Să ne amintim cu inima şi cu sufletul, sa traim si noi cu fiinţa noastra interioară, ceea ce a pătimit DOMNUL si MÂNTUITORUL nostru IISUS HRISTOS !
Am reluat dragilor, articolul din data de 5 martie 2015, in care scriam despre felul in care am trait eu PĂTIMIRILE DOMNULUI.
Pătimirile şi Răstignirea Lui Iisus Hristos, de acum 2000 de ani, aşa cum am trăit eu, cu voia Lui Dumnezeu.
Iată fratilor, cum a fost ADEVĂRATA RĂSTIGNIRE A
MÂNTUITORULUI !
Toate vi le spun numai de la Duhul Cel Prea Sfânt, care m-a luat din trup şi m-a dus pe Muntele Golgota dar şi în faţa Lui Pilat ,unde era Iisus Hristos judecat.
Dragii mei,
În această noapte, în timp ce scriam aici pe blog, cu doar 5 zile înainte de Sfintele Paşti, scriind Sfanta Evanghelie, la un moment dat, văd chiar în stânga mea deasupra mesei, văd ceva uimitor.
Sus pe Cer dragilor, văd că este ziuă si senin şi cu o stralucire ca de oglindă.
Jos pe Pământ ,văd o Lumină aurie, transparentă si stralucitoare care acoperă un lan de grâu verde.
Aici, pe grâul verde văd un mieluţ alb cu blaniţa creaţă, un mieluţ cu faţa spre Răsărit.
La prima vedere, Mieluţul pare că paşte în lanul de grâu.
Brusc ,Mieluţul ridică căpşorul în sus şi -şi întinde gâtuţul spre partea stângă.
În următoarea clipă, Mieluţul se întinde singur în verdele crud al grâului, cu partea stângă a gâtuţului lăsată liber, şi era astfel pregătit pentru junghiere.
Lumina aurie acoperea acum şi Mieluţul ,dar si o mare parte din lanul de grâu verde.
Dragii mei, Mieluţul care mi-a fost arătat, în cazul de faţă este IISUS HRISTOS care a acceptat sa bea paharul până la fund, şi S-a lăsat ca să fie răstignit pentru mulţimea păcatelor noastre, ca să le cumpere cu Prea Sfânt şi Prea Scump Trup şi Sângele Său,pentru ca noi să ne putem mântui.
Să ne învrednicim si noi dragilor, a primi Prea Sfânt şi Prea scump Sângele Domnlui, să ne jertfim si noi prin dăruirea inimii şi sufletului nostru Lui Iisus Hristos, si sa ducem CRUCEA DOMNULUI în această viaţă grabnic trecătoare,şi care să ne fie spre mântuirea sufletului nostru. AMIN.
La 15 Aprilie 2014 seara, eram la Sfânta Biserică la Slujba Sfintei Denii. Mă aflam în strană, iar Preotul a iesit cu Sfânta Evanghelie în faţa Sfintelor Uşi Împărăteşti, ca să citească din Sfanta Carte .
Stând în genunchi si ascultând Sfanta Evanghelie, brusc, nu mai sunt cu sufletul în Sfânta Biserică, ci sunt în faţa unei clădiri mari și impunatoare, ce avea circa 4 trepte înalte dar si lungi de câţiva metri. Clădirea nu era înalta, si nu avea acoperis cu pod, ci era ca la blocuri, era plat acoperisul.
Cum urcai acele trepte era o terasa mare, sub forma de boltă.
Usile mari ale acestei clădiri erau larg deschise şi se asemănau ca formă, cu ale Sfantului Altar din zilele noastre.
Aici, în faţa UŞILOR deschise erau 4 scaune pe care sedeau 4 bărbati îmbracati cu vesminte lungi si stralucitoare foarte, si care,aveau pe cap coifuri precum poarta si -n zilele noastre,PAPA de la Roma.
Între Usile deschise larg, Îl văd pe Iisus Hristos ce straluceste orbitor de tare, de Lumina albă care-L înconjurase .
Era îmbrăcat cu veşminte lungi de culoare grena, si avea peste ele o mantie albastra de culoarea Cerului senin.
Ei vedeau doar amurgul înserării, si pe IISUS HRISTOS pe care-L voiau rastignit.
Mântuitorul este trist si suferind; este desculţă, are părul castaniu închis, inelat si lunguţ până pe umeri, precum si o barba mică tot, ca atunci când nu te bărbieresti vreo 2 saptamani şi tot castanie.
Jos lângă treptele lungi şi înalte, se afla multime de popor furios ,care urla si striga ,ca Iisus Hristos să fie rastignit.
În faţa multimii de popor furios, se formase un cordon de soldati ,îmbrăcati în uniforme metalice, si aveau coifuri tot metalice. Soldatii, aveau în mânile lor suliţe ascunţite; vârfuri de lance.
Mulţimea de popor strigă la unison :
"Răstigneşte-L ! Răstigneşte-L !
Şi-l văd dragilor pe Pilat din Ponţiu, îl văd cum se ridică de pe scaunul său care era cel mai înalt, şi-L apucă pe Iisus de spate, apoi cu ambele mâini ÎL împinge peste treptele din faţa sa, iar Scumpul si usturatul nostru Mântuitor, se clatină tare şi era gata să cadă peste acele trepte.
Aud fratilor glas care spune asa :
"Maria ! Iisus a fost legat cu Mâinile la spate !
Iisus a fost legat cu mânile la spate, pecetluind !"
Şi-L văd dragii mei, pe Scumpul nostru Mântuitor suferind si cu Mâinile Sale la spate legate, Mâini care ,au făcut MINUNI, poporului care acum Îi voiau Moartea Sa. .
Iisus dragii mei, avea Mâinile Sale Prea Sfinte legate la spate.
Iisus fratilor ,a ajuns la PILAT legat cu mâinile la spate.
Mâinile -I erau răsucite una peste alta si legate foarte tare cu o funie groasa împletita in doua, funie din cânepa facuta.
Această funie groasa,Îi intrase în carne ,atât de strâns era legat Prea Iubitul nostru Mântuitor.
Iisus rămâne cu piciorul Său drept ,îndoit de la genunchi în aer, atunci când PILAT i-a făcut brânci pe scări.
Mântuitorul dragii mei, nu se putea ţine de nimic,atunci când PILAT I-a făcut brânci pe scări, deoarece avea Mâinile Sale rasucite la spate si legate foarte strans.
Pilat, spune multimii furibunde aşa :
"Luaţi-L voi !
Luaţi-L voi căci eu nu-I găsesc nicio vină."
Şi văd acum dragii mei, un munte nu prea înalt ,pe care se urca circular ca pe niste serpentine.
Urcam şi eu dragii mei, dar pe marginea din dreapta Lui Iisus Hristos, care se afla în mijlocul Poporului furibund.
Iisus cu acea cămaşă roşie -vişinie pe El, care era mai mult înfăşurată după Trupul Său Prea Sfânt.
Crucea pe care o ducea Iisus pe umărul Său stâng ,era făcută din lemn gros, lemn brut ca din trunchi de copac.
Crucea era foarte mare, avea circa 2,5 metri lungime iar grosimea, circumferinţa lemnului brut, era cât circumferinţa Trupului Sfânt al Lui Iisus Hristos ,poate si mai mare.
Acest trunchi de copac din care a fost făcută Crucea Lui Iisus, era ud. A fost ţinut anume în apă pentru a fi cât mai greu de cărat în spate. Mustea de apă Crucea din spatele Mântuitorului.
Multimea de oameni şi plină de ură si de agresivitate, ÎL loveau pe Scumpul Mântuitor din toate părţile, El fiind prins în mijlocul lor.
Tălpile Lui Iisus sângerau, atât de multe răni aveau; oamenii ÎL loveau cu pumnii, cu picioarele, Îl scuipau ,Îl pălmuiau din toate părţile.
Cumplit a fost biciuit IISUS HRISTOS de evreii vremurilor de atunci, in faţa Lui Pilat.
Iisus cu greu mai poate să meargă ,si la un moment dat, lovit fiind din toate părţile, biciuit fiind cu bice lungi de circa 2 metri, cade jos la Pământ pe iarba verde.
Crucea, extrem de grea de pe umărul Lui Iisus cade si ea, se prăvale lângă Iisus în dreapta Sa.
IISUS HRISTOS şi-a cărat singur Crucea!
Categoric şi-a cărat singur Crucea,eu am mers alături de EL, în trairea mea cu VOIA SA !
IISUS HRISTOS şi-a cărat singur Crucea!
Categoric şi-a cărat singur Crucea,eu am mers alături de EL, în trairea mea cu VOIA SA !
În această clipă fratilor, cămaşa roşie -vişinie din spatele Mântuitorului, se dă la o parte de o forţă nevazută iar ceea ce vedeam, m-a cutremurat la propriu.
Spatele gol al Lui Iisus ,era plin de răni însângerate si de urmele roşii -vineţii ale bicelor.
Da fratilor,IISUS HRISTOS a fost biciuit de Iudei.
Aşa căzut jos la Pământ, se apropie de El o femeie din acea mulţime şi-L loveste pe Scumpul nostru Mântuitor cu palmele ei,peste usturatele răni însângerate de pe spatele Său.
În timp ce era lovit de această femeie,Iisus mai are puterea să ridice privirea Sa din Pământ, şi o priveste pe această femeie rea, drept în ochi.
În această clipă,femeia care-.L lovise se sperie ca de moarte; rămâne stană de piatra, privind fix la fruntea Lui Iisus.
În mijlocul frunţii Mântuitorului a apărut O Luminiţă albă, orbitor de stralucitoare, care pulsa exact ca o inimă.
Femeia a înlemnit; nu mai clipea, nu mai misca, era mută de uimire.
În acest moment dragilor,am fost mai aproape de Iisus si de acea femeie, si astfel văd şi eu Luminiţa albă, orbitor de strălucitoare, care pulsa ca o inimă şi care se asemăna cu o cifra.
Ferestrele deschise a Literei mici grecesti Omega , erau orientate în jos spre Chipul Lui Iisus.
Ceea ce vedeam eu dragilor, nu era cifră ,ci era Litera grecească Omega, dar mică , nu mare.
OMEGA, era orientată cu partea de sus, in jos! Adică ,cu ferestrele deschise spre ochii Lui Iisus.
Litera era de un alb orbitor de stralucitor si pulsa ca o inimă. Aceasta vedeam eu pe fruntea Lui Iisus şi acea femeie vedea la fel, în timp ce era El căzut la Pământ.
Iar acum am să vă spun dragilor, ce înseamna ALFA şi OMEGA:
Apocalipsa lui Ioan 1
8. "Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul", zice Domnul Dumnezeu, "Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Cel Atotputernic."
Aşa spune Dumnezeu !
Deci pe fruntea Lui Iisus Hristos, litera omega mică, stralucea orbitor de tare si pulsa ca o inimă.
Femeia vedea că Omul pe care-l pălmuise peste rănile deschise de pe spate, era ÎNSUŞI DUMNEZEU, din acest motiv înlemnise.
După ce am ajuns acasa dragilor, Bunul Dumnezeu mi-a îngăduit a vedea in timp ce mă rugam ,şi continuarea la ceea ce văzusem în Sfanta Biserică.
Era ceasul 0,14 JOIA MARE !
În timp ce mă rugam dragilor, Îl văd din nou pe Scumpul Mântuitor, palid la faţă, si cu şiroaie de sânge, văd cum din ochii Lui Iisus au început să curgă lacrimi; erau lacrimi amestecate cu sângele ce-I şiroiau de pe frunte.
Era foarte slab la faţă, chipul Îi era trist şi însângerat .
Priveşte în dreapta Sa la Crucea grea ce era căzută lângă EL, apoi ridică ochii Săi si priveste spre vârful muntelui Golgota, ce părea a fi aproape,doar vreo 10 paşi, Îl mai despărţeau de vârful circular si lutos al Muntelui Golgota, sau al Muntelui Căpăţânii, cum mai era numit.
Era numit şi-aşa, pentru că era plat la vârf, chiar ca o căpăţână de varză.
Iar casa mi s-a umplut de O Lumină albă stralucitoare foarte dragii mei.
Vedeam aceasta aievea, când aud un glas care spune aşa :
Golgota !
"Golgota ! Golgota cu asemănarea ei...!
Golgota întru asemănare , are dreptate !"
Iar un alt glas adauga fratilor :
Posibil ,vom opera toate relatiile aice sus, şi să facem scăzută cădelniţa....!
Iar un alt glas, spune dragii mei :
Fără să mă uit în jos, mă uitam la cât de mult în aşternutul cât de mult este Hristos !"
Dragii mei, câte Taine dumnezeiesti ascund aceste Cuvinte de mai sus ! Eu nu ştiu fratilor a le tâlcui! Nici nu îndrăznesc, pentru a nu greşi în faţa Lui Dumnezeu !
Tot ce stiu sa fac, este a le scrie exact aşa cum îmi sunt transmise.
Dar iată , ce spune un glas chiar acum dragii mei :
"Lasă că i-a fost răsplătită răbdarea , cu Prea Scump Numele Său !"
Şi văd fratilor cu ochii închişi ,care se inchid instantaneu, văd Pământul întreg şi gol, sub Cerul liber , un Cer senin şi stralucitor la Răsărit.
Dragii mei, si mântuirea sufletului nostru ,a fost plătită cu Prea Scump şi Prea Sfânt, Trupul şi Sângele Domnului !
Noi fratilor, ce dăm la schimb ? Cum răsplătim Domnului toate acestea câte ne-a dat nouă spre mântuire?
Să începem fratilor, prin a fi buni şi milostivi, prin a ne iubi Aproapele, prin a face fapte bune, şi neapărat prin a împlini Poruncile Domnului.
Daca vom începe cu acestea si vom continua prin a ne întări în Credinţă, suntem pe drumul cel bun; pe drumul ce duce în Împărăţia Lui Dumnezeu.
Dar iata fratilor cum,Cerul s-a întunecat brusc, şi O LUMINĂ aurie, a cuprins tot Pământul si tot Cerul negru.
Iisus , era acum Răstignit în mijlocul celor doi tâlhari.
Iisus a fost dezbrăcat de cămaşa roşie, si I s-a înfăşurat de mijlocul trupului ,o pânză albă.
PIROANELE (CUIELE ),patru la număr, era foarte mari şi groase, ca acelea pe care le folosim pe la portile noastre de la ţară.
La picioare ,Piroanele erau bătute deasupra labei piciorului, în mijlocul ei chiar sub degete.Erau lungi de circa 15 -20 de cm, iar grosimea lor, era cât degetul mare a Lui Iisus. Picioarele Lui Iisus, erau sprijinite pe un răftuleţ ,ce făcea parte din Cruce, iar cuiele s-au bătut în picioare si erau fixate in acel răftuleţ de pe Cruce .
La mâini, Iisus avea bătute Piroanele chiar în podul palmei ,in mijlocul palmei.
Erau înfipte în lemn, mai mult de jumătate !
Un glas spune dragilor :
Înţelepciune ,care s -a declarat atunci.
Îl îneacă cu oţet bio-urzicat.
Iar un alt glas dragii mei, întreabă aşa :
Dar cine este Adevărul ?
Oare Baraba era chiar tâlhar ?
Iar glasul multimii dragilor ,strigă cu ură aşa :
EL trebuie să moară , că S-a făcut pe Sine Împărat.
O sută de oameni, şi au cerut viaţa lui şi a lui Iisus.
Mai mare ,sau mai mic ,
Pe aceste lucruri pe care se sâvârşeşete.
Oamenii merg spre unanimitate !
E joi aici, e dreapta Credinţă !
"Şi era la al treilea ceas !
Că voi spune ,că voi merge de la Ana la Caiafa.
Şi era al treilea ceas ,
când a venit Mântuitorul.
Iată Mielul Lui Dumnezeu,care S-a jertfit pentru păcatele noastre, pentru ca noi să ne mântuim ”.
Şi văd dragii mei ,o Sfanta Icoana pe Iconostas, este din argint alb, si reprezinta pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus Hristos. Preotul iese din Sfântul Altar , si binecuvintează cu mâna sa pe credincioşi, spunând :
"Unicul este Dumnezeu.
Cu Credinţă, întru Credinţă şi cu Dragoste să vă apropiaţi.
Cu Credinţă, cu Căinţă.
Întru Numele Domnului,
A sfârşit Domnul!"
Apoi,un soldat pune o bucată de pânză în vârful unui băţ lung,dar pe care turnase oţet, şi nu apă ,şi-I duce Lui Iisus la gură.
Şi iarăşi alt glas spune :
Înţelepciune ! Care s -a declarat atunci.
Îl îneacă cu oţet bio-urzicat.
Iar un alt glas dragii mei, întreabă aşa :
Dar cine este Adevărul ?
Oare Baraba era chiar tâlhar ?
Şi aud iaraşi glasul multimii dragilor ,care striga cu ură aşa :
EL trebuie să moară , că S-a făcut pe Sine Împărat.
Doar pentru acest lucru trebuia sa moara HRISTOS, căci S-ar fi facut pe Sine Împărat, ceea ce nu este deloc adevarat.
Iisus Hristos a fost intrebat de Pilat :
"Esti Tu Înpăratul Iudeilor?
Iar IISUS i-a raspuns doar atât:
Tu zici !"
Asadar dragilor, nu S-a autoproclamat Iisus Hristos ca fiind IMPĂRATUL IUDEILOR, ci Duhul Sfant vorbea prin gura lui Pilat si a evreilor de atunci.
Toti spuneau un ADEVAR,deoarece nu gura lor vorbea cu graiul lor, ci DUHUL SFANT vorbea prin gura lor,asa cum si la CARTEA SFANTA scrie:
10. Moise a zis Domnului: "Ah! Doamne, eu nu sunt un
om cu vorbirea usoara; si cusurul acesta nu-i nici de ieri,
nici de alaltaieri, nici macar de cand vorbesti Tu robului
Tau; caci vorba si limba-mi este incurcata."
pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu,
Domnul?
avea de spus."
trimiti."
acolo fratele tau, Aaron, levitul? Stiu ca el vorbeste usor.
Iata ca el insusi vine inaintea ta; si, cand te va vedea, se
va bucura in inima lui.
voi fi cu gura ta si cu gura lui; si va voi invata ce veti
avea de facut.
si tu vei tine pentru el locul lui Dumnezeu.
Dar iata ce strigau glasurile celor care L-au ratsignit pe IISUS HRISTOS:
"Scoală şi ne păzeşte !
Şi de Puterea Ta ,
Hristoase Dumnezeule !
Iar un alt glas ,ca de povestitor spune :
O sută de oameni şi au cerut viaţa lui, şi a Lui Iisus.
Mai mare ,sau mai mic ,
Pe aceste lucruri pe care se sâvârşeşete.
Pentru Tine, pentru Tine Dumnezeule
fiind acum chemat, pe Muntele Golgota.
Şi începuse a se ridica ,
Să vezi om îngeraş.
Rămâi cu bine, rămâi cu bine în Calea Mântuirii .
Iar bărbăteşte ne supunem şi noi bărbaţii.
Şi văd dragii mei, din nou locul Căpăţânii, unde erau cele Trei Cruci, cu Iisus Rastignit la mijloc.
Glasul dulce al Povestitorului Lui Dumnezeu, îmi spune aşa :
"Iar Pilat a scris un Titlu, şi l-a lipit de fruntea Lui Iisus Hristos !
Şi văd dragii mei, pe Iisus Hristos, sus pe Cruce rastignit, cum Îi curgea şiroaie de sânge de pe frunte, din cauza spinilor foarte lungi si ascuţiţi.
Iar PILAT, în vesminte lungi albe, se apropie de Crucea cu Iisus rastignit, şi-I lipeste pe frunte o bentiţă albă, transparentă; nu era de hârtie, ci era ca o mătase albă transparentă.
Acel voal alb s-a lipit uşor, pentru că IISUS HRISTOS ,avea mult sânge pe frunte.
Văd acum scris cu litere negre pe acel voal, văd scrise două cuvinte ,dar nu le înţeleg.
Erau în altă limbă pe care eu nu o cunoasteam.
Dar o Lumină aurie ,orbitor de strălucitoare îmi aduce mai aproape pe IISUS, astfel încât, să văd ce scrie pe voalul alb, lipit pe fruntea Sa însângerată.
Lumina aurie întoarce acele două cuvinte pe partea cealaltă ,iar acum văd scris în româneşte.
Cu litere de aur, orbitor de stralucitoare, erau acum scrise aceste două cuvinte de lumina aurie.
Acestea erau :
"Regele Iudeilor "!
Aşa avea Iisus lipit pe fruntea Sa, peste sângele Său Prea Sfânt şi Prea Scump.
Fratilor !
Scumpul nostru Mântuitor după ce și-a dat Duhul Său în Mâinile Tatălui Ceresc ,avea Capul căzut uşor spre umărul Său drept .
Mulţimea de oameni plini de ură,continuau să - L lovească şi acolo Sus pe Cruce.
Povestitorul continuă ca să-mi spună :
"Şi I-au luat hainele !
Căci hainele-I erau rămase doar. Şi venind ei Doamne, aruncă multe zaruri şi împărtindu-le...
Deci , când au venit ostaşii mei, auzindu-şi armele...!"
Şi văd mulţimea de oameni plini de revoltă şi de ură, care continuă să-L scuipe si sa-I dea palme peste obraz, Lui Iisus Hristos.
Glasul de Povestitor continuă :
Banii aceştia de ciocolată îi vopsesc.
Preferat de Iudei, adică,care-i George Lazăr.
Şi la Mormânt şi nu Te-au o omorât !
Adevar a grait acest glas ca de povestitor, căci nu L-a omorât pe vecie pe HRISTOS,deoarece a înviat a 3 a zi,asa cum El Însuşi a spus.
Iar un glas bucuros foarte, strigă tare :
Aşa-iiiii!!!
Şi L-au sculat , şi cu felinarul în mână ...
Numai răbdarea Lui a mers .
Dar acum a ieşit modelitatea
Ieri a fost Istoria Satului.
Vă aşteptăm!
Mă închin aici, Ţie !
Şi ştiu Doamne, mântuieşte-mă după mulţimea bunătăţii TALE judecată.
Alături de picioarele Tale, curg spini !
Şi iarăşi un glas dragilor ,se miră foarte tare de ceva .
Si văd dragii mei,o pungă de hârtie în care se afla un pumn de boabe mari de orez.
O mână, doar o mână ,scoate Orez din pungă si aud un glas care zice cu uimire :
"Uite cât este!!!
Uite, nu mai alegi decât jumătate din punga aceasta.
Nici nu ai ce alege din el ."
Mâna, răstoarnă tot Orezul pe masă si aud din nou glas care continuă :
"Şi după aceea declanşează o amplă ură, care este împotriva evreilor.
Şi iarăşi dragii mei, glasul întreabă cu mare uimire aşa :
"Dar ce este asta ?
Iar un alt glas, îl intreaba dojenitor:
Cum? Nu ştii ce înseamnă Săptămâna Patimilor ?
Iar glasul spune în continuare :
Întru oameni bunăvoire !
Dar Tu ,vestile a cărui fapte se pregătesc, a copiilor...
Credinţa ori Judecata ,ortodocsilor crestini.
Şi aud glas dragii mei, care se roaga asa, implora asa :
"Răbdătorule de oameni şi de oameni iubitor.
Pentru tot ce-ai făcut Tu Doamne,frânt -au urechile Tale, Însuşi Răsărit".
Şi ÎL văd dragii mei, pe Iisus Hristos rastignit pe Cruce, pe vârful Muntelui Golgota, in mijlocul celor doi tâlhari.
Afara se facuse întuneric, dar Trupul Lui Iisus stralucea pe Cruce, cât o mie de Sori la un loc.
După care fratilor, Sfanta Cruce cu Iisus rastignit, apare chiar în camera mea ,sub plafonul camerei mele.
Iisus stralucea orbitor de tare, in mijlocul unui Soare auriu, si era tot rastignit pe Sfanta Cruce.
*Învierea Lui Iisus Hristos !
Lacrimile îmi curgeau de bucurie si de fericire, când aud glas din Cer, care spune aşa :
Căci aşa a dat Bunul Dumnezeu, Învierea !
După care , dat-u-Sa Moartea şi Învierea Lui.
Şi văd dragii mei, văd chiar în faţa mea pe Domnul nostru Iisus Hristos la Mormântul Său, cum se ridică din Mormânt.
O LUMINA albă orbitoare care a venit din Cer , a invadat totul împrejur, a acoperit Sfantul Mormânt ,apoi văd pe IISUS HRISTOS înconjurat de aceasta Lumină, ce era deasupra Mormântului în care a fost pus.
Iisus Hristos avea pe El o cămasa alba ,lunga pâna la călcâie, iar în Mâna Sa dreaptă, ţinea un Baston alb si lung în care Se sprijinea.
Iisus statea pe marginea gropii , stătea în picioare, ca şi cum ar vrea sa se odihneasca puţin; iar Groapa in care a fost pus IISUS, era acoperita cu Doua Pietre foarte mari, rupte ca din stâncă.
Iisus fratilor, atinge cu Bastonul Piatra din stânga, iar Piatra, se rostogoleste spre stanga.
Apoi atinge cu Bastonul şi Piatra din dreapta de pe Mormânt, iar Piatra ,se rostogoleste spre dreapta.
Acum, MORMÂNTUL era descoperit, IISUS a dat Pietrele la o parte, doar prin atingerea cu BASTONUL de LUMINĂ.
Iisus Hristos fratilor, era desculţă si era total cuprins într-un NOR oval, auriu stralucitor.
Acest Nor oval auriu si stralucitor foarte, care L-a prins pe IISUS in mijlocul lui, ÎL ţinea pe Mântuitorul deasupra gropii.
La rândul lui, Norul auriu cu Iisus in mijlocul lui, era inconjurat de O LUMINA alba, orbitor de stralucitoare.
Scumpul nostru MÂNTUITOR, a iesit din groapă, asa cum era ea închisă şi păzită de soldati. După ce a iesit din Mormant, atunci a dat IISUS cele doua bucati de stâncă, deoparte, numai prin atingerea cu Bastonul de Lumina. IISUS a iesit din MORMÂNT prin Pietrele ce-I acopereau Mormântul, astfel încât ,nimeni din cei care păzeau Mormântul nu L-au văzut.
MÂNTUITORUL stralucea de Lumina alba ,cât o mie de Sori la un loc.
*Întâlnirea cu TATAL CEL CERESC !
În clipa următoare dragii mei, ÎL văd pe IISUS HRISTOS cum priveste cu ochii Săi ,ce erau precum albastrul senin al Cerului, priveste spre Răsărit.
Apoi ,văd în inima Pământului dragilor; aici în inima Pământului , într-un nor alb orbitor de stralucitor, stă DUMNEZEU TATĂL CEL CERESC cu Mâinile Sale întinse spre Fiul Său mult Prea Iubit,şi-L cuprinde cu ele; Îl îmbrăţişează ca un Părinte si ca un Dumnezeu Atotţiitor si a Toate Făcător.
DUMNEZEU TATĂL Îşi îmbraţiseaza Fiul si totul e o stralucire orbitoare.
*POGORÂREA LA IAD !
După care , Iisus rămâne din nou singur si-L văd dragilor, cum coboară si mai adânc în inima Pământului, ca pe niste trepte ,iar aici, apuca de mâini pe stramosii nostri, pe ADAM şi EVA îi trage afara la Lumina orbitoare, deoarece aici era întunericul cel mai de desupt.
Aud glasuri multe care ÎL strigă pe IISUS, care ÎL imploră să-i scoată afara din Iad ; iar MÂNTUITORUL cu ambele Mâini, scoate pe fiecare din IAD, îi trage la LUMINA alba orbitor de stralucitoare, ce era în spatele LUI.
IISUS HRISTOS a iertat toate sufletele din iad si le-a scos la Lumina Invierii Sale.
Dragii mei,
Să nu vă îndoiţi de toate câte eu am scris aici! Nu de la mine am scris, ci numai cu VOIA si cu PUTEREA DUHULUI CELUI PREA SFÂNT.
Am trait cu adevărat ceea ce am scris, si am fost uimita de toate câte am văzut si am auzit, pe parcursul a 18 ani de zile.
V-am spus toate acestea fratilor, pentru ca si voi sa va bucurati si sa fiti convinsi de RASTIGNIREA şi ÎNVIEREA LUI HRISTOS.
Daca până la Sfintele Pasti de anul acesta, voi mai vedea ceva si auzi ceva, in legatura cu acest articol, voi mai reveni pe parcurs si voi completa cu tot ce apare nou.
Iisus Hristos S-a jertfit pentru mântuirea noastra, să aducem si noi fratilor, drept JERTFA Dragostea şi bunatatea inimii noastre, precum şi milostivirea sufletului nostru,faţă de DUMNEZEU si MAICA DOMNULUI ,faţă de Aproapele nostru.
*Învierea Lui Iisus Hristos !
Lacrimile îmi curgeau de bucurie si de fericire, când aud glas din Cer, care spune aşa :
Căci aşa a dat Bunul Dumnezeu, Învierea !
După care , dat-u-Sa Moartea şi Învierea Lui.
Şi văd dragii mei, văd chiar în faţa mea pe Domnul nostru Iisus Hristos la Mormântul Său, cum se ridică din Mormânt.
O LUMINA albă orbitoare care a venit din Cer , a invadat totul împrejur, a acoperit Sfantul Mormânt ,apoi văd pe IISUS HRISTOS înconjurat de aceasta Lumină, ce era deasupra Mormântului în care a fost pus.
Iisus Hristos avea pe El o cămasa alba ,lunga pâna la călcâie, iar în Mâna Sa dreaptă, ţinea un Baston alb si lung în care Se sprijinea.
Iisus statea pe marginea gropii , stătea în picioare, ca şi cum ar vrea sa se odihneasca puţin; iar Groapa in care a fost pus IISUS, era acoperita cu Doua Pietre foarte mari, rupte ca din stâncă.
Iisus fratilor, atinge cu Bastonul Piatra din stânga, iar Piatra, se rostogoleste spre stanga.
Apoi atinge cu Bastonul şi Piatra din dreapta de pe Mormânt, iar Piatra ,se rostogoleste spre dreapta.
Acum, MORMÂNTUL era descoperit, IISUS a dat Pietrele la o parte, doar prin atingerea cu BASTONUL de LUMINĂ.
Iisus Hristos fratilor, era desculţă si era total cuprins într-un NOR oval, auriu stralucitor.
Acest Nor oval auriu si stralucitor foarte, care L-a prins pe IISUS in mijlocul lui, ÎL ţinea pe Mântuitorul deasupra gropii.
La rândul lui, Norul auriu cu Iisus in mijlocul lui, era inconjurat de O LUMINA alba, orbitor de stralucitoare.
Scumpul nostru MÂNTUITOR, a iesit din groapă, asa cum era ea închisă şi păzită de soldati. După ce a iesit din Mormant, atunci a dat IISUS cele doua bucati de stâncă, deoparte, numai prin atingerea cu Bastonul de Lumina. IISUS a iesit din MORMÂNT prin Pietrele ce-I acopereau Mormântul, astfel încât ,nimeni din cei care păzeau Mormântul nu L-au văzut.
MÂNTUITORUL stralucea de Lumina alba ,cât o mie de Sori la un loc.
*Întâlnirea cu TATAL CEL CERESC !
În clipa următoare dragii mei, ÎL văd pe IISUS HRISTOS cum priveste cu ochii Săi ,ce erau precum albastrul senin al Cerului, priveste spre Răsărit.
Apoi ,văd în inima Pământului dragilor; aici în inima Pământului , într-un nor alb orbitor de stralucitor, stă DUMNEZEU TATĂL CEL CERESC cu Mâinile Sale întinse spre Fiul Său mult Prea Iubit,şi-L cuprinde cu ele; Îl îmbrăţişează ca un Părinte si ca un Dumnezeu Atotţiitor si a Toate Făcător.
DUMNEZEU TATĂL Îşi îmbraţiseaza Fiul si totul e o stralucire orbitoare.
*POGORÂREA LA IAD !
După care , Iisus rămâne din nou singur si-L văd dragilor, cum coboară si mai adânc în inima Pământului, ca pe niste trepte ,iar aici, apuca de mâini pe stramosii nostri, pe ADAM şi EVA îi trage afara la Lumina orbitoare, deoarece aici era întunericul cel mai de desupt.
Aud glasuri multe care ÎL strigă pe IISUS, care ÎL imploră să-i scoată afara din Iad ; iar MÂNTUITORUL cu ambele Mâini, scoate pe fiecare din IAD, îi trage la LUMINA alba orbitor de stralucitoare, ce era în spatele LUI.
IISUS HRISTOS a iertat toate sufletele din iad si le-a scos la Lumina Invierii Sale.
Dragii mei,
Să nu vă îndoiţi de toate câte eu am scris aici! Nu de la mine am scris, ci numai cu VOIA si cu PUTEREA DUHULUI CELUI PREA SFÂNT.
Am trait cu adevărat ceea ce am scris, si am fost uimita de toate câte am văzut si am auzit, pe parcursul a 18 ani de zile.
V-am spus toate acestea fratilor, pentru ca si voi sa va bucurati si sa fiti convinsi de RASTIGNIREA şi ÎNVIEREA LUI HRISTOS.
Daca până la Sfintele Pasti de anul acesta, voi mai vedea ceva si auzi ceva, in legatura cu acest articol, voi mai reveni pe parcurs si voi completa cu tot ce apare nou.
Iisus Hristos S-a jertfit pentru mântuirea noastra, să aducem si noi fratilor, drept JERTFA Dragostea şi bunatatea inimii noastre, precum şi milostivirea sufletului nostru,faţă de DUMNEZEU si MAICA DOMNULUI ,faţă de Aproapele nostru.
..
Iata si Sfanta Evanghelie cu RASTIGNIREA LUI IISUS :
Sfânta Evanghelie după Ioan
Capitolul 19
|
Slăvită fiti doamna Maria in ceata lui Hristos, ce-i ce au credință să recunoască toate scrise aici ca de la Duhul Sfant Domnul purced..
RăspundețiȘtergereDoamna Maria ,va iubesc ca mă hrăniți duhovnicește zi de zi cu tainele Dumnezeului adevărat.
Isus va veni după al 3 lea război mondial dar înainte să se întâmple asta ,Racla facuta de Părintele Arsenie împreună cu Moș Ilie pentru Sf Ioan Botezătorul se va intregi.
Sf ioan Botezătorul se va intregi în Racla prea plină de har,se va imbraca cu haine preoțești de Arhiereu..
