Oare este corect tradus asa?
Iata:
Tatăl nostru !
Tatăl nostru, Carele ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Amin.
27 Ianuarie 2018,ora 6,34 dimineata !
Dragii mei,
Astazi dimineata m-a trezit o lumina alba si stralucitoare,lumina ce m-a luat cu sufletul într-o Sfanta Biserică .
Aici, vad dragilor o nunta adevarata!
Părintele savârsea Sfanta Taina a Cununiei.
La final, toata lumea din Sfanta Biserică în frunte cu mirii, dar si eu cu un microfon in maini, am început a cânta în cor RUGACIUNEA TATAL NOSTRU.
Melodia TATAL NOSTRU cântata in Sfanta Biserică ,era cu totul altfel de cum cunoastem noi pe Pămant.
Dar,avem noi ceva asemanător,chiar daca nu este asa cum se canta în SFANTA BISERICA luminata de Duhul Sfant.
.
Şi astfel dragii mei,cântam cu totii Rugaciunea Tatal nostru.
Nu stiu cum s-a intamplat ,dar numai eu aveam un microfon în mâini si cantam la microfon chiar langa SFANTA ICOANA a MAICII DOMNULUI de pe ICONOSTAS.
Cand am ajuns la : "Sfinteasca-se Numele Tau ",lânga Iconostas ,respectiv in faţa Sfintei Icoane cu Iisus Hristos,a apărut un Preot în vesminte stralucitoare foarte, care a dat negativ din cap ,cand am cantat aceste cuvinte:" Sfinteasca-se Numele Tau " .
Mi-a dat de inteles ca am gresit ,dar m-a lasat sa cant mai departe pentru ca lumea sa nu se opreasca din cântat.
Abia cand am revenit in trup, abia cand am redeschis ochii,am realizat de ce aveam microfonul in mâini.
Eu trebuia sa cant altfel ,de cum este acum TATAL NOSTRU.
Întotdeauna dragilor, m-am gandit si ma gandesc cum poate sa se sfinteasca Numele Lui Dumnezeu,daca EL este ÎNSUSI CREATORUL a Tot si a Toate?
EL este ,tot ce poate fi mai Sfant în tot Universul.
Atunci, cum poate sa se mai sfinteasca?
Spunem mereu PREOTILOR mai mari pe scara ierarhica,PREA SFINTE,PREA FERICITE,etc etc.
Dar LUI DUMNEZEU însă,Îi spunem pe nume ,sau in anumite cantari si Rugaciuni spunem: Sfant este Numele TAU.
Iar Preotilor cu functii inalte care sunt oameni cu păcate (nu este om fara de păcat ) le spunem PREA SFINTE ,PREA FERICITE, sau ÎNALT PREA SFINTITUL.....etc etc.
Nu este corect ! Numai DUMNEZEU este PREA SFANT !!! Oamenii nu pot fi PREA SFINTI ! Sfinti ,da !
Dar PREA SFINTI ,categoric nu !
Undeva s-a gresit in traducerile care s-au tot facut secole de-a randul.
Şi ar mai fi ceva dragii mei:
"Si nu ne duce pe noi în ispita !"
Dragii mei, nu DUMNEZEU ne duce în ispita!
Diavolul ne duce în ispita ,dar numai cu ingaduinta LUI DUMNEZEU!
Diavolul este cel care ne ispiteste ,asa cum L-a ispitit si pe IISUS !
Iata Sfanta Evanghelie:
DUPA BOTEZUL DOMNULUI
(Sambata dupa Botezul Domnului)
Evanghelia biruintei asupra ispitei
Matei 4, 1-11
Atunci Iisus a fost dus de Duhul in pustie, ca sa fie ispitit de catre diavolul. Si dupa ce a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti, la urma a flamanzit. Si apropiindu-se ispititorul a zis: De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini. Iar El raspunzand a zis: Scris este: Nu numai cu paine traieste omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Atunci diavolul L-a dus in sfanta cetate, L-a pus pe aripa templului, si I-a zis: Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris este: „Ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau”. Iisus i-a raspuns: Iarasi este scris: „Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau” Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte inalt si I-a aratat toate imparatiile lumii si slava lor. Si I-a zis Lui: Acestea toate Ti le voi da Tie, daca vei cadea inaintea mea si Te vei inchina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, caci scris este: „Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti”. Atunci L-a lasat diavolului iata ingerii, venind la El, Ii slujeau.
Prieteni dragi sufletului meu, L-am rugat pe MANTUITORUL nostru IISUS HRISTOS ,chiar in aceste clipe L-am rugat plângand, sarutand Sfanta sa Icoana,strangadu-o la pieptul meu,ca sa scrie EL RUGACIUNEA TATAL nostru prin mainile mele,ale roabei Sale. Gandul meu sa fie Gândul Său !
Şi -am sa incep, chiar acum:
Tatal nostru
Care esti în Ceruri,
Prea Sfant este Numele Tau,
Vie este Împărătia Ta,
Faca-se voia Ta,
Precum în Cer,
Asa si pe pământ.
Pâinea noastra,
Cea spre Fiinţă,
Dă -ne-o noua astazi,
Şi ne iartă noua gresalele noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostri.
Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
Ci ne izbaveste de cel rău ! Amin!
Fratilor , am scris aceasta Rugaciune TATAL NOSTRU, cu SFANTA ICOANA a MANTUITORULUI HRISTOS la pieptul meu, am udat-o cu lacrimi si Rugaciune, iar cand am terminat de scris, un glas in dreapta mea mi-a amintit ca nu am scris la inceput ceva.
Ce n-am scris?
Iata:
În Numele Tatalui,si-al Fiului,
si-al Sfantului Duh,Amin!
Înainte sa spunem Rugaciunea TATAL NOSTRU fratilor, trebuie sa ne facem semnul SFINTEI CRUCI si sa ne-nchinam asa cu inima si cu Sufletul:
În Numele Tatalui,si-al Fiului,
si-al Sfantului Duh,Amin!
Tatal nostru
Care esti în Ceruri,
Prea Sfant este Numele Tau,
Vie este Împărătia Ta,
Faca-se voia Ta,
Precum în Cer,
Asa si pe pământ.
Pâinea noastra,
Cea spre Fiinţă,
Dă-ne-o noua astazi,
Şi ne iartă noua gresalele noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostri.
Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
Ci ne izbaveste de cel rău ! Amin!
Prieteni dragi,eu doar am scris ,asa cum am simtit si trait eu RUGACIUNEA TATALA NOSTRU; asa cum cred eu că ar fi corectă RUGACIUNEA TATAL NOSTRU.
Dar fiecare dintre voi este liber ca sa aleaga ,asa cum simte în sufletul si-n inima sa,ori cum scrie in CARTILE BISERICESTI.
Stim cu totii fratilor, faptul că ,RUGACIUNILE se traiesc aievea! Le simtim cu sufletul !Le vedem cu ochii sufletului si le rostim cu graiul cel prea dulce al inimii,după iubirea si dragostea pe care o avem faţa de HRISTOS ,fata de Prea Curata Fecioara MARIA,Cărora Li se cuvine toata cinstea ,slava si inchinarea,Amin!
Asa sa ne ajute PREA SFANTA TREIME si MAICA LUMINII ,Amin!
P.S.
Ce semnificație au cuvintele „Sfințească-se numele Tău?” | Doxologia
https://doxologia.ro/.../ce-semnificatie-au-cuvintele-sfinteasca-se-nu...
Translate this page
Dacă vrem ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit, sfânt, atunci trebuie să devenim adevărați urmași ai învățăturii Sale. În caz contrar, Îl hulim. Această frază mărturisește întregul scop al vieții.Translate this page
Dacă vrem ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit, sfânt, atunci trebuie să devenim adevărați urmași ai învățăturii Sale. În caz contrar, Îl hulim. Această frază mărturisește întregul scop al vieții.
Majoritatea creștinilor rostesc Rugăciunea Domnească în fiecare zi și se roagă, zicând: „Sfințească-se numele Tău”. Dar v-ați oprit pentru o clipă să vă gândiți ce înseamnă să vă rugați astfel? Cu siguranță Dumnezeu este sfânt. El nu are nevoie să I se spună asta. Atunci pentru ce ne rugăm când spunem aceste cuvinte? De ce ne-a cerut Iisus Hristos să ne rugăm astfel?
Sfântul Grigorie de Nyssa, în comentariul său la rugăciunea Domnească, scrie: „Dar acum ce rânduiește rugăciunea Domnească?” „Sfințească-se numele Tău”. Dacă nu am rosti deloc aceste cuvinte, atunci ar fi posibil ca numele lui Dumnezeu să nu fie sfânt? Numele lui Dumnezeu este veșnic sfânt și nimic nu scapă puterii rânduielii Sale. Mai mult, el stăpânește peste tot și nu admite nicio adăugire la sfințenia Sa. Lui Dumnezeu nu Îi lipsește absolut nimic și este desăvârșit. Atunci, ce intenționează să zică rugăciunea prin cuvintele: „Sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta?”
Este clar că nu este vorba doar de a mărturisi faptul că Dumnezeu este sfânt, dar mai ales de a cere mântuirea noastră. Cum putem face ca numele lui Dumnezeu să se sfințească? Doar prin modul în care ne trăim propriile vieți. Dacă mărturisim că suntem creștini și suntem credincioși slujirii lui Dumnezeu, atunci trebuie să demonstrăm ce înseamnă acest lucru prin viața noastră de zi cu zi. În caz contrar, cei care ne vor vedea își vor răsfrânge imaginea asupra lui Dumnezeu.
Mai departe, Sfântul Grigorie de Nyssa, pune problema în felul următor: „Cei care poartă numele de credincioși, dar prin modul lor de viețuire contrazic numele lor, fie căzând în idolatrie prin lăcomie sau având comportament indecent prin beții și desfrânări sau tăvălindu-se precum porcii în noroiul imoralității, dau prilejul celor necredincioși să vină foarte ușor cu o serie de acuze. Aceștia nu își îndreaptă învinuirile asupra libertății și slăbiciunilor creștinilor de a face răul, ci împotriva înseși tainei credinței, ca și cum credința noastră ne-ar învăța să facem astfel de lucruri”.
Dacă vrem ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit, sfânt, atunci trebuie să devenim adevărați urmași ai învățăturii Sale. În caz contrar, Îl hulim. Această frază mărturisește întregul scop al vieții. Noi trebuie să trăim într-un asemenea mod în care facem numele lui Dumnezeu sfințit. Acesta este țelul nostru, să devenim una cu El în așa fel încât sfințenia Lui să strălucească întru noi.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos afirmă că „această cerere arată care este scopul vieții omului și motivul pentru care el trăiește. Scopul omului este de a se uni cu Dumnezeu și a deveni sfânt potrivit harului și energiei Sale. Dumnezeu este sfânt prin natura Sa, iar oamenii sunt chemați să devină sfinți prin har. În limbajul Sfinților Părinți, acest lucru poartă numele de îndumnezeire, iar cei care devin sfinți prin participarea la harul lui Dumnezeu devin îndumnezeiți. A deveni sfânt sau îndumnezeit, înseamnă ca toate facultățile spirituale și trupești să fie transfigurate, ca Dumnezeu să fie centrul vieții”.
Data viitoare, când rostim rugăciunea pe care Însuși Dumnezeu ne-a cerut să o zicem, să ne gândim cum Îi sfințim numele. Să nu urmăm calea ușoară și doar să ne gândim că aceste cuvinte înseamnă că Dumnezeu este sfânt, ci să medităm ce ni se cere să împlinim în viața noastră de zi cu zi.
SE SCHIMBĂ RUGĂCIUNEA "TATĂL NOSTRU"? AR FI FOST TRADUSĂ GREŞIT!
Ştire online publicată Vineri, 08 Decembrie 2017. Autor: Cuget Liber Online.
Papa Francisc a spus că Biserica Romano-Catolică ar trebui să adopte o traducere mai bună a frazei "Nu ne duce pe noi în ispită" din "Tatăl Nostru", cea mai cunoscută rugăciune din țările creștine, informează Reuters.
"Aceasta nu este o traducere bună", a declarat suveranul pontif într-un interviu televizat, miercuri seară. Papa Francisc a reamintit faptul că Biserica Catolică din Franța a decis recent să folosească fraza "Nu ne lăsa pe noi în ispită" ca o soluție alternativă și a adăugat că acest paragraf sau traduceri similare ale sale ar trebui să fie utilizate de creștinii din lumea întreagă.
Rugăciunea, denumită și "Rugăciunea Domnului", reprezintă o parte a culturii liturgice creștine și este memorată încă din copilărie de sute de milioane de credincioşi.
Ea reprezintă o traducere a rugăciunii omonime din latina vulgară, care a fost tradusă din greaca veche, care, la rândul ei, a fost tradusă din aramaică, limba vorbită de Iisus Hristos. Traducerile liturgice sunt de obicei realizate de bisericile locale, în coordonare cu Vaticanul
"Aceasta nu este o traducere bună", a declarat suveranul pontif într-un interviu televizat, miercuri seară. Papa Francisc a reamintit faptul că Biserica Catolică din Franța a decis recent să folosească fraza "Nu ne lăsa pe noi în ispită" ca o soluție alternativă și a adăugat că acest paragraf sau traduceri similare ale sale ar trebui să fie utilizate de creștinii din lumea întreagă.
Rugăciunea, denumită și "Rugăciunea Domnului", reprezintă o parte a culturii liturgice creștine și este memorată încă din copilărie de sute de milioane de credincioşi.
Ea reprezintă o traducere a rugăciunii omonime din latina vulgară, care a fost tradusă din greaca veche, care, la rândul ei, a fost tradusă din aramaică, limba vorbită de Iisus Hristos. Traducerile liturgice sunt de obicei realizate de bisericile locale, în coordonare cu Vaticanul
Biserica Catolică a DECIS. RUGĂCIUNEA de căpătăi a creștinilor ...
evz.ro/biserica-catolica-tatal-nostru.html
Translate this page
Biserica Catolică a DECIS. RUGĂCIUNEA de căpătăi a creștinilor, Tatăl Nostru, SE VA SCHIMBA din 2018. Autor: Adrian Dumitru | duminică, 09 iulie 2017 |Translate this page
Biserica A DECIS. Se modifică rugăciunea „Tatăl nostru”. Cum ... - B1
Oct 30, 2017 - Biserica a luat o decizie neașteptată, care va fi aplicată din anul 2018. Rugăciunea „Tatăl nostru”, pe care orice creștin o știe, va fi modificată pentru creştinii catolici. Inițial, aceste...
Amin !asa este !
RăspundețiȘtergereAșa este dna MARIA, Rugăciunea TATĂL NOSTRU a fos tradusă greșit. Sfânt este Numele tău, și nu ne lăsa pe noi în ispită. Noi am scris în cărțile noastre de aproape 17 de ani acest lucru. Uni au spus că suntem nebuni, da suntem nebuni după HRISTOS!
RăspundețiȘtergereMulțumesc DOMNULUI!
Cu mult drag MT.
Este corecta observatia, dar totusi de ce de atata vreme nu s-a verificat scrierea originala ca sa se corecteze traducerea. Intr-un fel, toata lumea stie ca Dumnezeu este sfant, numai ca oamenii il folosesc nu doar vorbind cu sfintenie ci si injurand. Poate de aceea este folosita expresia sinteasca-se (de catre fiecare fiinta care vorbeste) numele Tau. Cu privire la "si nu ne lasa pe noi in ispita", cred ca este cea mai inspirata formulare fiindca fiecare suntem ispititi si cerem ajutor prin rugaciune sa nu ramanem in ispita. Aceasta formulare in rugaciune, ma duce cu gandul la ideea ca "este omeneste sa gresesti/pacatuiesti dar este diavoleste sa ramai in pacat/greseala" caci nu este om fara de pacat/greseala. Prin rugaciune cerem lui Dumnezeu sa nu ne lase in ispita/pacat/greseala.
ȘtergereDa, asa este, 07:48 !
ȘtergereAșa este dna MARIA, Rugăciunea TATĂL NOSTRU a fos tradusă greșit. Sfânt este Numele tău, și nu ne lăsa pe noi în ispită. Noi am scris în cărțile noastre de aproape 17 de ani acest lucru. Uni au spus că suntem nebuni, da suntem nebuni după HRISTOS!
RăspundețiȘtergereMulțumesc DOMNULUI!
Cu mult drag MT.
Chiar si asa tot este grsit spusa rugaciunea, cu inca o fraza: Si ne iarta noua greselile noastre . Precum si noi iertam gresitilor nostri. .... Noi oamenii nu iertam niciodata. "Si ne ajuta sa iertam si noi gresitilor nostri", pentru ca rugaciunea este catre Tatal si nu putem sa-i zicem sa ne ierte El pe noi asa cum iertam noi pe aproapele nostru. Nu exista prea sfant, decat Sfant, e ca si cum ai spune prea alb decat Alb sau prea bun decat Bun sau prea iubire decat Iubire. Este Sfant, Alb, etc, sunt unice. Nu poate exista ceva la superlativ decat este deja. Sau mai mult=prea infinit decat Infinit.
RăspundețiȘtergereAi dreptate!
ȘtergerePoate e „sfinteasca-se IN numele Tau” si nu „Sfant Numele Tau”!
ȘtergereCarele esti in Ceruri ? "Carele" sau "Care" ? Ce inseamna "Carele" ?
RăspundețiȘtergereDa si eu mi-am pus intrebarea asta,ce inseamna "carele".Carele de foc,adica OZN-urile?
ȘtergereCarele= care, in romana veche, arhaica.
Ștergere„carele este” in loc de „care este”, asa se vorbea pe vremuri, sau „voiu face” in loc de „voi face”
Ștergerecine a citit carti vechi, stie!
Este o observatie corecta si pertinenta, iar biserica ar fi fost datoare sa faca aceste corectii in traducerea acestei rugaciuni ce ne-a ramas de la insusi Mantuitorul Iisus Hristos. Poate ca intr-o zi se va corescta aceasta eroare de traducere.
RăspundețiȘtergerePe cine intereseaza,banii conteaza!
ȘtergereBanii sunt lucruri materiale (pamantesti), rugaciunea este legatura intre omul (spiritul etern) adevarat si divinitate, care nu are nimic comun cu materialismul vietii terestre.
ȘtergereRugaciunea Tatal Nostru , este in forma actuala de DOUA MII de ani.
RăspundețiȘtergereCine are interes sa o schimbe?
Oare nu stiti ca cine va schimba , chiar si o litera din Tatal Nostru , Dumnezeu i-l va pedepsii?
UNDE ESTE BIBLIA CEREASCA ? CE ATI FCAUT CU BIBLIA CEREASCA ?
ȘtergereCiteste acest articol si vei vedea ca nu toate sunt scrise asa cum IISUS HRISTOS ni le-a lasat:
Dumnezeu există - Mărturii.: BIBLIA ! UNDE ESTE BIBLIA CEREASCA ...
mariaghiorghiu.blogspot.com/.../biblia-unde-este-biblia-cereasca-u...
Translate this page
Jan 18, 2016 - UNDE ESTE BIBLIA CEREASCA ? UNDE ESTE BIBLIA DE SUS ? C 17 Ianuarie 2016,ora 7,23 dimineaţa! Dragii mei, Am adus adesea şi MĂRTURII care, nu se potrivesc deloc cu cele scrise in Biblie, printre care si Existenta Extraterestrilor. Din anul 1997 si până in prezent,DUMNEZEU mi-a rătat mie ...
Multe au fost schimbate intentionat,altele au fost traduse gresit !!!
http://mariaghiorghiu.blogspot.ro/2016/01/biblia-unde-este-biblia-cereasca-unde.html
Ștergerehttp://mariaghiorghiu.blogspot.ro/2017/06/biblia-lumeasca-si-biblia-cereasca.html
Foarte buna postarea, am ramas impresionata, bravo dna Maria!!! Dumnezeu sa va binecuvanteze!!!
RăspundețiȘtergereDoamna Maria ma bucur din tot sufletul ca ati adus aici de la Duhul cel Preasfant rugaciunea Tatal Nostru. Multumesc inca o fata pentru ca eu asa o spun, va rog sa ma credeti ca nu mint. Doamna Maria gresit este si la Crezul lui Dumnezeu si anume;SI S-A RASTIGNIT PENTRU NOI IN ZILELE LUI PONTIU PILAT,corect este PILAT DIN PONT nu ca as fi eu o desteapta dar asa este corect. Doamna Maria asa se intampla sa nu fie cum trebuie un cuvant colo unul din colo si tot asa. Ce parere aveti? Dv.spuneti ca sunt multe gresite. Asa este doamna Maria. Am mai gasit in loc de FECIOARA am gasit cuvantul Nevasta o sa ma uit in cartile mele si va spun exact unde. Cum s'ai spui Maici Domnului Nevasta? Cand este FECIOARA INAINTE DE NASTERE IN NASTERE SI DUPA NASTERE TOT FECIOARA A RAMAS. CU drag doamna Maria.
RăspundețiȘtergereSi Georgeta Florea a scris : Tatal nostru care esti in Ceruri Sfant, este Numele Tau Vie e Imparatia Ta. Pe Pamant, fie voia ta Precum in Cer asa si pe Pamant Painea noastra cea de toate zilele Da-ne-o astazi si mereu Si ne iarta noua greselile noastre. Si ajuta-ne sa iertam si noi gresitilor nostri. Si fereste-ne pe noi de ispita. Siindeparteaza pe cel rau de la noi Amin !..
RăspundețiȘtergereSi Georgeta Florea a scris : Tatal nostru care esti in Ceruri Sfant, este Numele Tau Vie e Imparatia Ta. Pe Pamant, fie voia ta Precum in Cer asa si pe Pamant Painea noastra cea de toate zilele Da-ne-o astazi si mereu Si ne iarta noua greselile noastre. Si ajuta-ne sa iertam si noi gresitilor nostri. Si fereste-ne pe noi de ispita. Siindeparteaza pe cel rau de la noi Amin !..Maria .
RăspundețiȘtergereLa poarta Raiului sosise un preot ortodox mutat de curând la cele veşnice fiind întâmpinat, cum altfel, de către o Persoană Cerească.
RăspundețiȘtergereAceasta l-a întrebat cine este şi ce-a făcut pe pământ?
Acela a răspuns, dându-şi numele de botez, că a fost preot ortodox, şi a slujit Altarului toată viaţa sa.
– „L-ai cunoscut pe Hristos?” – a fost următoarea întrebare.
Iar preotul a răspuns că L-a cunoscut bine, slujindu-L zilnic Domnului Iisus Hristos, căci doar El este Arhiereul Suprem.
– Bine, treci deoparte şi aşteaptă, i s-a spus.
La fel s-au petrecut lucrurile cu un arhiereu ortodox, cu un preot catolic, cu un pastor protestant, cu un cardinal anglican ş.a.m.d., fiecare mărturisind că L-a cunoscut bine pe Hristos, Logosul întrupat în istorie, toţi fiind însă îndemnaţi să treacă deoparte…
Şi iată, se prezintă în poarta Raiului şi o bătrânică, la vreo nouăzeci de ani, văduvă, mamă, bunică şi străbunică a mai multor copii, nepoţi şi strănepoţi, crescuţi în frica de Dumnezeu.
– „Cine eşti?” – a fost întrebată.
Iar bătrânica a răspuns, închinându-se, că este tuşa Dumitra, dintr-un cătun de munte, şi că terminându-i-se aţa pe mosor, a trebuit să-şi părăsească odăiţa ei plină de icoane şi cu candele neadormite, mirosind totdeauna a tămâie…
– L-ai cunoscut pe Hristos? – a fost cercetată şi tuşa Dumitra, iar bătrânica, făcând metanie mare, a răspuns plină de bucurie:
– D-apoi cum să nu Te recunosc, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Păstorul Cel Bun, Care m-ai întâmpinat acum şi pe mine, păcătoasa, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Iubiţi părinţi, fraţi şi surori întru Hristos Domnul, poate că fiind tot mai târziu, în Cer şi pre pământ, ar trebui să ne punem cu toţii această întrebare hotărâtoare: vorbim despre Hristos, scriem despre Hristos, luptăm în numele lui Hristos, Îl mărturisim pe Hristos, trăim numai din Milostivirea lui Hristos, dar Îl recunoaştem noi oare imediat, precum bătrânica noastră cea înţeleaptă şi evlavioasă, pe Hristos, împăratul şi Dumnezeul nostru, Păstorul Cel Bun, sau stăm deoparte de Dânsul încă de aici, căci nu L-am cunoscut nicicând în inimile noastre, slăvindu-L doar cu buzele?
Să nu fie la nimeni, să nu fie, o asemenea amarnică înşelare, de la vlădică şi până la opincă.
Doamne, dă-ne nouă să Te cunoaştem şi recunoaştem întotdeauna, numai în duh şi adevăr. Amin. Amin. Amin.
MAI ESTE UN VERS GRESIT:
RăspundețiȘtergere"Precum si noi iertam gresitilor nostri." .... TREBUIE INLOCUIT CU: " Ajuta-ne pe noi sa iertam gresitilor nostri."
