Dragii mei,
În aceasta dimineata, m-a trezit un glas la imperativ care ne graieste asa:
"Alţi Dumnezei nu se ţine !!!
Înafară de Dumnezeul vostru si al nostru al tuturor,Acesta se ţine !"
După care dragilor, vad in faţa ochilor mei inchisi,(sa vad eu mai bine)vad TRONUL ÎMPĂRĂTESC cu PREA SFANTA TREIME si cu MAICA DOMNULUI, inconjurat de multa lumina alba orbitor de stralucitoare.
Toate acestea le vedeam intr-un Cer de noapte albastru violet ,intr-un Cer deosebit de frumos. Părea că acest Cer
a coborât foarte aproape de Pământ ,foarte aproape si de mine.
Dragii mei, cu totii,toata suflarea trebuie sa ne inchinam in DUH si-n ADEVAR,trebuie sa ne inchinam LUI DUMNEZEU TATAL, LUI DUMNEZEU FIUL -IISUS HRISTOS si PREA SFANTULUI Său DUH .
Sa ne inchinam MAICII PREA CURATEI FECIOARE MARIA si s-O chemam in ajutorul nostru ,ori de cate ori suntem la necaz si-n suferinta si nu numai.
Sa multumim fratilor ,sa multumim PREA SFINTEI TREIMI si PREA SFINTEI NASCATOARE de DUMNEZEU pentru toate DARURILE DIVINE pe care le revarsa asupra noastra, si neaparat , pentru MINUNEA LUMII intregi de a ne fi ales pe noi ca Popor român, sa devenim al Doilea Viitor Nou Ierusalim.
Sa respectam si sa implinim cu dragoste PORUNCILE DOMNULUI, si nu in ultimul rand,sa mergem la SFANTA BISERICA, la SFANTA si DUMNEZEIASCA LITURGHIE acolo unde este mantuirea sufletului nostru.
Asa sa ne ajute Mult Prea Milostivul Dumnezeu si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu in fiecare clipă a vietii noastre.
Cu dragoste,Maria.
Dragii mei, cu totii,toata suflarea trebuie sa ne inchinam in DUH si-n ADEVAR,trebuie sa ne inchinam LUI DUMNEZEU TATAL, LUI DUMNEZEU FIUL -IISUS HRISTOS si PREA SFANTULUI Său DUH .
Sa ne inchinam MAICII PREA CURATEI FECIOARE MARIA si s-O chemam in ajutorul nostru ,ori de cate ori suntem la necaz si-n suferinta si nu numai.
Sa multumim fratilor ,sa multumim PREA SFINTEI TREIMI si PREA SFINTEI NASCATOARE de DUMNEZEU pentru toate DARURILE DIVINE pe care le revarsa asupra noastra, si neaparat , pentru MINUNEA LUMII intregi de a ne fi ales pe noi ca Popor român, sa devenim al Doilea Viitor Nou Ierusalim.
Sa respectam si sa implinim cu dragoste PORUNCILE DOMNULUI, si nu in ultimul rand,sa mergem la SFANTA BISERICA, la SFANTA si DUMNEZEIASCA LITURGHIE acolo unde este mantuirea sufletului nostru.
Asa sa ne ajute Mult Prea Milostivul Dumnezeu si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu in fiecare clipă a vietii noastre.
Cu dragoste,Maria.
Începe invazia evreilor in România. Astfel devine gradina Maicii Domnului-craciun
RăspundețiȘtergerehttps://spotmedia.ro/stiri/eveniment/test-nuclear-in-nevada-la-cateva-ore-dupa-ce-rusia-a-anuntat-ca-iese-din-tratatul-care-interzice-testele-nucleare
RăspundețiȘtergereSă nu uităm ca numsi după folosirea nuclearei se va termina războiul-craciunu
"Alți Dumnezei nu se tine!"
RăspundețiȘtergereÎntr-adevăr, si numai pentru acest motiv, si nu trebuie sa va faceți griji in ceea ce privește lgbtq. Sunt ei intre ei si nu-s contagioși, sunt doar liberi in exprimare.
Ce treaba are una cu alta ?
ȘtergereExtinderea conflictului
RăspundețiȘtergereDupa Anuntul Israelului cu nr mare de rachete in noaptea asta
Atac cu drone din Irak si racheta din liban anunta Antena3 daca nu or fi stiri false preluate de pe piata stirilor-craciun.
Acest mesaj va avea o alta semnificatie in contextul de dupa ziua cintarilor in Sion ..acum este practic inutil sa il spui crestinilor pt ca ei nu au de gindsa se converteasca la un alt tip de monoteism sau la un politeism ..
RăspundețiȘtergereInsa in realitate modul crestin de a vedea pe Dumnezeu in 3 sau 4 e doar o aproximare fie ca e vb de exagerare a expunerii detaliilor sau de simplificare la fel cum Dumnezeu vazut de islam e si mai simplificat pt a fi mai apropiat de mozaismul popular iar vazut de hinduism e f detaliat desi simultan in felul lior toate au dreptate corelat cu nevoile si puterea de intelegere traditia etc.
In realitate adevarul divin din spatele folosirii unui Nume sau altul nu depinde nici de acel Nume nici de modul de a vedea politeist sau monoteist ci doar de atributele pozitive sau negative si evident de lucrarile in sine bune sau rele in urma invocarii lucruri care se pot analiza inclusiv stiintific medical psihologic precum si masurate cu aparaturi noi de ultradetectie frecventiala ( au fost deja de vreo 2 decenii si legat de multe alte fatete ale spiritualitatii planetare) .
Iar din ziua cintarilor in Sion desi se va pune si accentul pe credinta in Iisus si in Fecioara se va pune si pe adevarul comun al religiilor etice in ciuda diferentelor doctrinare catretrebuie rezolvate prin noua revelatie noua invaratura detalii destinate selectiv doar scrisilor prin care inclusiv monoteismul hindus moral nedreptatit de alte religii este expkllicat si el monoteist cui nu a fost deja si date in vileag expkicatiile deja venirlte in crestinism dar tainuite de dregatori din slaba credinta desi venite in urna rugaciunii lor de la Iisus mare parte inca din 1910.
Desecretizata si identitatea canonizata ca secreta a Fecioarei aceea de Sfibta Sfibtelor primul nume mozaic al Duhului Sfibt care nu era doar damaruta fu acelasi nume in care locuieste conf contextului VT Septuagibta Codexuri etc plus ca discutia va pleca planetar de la Dumnezeu insusi Venirea Cineva Femeie prezenta in Sion ca revenire teofanica dupa o viata deja traita pina la o virsta inaintata cu aceeasi infatisare copiata acum inclusiv genomial de teofanie ( teofania din 2Mac.2.4-10 care aduce si Chivotul in Ierusalim in timpul afluirii alesilor catre Sion pt cintarile lor pevtema unitatii de credinta a popoarelor ca Sarbatoare interna cultului Lor nou destibat doar scrisilor Sarbatoare xare va deveni anuala si obligatorie pt popoare dupa urgie sub pedepsele precizate in Zah.14.17-19 in caz contrar.
Teofanie si Venire anterioara care inca nu trebuiau teologizate din cauza celor multi nescrisi dar vor fi macar de conducerile citorva culte crestine etc chiar daca nu vor fi destul urmate de popoare si cu atit mai putin pina la urgie.
Deci urmeaza noi scindari si fanatism manios planetar contra Sa si a anonimului revenit Iisus ( anonim pina dupa urgie la venirea Sa cea vizibila zisa pe nori adica aviatic etc cit se poate de nemiraculos fizic fiind doar pt credinta scrisilor indeisebi cei din mireasa reala. ( ca si semnul pe cer etc etc care vor fi rastalmacite pina la moarte de fanatici)
Deci nu vacexista nici o unitate religioasa rea pkanetara cu inchinare gresita ci doar una aparent sincretica dar cu inchinare corecta pasnica fara kegatura reala cu aparenta ibchinare presupus musai si religioasa legata de 666 care de fapt trecuse atee zonaka si musamalizata politic apoi de rusine desi se stie inca din tata in fiu de mai toti din acea zona larga. Si asta nube unica musamakizare de detalii implinite ci doar din acea zona insa toate pot fi inca marturusite cercetate documentate daca chiar vrei adevarul dincolo de teorii scenarii si doctrine cultice .
Marele necaz de pina la urgie e mania Pamantului fanatismul multireligios contra Lor prin care majoritatea crestina decex va nega iminenta urgiei Judecatii pe ideea ca intai trebuie sa fie dictatura pkanetara presuous sincretica din partea Lor ( crezuti demoni si huliti maxim la Tv cit tine ziua de lunga) insa urgia va veni poruncita in direct zbierat mustrator din Sion de catre Cineva.
fiecare religie are un DUMNEZEU=CREATOR-ex .ortodocsii sunt vreo 800 milioane, dar miliardele sunt la alte culte- musulmanii ,catolicii , asiaticii cu multe culte si ateii -ca sa ai un singur DUMNEZEU in conceptia ortodoxa nu cred ca s-ar realiza!
RăspundețiȘtergere