vineri, 22 noiembrie 2013

CARE CREDINŢĂ NE MÂNTUIEŞTE SUFLETUL ???

                22  Noiembrie  2013, după amiaza !

                         Dragii mei,

Astăzi după amiază în timp ce eram la biroul de -acasă , aud brusc GLAS, care spune aşa :

      "DA !  DAR  Ei  SUNT  PE  ALTĂ  LEGE "!

Şi aud GLAS din CER, care răsună peste tot, ca UN ECOU, era GLASUL  LUI  DUMNEZEU, care spune aşa :

              "CREDEŢI  NUMAI , 
          ŞI  VEŢI  FI  MÂNTUIŢI "!

După cum vedeţi fraţilor,  dacă oamenii cred cu tărie în BUNUL  DUMNEZEU, în PUTEREA SA, chiar dacă fac parte din altă religie, SUFLETUL lor, se va mântui.Chiar dacă v-aţi născut şi crescut cu o altă religie, alta decât cea CRESTIN ORTODOXĂ, nu este nimic rău pentru suflet ! 
Eu vă spun că, adevărata CREDINŢĂ este CEA CRESTIN ORTODOXĂ, lăsată de IISUS  HRISTOS ! 
Dar voi cei care aveţi altă RELIGIE, nu înseamnă că vă veţi duce în IAD, categoric nu ! CREDEŢI în DUMNEZEU, şi aşa precum spune chiar DUMNEZEU, în citatul de mai sus, "CREDEŢI  NUMAI, ŞI  VĂ  VEŢI  MÂNTUI "!
Dacă nu ne închinăm la zei, la chip cioplit, la alţi dumnezei inventaţi, imaginari, ci ne închinăm DUMNEZEULUI  nostru ATOTPUTERNIC şi ATOATEŢIITOR, chiar dacă facem parte din altă religie, sufletul ne va fi mântuit.
Fireste, dacă vom face fapte bune, vom respecta şi împlini cele 10 PORUNCI ale LUI  DUMNEZEU, dacă vom aduce cinste si slavă MAICII DOMNULUI şi SFINŢILOR din CERURI.
CREDINŢA  ÎN  DUMNEZEU, RUGĂCIUNEA  CURATĂ, POSTUL ŞI FAPTELE BUNE, ne apropie cu fiecare zi de ÎMPĂRĂŢIA  LUI  DUMNEZEU !
                  CREDEŢI  FRAŢILOR, RUGAŢI-VĂ LUI  DUMNEZEU ŞI MAICII DOMNULUI, DĂRUIŢI  DRAGOSTE SUFLETEASCA APROAPELUI, ŞI IISUS ÎŞI  VA ÎNTINDE  BRAŢELE SALE, ŞI  VĂ  VA STRÂNGE  LA PIEPTUL  SĂU !
                         Cu dragoste şi preţuire, Maria.

           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu