De va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat (Matei 6, 22)
Iubiti credinciosi,
Auzim pe Mintuitorul zicind: Daca lumina care este in tine este intuneric, dar intunericul cu cit mai mult? (Matei 6, 23). Sa intelegem ca aceasta lumina este mintea noastra, caci dupa multi Sfinti Parinti mintea este ochiul sufletului. Cind mintea noastra se va intuneca de pacate, atunci toata asezarea si simturile trupului vor fi intunecate. Caci daca mintea noastra, pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre luminare si povatuire la toata fapta buna, va fi intunecata de cele rele, atunci cu cit mai intunecate vor fi poftele trupului nostru, care pururea si prea lesne se pleaca la pacate.
Cind cirmaciul corabiei sau al unui mijloc de calatorie se imbata si se intuneca la minte, atunci cei ce sint in corabie, in avion sau in orice masina cu care calatorim sint in primejdie de moarte. Tot asa cind mintea noastra este intunecata de pacate si de pofte, sufletul nostru este pururea in primejdie sa moara prin pacat. Daca ochiul sufletului nostru, adica mintea va fi curata si fara rautate, atunci si asezarile si lucrarile trupului si ale sufletului nostru vor fi luminate si bine placute lui Dumnezeu. De aceea sfintii au avut mare grija sa fie treji si veghetori cu mintea in toata vremea, pazind-o curata de pacate si de rautate.
Dar nu numai ei se sileau sa aiba aceasta lucrare, adica paza mintii, ci si pe noi ne invatau amanuntit aceasta lucrare. Iata ce zice sfintul Isihie Sinaitul: "Paza mintii este calea a toata virtutea si porunca lui Dumnezeu" (Filocalia IV, 1947, p. 42). Auzim si pe Cuviosul Pimen Egipteanul, zicind: "Nu avem nevoie de nimic, numai de minte treaza" (Patericul egiptean, 1930, p. 186). Avva Agaton a fost intrebat: "Ce este mai mare, osteneala trupeasca, sau pazirea cea dinauntru?", si a zis batrinul: "Asemenea este omul ca un pom, osteneala trupeasca este frunza, iar paza celor dinauntru este rodul" (Ibidem, p. 27).
Paza mintii este de mai multe feluri. Intii trebuie sa ne pazim mintea de inchipuri patimase. Al doilea, sa ne pazim mintea de orice gind pacatos. Al treilea, sa chemam neincetat numele Domnului nostru Iisus Hristos in ajutor. Al patrulea, sa ne aducem aminte neincetat de moarte, spre a nu gresi inaintea lui Dumnezeu (Filocalia IV, op. cit. p. 45). Nimeni nu-si poate pazi mintea de ginduri rele si de inchipuiri patimase de nu va avea pururea in mintea sa rugaciunea neincetata. Despre aceasta zice Sfintul Isihie Sinaitul: "Paza mintii si rugaciunea se sustin una pe alta. Caci paza mintii vine din rugaciunea neincetata, iar rugaciunea, din paza mintii si din atentia cea mare".
Toti sfintii si dumnezeiestii Parinti se sileau pururea la pazirea mintii, caci stiau ca fara aceasta sfinta lucrare nimic nu poate spori omul pe calea poruncilor lui Dumnezeu. De aceea, iubitii mei frati, se cade noua a ne pazi mintea de ginduri si imaginatii rele, aducindu-ne aminte de Mintuitorul nostru Iisus Hristos care zice: Privegheati in toata vremea, rugindu-va (Luca 21, 36). Si iarasi: Privegheati, caci nu stiti ziua, nici ceasul cind vine Fiul Omului (Matei 25, 13). La fel Sfintul Apostol Petru ne indeamna la trezvie si la paza mintii, zicind: Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautind pe cine sa inghita (I Petru 5, 8).
Sa trecem cu cuvintul si la alta invatatura despre care am amintit la inceputul predicii noastre, ce se cuprinde in Sfinta Evanghelie de azi. Este vorba de pronia sau, cum ii mai zicem noi, purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru intreaga lume. Ati auzit pe Mintuitorul vorbind in Sfinta Evanghelie de azi: Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti minca, nici pentru trupul vostru cu ce veti imbraca (Matei 6, 25). Apoi, ca sa ne arate bunatatea Sa negraita si purtarea Sa de grija fata de noi si de toate fapturile Sale, ne trimite cu mintea la pasarile cerului, zicind: Cautati la pasarile cerului, ca nu seamana nici nu secera, nici nu aduna in jitnite si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste (Matei, 6, 26).
Ca sa va puteti da seama cit de mare este purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru pasarile cerului care sint atit de neinsemnate fata de om, voi folosi un exemplu de la Sfintul Vasile cel mare, despre o pasare de mare ce se cheama alcion. Pentru aceasta pasare Dumnezeu tine marea in liniste paisprezece zile pentru a nu-i strica cuibul facut in nisipul marii si a ineca puisorii acestei pasari minunate.
Iata istorisirea Sfintului Vasile: "Aceasta pasare, alcionul, are obiceiul a-si scoate puii la marginea marii. Ea isi pune ouale in nisip linga apa marii si le cloceste pe la mijlocul iernii, cind se pornesc pe mare vinturi si furtuni care cu pornire mare izbesc valurile sale de maluri. Dar toate valurile si furtunile se potolesc si se alina, cind alcionul sade pe oua in cele sapte zile, dupa care ies puisorii din gaoace. Fiindca si de hrana au trebuinta, Datatorul Cel Mare, Dumnezeu, a mai daruit acestei pasari, inca sapte zile pentru cresterea puilor sai. In sapte zile puii acestei pasari pot zbura spre a scapa de apele marii. Aceste lucruri le stiu corabierii de prin aceste locuri si numesc aceste zile "zilele alcionului".
Corabierii cu corabiile incarcate de marfuri, asteapta sa vina zilele alcionului, spre a porni in largul marii. Ei stiu ca atunci Dumnezeu tine marea in loc, sa nu se tulbure pentru ouale si puisorii alcionului".
Apoi zice marele Vasile: "Aceasta ti-am pus inainte ca o lege, omule, despre purtarea de grija a lui Dumnezeu catre cele necuvintatoare, spre indemnare, ca sa ceri de la Dumnezeu cele spre mintuirea ta, caci daca pentru o pasare este atita purtare de grija, apoi ce nu s-ar fi facut pentru tine, pe care te-a facut dupa chipul lui Dumnezeu" (Sfintul Vasile cel mare, Omilii la Hexaimeron, Bucuresti, 1986. p. 164).
Sa vedem si purtarea de grija la ariciul de mare. Acesta este o vietate prea mica si nevrednica de bagat in seama. De multe ori se face invatator corabierilor, aratindu-le cind are sa se tulbure marea si cind au sa vina furtuni mari si primejdioase pentru corabii. Aricii cunoscind mai inainte tulburarea marii de furtuni, se vira sub o lespede mica, de care se prind cu piciorusele lor stind in vremea furtunilor. Cind valurile mari ii clatina ei se tin de greutatea lespedei si astfel scapa de a fi aruncati de valuri. Cind vad acest semn, corabierii cunosc din timp pornirea furtunii mari care are sa fie. Si nu pleaca cu corabiile in largul marii, pentru a nu se primejdui. Nici un astrolog, nici un meteorolog nu stie asa de bine despre tulburarile pamintului si ale vazduhului, schimbarea vremii, ca ariciul de mare, caci pe el nici filozofii, nici astronomii si nici meteorologii nu l-au invatat aceasta, ci Domnul marii si al vinturilor. In aceasta vietate mica, a pus urma intelepciunii Sale celei mari si negraite.
Acestea aratindu-le dumnezeiescul ierarh Vasile cel Mare, zice; "Nimic nu este lipsit de purtarea de grija a lui Dumnezeu, nimic nu este trecut cu vederea de El. Toate le priveste cu luare aminte ochiul cel neadormit al Lui. Linga toti este de fata cu mare indestulare, daruind fiecaruia mintuirea. Daca n-a lasat Dumnezeu pe ariciul de mare afara de cercetarea Sa, pe ale tale nu le va cerceta? (Ibidem, p. 164). Inca si ariciul de uscat este mare filosof si meteorolog, fiindca din doua rasuflari isi face vizuina. Cind sufla crivatul de miazanoapte el astupa gaura din partea aceea, din care simte ca vine crivatul. Cind are sa se schimbe vremea si are sa vina austrul, vintul de miazazi, se muta la rasuflatoarea dinspre miazanoapte. Prin aceasta ne arata noua oamenilor tainuit, nu numai ca prin toate trece si strabate purtarea de grija a Aceluia ce ne-a zidit, ci si faptul ca in cele necuvintatoare este orecare simtire a lucrului, ce are sa se faca mai pe urma in vremea viitoare. Stim ca cele necuvintatoare au stiinta de mai inainte de la Dumnezeu, referitoare la schimbarea ce are sa fie in aer, pricepere care ma covirseste" (Ibidem, p. 173).
Inca vedem purtarea de grija a lui Dumnezeu, nu numai asupra oamenilor ci si a altor vietuitoare de pe pamint. Caci ursul cind este greu ranit de alte fiare, are stiinta sa se vindece singur cu floarea ce se cheama luminarica. Iar vulpea cind este ranita are pricepere si stie sa se vindece cu lacrima de rasina a molidului. Si la furnica pronia lui Dumnezeu se vede in chip luminat caci i-a dat ei pricepere Preainduratul Dumnezeu ca vara sa-si gateasca si sa-si adune hrana peste iarna, mai inainte de a veni peste ea asprimea iernii. Ca fara lenevire isi cheltuieste vremea si cu mare sirguinta se intinde la lucru, pina ce hrana cea indestulata pentru iarna ajunge in camari si asezata cu multa sirguinta si pricepere rara acolo, ca multa vreme sa nu se strice. Ca taie si spinteca cu ale ei unghii partea cea din mijloc a roadelor ca nu incoltind, netrebnice sa-i fie spre hrana. Dupa ce le-a scos partea incoltitoare, le usuca daca simte ca se umezesc si nu le scoate afara pe acestea in fiecare vreme, ci numai cind vremea este buna si seceta, ca sa nu le umezeasca. Intr-adevar, nu vei putea sa vezi nor sau ploaie curgind cind furnicile scot afara griul sa-l usuce.
Acest cuvint va ajunge spre a spune minunile Prea Vesnicului Ziditor, care se vad in zidirile Sale si purtarea Lui de grija spre toate cele mici si cele mari din zidirea Sa. Acestea intelegindu-le sa zicem si noi cu proorocul: Cit s-au marit lucrurile Tale, Doamne. Toate intru intelepciune le-ai facut (Psalm 103, 25) (Ibidem, p. 173-174). Deci sa intelegem ca pronia lui Dumnezeu este ingrijirea neintrerupta a Lui fata de toate fapturile Sale. Si precum aerul inveleste lucrurile din el si apa acopere lucrurile care sint in ea, asa pronia cea prea buna si sfinta a Induratului si Atotputernicului Dumnezeu pe toate le cuprinde si le ingrijeste, ca un adevarat parinte si purtator de grija a toate (II Regi 16, 9; Psalm 32, 13-15; 113, 10). De aceea, aratind dumnezeiasca Scriptura purtarea de grija cea vesnica a lui Dumnezeu asupra lumii, zice: "In toate zilele pamintului semanatul si secerisul, frigul si caldura, vara si iarna, ziua si noaptea, nu vor mai inceta" (Facere 8, 21).
Despre puterea si purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de toate lucrurile Sale vedem si din cele vorbite de El catre Iov: Incinge ca un barbat mijlocul tau si Eu te voi intreba, iar tu sa-Mi raspunzi. Unde ai fost cind am intemeiat pamintul? Spune-mi de ai cunostinta? Cine a pus masurile lui de stii, sau cine este cel ce a pus funie de masurat peste dinsul? Pe ce s-au intarit stilpii lui si cine este acela ce a pus peste dinsul piatra cea din marginea unghiului? Cind s-au facut stelele, laudatu-M-au cu glas mare toti ingerii Mei. Am ocolit marea cu ingradituri cind se revarsa afara si cind iesea din pintecele maicii ei si am pus imbracamintea ei nor si am infasurat-o pe ea cu negura si am pus ei hotar inconjurind-o cu incuietori si porti si i-am zis: Pina aici sa vii si sa nu treci mai departe, ci intru tine sa se sfarime trufia valurilor tale. Oare in zilele tale am tocmit lumina cea de dimineata si luceafarul si-a vazut rindul sau? Apucatu-te-ai de aripile pamintului ca sa scuturi pe cei necredinciosi de pe dinsul. Oare tu ai luat din pamint lut si l-ai facut vietuitor si l-ai pus pe el, ca sa poata cuvinta pe pamint? Oare tu ai luat de la cei necredinciosi lumina si bratul mindrilor tu l-ai sfarimat? Oare venit-ai la izvoarele marilor si umbrele adincului le-ai umblat?
Deschisu-ti-au tie de frica portile mortii si portarii iadului vazindu-te pe tine s-au inspaimintat? Ai aflat si latimea cea de sub cer? Spune-mi dar cum este si cit este? In ce pamint locuieste lumina si intunericul ce loc are? De ma voi duce la hotarele lor, stii cararile lor? Stii cind aveai sa te nasti si cit de mult este numarul anilor tai? Ai venit la visteriile zapezii si visteriile grindinei le-ai vazut? Oare tu porti grija de ceasul vrajmasului sau de ziua razboiului si a bataii? De unde iese bruma si de unde se risipeste austrul sub cer si cine a gatit ploi iuti, curgeri de ape si calea fulgerului si a tunetului, ca sa ploaie pe pamint unde nu este barbat si in pustie unde nu este om (Iov 38, 3-26).
Am insemnat aici putine din cartea dumnezeiescului Iov caruia Preainduratul si Atotputernicul Dumnezeu a binevoit a-i arata multe despre minunile cele preamari si despre purtarea Sa de grija fata de toate zidirile Sale.
Din toate acestea intelegem ca intreaga creatie, cerul si pamintul, ingerii si oamenii se afla in purtarea de grija a lui Dumnezeu, Cel ce ne-a zidit si are mila de toata faptura.
Iubiti credinciosi,
Concluzia Evangheliei de astazi este cuprinsa intr-o singura fraza: Cautati mai intii Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua (Matei 6, 33). Zadarnic ne ostenim zi si noapte pentru cele trecatoare. In zadar alergam fara rost dupa lucruri nefolositoare care pier odata cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfintele sarbatori nu le mai tinem, nici la biserica nu gasim timp sa mergem, nici acasa nu ne rugam, nici carti sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetam, nici de moartea cea grabnica si de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem aminte. Toti dorim cit mai multe. Toti visam averi, cinste, sanatate si viata fericita. Dar de faptele crestinesti, de rugaciune, de iertare, de pocainta si de Dumnezeu aproape toti uitam.
De aceea este in lume atita suferinta si sint atitea boli si certuri in familie, pentru ca am uitat de Dumnezeu. Am uitat de poruncile Lui, de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mintuitoarele invataturi ale Sfintei Evanghelii, punind nadejdea numai in miinile, in mintea si in mindria noastra. Poate de aceea multi crestini nu au adevarata pace si multumire sufleteasca.
Sa ne intoarcem din nou la Dumnezeu, la rugaciune, la lucrarea faptelor bune. Dumnezeu ne asteapta. Sa nu ne mai mindrim cu mintea noastra, sa nu ne punem nadejdea in miinile noastre, nici in viata aceasta trecatoare. Ci numai in Dumnezeu sa credem, in El sa nadajduim, Lui numai sa I ne inchinam, la Biserica lui Hristos sa mergem cit mai des si prin pocainta si viata crestineasca sa lucram ogorul mintuirii noastre.
In toate cele bune sa fim intii. Si la lucrul miinilor si la biserica si la milostenie si la post si la rugaciune. Cu miinile sa lucram, dar cu mintea sa ne rugam. Cu picioarele sa calatorim pe calea vietii, dar cu limba sa laudam pe Dumnezeu si sa dam sfaturi duhovnicesti. Sa crestem copiii in frica de Dumnezeu, sa traim in pace cu iubitorii de pace, iar de cei rai, razvratitori, eretici si robiti de patimi sa ne ferim, ca sa nu cadem in cursele lor. Sa nu ne biruim nici de mindria hainelor, nici de laudele sau ocara oamenilor, nici de betie sau cumplita desfrinare sau de multimea grijilor pamintesti care stapinesc astazi toata lumea.
De vom face asa, vom duce aici viata linistita, vom avea timp mai mult de rugaciune, si vom fi fericiti si pe pamint si in cer. Atunci vom putea cinta impreuna cu proorocul David: Bogatii au saracit si au flaminzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele (Psalm 33, 10). Amin. |
F.bună predica lui Cleopa dar poate şi mai bună ar fi relatarea lui Cleopa privitor la întâlnirea de ,,gradul 3" cu extratereştrii din OZN. Pentru cei care VOR a înțelege cine sunt cu adevărat!!! Căci dacă din întregul adevăr dăm la o parte ce nu ne convine si lasam doar o parte superficială rezultă o minciună care are scopul de a rătăci... este indubitabil că oricine duce pe alt om în rătăcire va răspunde în fața Lui Hristos.
RăspundețiȘtergere