Iisuse Hristoase, Judecătorul
meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog, în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și-ai suit în Rai.
1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”Amin.
Rugaciunile de dimineata!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:
Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Iar de nu esti preot, sa zici:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.
si-al Sfantului Duh,Amin!
Tatal nostru
Care esti în Ceruri,
Prea Sfant este Numele Tau,
Vie este Împărătia Ta,
Faca-se voia Ta,
Precum în Cer,
Asa si pe pământ.
Pâinea noastra,
Cea spre Fiinţă,
Dă-ne-o noua astazi,
Şi ne iartă noua gresalele noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostri.
Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!
Si sa zici iarasi:
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
1 Cred intr-unul Dumnezeu Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.
2 Si intr-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut;
3 Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om;
4 Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat;
5 Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
6 Si S-a suit in ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
7 Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit.
8. Si intru Duhul Sfant,cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!
9 Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
10 Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.
11 Astept invierea mortilor.
12 Si viata veacului ce va sa vie.
Amin.
Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, ci cu frica sa strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Doamne miluieste (de 12 ori), apoi rugaciunea aceasta:
Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si in deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune:
Slava Tie, Imparate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiasca si de oameni iubitoare m-ai invrednicit pe mine pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in sfanta casa Ta. Primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si intelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necuratele mele buze, ca si eu sa ma fac partas fecioarelor celor intelepte, cu luminata faclia sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvantul, Cel slavit in Tatal si in Duhul Sfant. Amin.
Apoi:
Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru. (cu trei inchinaciuni)
Apoi:
Rugaciunea intaia, a Sfantului Macarie cel Mare:
Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta. Izbaveste-ma, deci de vicleanul si fa sa fie intru mine voia Ta, ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a doua, a Sfantului Macarie cel Mare:
Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie, Mantuitorule, si inaintea Ta cazand, strig: Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mantuieste.
Rugaciunea a treia, a Sfantului Macarie cel Mare:
Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du intru imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a patra, a Sfantului Macarie cel Mare:
Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a cincea:
Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cantarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, in toti anii vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a sasea:
Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a tuturor trupurile, Care intre cele de sus locuiesti si spre cele de jos privesti; Cel ce ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu adevarat; Lumina fara de inceput si pururea fiitoare, in care nu este mutare sau umbra de schimbare; Insuti, Imparate fara de moarte, primeste rugaciunile noastre pe care le aducem Tie din gurile noastre cele necurate, in aceast ceas al noptii, indraznind pentru multimea milelor Tale. Lasa noua greselile ce am gresit inaintea Ta, cu cuvantul, cu lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate intinaciunile trupesti si sufletesti, facandu-ne pe noi casa cinstitului si Sfantului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptand luminata si sfanta zi a Unuia-Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand va veni pe pamant cu slava sa judece pe toti si sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu fim aflati zacand si dormitand, ci priveghind si sculati in lucrarea poruncilor Lui si sa fim gata a intra in bucuria si camara slavei Lui celei dumnezeiesti, unde este glasul cel neincetat celor ce Te lauda si nespusa dulceata celor ce vad pururea frumusetea cea nespusa a slavei Tale. Ca Tu esti lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata faptura in veci. Amin.
Rugaciunea a saptea:
Pe Tine Te binecuvantam, Dumnezeule preainalte si Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului, multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu faradelegile noastre, ci dupa obicei Te-ai aratat iubitor de oameni si ne-ai ridicat pe noi a maneca si a slavi stapanirea Ta. Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: lumineaza ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa putem in liniste a canta, a striga si a ne marturisi pururea Tie: Dumnezeului Celui slavit in toate si de toti, Tatalui Celui fara de inceput, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a opta, a Sfantului Ioan Gura de Aur:
Dupa numarul ceasurilor noptii si ale zilei:
Pentru ceasurile noptii:
Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc. Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gandul, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, iarta-ma. Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea, de neindraznirea si de nesimtirea cea impietrita. Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea. Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator, miluieste-ma, vazand neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfant numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, in cartea vietii si-mi daruieste sfarsit bun. Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi, dupa harul Tau, sa pun inceput bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau. Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, rusinatul si necuratul robul Tau, intru imparatia Ta. Amin.
Pentru ceasurile zilei:
Doamne, primeste-ma intru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma duce pe mine in ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci. Amin.
Rugaciunea a noua, catre sfantul inger, pazitorul vietii:
Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am maniat preacurata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osandirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfranarea, cu mania, cu scumpetea, cu mancarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gandurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfranare, avand osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvantatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, ingerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am incurcat asa rau in lucrurile cele intinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, in care cad in toate zilele si noptile si in tot ceasul? De aceea cad inaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine, pacatosul si-mi fii mie intr-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a zecea, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:
Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine, smeritul si ticalosul robul Tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele intinate, cele rele si hulitoare de la ticaloasa mea inima si de la intunecata mea minte. Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri-aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvantata esti de toate neamurile, preacinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:
Imparateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.
Apoi:
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza, si otpustul.
Rugăciunile serii
1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”
1 Cred intr-unul Dumnezeu Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.
2 Si intr-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut;
3 Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om;
4 Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat;
5 Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
6 Si S-a suit in ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
7 Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit.
8. Si intru Duhul Sfant,cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!
9 Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
10 Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.
11 Astept invierea mortilor.
12 Si viata veacului ce va sa vie.
si-al Sfantului Duh,Amin!
Tatal nostru
Care esti în Ceruri,
Prea Sfant este Numele Tau,
Vie este Împărătia Ta,
Faca-se voia Ta,
Precum în Cer,
Asa si pe pământ.
Pâinea noastra,
Cea spre Fiinţă,
Dă-ne-o noua astazi,
Şi ne iartă noua gresalele noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostri.
Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!
Apoi, făcându-ți semnul crucii și cu rugăciunea în minte adormind, gândește-te la ziua judecății, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu !
Expertul militar Aurel Cazacu pe zona orientului mijlociu vine si confirma ce spunea acum vreo 10 ani fostul presedinte al Israelului ca
RăspundețiȘtergere-Vom cumpara toata Polonia ,Ungaria si, Romania-
Intre timp au cumparat si Ucraina si interesul lor pentru apartamentele romanesti arata ca vor o noua tara de colonizari.
Corespunde si cu planul evreilor de la New York din 1899 referitor la un stat national evreiesc in Moldova si Ucraina incurcat un timp de Ion Antonescu si razboiul al doilea Mondial , de unde si scopul evreilor de a slabi si distruge statele,Economia si alunga populatiile de acum din aceasta zona pentru a crea o slabire demografica a zonei si a putea cumpara totul cit mai ieftin
Cum au procedat si cu Palestina si cu palestinienii pe e care i-i preseaza cu bombardamente si l-i obliga de zeci de ani sa se indrepte spre sudul si exteriorul Israelului fosta Palestina a palestinienilor dupa hartile de dinaintea colonizarilor evreiesti de dupa 1948 condamnate degeaba de ONU si comunitatea internationala si extinse in Cisiordania si Gaza micsorate continuu si tot programat -craciun.
Din acelasi Plan evreiesc face parte si atacul la reprerele crestinismului romanesc nu numai prin televiziunile si propagandistii evreilor dar si prin filme ca recentul film denigrator documentar -Boca ,viata de apoi.-
RăspundețiȘtergerePrezentat doar in episoade de testate ca o capcana a reactiei publice romanesti, de regizorul autodeclarat ateu si evreu Alexandru Solomon nu intimplator la Festivalul de Film Documentar de la Sibiu din luna octombrie 2023 in chiar luna de aniversare a nasterii lui Arsenie Boca si prezentat cu reactii negative la Cluj/Napoca sub masca aceluiasi festival cica democratic ASTRA facut si tinut tocmai din banii contribuabililor romani
In fapt dovedind infiltrarea Si dubstituirea continua a evreilor in institutiile culturale ale Romaniei dupa asasinatele elitelor adevarate ale culturii romanesti ca Mihai Eminescu si Nicolae Iorga facute de evreimea comunista in perioada de dinaintea celui de al Dolea Razboi Mondial si alungarea oamenilor de cultura romani dupa razboiul Mondial majoritar in Franta si Monreal in Qubec -Canada -craciun.
Un palestinian ortodox acuza acum pe tv bombardatea bisericii ortodoxe din Gaza si atrage atentia asupra cauzelor vechi ale atacurilor teroriste ale actualului razboi cu evreii-craciun.
RăspundețiȘtergereLupta in congresul Sua pentru ajutorul de 106 miliarde dolari cerut de presedintele Biden pentru Ucraina si Israel dar dorit blocat de majoritatea republicanilor dar si blocat de demiterea presedintelui republican al Congresului american-craciun.
RăspundețiȘtergereIsraelul continua bombardarea cu rachete nu numai in sud in Gaza dar si in nord a Hezbolahului din Liban si Cisiordania
RăspundețiȘtergereIn timp ce tarile arabe se intilnesc astazi la Sumitul din Cairo-Egipt Pentru situatia din zona
In timp ce exista critici palestinieni la folosirea de Iran a palestinienilor ca scuturi umane pentru interesele straine cauzei Palestinei dar si a Egiptului pentru blocarea granitei si a accesului ajutoarelor alimentare pentru Gaza-craciun.
Palestinienii inpiedicati de Israel sa se roage la cea mai mare Moschee a lor din Ierusalim -craciun.
RăspundețiȘtergereProtest antiIsrael azi la Bucuresti
RăspundețiȘtergerenumit de activisti pe televiziunile evreiesti -Protest proPalestina??? adica Protest prntru …
Dar si contra Sua care spun palestinienii inarmeaza cu bombe Israelul cu care au omorit 4000 palestiniei din care aproape 1000 de copi si demolat peste 12 ooo de imobile numai in Gaza in doua saptamini, dar conflictul e de 75 de ani de cind au ocupat Palestina primita in dar de la Marea Britanie
Cam tot asa cum Rusia a primit in dar estul Moldovei de la Otomani iar imperiul habsburgic Bucovina tot data ilegal de otomani
pentru care a protestat domnitorul Moldovei Ghica al -III motiv pentru care dupa doi ani in 1777 a si fost Asasinat.
Si despre care Marx spunea-Otomanii au dat si Rusii au primit cea ce nu era a lor ,Basarabia-craciun.
Județul Neamț va fi primul care se va umple cu evrei - craciun
RăspundețiȘtergereAceiasi placa pe tv
RăspundețiȘtergeredespre revolta si protestele palestiniene de astazi din Europa spusa acum pe Tv DIGI 24 ca -impotriva Civilizatiei occidentale-
Divine .
In Realitate se compara cu revolta si protestul din 1907 din Romania, ca si atunci Arendasii evreii erau cosiderati de presa , taranii si tirgovetii romani ca
De vina.
Biserica greco-ortodoxa sfintul Orfirie din Gaza, a treia cea mai veche din lume avariata de explozia de linga a unei rachete israeliene care a omorit si 18 oameni-craciun.
RăspundețiȘtergereJamer Ahmed palestinian din Romania
RăspundețiȘtergere-evreii ne-au luat 80 procente din teritoriu si ne-au impartit in doua sa nu avem continuitate si nu respecta nici legea internationala
Azi la protest in Bucuresti jumatate au fost romani care spun ca nu se respecta dreptul nostru-craciun.
Conducerea BBC din Uk confruntata cu demisia cirespondentilor sai din Gaza-Palestina pentru ca acuza stiri false de acolo si din Ucraina pentru manipulari de stiri Frica,Panica si Manipularea pe tema celor doua razboaie mai akes prin avalanse de stiri False cu o directie din alte cazuri si mai usor acum cu inteligenta artificiala de razboi Infirmatic ca serverele Hamas sint la Moscova.
RăspundețiȘtergereLa capitolul informatic o stire e ca cel mai sigur server din Germania a fist aracat puternic coincidenta neintimplatoare odata cu inceoerea conflictului din Israel.
Troncota de la Sibiu spune de cele vazute de el despre Falsificarea Istoriei-
Aci la comunistii era specialitate lor ideologica-craciun.
Medicul lui Netanyahu- Noi sintem victimele acestui razboi-
RăspundețiȘtergereSi asta o spun evreii dupa ce au luat Palestina de la palestinieni-craciun.
Palestinianca-peste o mie de copii omoriti in Gaza , nu e razboi ci GENOCID-
RăspundețiȘtergereIar Hesbolahul spune ca si ea va intra in razboi fapt ce va antrena cel putin si Libanul-craciun.