ADEVARATA SFANTA ICOANA CU ADEVARATA CRUCE, PE CARE A FOST RASTIGNIT MANTUITORUL LUMII ,IISUS HRISTOS !

                                             .

"Cel ce pastreaza numai pentru sine DARUL care de la Dumnezeu vine,nu stie sa Îi fie recunoscator Prea Sfantului nostru Binefacator,adica, Prea Sfantului Duh !"  

                                 Dragii mei,

În aceasta dimineata, treaza fiind,mai stateam in pat cu ochii inchisi fiind.

Astfel,imi apare in faţa mea aceasta Sfanta Icoana foarte veche,pe care am primit-o in DAR de la o doamna mai in varsta,si care,nu mai este printre noi.

În Sfanta Icoana vedem dragilor, pe SFINTII IMPARATI CONSTANTIN si MAMA Sa ELENA!

Fireste ca am recunoscut Sfanta Icoana imediat si asteptam sa vad ce voieste DUHUL Cel PREA SFANT ca sa-mi arate mai departe ,mie roabei Sale.

                                                    
.

Iar in cealalta clipa dragii mei,din mijlocul Sfintei Cruci,exact intre mainile Imparatului Constantin si ale Maicii Sale Imparateasa Elena, a aparut in carne si oase,Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos,imbracat in camasa alba in care a fost batut si batjocorit,in camasa pentru care s-a tras la sorti.

Mantuitorul nostru drag si prea iubit,avea acum de-a stanga Sa ,pe Imparateasa Elena,iar de-a dreapta Sa, pe Imparatul Constantin .

Prieteni dragi ,mi-au dat lacrimile de bucurie cand am vazut o asemenea Minune in casa mea,langa capătâiul meu.

Mântuitorul dragilor,a voit ca sa ne arate ca SFANTA CRUCE descoperita de IMPARATEASA ELENA,este cea adevarata,este cea pe care EL a fost rastignit si batjocorit in toate felurile,este Crucea Sfanta pe care si-a varsat prea curat si prea sfant Sangele Său,pentru ca noi sa ne mantuim.

Sa ne inchinam cu iubire si cu dragoste,cu nadejde infinita la SFANTA CRUCE pe care a fost rastignit Domnul nostru Iisus Hristos ,Fiul Lui Dumnezeu si al Maicii Prea Curatei Fecioare Maria.

Fratilor,sa nu ne lipseasca din casa noastra Sfanta CRUCE! Sa purtam la gâtul nostru o Cruciulita cat de mica,dar sa fie sfintita la Preot sau ,daca nu puteti ajunge la Preot,stropiti-o cu Sfanta Aghiazma Mare si spuneti TATAL nostru!

Daca nu vrem sa purtam la gât o Cruciulita din diferite motive,atunci o putem purta intr-un buzunarel,in poseta, oriunde,numai sa fie la noi si in casa noastra.

Dragii mei, sa multumim Domnului si Maicutei Domnului pentru câte ne-au daruit si ne daruiesc,pentru faptul ca suntem sanatosi si ne bucuram de cei dragi.Sa multumim si Sfintilor Imparati Constantin si Mamei Sale Împarateasa Elena,care au descoperit cele 3 Cruci pe dealul Golgotei.

Ce s-a intamplat atunci?

Iata ISTORIA adevarata mai jos:

Istoria lemnului Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos

• Publicat de basilica.ro
•  07.03.2010

În decursul veacurilor, tradiția creștină a modelat și a transmis din generație în generație o impresionantă și tulburătoare istorie, a lemnului din care a fost făcută Sfânta Cruce, unul dintre primele simboluri ale credinței în mântuitoarea Jertfă a lui Iisus, grație căreia am redevenit fiii și moștenitorii Împărăției lui Dumnezeu. Această istorie este astăzi mai puțin cunoscută. Rămâne însă importantă pentru că dezvăluie, deopotrivă, interesul și credința creștinului simplu care, de-a lungul vremii, nu a încetat să caute și să-și raporteze existența la momentul fundamental care a schimbat cursul istoriei: moartea pe cruce și Învierea Domnului.

Descoperirea Crucii răstignirii

După moartea și Învierea Domnului, ucenicii Lui au îngropat lemnul crucii, stropit de dumnezeiescul sânge, la poalele Golgotei. În altă variantă a acestui episod, se spune că soldații romani care L-au răstignit pe Iisus, după punerea Lui în mormânt, ar fi aruncat cele trei cruci într-o cisternă săpată în piatră, din imediata apropiere a Golgotei, unde se colecta apa de ploaie necesară consumului orașului. Golgota rămăsese un loc blestemat. Gunoaiele Ierusalimului au fost aruncate cu timpul acolo, în vechea cisternă, acoperind crucile. După trei secole, în anul 326, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, ajunsă la Ierusalim în căutarea Locurilor sfinte, a poruncit să se sape în cetate. Așa s-au descoperit cele trei cruci de lemn. Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul a fost ușor identificată, fiind singura care avea cuie bătute în ea, fiindcă cei doi tâlhari fuseseră legați cu funii pe crucile lor. Pentru o mai bună verificare, crucea a fost așezată peste un mort, care a înviat și a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu. Aceasta este crucea despre care Sfântul Apostol Pavel scrie: „Căci cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu, căci scris este: pierde-voi înțelepciunea celor înțelepți și știința celor învățați o voi nimici.” (1 Cor, 18-19).

Sfânta Elena, așa cum ne spun Ambrozie, Rufinus și alți Părinți și scriitori bisericești, a trimis acasă, fiului ei Constantin, un fragment din lemnul Sfintei Cruci și două cuie din cele în care fusese pironit Domnul, unul dintre ele fiind ulterior încastrat într-o diademă. Crucea descoperită pe Golgota a fost pusă în Bazilica „Sfânta Cruce” din Ierusalim, zidită de împărăteasă. Tot acolo au mai fost depuse un cui și placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI. În fața bazilicii, a fost înălțată o cruce de metal, pe care împăratul Teodosie al II -lea a acoperit-o cu aur și diamante în anul 417. Așa cum spune și pelerina creștină Egeria (sec. al IV-lea), în Biserica din Ierusalim, sfințită în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puțină vreme de Sfânta Elena. Dar sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 Septembrie, când a fost arătată mulțimii, din amvonul Bisericii Sfântului Mormânt, de către Macarie, episcopul Ierusalimului.

Începutul cultului public și oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfințirii bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, la propunerea împărătesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului și al îngropării Mântuitorului Iisus, cunoscută ca Biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu „Ad Crucem”.

Crucea răstignirii, luată ca pradă de război de către perși

Istoria Sfintei Cruci, după evenimentul pomenit mai sus, este însă una zbuciumată. Multe date nu concordă, fiind foarte greu de stabilit cu exactitate adevărul. Surse catolice susțin că, după aproape trei veacuri, în anul 615, racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost luată ca pradă de război de către perșii care au invadat și au cucerit Ierusalimul, sub condu-cerea lui Cosroe Parviz, și dusă la Ctesifon. După 14 ani, împăratul Heraclie al Bizanțului a readus-o la Ierusalim, depunând-o, în anul 629, cu mare cinste, în Biserica Sfântului Mormânt. La 14 septembrie 630, Patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor.

În anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (și înapoi) într-o procesiune solemnă, a cărei amintire s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 Septembrie.

Crucea Domnului, pierdută și regăsită

Aceleași surse catolice susțin că urmele acestei părți din Cruce s-au pierdut definitiv. Relicva, ascunsă în 1009, redescoperită și reașezată în Biserica Sfântului Mormânt în 1099 de cruciați, a căzut în 1187 în mâinile lui Salladin, pe câmpul de bătălie de la Hattin, unde fusese adusă de episcopul Betleemului, la porunca regelui Ierusalimului, din sfânta relicvă rămânând doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma. În acest al doilea caz, fragmentul din Sfânta Cruce, păstrat în capela Pharos a palatului imperial de pe malul Bosforului, și celelalte relicve ale Patimilor care se aflau aici au fost achiziționate între 1241 și 1242 de către regele Franței, Ludovic al IX-lea, de la împăratul latin de Constantinopol. Lemnul Sfintei Cruci a fost depus în Sainte Chapelle, în 1248, de unde a dispărut în timpul Revoluției franceze.

Referitor la dramatica istorie a lemnului Sfintei Cruci, părintele Gheorghe Calciu spunea: „Este sigur că, în perioada iconoclasmului, crucea a fost negată ca și icoanele. Poate că a fost ascunsă de patriarhul Ierusalimului, eventual, descompusă în bucăți spre a fi mai ușor de ascuns și, apoi, scoasă din nou la iveală. Se presupune că a fost trimisă la Constantinopol, atunci când pericolul musulman a crescut și că a stat acolo până în preajma căderii Constantinopolului. Unii istorici cred că atunci crucea a fost desfăcută în bucăți mai mici și trimisă diferitelor patriarhii, spre salvarea ei. În felul acesta, cei care duceau bucățile de cruce puteau trece prin controlul musulman fără pericol. Dar, chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale Sfintei Cruci, simbolul ei reprezentat în multiple forme rămâne ca semn al morții și Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, spre care martirii își aținteau ochii în timpul suferinței și mureau fericiți. Crucea evocă patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus. În ea se recapitulează întreaga Lui viață”.

Astăzi, fragmente din lemnul Sfintei Cruci se află la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria, în Grecia, Muntele Athos, Veneția, în Franța (Saint Sernin de Toulouse; Capela „La Vraie-Croix” din Morbihan, Bretania; Anjou), Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul „Sfânta Cruce” din Liege), Spania (Santo Toribio de Liébana) precum și în alte biserici și mănăstiri creștine din lume. Cea mai mare bucată din Sfânta Cruce este păstrată la Mănăstirea Xiropotamou, din Sfântul Munte Athos. În 1992, această sfântă relicvă a fost adusă pentru câteva săptămâni și în țara noastră. În 2004, cu prilejul praznicului Sfintei Parascheva, a fost adus la Iași, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mitropolit la vremea aceea al Moldovei și Bucovinei, fragmentul din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos care se păstrează în Mănăstirea Panaghia Soumela din Veria – Grecia.

Sărbătorile Crucii mântuitoare

În afară de Înălțarea Sfintei Cruci, prăznuită la 14 Septembrie, se mai celebrează, la 1 August, Scoaterea Sfintei Cruci, sărbătoare ce provine dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol. La această dată, era scoasă din paraclisul palatului împărătesc și purtată, cu sobor și alai de sărbătoare, la Biserica Sfânta Sofia, o părticică din lemnul Sfintei Cruci. Aici rămânea pentru a fi venerată până la 14 august, când era readusă în palat.

Sărbătoarea se oficia în amintirea arătării semnului Sfintei Cruci la biruința împăratului Constantin asupra lui Maxențiu, la podul Milvius, de pe Tibru, în anul 312, precum și în amintirea descoperiri lemnului Crucii la Ierusalim.

O altă tradiție spune că sărbătoarea aceasta este legată de biruința credinciosului împărat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea Cinstitei Cruci a Domnului.

Mulți ani, fragmente din Crucea Mântuitorului s-au păstrat la Sfânta Sofia, într-o raclă de preț, așezate într-un dulap în partea de nord, aproape de Sfântul Altar. În ultimele trei zile din Săptămâna Patimilor, era expusă pe un altar de aur, pentru a fi venerată vinerea de către împărăteasă și femeile din suita sa, iar sâmbăta de către patriarh și cler.

După oficializarea cultului creștin, în veacul al IV-lea, în ziua de Paști, pelerini din lumea întreagă veneau la Ierusalim pentru a retrăi momentele dramatice îndurate de Mântuitorul, deoarece aici se păstrau relicve sfinte legate de patimi, printre care se afla și Sfânta Cruce, cu tăblița de deasupra. Astăzi, la Slujba Prohodului de la Ierusalim, din Vinerea Mare, cortegiul arhiereilor îmbrăcați în negru este deschis de episcopii care duc Sfânta Cruce, în care se află încrustat lemn din Crucea Mântuitorului, cel mai de preț odor rămas lumii din timpul Patimilor lui Hristos.

O altă sărbătoare dedicată Sfintei Cruci este și această duminică, a treia din Postul Mare. Împăratul Bizanțului și înalții demnitari cinsteau Sfânta Cruce la Biserica Maicii Domnului de lângă Fanar, unde se păstrau mai multe relicve ale Patimilor Mântuitorului. (articol realizat de Dumitru Manolache, publicat în Ziarul „Lumina de Duminică” din data de 7 martie 2010)

Cu dragoste,Maria.