vineri, 7 iunie 2013

TREI SFINTE CĂNDELUŢE, ŞI...NUMAI DOUĂ FITILE !!! AL TREILEA ...ERA DE NEGASIT ! UN ADEVĂR ... , MINUNAT !

                                                            HRISTOS  A  INVIAT , dragii mei !
                                                                 7 iunie 2013, dimineata !

Dragii mei, astazi dimineata, am treceam prin faţa , SFINTEI CATEDRALE, si mi -am zis ca, trebuie sa intru, sa ma închin, si apoi, sa merg, la subsol, acolo unde, se aprind lumânări.
Am intrat in SFÂNTA BISERICĂ, m-am inchinat, şi apoi, am coborât la subsol. Am luat cele 3 Căndeluţe, de sus, de la faţa SFINTELOR ICOANE, si voiam ca sa le aprind. Aveau ulei in ele, dar ,pluta.,la una dintre ele, nu avea fitil,din acela mic, imbracat in ceara. Am cautat, in poşeta mea, şi am găsit unul, intr-un buzunarel. Îl pun pe masuţă, langa cele trei păharuţe ,cu ulei, de la CANDELĂ, le curăţ, si cand ajung la cea de-a 3, observ ca ,nu mai gasesc fitilul, care-l scosesem din geanta mea. Stiam, ca-l pusesem, pe măsuţă, langa paharelele, de la Candela, şi nu mai era, de gasit.
M-am intristat, vazand ca, nu-l mai gasesc,si mi-am zis, ca, o sa aprind, numai doua. Si asa, am si inceput a  face; ;cand puneam ,la loc, CANDELUŢA, aprinsa, la SFANTA ICOANA  A MANTUITORULUI, aud UN GLAS, care ma intreaba :
                                                "SUB CANDELE, AI CAUTAT ?"
Si,ma intorc, la celelalte doua, si pun mâna, pe una, o ridic, nu vad nimic, o dau la o parte si pe cealaltă, şi nu e nimic.
Şi aud din nou GLAS,
                                       "CAUTA, PE FUNDUL ,PAHARULUI DE LA CANDELA "!
Si ridic, din nou, una din CANDELUŢE, şi pun palma mea, dedesupt, şi aşa ,dragii mei, vad, fitilul lipit de sticla pahăruţului de sticla.
Bucuroasă şi uimita, totodata, le aprind pe toate trei, le pun la locul lor, ma închin, la SFINTELE ICOANE, şi fireşte, am plecat, gandindu-ma ,mergand pe strada, la cele traite, cu doar cateva minute in urma.
Asa cum spuneam mereu, o spun si acum :

DUMNEZEU, STIE TOATE ! DUMNEZEU, CUNOASTE SI GANDUL NOSTRU ! DUMNEZEU, ESTE CU ADEVARAT, A TOATE STIUTOR SI A TOATE TIIITOR !
Nu m-a lasat, sa plec, fara sa aprind si a 3 a, Candela, si mi-a spus unde este fitilul.
Dragii mei, sa nu va fie teama, de nimeni si de nimic, in lumea aceasta, decat numai, de BUNUL DUMNEZEU,ca sa nu-L mâniem, ci, sa facem VOIA SA !
                            Cu dragoste si pretuire,
                                                                Maria

Un comentariu:

  1. Adevarat a Inviat!
    Cutremurator!Domnul iti vorbeste cu voia Lui.Doamne , cata uimire...si in alte multe articole.Sa ne mai scrii , Maria!
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere