Sfânta Mănăstire Dervent vă oferă |
EVANGHELIA ZILEI: 2018-01-01 |
Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS. Şi pomenirea celui între sfinţi, Părintele nostru VASILE cel MARE, arhiepiscopul Cezareei Capadociei Evanghelia de la Luca (II, 20-21; 40-52) |
n vremea aceea, s'au întors păstorii slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte le-au auzit şi le-au văzut aşa cum li se spuseseră. Şi când s'au împlinit opt zile şi a fost să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, aşa după cum fusese numit de înger mai înainte de a Se fi zămislit El în pântece. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, plin de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste El. Şi părinţii Lui mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paştilor. Iar când era El de doisprezece ani, s'au suit la Ierusalim după obiceiul sărbătorii. Şi dacă s'au sfârşit zilele, în timp ce ei se întorceau, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim; şi părinţii Lui nu ştiau. Dar ei, socotind că El este printre călători, au mers cale de o zi; şi L-au căutat printre rude şi cunoscuţi. Şi, negăsindu-L, s'au întors la Ierusalim căutându-L. Şi a fost că după trei zile L-au aflat în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi cei ce-L auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Şi, văzându-L, au rămas uimiţi, iar mama Sa I-a zis: „Fiule, de ce ne-ai făcut una ca asta? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi“. Şi El le-a zis: „Cum se face că Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că întru cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu? “ Şi ei n'au înţeles cuvântul pe care l-a grăit către ei. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Sa păstra toate lucrurile acestea întru inima ei. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta, şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni. |
luni, 1 ianuarie 2018
SFANTA EVANGHELIE , DIN ZIUA SFANTULUI VASILE CEL MARE !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu