Dragii mei,
În această seară târzie, în timp ce citeam dintr-o Cărticică de Rugaciuni, aud dragii glasuri multe, care veneau din Cer, si de peste tot.Glasurile strigau ,implorau aşa :
"Iisuse miluieşte-mă !
Iisuse Hristoase , miluieşte-mă !
Miluieşte-mă Iisuse , căci toate câte sunt, ale Tale sunt.
Doamne miluieste, Doamne miluieste !
Şi aud dragii mei, alte doua glasuri distincte intre ele, care au intervenit si spuneau aşa :
"Aşternutul piciorului !
Apoi altul întreabă :
Cum aşternutul picioarelor ?
Iar răspunsul veni prompt :
Stai aşa :
Clipă în care dragii mei, văd un platou cu Mucenici, (Opturi ),
frumosi rumeniţi, iar o mână ,rupe din Mucenici si duce la gură, mănâncă.
Aşa arătau Mucenicii, ca în poza de mai sus.
Dragilor, sa ne rugam şi noi la Iisus Hristos, Domnul si Dumnezeul nostru, sa-L implorăm ca să ne miluiască si sa ne mântuiască.
Să punem si noi asternut picioarelor Lui, inima şi sufletul nostru ,si să spălăm Picioarele Sale ,cu lacrimile noastre de pocăinţă.
Am adus aici dragii mei, un material despre Viaţa celor 40 de Sfinţi Mucenici, care si-au dat Viaţa lor, pentru Iubirea de Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru.
Cu dragoste, Maria.
P.S.
În curând PĂTIMIRILE LUI IISUS HRISTOS şi RĂSTIGNIREA SA, asa cum au fost traite de mine, care am fost luată din trup si dusă pe Muntele Golgota, în urmă cu 2000 de ani, unde am văzut Live, tot ce a pătimit Mântuitorul nostru scump !
Săptămâna aceasta, va fi gata Articolul!
Sfintii 40 de Mucenici
Sfintii 40 de Mucenici
sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa, in fiecare an, pe data de 9
martie. Acesti mucenici au trait in vremea imparatului Licinius
(308-324), prigonitor al crestinilor. Sfintii 40 de Mucenici erau
soldati crestini si faceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din
Armenia. Acestia nu erau doar romani de origine, ci si greci,
amestecati cu armeni.
Afland despre credinta lor, Agricola,
guvernatorul Armeniei, i-a silit sa se inchine idolilor. Deoarece au
refuzat, au fost intemnitati timp de opt zile si batuti cu pietre. Prin
semne divine au fost insa intariti in dreapta credinta. Dupa aceste
chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin inghetare, in lacul
Sevastiei. La miezul noptii, unul dintre cei 40 de mucenici, a iesit din
apa din cauza gerului. Alergand spre baia calda, pusa de cei ce slujeau
idolilor, a murit. Cei ramasi sa indure gerul au inceput sa se roage:
"Ajuta-ne Dumnezeule, Mantuitorul nostru, usureaza-ne sarcina si alina
iutimea vazduhului, ca spre Tine nadajduim, ca sa nu ne rusinam si sa
cunoasca toti ca ne-am mantuit strigand catre Tine". In urma acestei
rugaciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a incalzit, gheata
s-a topit si 40 de cununi stralucitoare au pogorat asupra mucenicilor.
Unul dintre soldatii de paza, uimit ca in miezul noptii o lumina din cer
incalzeste apa si ca o cununa din cele 40, pogorate peste mucenici, nu
are peste cine sa se aseze, s-a aruncat in apa, marturisind ca si el
este crestin.
Pentru ca au fost scosi vii din lac,
comandantii au poruncit sa li se zdrobeasca picioarele cu ciocanele.
Toti martirii au trecut la cele vesnice in urma acestui supliciu.
Trupurile lor au fost puse intr-un car, ca sa fie duse spre ardere si
apoi sa fie aruncate in lac. Numai Meliton, un tanar soldat, a
supravietuit torturii. Pentru ca mai respira, ostasii nu l-au pus in
car. Mama sa, stiind ca cei 39 de confrati in suferinta aveau pregatita
imparatia cerurilor, isi ia fiul in brate si merge cu el sa-l puna in
car. Daca ii dorea salvarea, trebuia sa fie lipsit de credinta in
Hristos. Meliton moare pe drum, in bratele mamei sale.
Cei patruzeci de Sfinti Mucenici sunt:
Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent,
Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie,
Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie,
Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon,
Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.
Sarbatoarea crestina a Sfintilor 40 de
Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste inceperea anului agricol
traditional si a generat o sarbatoare traditionala romaneasca, Mucenicii
sau Macinicii.
In credinta populara in ziua mucenicilor se incheie zilele babelor,
lasand loc zilelor mosilor. De aceea, in aceasta zi se fac numeroase
ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pamantului cu bate
sau maiuri, rostind descantece, pentru ca sa iasa caldura si sa intre
gerul, sau jocul copiilor peste foc.
In ziua de 9 martie, in toate comunitatile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.
Dupa ce plugul era trecut prin foc de catre fierarul (faurul) satului, era reparat, curatat si purificat. Intre plugari se incheiau intelegeri pentru intovarasire la arat, iar in dimineata acestei zile plugul era scos in fata casei in mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sarbatorilor de primavara, presarat cu numeroase obiceiuri.
Patruzeci sau patruzeci si patru de mucenici?
In ziua de 9 martie, in toate comunitatile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.
Dupa ce plugul era trecut prin foc de catre fierarul (faurul) satului, era reparat, curatat si purificat. Intre plugari se incheiau intelegeri pentru intovarasire la arat, iar in dimineata acestei zile plugul era scos in fata casei in mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sarbatorilor de primavara, presarat cu numeroase obiceiuri.
Patruzeci sau patruzeci si patru de mucenici?
Dupa traditia cea geto-dacica au fost 44
de mucenici, atatea fiind si zilele dintre 9 Martie si 23 Aprilie. In
unele zone, exista pana astazi credinta, ca acesti sfinti au fost 44.
Folcloristul Simion Florea Marian a tiparit o legenda, din Fratautul
Vechi - Moldova, unde se vorbeste de ziua celor 44 de Sfinti. Insa,
traditia crestina afirma ca au fost 40 de mucenici.
In Bucuresti, particele din moastele Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia se afla la Manastirea Antim, la Schitul Darvari, la Biserica Icoanei, la Biserica Mihai Voda, la Biserica Dichiu de pe Strada Icoanei si la Biserica "Sfantul Alexie" de pe Calea Serban Voda.
Testamentul Sfintilor 40 de Mucenici
Testamentul Sfintilor 40 de Mucenici a fost dictat de acestia atunci cand erau in lac Sfantului Meletie, episcopul Antiohiei. "Asadar, sa va departati de orice pofta si ratacire lumeasca. Caci marirea lumii este inselatoare si neputincioasa, infloreste pentru putin si indata se vestejeste ca iarba gradinii. Primind sfarsitul mai repede ca inceputul. Mergeti mai degraba la iubitorul de oameni Dumnezeu, care daruieste bogatie neimputinata celor ce alearga la El si da ca rasplata viata vesnica celor ce cred in El. Timpul acesta este folositor celor ce voiesc sa se mantuiasca, oferind prilejul potrivit pentru pocainta, pentru practicarea adevaratei vietuiri celor ce nu amana nimic pentru viitor. Caci schimbarea vietii este neprevazuta. Si chiar de ai cunoaste-o, vezi ceea ce este de folos si arata in modul acesta curatia credintei, pentru ca prin aceasta sa stergi urma pacatelor faptuite mai Inainte. Caci in starea in care te voi gasi, zice Domnul, in aceea te voi si judeca. Sarguiti-va, deci, sa fiti fara greseala in poruncile lui Hristos, ca sa scapati de focul cel nestins si vesnic. Caci glasul cel dumnezeiesc striga: Timpul s-a scurtat. Mai presus de toate, cinstiti iubirea, caci numai ea singura respecta datoria iubirii fratesti si se supune legii lui Dumnezeu. Caci prin fratele cel vazut se cinsteste Dumnezeu Cel nevazut."
In Bucuresti, particele din moastele Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia se afla la Manastirea Antim, la Schitul Darvari, la Biserica Icoanei, la Biserica Mihai Voda, la Biserica Dichiu de pe Strada Icoanei si la Biserica "Sfantul Alexie" de pe Calea Serban Voda.
Testamentul Sfintilor 40 de Mucenici
Testamentul Sfintilor 40 de Mucenici a fost dictat de acestia atunci cand erau in lac Sfantului Meletie, episcopul Antiohiei. "Asadar, sa va departati de orice pofta si ratacire lumeasca. Caci marirea lumii este inselatoare si neputincioasa, infloreste pentru putin si indata se vestejeste ca iarba gradinii. Primind sfarsitul mai repede ca inceputul. Mergeti mai degraba la iubitorul de oameni Dumnezeu, care daruieste bogatie neimputinata celor ce alearga la El si da ca rasplata viata vesnica celor ce cred in El. Timpul acesta este folositor celor ce voiesc sa se mantuiasca, oferind prilejul potrivit pentru pocainta, pentru practicarea adevaratei vietuiri celor ce nu amana nimic pentru viitor. Caci schimbarea vietii este neprevazuta. Si chiar de ai cunoaste-o, vezi ceea ce este de folos si arata in modul acesta curatia credintei, pentru ca prin aceasta sa stergi urma pacatelor faptuite mai Inainte. Caci in starea in care te voi gasi, zice Domnul, in aceea te voi si judeca. Sarguiti-va, deci, sa fiti fara greseala in poruncile lui Hristos, ca sa scapati de focul cel nestins si vesnic. Caci glasul cel dumnezeiesc striga: Timpul s-a scurtat. Mai presus de toate, cinstiti iubirea, caci numai ea singura respecta datoria iubirii fratesti si se supune legii lui Dumnezeu. Caci prin fratele cel vazut se cinsteste Dumnezeu Cel nevazut."
Împreună şi-au săvârşit mucenicia
Sfinţii 40 de Mucenici au trăit în vremea împăratului păgân Licinius (308-324), în timpul marii prigoane împotriva creştinilor.
Toţi erau soldaţi în oastea voievodului cetăţii Armeniei, Agricolae.
Din porunca împăratului, voievodul le-a cerut soldaţilor să aleagă fie să aducă jertfă idolilor, fie izgonirea din armată şi pedeapsa.
Ei au ales prima cale, spunând: „Dacă pentru împăratul cel pământesc, întru războaie am biruit pe vrăjmaşi, cu atât mai vârtos pentru Împăratul cel fără de moarte nevoindu-ne, vom birui, cântând: Aliluia!”
Mărturisirea credinţei lor l-a făcut pe voievod să-i ducă la temniţă. La îndemnul celui mai înţelept dintre ei, numit Kriton, ei au îngenuncheat şi s-au rugat împreună.
„Precum cu un suflet şi cu un gând am vieţuit, aşa şi mucenicia s-o săvârşim împreună”, îi sfătuia Kriton.
Prima minune a Sfinţilor
Şapte zile au stat în închisoare cei 40 de Sfinţi, apoi au fost chemaţi în faţa împăratului Licinius, pentru judecată.
La început, împăratul a încercat să-i ademenească, oferindu-le dregătorii, cu condiţia de a renunţa la credinţa lor, dar ei au refuzat:
„Nu numai dregătoria nu voim, dar şi trupurile noastre vă dăm spre a dobândi dragostea Mântuitorului nostru Hristos”.
Atunci, împăratul a poruncit slujitorilor să-i tortureze, pentru a-i reduce la tăcere.
O minune s-a petrecut când pietrele, în loc să-i lovească, se întorceau asupra celor care le aruncau.
Pentru a-i descuraja pe aceia care ar fi vrut să li se alăture celor 40, au fost acuzaţi de vrăjitorie şi întemniţaţi pentru a doua oară.
Rugăciunile i-au ajutat să reziste
După alte zile, împăratul a cerut ca toţi cei 40 de creştini să fie legaţi, duşi într-un lac de lângă cetatea Sevastiei şi încercuiţi de ostaşi.
Cum bătea viforul, împăratul credea că vor fi ucişi de ger. După miezul nopţii, s-a lăsat într-adevăr un ger cumplit, dar ei n-au contenit a se ruga.
La un moment dat însă, unul dintre creştini, mai slab în credinţă, s-a îndreptat spre ieşirea din lac.
Atunci s-a petrecut a doua minune: lacul a început să se încălzească, gheaţa s‑a topit, iar cel care se pregătea să iasă s-a topit precum ceara.
Când a văzut cele petrecute, dar şi 39 de cununi care străluceau pe cer, coborând către capetele celor rămaşi în viaţă, unul dintre temniceri şi-a mărturisit credinţa în Dumnezeu şi s-a aruncat în lac, alături de ei.
Moaştele lor nu s-au pierdut
A doua zi, ajungând conducătorii la marginea lacului şi văzând că sfinţii trăiau, n-au crezut că este vorba de o minune dumnezeiască, ci de o vrăjitorie şi au cerut să fie ucişi.
Trupurile martirilor au fost arse, iar oasele aruncate în râu, pentru a nu fi găsite.
După trei zile însă, sfinţii s-au arătat unui credincios, care le-a găsit rămăşiţele pe malul râului.
Astfel, moaştele au umplut lumea, ajungând şi la noi în ţară, ca mărturie a jertfei celor 40 de Sfinţi Mucenici.
Rugăciune închinată Celor 40 de Mucenici
„O, de trei ori fericită şi preanevinovată ceată a Mucenicilor! Ţie ne rugăm, grăbeşte de întăreşte credinţa noastră cu ajutorul tău cel Sfânt, ca printr-însa să dobândim cele de folos, cu milă dumnezeiască, ferindu-ne de dureri, de boli, de primejdii şi de alte răutăţi, ca împreună cu tine să cântăm: Aliluia!” (Condacul al 13-lea al Acatistului Sfinţilor, care se spune de trei ori).
Sinaxar 9 Martie
În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfinţilor
patruzeci (40) de mucenici, cei ce au mărturisit şi au fost chinuiţi
în cetatea Sevastiei.
Cei
patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri,
făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din
pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare.
Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost
loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i
atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost
osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul
unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în
mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din
lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins
de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau
de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit
pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi
cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.
De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.
După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.
Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.
Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Urpasian.
De îndată ce Maximian a luat în mâini frânele
împărăţiei a şi început să stăpânească cu asprime părţile din jurul
Nicomidiei, făcându-se un înflăcărat apărător al idolilor. Prietenii
lui de gânduri şi de băutură i-au aprins odată mânia, întocmai ca o
flacără puternică împotriva creştinilor. Şi atunci, adunând laolaltă pe
toţi sfetnicii şi fruntaşii din împărăţia lui, le-a strigat: dacă
cineva dintre voi a căzut în credinţa creştinilor şi nu vrea să se
întoarcă la binevoitorii noştri zei, să-şi desfacă brâul său înaintea
tuturora şi să iasă din palatul şi din cetatea noastră. Căci cetatea
aceasta încă de la strămoşi a apucat să cinstească pe zei, şi nu un