Buna ziua
RăspundețiȘtergereSunt de acord cu ce spune Dna.Maria ,si Dna.Georgeta Florea ne-a adus la cunostiinta acest fapt.
SFANT ESTE NUMELE TAU,
Deoarece Tatal Ceresc nu are nevoie sa fie sfintit ,
El este si va fii in vecii vecilor Amin
Așa este
RăspundețiȘtergereCorect Cristian Bunea asa este .
RăspundețiȘtergereDoamna Maria si eu spuneam rugăciunea Tatăl Nostru asa cum o stiam de la părinții mei..dar de la o vreme mi-am pus si eu aceleași întrebări..ceva îmi spunea că este gresit sa spui Sfinteasca-se Numele Tau..si nu Ne duce pe noi in ispita..si am început să mă rog asa cu cuvintele mele.In Numele Tatălui Si al Fiului si al Sfântului Duh Amin ! TATĂL NOSTRU CARE NE ESTI ÎN CERURI,SFINTEASCA-NE NUMELE TĂU,VIE ÎMPĂRĂȚIA TA,FACA-SE VOIA TA,PRECUM IN CER,ASA SI PE PĂMÂNT,PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE,DANE-O NOUA ASTĂZI,SI NE IARTĂ NOUĂ GRESALE-LE NOASTRE,PRECUM SI NOI IERTAM GREȘIȚILOR NOSTRI,SI NE FERESTE PE NOI DE ISPITE ,SI NE IZBĂVEȘTE DE CEL VICLEAN,AMIN !CA A TA ESTE MĂRIREA PUTEREA ȘI SLAVA,A TATĂLUI SI A FIULUI SI A SFÂNTULUI DUH AMIN ! NU stiu dacă este corect dar asa îmi dictează conștiința sa zic...sper sa nu gresesc ,si sa mă ierte Bunul Dumnezeu! Va rog doamna Maria sami spune-ti,dacă este corect! Mulțumesc! Va doresc o după amiază frumoasa!
RăspundețiȘtergereOameni buni,lăsați rugăciunea sfântă in pace...daca nu ați deschis biblia si nu o înțelegeți voi...asta nu inseamna ca este greșit. TOTUL ESTE GHIDAT DIVIN
ȘtergereDe ce a fost pedepsit Moise ( si Aron ) sa nu vadă pământul Sfânt ?
Deuteronom 32
“pentru că n-aţi arătat sfinţenia Mea între fiii lui Israel.”
Ioan cap 7 vers.28 IISU SPUNE : “Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi.”
Nimerii Cap. 20
13. Aceasta este apa Meriba, căci aici fiii lui Israel s-au certat înaintea Domnului, iar El S-a sfinţit între ei.
Voi sfinti numele Meu cel mare care a fost necinstit la neamurile printre care l-ati necinstit voi, si vor sti neamurile ca Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cand Ma voi sfinti in voi, inaintea ochilor lor\" (Iez. XXXVI, 23). Aceste promisiuni sunt realizate in Iisus Hristos, care este sfant prin originea Sa (Luca I, 35), prin viata si lucrarile Sale, care descopera si slavesc pe Dumnezeu Tatal (Ioan 17). La fel si noi oamenii il sfințim pe Dumnezeu prin fapte in lume. Dumnezeu prin noi se sfințește.
Ecclesiastul “ Precum înaintea lor Te-ai sfinţit întru noi, aşa şi înaintea noastră Te măreşte întru ei. “
Levitic XXII, 31-32 se prescrie : \"Sa paziti poruncile Mele si sa le pliniti: Eu sunt Domnul. Sa nu spurcati numele cel sfant al Meu, ca sa fiu Eu sfant intre fiii lui Israil\". Conform cu Isaia XXIX, 23, misiunea de \"a sfinti\" si \"a venera\" numele lui Dumnezeu este data poporului Israil. In acest sens Sf. Apostol Pavel judeca cu asprime pe iudeii care nu pazesc legea (Rom. II, 23-24). In N.T., misiunea de a sfinti numele lui Dumnezeu printre oameni este data de catre Hristos noului popor Israil, crestinilor (Matei V, 16). Iisus Hristos este exemplul prin excelenta care a proslavit pe Dumnezeu prin implinirea misiunii ce i-a fost data de Dumnezeu Tatal (Ioan XVII, 5).
