8 Februarie 2006, zori de zi !
Dragii mei,
Dormeam şi brusc ,mă trezeşte un glas care spune aşa :
"Accept sa nu mai vorbim de Mantuitorul Lumii !"
Clipă în care, aud un alt glas care plânge cu durere mare şi spune printre suspine aşa :
" Pentru noi toti,Usturatorul Lumii !"
Clipă în care ,am în faţa ochilor închişi o mâna dreaptă care şterge SFÂNTA ICOANĂ argintie, din SFÂNTA BISERICĂ a MÂNTUITORULUI Hristos, Icoana ce se afla lângă ICONOSTAS, în dreapta.
Mâna începe a şterge SFANTA ICOANĂ cu IISUS, începând de pe umărul stâng al LUI IISUS.
Încearcă să îndepărteze cu mare greutate un aluat uscat, (cocă )de pe umărul stâng al LUI IISUS.
Acest aluat uscat ,era presărat din plin cu mult piper măcinat.
Astfel încât, Mâna nu reuşea să şteargă piperul de pe aluatul uscat; nu se lua, ci era bine lipit de umărul DOMNULUI de parcă ar fi fost pus cu pumnul acolo, din belşug presărat.
Iar glasul care plângea, spune iar :
"Pentru noi Usturatorul Lumii !
" Domnul Iisus Hristos sa ne mantuiasca ,cu sfintenia gurii Lui !
" Doamne Iisuse Hristoase ,iarta-ma!Iarta-ma !"
Dragii mei, aluatul de pe umărul stâng al LUI IISUS Hristos, este pâinea noastră cea de toate zilele ; piperul presărat pe aluat, pe trupul DOMNULUI, sunt PĂTIMIRILE MÂNTUITORULUI din clipa în care ,a fost prins şi până a fost răstignit şi a murit pe CRUCE.
Din acest motiv, spunea glasul:
Pentru noi Usturatorul Lumii !
Şi nici că a putut fi curăţat de piper, de acea mână.
La SFANTA ÎMPĂRTĂŞANIE,primim vin si pâine sfintite care,semnifica Trupul si Sangele Domnului,si care Trup,era acum presarat cu mult piper macinat,semn ca,a fost si este Usturatorul Lumii !
Să cerem şi noi fraţilor, iertare pentru păcatele noastre şi să dăruim Mantuitorului Hristos ,inima şi sufletul nostru, trupul si cugetul nostru,intreaga noastra fiinta .
Numai aşa ,vom fi mai aproape de EL, şi EL aproape de noi si intru noi.
Ca întotdeauna, cu dragoste, Maria.
IISUS DOMNUL ESTE INTAI DE TOATE IUBIRE-oamenii se pedepsesc prin gandurile vorbele si faptele lor-atunci unde este liberul arbitru?
RăspundețiȘtergereLa logica mai e si asta? Primim din trupul si sangele lui Hristos. Suntem canibali?
RăspundețiȘtergerePrin magia neagra si alte apucaturi se mai practica asta ,,mananc din tine,, si nu e deloc placut. Sunt atatea necunoscute peste care trecem cu atata nepasare. Mie mi se pare ca suferinta acestii om, Isus Hristos, este nemarginita si infinita cu ajutorul nostru. Atata ura si cruzime aveau romanii contra lui/a lor, incat au facut in asa maniera ca usturimea, cruzimea sa dainuie vesnic. Nu mai bine il amintim pe domnul Isus Hristos ca pe un suflet bun, minunat, milostiv, ii aprindem luminari sa ii ramana calea luminata, si-i adresam ganduri bune, il slavim prin cantece, ca suferinta lui sa inceteze? De ce trb.sa-i sfartecam trupul la nesfarsit? Mi se pare asa de barbar!
Asa gandesc si eu de ceva tinp09.02...d-asta m-am cam rupt de biserica si cred in Dumnezeu si atat. Ma "spovedesc "la Dumnezeu si atat. Rugaciuni scurte si la obiect de acasa, fara plansete si miorlaieri. Cred ca Dumnezeu e iubire, nu razbunare, cred ca Dumnezeu nu vrea robi, cred ca Dumnezeu a creat omul liber!
ȘtergereIdentitatea lui Iisus este arhetipala acel arhetip al sf8nteniei a fost asociat trupului sau evident metaforic ..si trebuia sesizata sau macar presupysa o metafora 8nca de c8nd El a vb despre m8ncarea trupului sau 8n fata celor 5000 care au fugit mancibd oamantul la auzul acestor cuvinte dupa atitea minuni.. Iar El a mizat pe fuga lor ca sa arate ca pe xale ai bevoie de fler de o anumita profunzime de intyitie si o credibta mai adanca un scop spiritual inaintea celui material.
RăspundețiȘtergereLa Iisus nu vii ca la urs ..ca te trimite acasa..
Iar Maria nu e departe pt ca presupune simboluri eronate cu un suflet slab de inger usturimea piperului tine de puterile dreptarii cele justitiare manifestate din plin la secerarile urgiei pt a instaura ordinea in locul haosului razboiului a hulei si demonizarilpr mediatice nedrepte majoritare contra sfintilor Sionului si a Lor ca veniri deja prezente.
Liberul arbitru pe de.o parte este in sine o iluzie necesara responsabilitatii buna pina la punctul detasarii iar pe de akta parte este modificat brusc prin restrictionare in faptele rele si kargit in cele bune in citeva etape lucru care loc ciclic la fiecare Judecata.