Isus va veni cu toti sfintii săi sa judece vii și morții..
Să facem bine sa păstrăm darul Domnului frumos și anume trupul și sufletul nostru.
Slavă ție Doamne Isuse Hristose, ca nu ne dăm seama cat de aproape esti de inimile noastre și cât te îndepărtăm prin micimile noastre..Amin!
Paști luminat,Doamna Maria!
Cu dragoste ,Ionel
Binecuvantat sa fii Ionel, impreuna cu credinta si sufletul tau.
ȘtergereBinecuvântat să fii în numele Domnului,iubesc oamenii că și tine,le-aș da și haina de pe mine.
ȘtergereChiar te iubesc frate!
GRIGORE , daca tu i-i dai slava d-nei Maria , pai atunci lui DUMNEZEU ce Slava mai dai .
RăspundețiȘtergerePrietene , sa pastram proportiile !
Filmul lui ZEFIRELLI , i-a inspirat pe multi......
RăspundețiȘtergereAsta ai inteles tu din mesajul meu,Domnule Anonim?
RăspundețiȘtergereToți ce-i care îl marturisesc pe Hristos cu dragoste fac parte din ceata lui.
Nu am spus nimic greșit.
Va iubesc fraților,nu mai scrieți nimic fără să gândiți de 10 ori.
Am lasat un mesaj doar că Doamna Maria sa vada ca ,rrugăciunea domniei sale are o putere extraordinară,și anume..
"Lasă-mă doamne sa cultiv cuvântul tău pe acest pământ,și să-l fac să rasara;sa de-a roade în fiecare suflet."
Așa sa ne rugam și noi că să fim vrednici să propovăduim cuvântul Domnului Isus Hristos ,Fecioarei prea curate și Duhului Sfânt,Domnul!
Apreciați oamenii valoroși care se roagă pentru voi și nu mai aruncați cu piatra.
Părintele Arsenie Boca spunea:Daca vezi un preot mort de beat in sanț,ia-l du-l acasă și a doua zi dute și spovedeste-te la el fiindcă Harul lui se ia.
Adevărat că spun că tot ceea ce spune Doamna Maria este adevărat, suntem binecuvântați că trăim în România,credinta este mare fraților in tara noastră,de-asta vine mantuitorul la noi..hai să fim mai buni,va iubesc!
"Harul lui se ia"poate ai vrut sa scri ca,harul nu i se ia.In Ro.pana va fi bine...va fi mult rau si greu.
Ștergere14:09, hai sa nu o dam in drama. E subtire rau, zau! Uite vine primavara...e timp de facut ... Spor!
RăspundețiȘtergere14.09
RăspundețiȘtergereCe contradictie intre poza de la profil ( tatuat si pe sezlong la plaja ) cu ceea ce spui . Chiar nu poti s-o schimbi cu una mai decenta sau e musai sa te arati la bustul gol ? Poate ai fi mai credibil si mai serios, cand vorbesti de cele sfinte.
Adevărat îți spun că prejudecățile tale nu te vor ajuta în evoluția ta spiritiala.
ȘtergereNu cunoști tu măsură lui Dumnezeu îngăduită mie,pacatosul..
Nu cunoști tu masura cu care m-a cercetat Dumnezeu și cum mi-a îngăduit să mă întorc la credința ,prin ce încercări..
Intenționat am comentat cu contul de google, fiindcă nu comentez sub un nume anonim și împroșc cu noroi pe toată lumea..
Uite-te in gradina ta, că multe vreascuri ai de secerat.
Iarta-ma de te-am supărat cu poza mea,este o poza veche de ft mulți ani..nu vorbesc pentru ce-i care nu cred,vorbesc pentru ce-i care asculta și văd dincolo de cuvinte și de aspectul exterior..o să actualizez o poza recenta pentru sufletul tau sa fie împăcat..
Îți este rușine de goliciunea trupului? Nu așa ne-am născut,crezi că Dumnezeu se scârbește de noi daca suntem goi?
Nu,crede-ma!
El cunoște și cele mai ascunse taine ale firii omenești,suntem pământ și supuși greșelii.
Smerenia,postul și rugăciunea sunt armele noastre ,lupta cu ele frate că ne așteaptă vremuri grele.
Pace ție ,suflete bun!
14.41
ȘtergereTi-am atras atentia , nimic mai mult . Nu ma uit niciodata prea mult in gradina nimanui , nu improsc pe nimeni, stai linistit. Toti avem vreascuri de secerat , in consecinta si eu si cum am dublul varstei tale , secer de mult timp atat cat ma duce capul , sufletul si restul imprejurarilor la care a trebuit si eu sa fac fata . Ai varsta baiatului meu si ti-am spus direct ceea ce si lui i-as fi spus intocmai .
Nu de goliciunea trupului trebuie sa ne preocupam , ci de ceea ce suntem sau vrem sa disimulam ( cu voie sau fara voie), astfel incat, cand ne raportam la esenta , sa nu intram in contrast cu aparenta . Pace iti doresc si tie , esti pe un drum bun !