c 17 Decembrie 2005, ora 23,57 !
Este noapte târzie, şi cui ,îi arde de dormit, când mai sunt doar câteva yile şi vine CRĂCIUNUL ?
Si iata ,dragii mei, ca, am lasat toate treburile deoparte, si ma rugam la BUNUL DUMNEZEU, si la MAICA DOMNULUI, cu toata fiinta mea!
Brusc, ochii mi se închid, fară voia mea, si astfel, dragii mei, văd cu ei închişi, UN CER de noapte albastra, şi pe CER, de jos, de la Pământ, din mijlocul SFINTEI BISERICI, de deasupra , Candelabrului , s-au format, intr-o clipita, prin PUTEREA LUI DUMNEZEU, O SCARĂ, de lumânări aprinse, O SCARĂ, cu trepte , ca din norisori rotunzi, cel mai mare, fiind, pe Pământ, in SFANTA BISERICA , apoi, din ce în ce mai mic, până a ajuns în vârf, până la CER, sub BOLTA CEREASCĂ. În SFÂNTA BISERICĂ, nu era nimeneaş era întuneric, doar, SCARA de LUMÂNARI APRINSE, strălucea, pe toată ,înălţimea ei.
De jos, toţi aceşti norişori, erau suprapuşi, precum am suprapune noi, mai multe roţi, de la cea mai mare, până la cea mai mică, care era în vârf, la CER..
Deci, pe fiecare treaptă, a acestei SCĂRI, din norişori rotunzi, erau lumânări aprinse; da, lumânări aprinse, cu flacăra vie, adevărată. Chiar daca, acesti norişori, care formau SCARA, până la CER, erau suprapuşi, lumânările , nu se atingeau, unele de altele, şi nici nu se stingeau.
Pe ultima treaptă, a SCĂRII, de lumânări aprinse, care era SUS, sub BOLTA CEREASCĂ, nu mai avea lumânari aprinse, ci...acest norişor ,alb, de lumină, avea pe CINEVA, de nepreţuit, care era viu, în carne şi oase.
ÎN VÂRFUL SCĂRII, în locul lumânărilor aprinse, stătea , LUMINA , ADEVĂRUL ŞI VIAŢA ! ERA , ÎNSUŞI ,ÎMPĂRATUL CERESC, DOMNUL ŞI MÂNTUITORUL NOSTRU, IISUS HRISTOS !
IISUS, FIUL PREA SCUMP, SI PREA SFÂNT, AL LUI DUMNEZEU, ŞI AL MAICII DOMNULUI, PURUREA PREA CURATA, FECIOARA MARIA, strălucea de LUMINĂ.,în vârful SCARII, de sub CER, avea veşminte, ca de catifea, albastre - violet, ochii LUI, erau precum VEŞMINTELE SALE, plini de blândeţe şi de DRAGOSTE dumnezeiască, părul LUI, castaniu ,precum castanele coapte, ondulat, inelat, lung pâna pe umeri, şi cu CHIPUL LUI, strălucitor de LUMINĂ, albă ,orbitoare, IISUS, privea de sub CER, în jos, pe PĂMÂNT, adică, în SFÂNTA BISERICĂ, a SA.
Totul, arăta minunat de frumosş dumnezeiesc de frumos ! O SCARĂ, cu trepte de nori albi, rotunzi, în care ardeau, în fiecare, lumânări, şi SUS, în vârf, strălucea de LUMINĂ, viu, în carne şi oase, FIUL LUI DUMNEZEU, ŞI MÂNTUITORUL nostru, IISUS HRISTOS, caruia, I se cuvine, toată, cinstea, slava şi închinăciunea, acum şi pururea şi-n vecii, vecilor, AMIN !
Fraţilor, să facem şi noi SCARĂ, către DUMNEZEU şi MAICA DOMNULUI, din inima ,şi sufletul nostru, din RUGĂCIUNILE noastre, curate si bineplăcute LUI DUMNZEU, din faptele noastre bune, făcute cu dragoste, celor aflaţi în necaz şi în durere.
Cu dragoste şi cu preţuire, Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu