EU , DOUĂ LUMINI , ŞI DUMNEZEU !

                                                              15  OCTOMBRIE  2006, ora 3,10 noaptea !

Dormeam buştean, la această oră, numai că, brusc, simt cum jumatatea de jos a trupului, de la mijloc, până în vărful degetelor de la picioare, îmi este scuturată , ca la un şoc electric, parcă îmi cernea prin sită, cineva, jumatatea trupului, de la mijloc în jos.
 Jumătatea de trup, de la mijloc în sus, până în creştetul capului, îmi era ţeapănă, de neclintit; nu puteam nici măcar să -mi mişc buzele, sau să mişc un deget.. Drept  să vă spun, mă cam înspăimântase, aceasta stare; în timp ce partea de sus, a trupului meu, era ca de piatră, jumătatea de jos, se cutremura, precum sita, în mâinile noastre, când cernem făina.
Dar găsesc puterea, de a deschide ochii , şi privesc în întunericul de nepătruns, din camera mea, deşi, SFÂNTA CANDELĂ, era aprinsă.
Privesc, liber, în mijlocul plafonului din camera mea,şi-l văd că are o culoare ,albastru violet, şi în mijlocul albastrului violet, văd două umbre care, pulsează, bat ca o inimă.
Deci, văd cu ochii deschişi, aceste două lumini, ca doua umbre, mari cât o palmă de adult, şi într-o clipă, aceste două umbre distincte, devin colorate. Aşa încât, pe CERUL albastru violet, din plafon, văd O LUMINĂ VERDE, ca de smarald, şi lânga ea, lipita de ea, o altă LUMINĂ AURIE, tot la fel de mare.
Atât LUMINA VERDE, cât şi cea AURIE, care pulsau, erau, orbitor de stralucitoare ,neasemuit de frumoase şi  bateau ca două inimi, în plafon, deasupra patului meu, mi-au dat o stare de linişte, pace şi căldură sufleteasca, şi aud Glas, care spune, că...

                       " ESTE  DUMNEZEU !"

Clipă în care, îmi spun şi eu, în gândul meu,  ESTE DUMNEZEU, iar din acest moment, trupul meu, devenise, normal si firesc.
Abia când, şi eu am gândit că este DUMNEZEU, atunci, trupul meu, a revenit la normal. Nu mai eram ţintuită de pat, si nici nu mai tresaltam pe pat, cu jumatatea de jos a trupului.
Fraţilor, credeţi-mă că după ce am aprins veioza şi mi-am notat, am plâns de bucurie, am plâns de cele ce am văzut şi am simţit.
E greu de exprimat în cuvinte, ceea ce simt, când trăiesc astfel de clipe.
                                     Cu dragoste şi cu preţuire, Maria.