sa, Salomeea. Luându-i femeia, Irod a luat și a 4-a parte din stăpânirea Israelului.
Irod, căsătorindu-se cu cumnata sa, încălca porunca lui Dumnezeu, și dădea un exemplu greșit întregului popor. Căci dacă regele face astfel de fapte imorale, și nimeni nu-i zice nimic, noi de ce să nu facem, ar fi putut zice unii, îndreptățindu-se spre păcat.
Ioan Botezătorul, netemându-se de Irod, îl mustră în auzul tuturor, public. Ce curaj! Ce mare este Ioan! Cine ar avea astăzi curaj să-și mustre șeful? Cine ar avea curaj, militar fiind, să-și mustre comandantul sau pe cineva mult mai sus? De obicei, din interes, ținem mustrarea sub tăcere, vorbim pe la spate, bârfim, și când ne întâlnim cu cel în cauză ocolim subiectul sau chiar facem un compromis.
Irod nu se temea de Dumnezeu dar totuși se temea de popor, și de aceea l-a arestat pe Ioan Botezătorul și a amânat uciderea sa. Dar diavolul i-a dat lui vreme cu prilej pentru aceasta.
- Iar prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod.
- De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere.
- Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.
La ziua lui de naștere, Salomeea, fiica lui vitregă, dansează lasciv în mijlocul invitaților. Asta i-a plăcut lui Irod, și de aceea i-a zis jurându-se că-i va da orice cere. Dar, dacă ar fi cerut capul lui, oare i l-ar fi dat ? Irod era amețit de vin, era euforic, era în mijlocul prietenilor și nu și-a dat seama foarte bine ce zice. Totuși diavolul abia așteaptă o astfel de ocazie, și lucrează prin supușii săi pentru a-i elimina slugile Domnului.
Salomeea, fiind îndemnată de Irodiada, cere capul lui Ioan Botezătorul, „aici” pe tavă. De ce zice: „dă-mi aici”? Ca nu cumva mai târziu, mâine… să se trezească din băutură și s-o refuze. Ca nu cumva mai târziu să se căiască pentru această hotărâre de a-i da orice.
- Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea.
- Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă.
- Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale.
- Şi, venind ucenicii lui, au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus.
Irod s-a întristat pentru că știa fapta cea bună (virtuțile) lui Ioan, căci până și vrăjmașul laudă fapta bună, dar din pricina jurământului dă darul [cel] fără de omenie.
Niciodată să nu acceptăm gândurile rele în inima noastră. Să zicem că ne vine în minte un gând de desfrânare sau de judecare a aproapelui, să-l gonim cu rugăciunea lui Iisus. Să ne pocăim pentru gândurile rele. Să pârâm aceste gânduri rele Domnului: Uite Doamne ce gând urât mi-a venit. Eu știu că e un mare păcat și mult mă voi vătăma din cauza lui, așa că te rog ajută-mă.
De nu vom elimina un astfel de gând și vom începe să „discutăm” cu el, și vom începe să ne imaginăm cum ar fi dacă am face acel lucru, atunci e ca și cum gândul s-a întrupat în noi. Și când va apărea ocazia, se va transforma în faptă. Azi, mâine, peste 1 an, peste 10 ani… poate ca acest gând să devină faptă deodată….
Să spovedim și gândurile urâte…. să le pârâm Domnului.
Iată cum diavolul a găsit cu cale să-i dea o ocazie lui Irod să-l omoare pe Ioan Botezătorul.
- Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu dar, aflând, mulţimile au venit după El, pe jos, din cetăţi.
Ucenicii vin la Iisus și-i spun că Irod crede despre El că este Ioan Botezătorul înviat din morți, de data aceasta având puteri mari. Auzind aceasta Iisus pleacă de acolo, din pricina vărsării de sânge făcute de Irod, învâțându-ne și pe noi înșine să nu ne aruncăm în pericol intenționat.
Un alt motiv pentru care pleacă este ca nu cumva oamenii să creadă că Iisus s-a întrupat după închipuire, ca o fantomă. Dacă Iisus ar fi rămas acolo, Irod ar fi fost ispitit să-L omoare și astfel Domnul Hristos ar fi trebuit să dispară din acel loc – căci încă nu venise vremea morții Lui – și dispărând, oamenii ar fi zis că este o nălucă, o fantomă. Asta ar fi dus la necredință că El este Dumnezeu adevărat dar și Om adevărat, și întruparea lui din Fecioara Maria este reală.
Iisus s-a dus în loc pustiu ca să poate face minunea cu înmulțirea pâinilor. Știa că oamenii îl vor urma, căci aveau credință, iar El le răsplătea credința vindecându-i de boli.
- Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor.
- Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare.
- Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce.
Ucenicii se arată iubitori de oameni îngrijindu-se ca nu cumva să flămânzească. Dar ce zice Domnul? „Dați-le voi să mânânce.”
Iar aceasta n-o zice pentru că nu știa sărăcia apostolilor, o știa bine, ci pentru ca să arate că de nevoie a trebuit el să facă o minune, și nu pentru iubirea de slavă.
- Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti.
- Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici.
„Aduceți pâinile aici la Mine, căci, măcar, deși este seară și locul este pustiu, Eu, Făcătorul vremurilor, de față sunt, căci ‘Cel ce dAcolo unde este Dumnezeu nu există lipsă.” (Sf. Teofilact al Bulgariei)
Acolo unde oamenii cheamă ajutorul lui Dumnezeu, nimic nu lipsește, ci toate se înmulțesc întru iubire. Ce erau cele 5 pâini și cei 2 pești la miile de oameni care-i înconjurau? Aproape nimic. Deci să ne învățăm de aici că măcar și puține de avem, se cuvine să le cheltuim întru iubirea de străini, pentru că și Apostolii puține având, le-au dat mulțimilor; și după cum acele puține s-au înmulțit,, așa și ale tale, cele puține se vor înmulți.
Zicea un părinte: „Vrei să fii sărac, adună bogății. Vrei să fii bogat, risipește la cei săraci.”
Înainte de a face minunea Domnul pune poporul să stea jos pe iarbă, pentru a ne învața smerenia, ca astfel și noi, nu pe paturi și pe așternuturi de mult preț să ne odihnim.
- Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.
- Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline.
- Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.
Apoi privește „la Cer” și binecuvintează pâinile, ca să încredințeze că nu este potrivnic lui Dumnezeu, ci că de la Tatăl a venit și din Cer. Încă și ca să ne învețe pe noi când venim la masă, mai întâi să mulțumim și abia apoi să mâncăm. Iată un temei clar și tare pentru rugăciunea înainte de masă. Toate cele care le avem și le mâncăm, de la Domnul sunt.
Chiar dacă au fost muncite de mâinile noastre, Domnul a făcut să rodească toate, El a dat ploaie la bună vreme, El ne-a dat putere de muncă, El a pus plăcerea gustului și puterea hrănitoare în legume, fructe, ierburi și carne.
După ce frânge le dă ucenicilor pâinile, pentru ca să-și amintească pururea minunea și s-o pomenească mereu în mintea lor, măcar că ei îndegrab au uitat-o.
Iar ca nu cumva cei prezenți să creadă că a fost nălucire (închipuire), la sfârșit au rămas 12 coșuri cu fărâmituri, adică cu resturi de pâine și pește.
Sunt 12 coșuri, zice Sf. Teofilact, pentru ca și Iuda să poarte un coș și să nu cadă în păcatul vinderii Lui, ținând mintea minunea.
Înmulțește pâinea și peștele pentru a ne arăta că El este Stăpânul pământului și al mării, și că cele ce mâncăm în fiecare zi de la El sunt dat și de Dânsul sunt înmulțite.
Face această minune în pustie, căci dacă erau undeva pe lângă un oraș sau sat să nu zică că au fost cumpărate din preajmă și aduse pe ascuns.
Iisus stând în pustie în mijlocul a mii de oameni flămânzi și înmulțind pâinile și peștii, aduce aminte de momentul în care evreii erau în pustia Egiptului cu Moise și flămânzind au cerut pâine și Domnul le-a plouat pâine din cer (mană) și apoi le-a trimis stol de păsări care au căzut pe pământ ca să le frigă și să le mănânce și să nu mai cârtească, ci să creadă că Domnul e cu ei și are putere să facă toate.
Iisus, făcând această mare minune arată de faptă că El a plouat mană din cer în vremea lui Moise și astăzi S-a coborât pe pământ ca să dea omului pâine direct din mâna sa.
Același Dumnezeu din Vechiul Testament care lucra minunat prin Moise, s-a coborât pe pământ prin Fecioara Maria și lucrează minunat prin minuni și semne.
Domnul Hristos la un moment dat pune acest eveniment al manei din pustie în legătură directă cu Sine, și zice:
„Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii. Deci au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta. Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.”
„Eu sunt pâinea ce s-a coborât din cer.” (In 6. 41)
Iisus Hristos Domnul vine și aduce lege nouă pe pământ.
De acum iudeii și întreaga lume nu va mai aștepta mană din cer, ci cu toții vom mânca din ADEVĂRATA PÂINE, din Trupul și Sângele LUI.
Hristos înmulțind pâinile: binecuvântând, frângând și oferind apostolilor face exact același gest ca și la Cina cea de Taină, unde le oferă ucenicilor Trupul și Sângele Său prin pâine și vin.
Iisus inmulțind pâinile, în mijlocul a mii de oameni, e simbol a ceea ce va urma, căci El se va oferi pe sine din mii și zeci de mii de mâini de episcopi și preoți din sfintele altare, către milioanele de creștini ce vor crede în El și se vor boteza.
Acest tablou e tabloul Bisericii. Dumnezeu în mijlocul nostru care Se dă pe Sine pentru hrana lumii. Spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Expresia „ca la cinci mii de bărbați” arată și cele 5 simțuri are oamenilor, care erau îmbolnăvite și necesitau vindecare. Ele se vindecă prin cele 5 pâini.
Cele 5 simțuri ale omului: auzul, văzul, gustul, pipăitul și mirosul se vindecă prin Trupul și Sângele Domnului, prin Sfânta Euharistie.
Cei 2 pești sunt cuvintele pescarilor, adică ale apostolilor și tuturor propovăduitorilor: Evanghelia și Apostolul care se citesc astăzi în lumea întreagă.
Cele 12 coșuri de fărâmituri purtate de apostoli, arată că pe toate pe care noi nu le putem „mânca” (înțelege), pe toate acestea apostolii le-au purtat și le-au înțeles.
Se spune „afară de femei și de copii” și ca simbol al faptului că de la un creștin se cere să nu aibă nimic nebărbătesc într-însul.
Cam atât pentru această seară.
(Claudiu Balan)
.
.
.
.
.
.