vineri, 25 octombrie 2013

ŞI S-A ÎMPLINIT ! DOUĂ CUTREMURE ÎN VRANCEA , LA DOAR 4 ORE , DUPĂ CE DUMNEZEU MI-A ARĂTAT ! ŞI DIN DRAGOSTEA SA PENTRU OAMENI , DUMNEZEU A TRIMIS PE ÎNGERUL SĂU , CA SĂ ŢINĂ PĂMÂNTUL !

                    Bună  dimineaţa, dragilor !

Şi scriam astă noapte de  joi  spre  vineri (24 - 25 )octombrie 2013, la ora 23 , 45 , cu TITLUL :
CUTREMURUL  MAI  MARE VA VENI , căci chiar atunci mi se arătase, la streaşina casei vecinului meu, cum se cutremura foarte tare casa, şi iată că, la doar 4 ore, mai precis ,la ora 3,49, zori de 25 oct. 2013 ,au avut loc două cutremure, aici lângă mine, aşa cum mi s-a arătat, de o intensitate medie, de 3,4 respectiv 3,3 grade  pe scara Richeter, la 82 km adâncime!
                          Fraţilor !
CINE   AR  PUTEA  SĂ  VĂ  MAI  SPUNĂ, DESPRE  CUTREMURE, AŞA  CUM VĂ  SCRIU  EU, DIN TOATE CÂTE ÎMI ARATĂ  BUNUL  DUMNEZEU ?
Specialiştii  noştri  de FIZICĂ a Pământului ?
V-aţi convins, că nu pot prevedea CUTREMURELE iminente, indiferent de câte aparate de ultimă generaţie ar avea.
La IZVOARELE, Pământul se va înghiţi singur !
Aşa cum am mai spus, locuitorii locului, trebuie strămutaţi cât mai curând ! Dar cine să m-asculte ? Cine să ia în serios cu adevărat, toate câte scriu eu, de la DUMNEZEU ? Când cei în drept, se vor fi gândit la aceasta, va fi prea târziu.
Ce spuneţi ? Mai aveţi îndoieli, în faţa acestor DOVEZI  ZDROBITOARE ?
Vă mai îndoiţi de EXISTENŢA  LUI  DUMNEZEU, şi de PUTEREA SA, asupra mea, asupra oamenilor ?
Mai aveţi curajul să spuneţi că...DUMNEZEU  NU EXISTĂ ?
Mai aveţi curajul, să mă trimiteţi la PSIHIATRU, la PSIHOLOG, când eu v-am spus vouă înainte cu exact 4 ore, că va avea loc UN CUTREMUR ?
Că nu a fost mare, aşa cum l-am văzut, să mulţumim BUNULUI  DUMNEZEU, că EL a voit aşa,  că ne-a mai păsuit,dar nu ştiu până când.
Acolo în Pământ, în inima lui, totul clocoteşte, fierbe ca o oală pe foc, cu clocote mari.
Să ştiţi că DUMNEZEU , ne-a apărat de această dată,  ca să nu fie UN CUTREMUR mare, l-a transformat în două mai mici,consecutiv !
Puteam să trăim acum, O  MARE  TRAGEDIE!  Ceea ce eu am văzut cu doar 4  ore înainte de CUTREMUR, sub streaşina casei, care se cutremura foarte tare, era O  LUMINĂ  AURIE, stralucitoare, şi în LUMINĂ, se afla UN OM, un bărbat,(ÎNGERUL  LUI  DUMNEZEU ) care ţinea cu umărul său ,peretele casei ,ca să nu se dărâme. Şi nu numai peretele ;ţinea atât de greu  Pământu-ntreg,  că ochii săi , faţa sa, erau schimonosite de efortul pe care îl depunea ca să nu se cutremure tare.Împingea Pământul spre Vrancea, căci de acolo se cutremura.Îl ţinea pe loc, pur şi simplu !
ŞI  L-A  ŢINUT ! L-A  ŢINUT PENTRU CĂ , A  TRANSFORMAT UN IMINENT CUTREMUR MARE, ÎN  DOUĂ MAI MICI, UNUL DUPĂ ALTUL !
DUMNEZEU fraţilor, a trimis  pe ÎNGERUL  SĂU, în LUMINA  aurie ,orbitor de strălucitoare ca să ţină PĂMÂNTUL şi să nu moară oamenii !Vă daţi seama, fraţilor, DOUĂ  CUTREMURE, consecutive? Dacă BUNUL  DUMNEZEU cu PUTEREA  SA  ,  nu împărţea energia CUTREMURULUI  ce trebuia să fie mare,  în două CUTREMURE mai mici,  cum ar fi fost  să fie toată energia acumulată , şi să fie degajată într-un singur CUTREMUR? Câţi oameni ar fi murit ?
Ne mai gândindu-ne la pierderile materiale, la distrugeri !
 SĂ  CREDEŢI  FRAŢILOR, ÎN  BUNUL  DUMNEZEU  ŞI  MAICA  DOMNULUI , ŞI  VĂ ÎNCHINAŢI  LUI,  ŞI  MAICII  SALE ,DĂRUIND DRAGOSTE ŞI IUBIRE  SUFLETEASCĂ, CELOR NECĂJIŢI ŞI BOLNAVI.
Într-un cuvânt APROAPELUI nostru !
De data aceasta,MULT PREA  MILOSTIVUL  DUMNEZEU, ne-a trimis nouă ÎNGER din CER, ca să ţină PĂMÂNTUL, dar noi ce-I dăruim la schimb? Şi ce va fi la următorul CUTREMUR, dacă nu ne vom întoarce la CREDINŢĂ ?
                        Cu preţuire şi dragoste, Maria.




Un comentariu:

  1. Maria,nimeni nu se indoieste de ceea ce tu scrii,doar cei care vor veni sa comenteze dar in acest caz nimeni nu va comenta pt ca si in viziunea Lui Dumnezeu exista o logica dar nu una distructibila asa cum ne place noua sa ne fie viata ci una calma,linistitoare care te face sa intelegi esenta existentei...pe Dumnezeu...
    Cine isi poate veseli sufletul cu ceea ce tu scrii este pe drumul cel bun,pe aceasi carare cu cei credinciosi....cine refuza inca nu a descoperit cararea,dar nu e tarziu,cine huleste e departe rau de carare...si imi doresc si am sa ma rog ca el sa gaseasca cararea....
    Oamneni buni,haide-ti sa ne revenim sa ne adunam odata...sa ne vorbim oare doar eu si Maria credem in Dumnezeu,in minuni?Nu prea cred unde sunte-ti restul?Unde sunte-ti cei care cititi horoscopul zilnic,unde sunte-ti cei care va intereseaza ezoterismul,paranormalul sau alte lucruri?Veniti aici si spuneti ceva..daca Maria nu va va vorbi frumos,nu va va indruma dezinteresat spre Dumnezeu,daca nu veti simti ca este un om care nu ar nici cel mai mic interes material,pe mine Daniela puteti sa ma trageti la raspundere pt ca am garantat pt ea,pt integritatea facultatilor mintale ,pt demitatea,onestitatea,pt sprijinul si increderea pe care acest om lasat pe pamant caruia i s-a dat un mare Talant,greu de intretinut credeti-ma,nu ii e unsor!Dar ea in fecare seara din nou scrie nu de dragul ei,ci de al NOSTRU fratilor!
    Pt ca ea asta trebuie sa faca.....
    NU e SCHIZOFRENICA,pt ca intuiti ca are halucinatii si psihoze...nu dragi mei credeti-ma sunt un om cu discernamant imi asum ceea ce spun.
    NU are TULBURARI DE PERSONALITATE PARANOIDA ,SCHIZOIDA,OBSESIVO-CONVULSIVA sau oricare alta pt ca ei nu e teama,nu e agresiva,nu cere nimic,nu isi concepe scenarii in mintea ei...Credeti-ma sunt un Psiholog nu ma joc cu ceea ce scriu...nu ma joc de-a tratatul oamenilor,nu ma joc cu sufletul nimanui,trebuie sa respect un cod de bune practici de etica de deontologie....nu credeti ca eu imi asum toata raspunderea si credibilitatea mea a profesiei mele pe un fapt care nu e real...Dragii mei,sa ne intelegem NEBUNIA o excludem din start...!!
    Astept orice alt psiholog,medic,psihiatru sa vedem parerea lui,a mea o sustin incontinuare nu ma indoiesc de abilitatile mele de psiholog clinician care zilnic vede oameni cu tulburari mentale grave....asa ca sa nu mai vorbim prosti,eu din acest moment nu am sa mai discut despre nebunia acestui OM care pe mine personal ma ajutat enorm..Daca aveti vreo problema legat de acest lucru eu va raspund,nu Maria..si promit ca am sa va raspund ca un psiholog care va va trezi la realitate,pt ca nu poate oricine sa zica ce vrea,doar de dragul de a se auzi....trebuie sa ai respect,coerenta,argumente....Maria poate accepta Eu nu accept asa ceva!

    Cu respect pt tine Maria si pt cei care isi aduc aminte de inima lor!
    Daniela

    RăspundețiȘtergere