Atotindurate! Imi aduc aminte ca Te-ai nascut Om din Sfanta Fecioara in pestera si ai fost vandut cu treizeci de arginti de ucenicul cel viclean, ca sa ne rascumperi pe noi, pacatosii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, indura-Te de mine, pacatosul!
Nu Te departa de la mine Doamne, si ajuta-mi, ca in toate sa fac voia Ta, si sa nu Te mai rastignesc in toate zilele cu faptele mele cele pacatoase, nici sa Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum faceau iudeii cei necredinciosi in timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea pacatoasa sa-Ti spal picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca sa ma invrednicesc a auzi si eu din Gura Ta cea dulce: Iertate sa-ti fie pacatele.Amin!
Rugaciunile de dimineata!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:
Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Iar de nu esti preot, sa zici:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.
Si sa zici iarasi:
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste. (de 3 ori)
PSALMUL 50,asa cum este corect Sus in Ceruri,asa precum mi-a descoperit mie DUHUL CEL PREA SFANT:
1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”
1 Cred intr-unul Dumnezeu Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.
2 Si intr-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut;
3 Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om;
4 Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat;
5 Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
6 Si S-a suit in ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
7 Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit.
8. Si intru Duhul Sfant,cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!
9 Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
10 Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.
11 Astept invierea mortilor.
12 Si viata veacului ce va sa vie.
Rugaciunea TATAL NOSTRU ,asa cum este corect acolo Sus,in Ceruri !
În Numele Tatalui,si-al Fiului,
si-al Sfantului Duh,Amin!
Tatal nostru
Care esti în Ceruri,
Prea Sfant este Numele Tau,
Vie este Împărătia Ta,
Faca-se voia Ta,
Precum în Cer,
Asa si pe pământ.
Pâinea noastra,
Cea spre Fiinţă,
Dă-ne-o noua astazi,
Şi ne iartă noua gresalele noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostri.
Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!
Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, ci cu frica sa strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Doamne miluieste (de 12 ori), apoi rugaciunea aceasta:
Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si in deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune:
Slava Tie, Imparate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiasca si de oameni iubitoare m-ai invrednicit pe mine pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in sfanta casa Ta. Primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si intelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necuratele mele buze, ca si eu sa ma fac partas fecioarelor celor intelepte, cu luminata faclia sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvantul, Cel slavit in Tatal si in Duhul Sfant. Amin.
Apoi:
Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru. (cu trei inchinaciuni)
Apoi:
Rugaciunea intaia, a Sfantului Macarie cel Mare:
Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta. Izbaveste-ma, deci de vicleanul si fa sa fie intru mine voia Ta, ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a doua, a Sfantului Macarie cel Mare:
Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie, Mantuitorule, si inaintea Ta cazand, strig: Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mantuieste.
Rugaciunea a treia, a Sfantului Macarie cel Mare:
Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du intru imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a patra, a Sfantului Macarie cel Mare:
Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a cincea:
Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cantarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, in toti anii vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a sasea:
Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a tuturor trupurile, Care intre cele de sus locuiesti si spre cele de jos privesti; Cel ce ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu adevarat; Lumina fara de inceput si pururea fiitoare, in care nu este mutare sau umbra de schimbare; Insuti, Imparate fara de moarte, primeste rugaciunile noastre pe care le aducem Tie din gurile noastre cele necurate, in aceast ceas al noptii, indraznind pentru multimea milelor Tale. Lasa noua greselile ce am gresit inaintea Ta, cu cuvantul, cu lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate intinaciunile trupesti si sufletesti, facandu-ne pe noi casa cinstitului si Sfantului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptand luminata si sfanta zi a Unuia-Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand va veni pe pamant cu slava sa judece pe toti si sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu fim aflati zacand si dormitand, ci priveghind si sculati in lucrarea poruncilor Lui si sa fim gata a intra in bucuria si camara slavei Lui celei dumnezeiesti, unde este glasul cel neincetat celor ce Te lauda si nespusa dulceata celor ce vad pururea frumusetea cea nespusa a slavei Tale. Ca Tu esti lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata faptura in veci. Amin.
Rugaciunea a saptea:
Pe Tine Te binecuvantam, Dumnezeule preainalte si Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului, multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu faradelegile noastre, ci dupa obicei Te-ai aratat iubitor de oameni si ne-ai ridicat pe noi a maneca si a slavi stapanirea Ta. Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: lumineaza ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa putem in liniste a canta, a striga si a ne marturisi pururea Tie: Dumnezeului Celui slavit in toate si de toti, Tatalui Celui fara de inceput, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a opta, a Sfantului Ioan Gura de Aur:
Dupa numarul ceasurilor noptii si ale zilei:
Pentru ceasurile noptii:
Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc. Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gandul, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, iarta-ma. Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea, de neindraznirea si de nesimtirea cea impietrita. Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea. Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator, miluieste-ma, vazand neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfant numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, in cartea vietii si-mi daruieste sfarsit bun. Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi, dupa harul Tau, sa pun inceput bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau. Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, rusinatul si necuratul robul Tau, intru imparatia Ta. Amin.
Pentru ceasurile zilei:
Doamne, primeste-ma intru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma duce pe mine in ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci. Amin.
Rugaciunea a noua, catre sfantul inger, pazitorul vietii:
Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am maniat preacurata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osandirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfranarea, cu mania, cu scumpetea, cu mancarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gandurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfranare, avand osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvantatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, ingerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am incurcat asa rau in lucrurile cele intinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, in care cad in toate zilele si noptile si in tot ceasul? De aceea cad inaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine, pacatosul si-mi fii mie intr-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a zecea, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:
Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine, smeritul si ticalosul robul Tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele intinate, cele rele si hulitoare de la ticaloasa mea inima si de la intunecata mea minte. Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri-aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvantata esti de toate neamurile, preacinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:
Imparateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.
Apoi:
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza, si otpustul.
RUGACIUNEA de SEARĂ !
Rugăciunile serii
PSALMUL 50,asa cum este corect Sus in Ceruri,asa precum mi-a descoperit mie DUHUL CEL PREA SFANT:
1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”
1 Cred intr-unul Dumnezeu Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.
2 Si intr-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut;
3 Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om;
4 Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat;
5 Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
6 Si S-a suit in ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
7 Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit.
8. Si intru Duhul Sfant,cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!
9 Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
10 Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.
11 Astept invierea mortilor.
12 Si viata veacului ce va sa vie.
Rugaciunea TATAL NOSTRU ,asa cum este corect acolo Sus,in Ceruri !
În Numele Tatalui,si-al Fiului,
si-al Sfantului Duh,Amin!
Tatal nostru
Care esti în Ceruri,
Prea Sfant este Numele Tau,
Vie este Împărătia Ta,
Faca-se voia Ta,
Precum în Cer,
Asa si pe pământ.
Pâinea noastra,
Cea spre Fiinţă,
Dă-ne-o noua astazi,
Şi ne iartă noua gresalele noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostri.
Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!
Apoi, făcându-ți semnul crucii și cu rugăciunea în minte adormind, gândește-te la ziua judecății, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu.
Rusii au atacat ieri noapte cu 30 drone si ca anul asta a mobilizat 330 ooo militari si neaga avansarea ucrainienilor cu tancuri vestice reparate in Polonia, la Zaporojie , dar deplinge discriminarea de Romania a etnicilor rusi-craciun.
RăspundețiȘtergereFierbe iar Timisoara
RăspundețiȘtergereUn fost proprietar si-a cumparat propria casa-palat in centru nationalizata si data abuziv la romul clanului Cirpaci cu 1,2 mlioane de Euro si revendica despagubiri de la primaria partasa la vinzarea abuziva-craciun.
Suedia intervine cu armata contra teroristilor si traficantilor de droguri in timp ce asteapta intrarea in Nato-craciun
RăspundețiȘtergereRomania spre supraproductie de electricitate din cauza fotovoltaicelor de pe acoperisuri cu multi prosumatori dar retele incapabile sa preia surplusul
RăspundețiȘtergereIn schimb la gaze e subproductie-craciun.
In ultimul timp lipsesc desele mesaje ale doamnei Maria venite din lumea spirituala cu referire la evenimente in curs.
RăspundețiȘtergereEste semn ca lumea spirituala e ocupata cu probleme mai arzatoare atit la propriu cu razboiul dar si la figurat ca Lumea Fierbe.
Pina Atunci o
Bucla in Timp
din data de 4 Februarie 2021 cind pe mesajul -Pace ,Vrem pace pe Pamint -care cuprindea o discutie politica aprinsa comentam infocat despre pensii fara sa stiu ca mesajul era o discutie politica infocata a mea de acasa de peste doua zile primita de doamna Maria ca mesaj anticipat cu 36 de ore si publicat,fapt constatat cu surprindere tirziu la incheierea comentariilor si marcata pentru mine ca Sigura prin o vibratie in creier ca un transformator pus in priza pe care am mai trait-o cu 27 de ani inainte cind faceam exercitii cu mantre indiene pentru iesiri voluntare reusite din corp-craciun.
ȘtergereAnonim4 octombrie 2023 la 09:10 In ceea ce priveste Razboiul din coasta noastra, atat timp cat Romania este ocrotita de Divinitate,nu are niciun rost sa dezvolt teama de Razboi pentru celelalte tari.
Poate ca va si protejaza doamna Maria intrucit intreruperea somnului de noapte e obositor si poate creea probleme de sanatate-craciun.
ȘtergereStatul roman jefuit
RăspundețiȘtergereDe magistrati care si-au dat singuri prin hotaririle lor judecatoresti majorari restante de primit din banii publici din urma de la statul roman.
Si legile Romaniei Educate mosite 9 ani de Tradatorul evreu Iohannis face valuri.
La scoala politica superioara SNSCPA a rectorului Pricopie Remus si Progresistului Pirvulescu contra ex-Terminatorului George Simion care i-a bruiat cu fituici propagandistice chiar in sediul facultatii neomarxiste ce se vrea autonome dar dupa reteta Societatii Deschise a evreilor sorosisti.
Asta era scopul ocult-ascuns al visului de minoritar al evreului profesor de marxism Iohannis sa faca Stat in Stat ca Hitler cu Ss ul lui si Putin cu mercenarii Wagner.
Apropo cind Evreul Iohannis ce se da Neamt era director la Liceul Brukenthal din Sibiu se duce sibianul Popovici cu o cerere de transfer a fetei sale care voia sa se transfere cu note maxime de 10 de la Liceul Goga din Sibiu ,Iohannis i-i scrie direct pe cerere ca
-Nu se aproba - spunindu-i
intrucit la Brukental unde el evreu-greco/luxemburghez e director sint admisi numai germani Iar la insistenta lui Popovici ii spune sa vina a doua zi pentru raspunsul scris de Iohannis ca fiind din partea consiliului profesoral.
Si uite asa o eleva romanca care vorbeste germana mai corect ca evreul Iohannis nu e primita in sistemul segregationist al acestuia extins acum in intreaga tara sub masca H-Autonomiei -tiganilor nemtilor- cum sint numiti si tratati de germani sasii transilvaneni in Germania-craciun.
Da miliarde, deci Gaura bugetara creste exponential
RăspundețiȘtergereSuma pe care o revendica din din urma magistratii de la statul roman este de circa 3 200 ooo ooo de Euro -craciun.
Capul auriu al robotilui CT40 din Razboiul Stelelor se va vinde luna viitoare la Londra la licitatie publica incepind de la un milion de dolari impreuna cu alte obiecte din filme.
RăspundețiȘtergereDin fericire nu si Romania cu datoria ei externa exponentiala de peste un sfert de trilion de Euro numai in ultimii trei ani,
ca Ucraina a carei datorie externa cumparata de evreii americani Rothciaildt si garantata cu terenuri agricole-craciun.
Discutii de reducerea platilor in numerar-cash in parlament
RăspundețiȘtergereGeorge Simion spune ca ia banii la parlament numerar in principiu ca adept al familiei crestine si al traditiilor-craciun.
Invazie de plosnite in occident fac carantinarea Parisilui si Bruxelului in vederea jocurilor olimpice de la vara viitoare dar aduse si la noi in bagaje turistilor, care dau mincarimi si sint greu de exterminat impunind aruncarea mobilei si parasirea domiciliului timp de o luna pentru dezinfectie-craciun.
RăspundețiȘtergereSeceta pedologica fac insamintarile de toamna sa duca fermierii spre faliment ,
RăspundețiȘtergereSingura speranta ploi in doua saptamini si compensatii europene
Lipsa ploilor dau insa sperante ofensivei ucrainienilor-craciun.
Lupta de gherila prin justitie intre republicanii lui Trump si Hunter Biden fiul presedintelui Sua si democratii lui Biden contra lui Tramp care ara procese penale si citeva nepenale dar urca in sondaje cu 10 procente peste presedintele Biden
RăspundețiȘtergereIn timp ce Rusia pregatita ca de obicei sa intervina in multele alegeri de anul viitor din Sua dar si in tarile din Uniunea Europeana in timp ce dirinta si putinta de finantare a Ucrainei scade pregatind pentru la anul o pace cu cedari de teritorii ucrainiene unde Si Sua investind va avea pierderi substantiale ca si Ue-craciun.
Puterea guvernamentala din Suedia zguduita de lupta si atentatele explozive dintre familiile traficantilor de droguri.
RăspundețiȘtergereIohannis a convicat CSAT ul avind si tema traficului de droguri in timp ce la mare, festivaluri si in centrul Bucurestiului se vind droguri ieftine pina si cu 10 lei
Deci curs periculos si pentru Romania despre care si la Atentatul cu bomba de la Arad de acum vreo doi ani se spune ca mobilul crimei era Traficul cu Droguri care a lovit farmaciile si chiar Politia ,unde in plus ieri in Bucuresti a ars se pare intentionat un mare depozit-craciun.
Iohannis presedintele- Guvernului Meu- tace milc despre Deficitul Romaniei si vizita celor de la FMI care cer noi biruri ,
RăspundețiȘtergeredesi problema principala e sutele de mii de functionari publici angajati de 3 ani sinecuristi platiti cu miliarde de Euro
Dar Iohannis se face ca ploua sperind sa-si termine mandatele si sa ramina cu casele din tara si strainatate platite din Tradarile lui cu fiul de evreu securist Daniel Virgil Popescu fost ministru al energiei si favoririle facute austriecilor de la OMV-craciun.
Bolos raspopitul de la finante spune ca nu doarme de trei zile si spune sa vina Rares Bogdan in locul lui ca spune ca fondurile Pnrr nu se pot pierde
RăspundețiȘtergereIn timp ce guvernul trimite la Loto corpul de control pentru dezvaluirile din presa ca a cumparat cu 50 mii Euro un Logo care costa pe internet trei Euro-craciun.