singur Dumnezeu şi chiar şi acesta răstignit! Şi atunci spaimă a
cuprins pe toţi cei ce crezuseră în Hristos. Dar tot atunci s-a putut
vedea curat şi felul adevărat în care avea să se arate dreapta credinţă
în Hristos. Căci unii dintre cei de faţă ascundeau că sunt creştini,
iar alţii se lepădau. Câţi însă purtau în sufletele lor nepătată
dragostea către Dumnezeu, dispreţuind chinurile şi bătându-şi joc de
tiran, aruncându-şi brâiele se îndepărtau de acolo. Atunci şi viteazul
Urpasian cel cu sufletul de diamant, care făcea parte dintre sfetnici, a
aruncat hlamida şi brâul său, zicând cu glas puternic împăratului: de
vreme ce astăzi împărate, mă declar ostaş al Împăratului Celui ceresc,
Care este Domnul meu Iisus Hristos, ia-ţi înapoi brâul, cinstea şi
mărirea.Auzind acestea de la Urpasian, cu totul pe neaşteptate, împăratul Maximian s-a schimbat îndată la faţă şi multă vreme a rămas fără de glas. După aceasta, frecându-şi ochii şi privind posomorât către Urpasian, a strigat întocmai ca o fiară sălbatică, zicând: spânzuraţi pe ticălosul acesta şi zdrobiţi-i trupul cu vine de bou. Făcându-se aceasta cu mare grabă şi fiind bătut fără de milă, ore întregi, cu vine de bou, sfântul mucenic, îşi avea privirile îndreptate spre cer şi se ruga, nefiind mâhnit câtuşi de puţin. Tiranul poruncind să fie dat jos de pe lemnul pe care fusese chinuit, a zis către cei de faţă: aruncaţi-l de aici în vreo temniţă întunecată şi bine păzită şi lăsaţi-l acolo singur până ce mă voi gândi cu ce fel de moarte am să-l pierd.
În timp ce sfântul mucenic se găsea în temniţă, nelegiuitul împărat a născocit un nou mijloc de tortură; şi acesta era o cuşcă de fier. Astfel, poruncind ca sfântul sã fie scos din închisoare, a spus slujitorilor lui să-l închidă în cuşcă şi să fie spânzurat cu cuşca în sus.
După ce s-a făcut aceasta, iar cuşca de fier acoperea tot trupul sfântului, tiranul a poruncit să fie aprinse făclii şi cu acelea să fie arsă fără de milă cuşca în care se găsea sfântul. Deci, mucenicul cel sfânt al lui Hristos găsindu-se spânzurat în cuşca aceea de fier şi rugându-se acolo, într-atât a fost ars, încât toatã carnea de pe el topindu-se a curs ca ceara şi s-a amestecat cu pământul, iar oasele lui s-au făcut întocmai ca praful de pe arie. În felul acesta mucenicul cel sfânt al lui Hristos rugându-se şi topindu-se, aerul s-a umplut de mireasmã cu bun miros, iar sufletul lui s-a ridicat către Domnul, întocmai ca un luceafăr luminos, aşa precum unii dintre credincioşii care au fost de faţă au spus că au văzut. Iar tiranul şi nelegiuitul împărat stăruind încă în nebunia lui, a poruncit să fie adunat cu grijă atât pământul în care cursese carnea topită a sfântului, cât şi praful oaselor sale şi să fie împrăştiate în mare, în faţa lui. Toate acestea s-au întâmplat în cetatea Nicomidiei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Cezarie, fratele sfântului Grigore Teologul.
Tot în această zi, pomenirea
sfinţilor mucenici: un bunic, o bunică, un tată, o mamă şi doi copii,
care de sabie s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Reţetă pentru 20 de Sfinţisori !
Pentru că este Post, înlocuiţi laptele cu apă, sau cu lapte de soia, si eliminati oul.
În loc de unt, puneţi ulei sau margarina.
Faina alba calitate superioara
550 g
Drojdie instant
1 buc
1 plic
Lapte
125 ml
laptele sa fie cald, nu fierbinte - sau apa in post
Va mai trebuie 3 linguri de lapte pt uns mucenicii
Zahar
150 g
Oua
1 buc
plus 1 galbenus pt uns - in post nu puneti oul
Unt
80 g
in varianta de post inlocuiti untul cu ulei
Sare
1 lingurite
Miere
2 linguri
Nuca taiata marunt
100 g
sau macinata
Apa
125 ml
se amesteca cu laptele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu