vineri, 17 octombrie 2014

O ALTĂ LUME , ÎNTR-UN ALT UNIVERS !

                            Noapte de 16 Octombrie 2014, ora 0,30 !

                                                                     Dragii mei, 

Astăzi am stat puţin întinsa în pat cu ochii închişi , pentru a mă relaxa.
În faţa ochilor , aveam un întuneric obişnuit, apoi din ochii mei , au început să curgă spre Cerul de noapte, Lumini stralucitoare de toate culorile. În special albastru violet stralucitor, auriu de soare, alb foarte stralucitor, încununat de un verde crud stralucitor.
Şi astfel cu acest izvor de Lumini din ochii mei, văd ca si în Pământ sau după Planeta Pământ, văd dragilor Un alt Tărâm, o altă Lume.
Închipuiţi-vă dragii mei, că sunteţi pe un vârf de munte ,şi priviţi în jos la o altă lume, o lume nepământeană, mi-a spus chiar în această clipă un glas.
Asa vedeam eu, cum dincolo pe sub Pământ, la terminarea adâncimii Pământului , un peisaj dumnezeiesc de frumos, cu iarbă verde crud, cu flori de toate culorile nepământene, combinate unele cu altele, sub diferite forme şi modele.
Oamenii ,erau mai înalţi decât noi pământenii ; aveau circa 2,5 metri.
Lumina Cerului, era ca un început de amurg la noi . Văd dragilor printre aceste frumuseti nepământene, văd un Tron înalt din aur.
din stânga mea ,apare o siluetă foarte înaltă, acum o văd la chip.
Nu stiu ce sa spun, daca era femeie, sau bărbat.
Arăta cam asa :
                           
                     
Pe cap are O  COROANĂ extrem de frumoasă . Este înaltă , are multe la raze de aur la partea de sus, este din mai multe culori strălucitoare.
Aceasta persoană înaltă de până 2,5 metri, era o adevărată împărăteasă sau împărat al acelui ţinut, căci s-a asezat pe Tron ,zâmbindu-mi. 
                                                                   ...

Undeva mai la distanţă, văd două persoane la fel de înalte ,ce duc pe umerii lor, ceva ce se asemăna cu un sarcofag :
                       ..

Asa cum ducem noi sicriul pe umeri, tot asa era dus cineva îmbrăcat si înfasurat ca si-n aur, era plimbat,  în timp ce împăratul îmbracat ca si în armura de aur, foarte înalt, stătea pe Tronul si mai înalt.
Dragii mei, ceea ce am văzut in trairea mea, părea a fi desprins dintr-o altă Lume ,si cu alti oameni.
Am cautat aceste poze pe net, ca să vă faceţi o părere despre toate câte am văzut.
În rest, sunt si eu uimită de această uluitoare traire.
Astept cu mare drag si cu mult interes,comentariile voastre.
                                         Cu dragoste, Maria. 
 

6 comentarii:

  1. Draga Maria,pe net exista informatii despreAgartha,se spune ca Romania este o poarta spre acest taram interior,care in scrierile unui aviator arata exact asa cum le-ai descris,inaltime,culori,lumina.......probabil ca se pregateste aparitia celor de acolo.de asemenea tunelul din Bucegi leaga Romania de piramida dinEgipt.probleme este ca cei ce sunt in Agarta sunt ingerii cazuti din cer.pedepsiti de Dumnezeu.poate asta a vrut Bunul Dumnezeu sa ne arate,ca cel mincinos isi va face apatitia va fi zambitor si inselator.Da tara noastra are si va avea un rol important dar trebuie sa fim foarte atenti .....la cel ce se va arata si va spune ca este Domnul Isus.Sa dea Bunul Dumnezeu ca cel rau sa nu-si faca aparitia si asezarea la noi in tara sa ne rugam pt apararea acestei tari si popor.Adn.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc frumos pentru detalii. Chiar nu stiam aceste lucruri. Am văzut în trairea mea, acolo unde nu erau flori, erau multe unghiuri, ca niste piramide plantate pe pământ. Oamenii aceia înalţi, mergeau printre acele piramide nu prea inalte,ci numai până la jumătatea lor.
    Auzeam un bâzâit continuu ca de neon, iar lumina dimprejur se asemăna cu armura de aur a acelui împărat.
    Oricum ,pentru mine a fost uimitor ca sa vad astfel de oameni, atât de înalti si îmbracati în aur. Si chipul lor era ca din aur, desi se miscau . Iar Împăratul m-a privit insistent si mi-a zambit cand s-a asezat pe tron. Nici acum nu înţeleg ,cum pot să văd astfel de TAINE,ce s-au petrecut cu mii de ani în urmă. Pentru că ,nimeni nu mi-a spus nimic detailat cum este posibil sa traiesc astfel de Minuni. Dar, ma supun Voii Lui Dumnezeu şi tot ce vad si aud , le scriu în caietul de sub pernuţa pe care dorm , căci eu asa dorm cu caietul si pixul sub pernă, apoi le sciu aici pe Blog. Dar am sute de caiete din care trebuie sa mai selectez si sa scriu aici pe Blog. Nu reusesc a scrie zilnic mai mult, deoarece eu am si o viaţă obisnuita, de familie. Trebuie sa ma ocup si de treburile gospodăriei. Noaptea stau până târziu aproape de zori, si scriu. Doar 3 -4 ore pe noapte reusesc ca sa dorm. Nu am timp pentru somn! O să dorm cand voi fi chemată la Domnul, o să ma odihnesc mai mult atunci. Cu dragoste, Maria.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Micile piramide ce le-ai vazut sunt mijloace de transport.
      -Ce ai vazut este si acum in 2014, nu numai acum mii de ani in urma, iar aceia sunt evoluati spiritual incepand cu dimensiunea 5D.
      Altii au fost efectiv acolo si ne-au relatat ce si cum, altii au scris si carti!
      http://romaniamegalitica.blogspot.ro/2013/07/shambala-taramul-celor-care-vegheaza.html

      Ștergere
  3. TRIUNGHIURILE SI PIRAMIDELE VIN DE LA PAGANI,CARE SE INCHINAU LA IDOLI,ADICA LA DIAVOL,CA ZEII NU EXISTA,DOAR BUNUL DUMNEZEU.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ionela, zei au fost facuti de oamenii primitivi, ce ar fi acum sa te duci cu elicoptere si tancuri in razboiul pe care l-a pierdut Stefan cel Mare si sa-i macelaresti pe turci, ai fi ridicat la gradul respectiv, ori nu?
      -Sau si mai departe, sa intervii in razboiul daco-roman din 105-106 cu tehnica de acum?

      Ștergere
  4. Buna Maria!
    Citind viziunea ta,am gandit instantaneu ca tocmai ti s-a aratat tinutul Agarthei , insa spre deosebire de comentariul de mai sua al Adn, eu nu cred ca in Agartha sunt ingerii decazuti, dimpotriva !....sunt fratii nostri, sunt tot copii Mamei Pamant aflati pe o treapta evolutiva mult mai avansata decat noi, pamantenii.
    Daca este adevarat ce am citit, ei se afla deja in 5D si va veni momentul in care cele 2 civilizatii, din interiorul pamantului si de deasupra lui, se vor intalni, se vor reuni.
    Am citit undeva ca ei fac parte din vechea civilizatie a Lemuriei, care a trait cu mult inaintea noastra pe acest pamant, iar atunci cand aceasta civilizatie s-a scufundat, o parte din ea s-a retras in interiorul Pamantului, continuandu-si evolutia.
    Daca este sau nu asa, ramane de vazut !....
    Cu drag,
    Ziva

    RăspundețiȘtergere