PREDICĂ LA IZVORUL TĂMĂDUIRII !

                     IZVORUL TAMADUIRII !

Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta

în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor

de apă curgătoare spre viaţă veşnică. (Ioan 4, 14)

În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Data sărbătorii este schimbătoare, în funcţie de Paşte. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor.

Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului.  Aici întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon caută în apropiere un izvor, dar nu reuşeşte să găsească. După o vreme o aude pe Maica Domnului spunându-i: “Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leon, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon ascultă şi găseşte un izvor din care îi dă bolnavului apă. Îi spală faţa cu aceasta, iar orbul îşi recapată miraculos vederea. După ce ajunge împărat, Leon construieşte lângă izvor o biserică. Mai târziu, însuşi împăratul Justinian, care suferea de o boală grea, se vindecă după ce bea puţină apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire construieşte o biserică mai mare, care din păcate va fi distrusă de turci.

Astăzi credincioşii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea unde există până astăzi izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.

De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasmă Mică. În vorbirea populară, aghiasmei i se mai spune şi aiasmă. Cuvântul aiasmă vine de la iazmă. În DEX, cuvântul iazmă, iezme, cu sensul de “arătare urâtă şi rea, nălucă, vedenie”, este indicat ca şi în DLR cu etimologie necunoscută, apa sfinţită fiind cea care ne apără de rele.

Explicaţia pentru sensul contrar, adică de “apă sfinţită” pe care cuvântul aghiasmă o are astăzi este probabil următoarea: după ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: “Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. Astfel, s-a reţinut în popor că scopul urmărit prin aiasmă este de a alunga duhurile rele.

Semnificaţia:
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii vorbeşte şi despre rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii, iubită ca un izvor binefăcător revărsat peste oameni, Maica revărsându-se peste oameni, prin mijlocirea apei. Deşi tradiţia creştină pomeneşte de acest izvor ca fiind cât se poate de real, fiind reţinut şi cazul unui orb vindecat cu această apă, semnificaţia Izvorului Tămăduirii depăşeşte sensul imediat, al vindecării trupurilor bolnave, implicând un sens profund. În zilele după Învierea Mântuitorului, când creştinii, pe lângă împărtăşirea bucuriei înfrângerii materiei de către Hristos, îşi întreţin trupurile cu mese bogate, este interpusă sărbătoarea Izvorului Tămăduirii tocmai pentru a înlătura slăbiciunea umană, lăcomia unor trupuri prea grele ca să mai fie loc şi de fiinţă. Asimilarea Maicii Domnului ca Izvor al Tămăduirii nu este întâmplătoare, deoarece ea este mijlocitoarea către Iisus, este cea prin care a izvorât Duhul Sfânt, fiind posibilă naşterea Mântuitorului. Ca Mamă a Mântuitorului, Fecioara Maria a îndurat toate suferinţele la care a fost supus Fiul Său, iar creştinii aflaţi în necaz caută în chip deosebit ajutor la Maica Domnului.

Pentru creştinii ortodocşi, Maica Domnului reprezintă cea mai sfântă persoană umană care a trăit vreodată pe acest pământ. Din sângiuirile ei s-a născut întrupat Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, una din cele trei persoane ale Sfintei Treimi. Ce poate fi mai nobil şi mai sfânt pentru un om pe acest pământ decât să fi părinte trupesc al Dumnezeului tău, să Îl naşti, să Îl îngrijeşti, să Îl păzeşti de rele pe toată perioada copilăriei şi tinereţii Sale, apoi să vezi că sub privirile tale Acesta este sacrificat pentru omenire printr-o moarte deosebit de violentă şi de crudă.

Maica Domnului este, pentru noi ortodocşii, mama noastră spirituală şi protectoarea noastră iubită. Ne-a fost dăruită nouă ca mamă de însuşi iubitul ei Fiu, pe cruce fiind pironit, când a spus apostolului Ioan Teologul, „Fiule, iată mama ta!”, iar mamei sale „Femeie, iată fiul tau!”. Astfel prin apostolul Ioan noi am primit ca mamă pe Maica Domnului pentru totdeauna, pentru veşnicie.

Maica Domnului a avut şi are grijă de poporul său dreptcredincios, iar toţi cei care i s-au rugat cu credinţă, pentru fel de fel de probleme şi necazuri, au fost ajutaţi de pronia cerească prin tot felul de minuni evidente. 
Pentru a înţelege mai bine modul cum Maica Domnului poate mijloci rugăciunile noastre către Fiul ei şi Dumnezeul nostru, vă rog să citiţi o lucrare deosebită „Minunile Maicii Domnului” pe care o puteţi descărca pe computerul dumneavoastră dând click aici.

Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci, ca Ceea ce L-ai născut mai presus de cuvânt pe Cuvântul, te rog sã mă rourezi cu darul tău, ca sã grăiesc ţie: “Bucurã-te, apã izbăvitoare!”

(Tropar – Izvorul Tămăduirii)