Moise “ Iată ce a voit să spună Domnul când a zis: Voi să fiu sfinţit prin cei ce se vor apropia de Mine şi înaintea adunării a tot poporul preaslăvit".
Ei, vazand acum cele scrise pe aici, ne dam seama de ce nu s-a modificat rugaciunea Tatal nostru. Daca s-ar fi modificat o data s-ar fi creat precedentul si poate ca acum am fi avut o cu totul alta rugaciune. Daca fiecare avem parerile noastre diferite, asa ar fi fost si cu capii bisericilor crestine in cei doua mii de ani de crestinism. Important este sa avem aceasta rugaciune in suflet si sa ne rugam, pentru ca stie tatal din cer de ce avem nevoie. Cuvintele rugaciunii nu pot acoperi sufletul omului. Daca zici din suflet Doamne iarta-ma si daca ierti si tu din suflet pe semenul care ti-a gresit, este mai de folos decat o mie de cuvinte care nu reflecta sufletul tau.
RăspundețiȘtergere17:27, imi salta inima de bucurie citind mesajul tau. Minunat !!!
ȘtergereRomănia tv ! Notificare: INVAZIE EXTRATEREȘTRII !Maria H
RăspundețiȘtergereRomănia tv ! Notificare: INVAZIE EXTRATEREȘTRII !Maria H
RăspundețiȘtergereHristos este in FIECARE DIN NOI.. DARR. PRIN CE FAPTE IL SFINTIM NOI NUMELE ?chipul Sau trebuie sa lumineze prin viata noastra faireamia .
RăspundețiȘtergereConsum inutil de energie cu descifrarea intelegerii rugaciunii Tatal nostru. O constiinta adormita interpreteaza mot-a-mot ceea ce citeste. Expl."vie imparatia ta" nu inseamna ca imparatia este vie ci rugamintea ca imparatia divina sa vina odata ca omul s-a saturat de imparatia intunecata care domente pe Pamant,dar cati pot intelege partea subtila? Toata rugaciunea este codata si o intelege doar cine detine codurile.
RăspundețiȘtergere10:42, Dumnezeu sa iti dea sanatate pentru vorbele tale. Bravo!
ȘtergereImparatia divina nu vine decat in suflet. Nu este o Imparatie fizica. Poate deveni, dar dupa ce umanitatea se va schimba, ca urmare a schimbarii fiecaruia.
Ștergerehttps://lupuldacicblogg.wordpress.com/2018/01/28/anxietatea-depresia-furia-razbunarea-sunt-hrana-energetica-a-unor-fiinte-spirituale-parazite-din-alta-dimensiune-care-se-folosesc-de-noi-pentru-a-le-procura-aceasta-hran
RăspundețiȘtergereSa stam bine sa stam cu frica sa luam aminte
RăspundețiȘtergereLasati-l pe Iisus Hristos sa modifice rugaciunea Tatal Nostru
Incercati sa vedeti birna din ochii vostri
Cu aceasta rugaciune Tatal Nostru s-au mintuit foarte multi crestini in 2000 de ani
Cine este fara de pacat sa schimbe rugaciunea Amin!
Bine punctat, Anonim 13:29 .
ȘtergereAmin, an.13:29!!! Foarte bine ai "spus"!!!
Ștergere👏👏👏
Vai de cei care vor sa schimbe ceva în rugăciunea Tatăl Nostru.
RăspundețiȘtergereOsânda vă fi mare.
16:14 asa este! Putin inteleg acest lucru.
ȘtergereMaria-draga de tine ....în sfîrşit prin cele afirmate aici ,justific şi am -nu că vreau eu- ci că sufletul meu aşa mi-a spus. RUGĂCIUNEA ÎMPĂRĂTEASCĂ ESTE DUPĂ CUM AI CORECTAT-O TU .Eu mai zic
RăspundețiȘtergereSÎNT,SFÎNT,SFÎNT ESTE NUMELE TĂU-moment în care mă încearcă furnicături şi parcă-ridicări din rugăciune............ iar spre final versul
" ŞI NE FEREŞTE PRE NOI DE ISPITĂ."
De ce n-ar fi corectă şi varianta mea ?- deoarece îngeraşii mei sînt de acord cu această variantă
Doamne apara si pazeste! Asa ceva! +++++++
Ștergere