13 Ianuarie 2005 ora 6 dimineaţa !
Dormeam, şi brusc, mă trezeşte O LUMINĂ, puternică, pe care O văd cu ochii închişi, în plafonul camerei mele, şi aud GLAS, care îmi spune aşa :
"VIAŢĂ LUNGĂ , AI MAI DEPUS !
AŞ VREA, SĂ MAI DEPUI , CÂTE CEVA , DE SUFLET !".
Moment în care, văd cu ochii închişi, UN CER de noapte, albastru violet, stralucitor, şi din CER, coboară, O LUMINĂ ALBĂ, strălucitoare, şi ajunge, până în camera mea, sub plafon, şi cât ai clipi, văd cu ochii închişi, UN NOR ALB, extrem de strălucitor, şi în NORUL sub formă de romb, văd pe DUHUL CEL PREA SFÂNT, sub CHIP de PORUMBEL , cu ARIPILE întinse, care se miscau, ca si cand ar zbura pe loc.
PORUMBELUL, DUHUL CEL PREA SFÂNT, avea culoarea alb imaculat, pufos, orbitor de strălucitor şi pudrat cu auriu stralucitor, orbitor de stralucitor, .
PREA SFÂNTUL DUH, PLUTEA ÎN NORUL ALB, deasupra patului meu, sub plafon, vedeam totul cu ochii închişi, simţeam în inimă şi-n suflet, DRAGOSTE nemărginită, emoţii şi teamă, de a nu mai greşi cu bună ştiinţă, în faţa LUI DUMNEZEU.
PREA SFÂNTUL DUH, cu tot cu NORUL alb, se îndreaptă, spre SFINTELE ICOANE, din camera mea, vreo 40 la număr, aşezate frumos, pe un perete mare, lângă care, îmi am şi patul.
Dragii mei, viaţă lungă ,am depus, până acum,în SLUJBA LUI DUMNEZEU ! Dar sunt tare fericită, că şi restul vieţii mele, am dăruit-o LUI DUMNEZEU şi MAICII DOMNULUI, şi voi apăra cu viaţa mea, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU !
Cât timp, voi mai fi pe Pământ, voi apăra CREDINŢA CREŞTIN ORTODOXĂ, voi apăra, MILA ŞI DRAGOSTEA MAICII DOMNULUI, voi apăra, PORUNCILE şi CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU !
Inima si sufletul meu, le-am dăruit LUI IISUS, DOMNUL şi DUMNEZEUL NOSTRU, ca să le povăţuiască după VOIA SA, şi nu după voia mea.
Cu dragoste şi cu adâncă preţuire, Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu