sâmbătă, 7 aprilie 2018
DUMNEZEU ZICE : ASCULTAȚI LA MINE ! CĂCI EU IAU AMINTE LA VOI, NU VOI LA MINE !
20 August 2002 ,ora 5,57 dimineaţa !
Lumina albă a Lui Dumnezeu mă scutură puternic, şi astfel, nu mai sunt în camera mea, în patul meu, ci cu sufletul sunt într-o cameră,unde se află în mijlocul ei O Masă cu multe bucate.
Deasupra Mesei ,pe perete, se află O Sfântă Icoană a Sfintei Treimi !Aud un glas care, spune cu dragoste mare aşa :
"Binecuvintează Doamne această masă !
În această clipă ,în locul Sfintei Icoane, ca printr-o Minune, priveam la trei oameni ;doi bărbaţi şi o femeie la mijlocul lor si stateau cu totii în picioare, lângă masa plină de bucate.
Dragii mei, când glasul a zis : "Binecuvintează Doamne, această masă", am văzut cum Masa cu tot cu bucate a trecut prin Sfanta Icoana ca si cum am băga noi mâna într-un vas mare cu apă.
Aşa a absorbit Sfanta Icoană a Sfintei Treimi Masa plina cu bucate, iar lângă masă, aşteptau acum doi bărbaţi şi o femeie ca să se aşeze şi să mănânce.
Prea Sfânta Treime binecuvântase Masa plină cu bucate ,dar şi pe cei trei care asteptau sa guste din bucate.
Apoi, aud dragilor glas, Glasul LUI DUMNEZEU care zice poruncitor aşa :
"Ascultaţi la Mine !
Căci Eu iau aminte la voi, nu voi la Mine !"
Prieteni dragi, oare câţi dintre noi luam aminte la al Său Cuvant, la a Sa Poruncă?
Dumnezeu ia aminte la noi pentru ca,ne-asculta Rugaciunile noastre.Dragii mei, să nu ne aşezăm niciodată la masă fără să facem semnnul Sfintei Cruci, şi fără ca să rugăm pe BUNUL DUMNEZEU şi pe MAICA DOMNULUI , ca să ne binecuvinteze masa si pe toţi cei care, vor gusta din bucatele de pe masă!
Să ne fie Rugăciunea noastră către Dumnezeu şi Maica Domnului, ca o oglindă a sufletului în care, am pregătit locaş Prea Sfintei Treimi şi Maicii Lui Dumnezeu.
Cu dragoste şi preţuire, Maria.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trebuie sa ne închinăm lui Dumnezeu in Duh si Adevăr si numai lui sa-i dăm inchinare si Hristosului Sau..Amin.
RăspundețiȘtergerePai sa inteleg ca numai trebuie sa respectam cele 10 porunci?
RăspundețiȘtergere