vineri, 23 august 2013

SFINŢII PĂRINŢI DUMNEZEIEŞTI , IOACHIM ŞI ANA !

                                                           6  August  2005 , ora 5,48 dimineaţa !

Dormeam, şi brusc, O LUMINĂ albă, stralucitoare, ca un fulger, taie CERUL de noapte în două, şi astfel văd cu ochii închişi, O LUNĂ ,galbena stralucitoare care ,spre uimirea mea, revărsa raze, spre Pământ, precum Soarele de pe CER, în mijlocul verii toride.
Aud GLAS, care spune cu multă smerenie şi cu multă dragoste aşa ;

                      "SĂRUT  MÂNA !
                        SĂRUT  MÂNA , SFINŢILOR  PĂRINŢI  DUMNEZEIEŞTI  !".

Clipă în care, văd cu ochii închişi, cum din LUNA de pe CERUL nopţii albastre, curg precum o cascada din vârf de munte, RAZE galbene, precum razele Soarelui, aşa încât, de la CER, până pe Pământ, se făcuse O PUNTE de SOARE, cu o strălucire orbitoare.
Vedeam acum, UN CER de noapte albastra, şi în loc de stele şi O LUNĂ ,fireasca, vedeam O LUNĂ, precum SOARELE, şi din LUNĂ, un TUNEL DE LUMINĂ , galbenă orbitoare, ce unea CERUL cu PĂMÂNTUL, prin SFINŢII   PĂRINŢI  DUMNEZEIEŞTI,  IOACHIM şi ANA, PĂRINŢII , PREA SFINTEI  NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU, pe care ,Îi sărbătorim, la 9 septembrie, în BISERICA CRESTIN ORTODOXĂ.
Dragii mei, să spunem şi noi, din toată inima noastră, SĂRUT MÂNA SFINŢILOR PĂRINŢI  DUMNEZEIEŞTI , şi să-I rugăm, să se roage şi pentru sufletele noastre !
                                                        Cu dragoste, Maria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu