vineri, 23 decembrie 2022

FERICIREA ADEVARATA , ESTE IN SUFLETUL NOSTRU ! SI NICIDECUM IN LUCRURI MATERIALE SAU BANI !

                           .

                                                    .

"Cel ce pastreaza numai pentru sine DARUL care de la Dumnezeu vine,nu stie sa Îi fie recunoscator Prea Sfantului nostru Binefacator,adica, Prea Sfantului Duh !"  

                                              Dragii mei,

Stăteam puţin întinsă în pat, am închis ochii şi chiar încercam sa adorm un pic. 
Dar cum am închis ochii, la câteva secunde văd un vârf de munte spre răsărit ,un varf de munte plin de zăpadă albă şi pufoasă ,abia aşternută !
Era un Cer de ziuă senin şi un soare cu dinţi.
 În vârful muntelui se află echipat corespunzător, şi cu schiuri in picioare, un tânăr ce nu avea mai mult de 20 de ani. Acest tânăr era în al nouălea cer, şi striga cu mâinile întinse lateral, fiind foarte fericit, striga aşa :
         
      "Ce frumos ! Ce fericit sunt !
                 Oauuu! Am de toate ! 
                  Am Castel,ma distrez la maxim, nu-mi lipseste nimic, nimic !

                 Sunt fericit !
                Ce fericit sunt !!!

       
Iar în timp ce striga tare aşa şi îşi aşeza căciula pe cap şi ochelarii de zăpadă ca să-şi de drumul pe schiuri,ceva uimitor se întâmplă .
Un glas care venea din CER şi răsuna ca un ecou, spune tare aşa :
                 "Si intr-o clipă...,intr-o clipă...!"
Da, într-o clipă ,muntele a început a se clătina la început uşor ,apoi mai tare şi alţi munţi de zăpadă veneau spre vârful muntelui pe care era tânărul ,şi care tânăr, de la extaz a trecut într-o clipă la uimire , la tristeţe şi fără nicio şansă de supravieţuire.
Iar el vedea şi ştia aceasta ,privind împrejur şi simţind cum muntele se clătina ca la un CUTREMUR, sau , ca la o Explozie puternică.
Dragii mei, să mulţumim DOMNULUI pentru toate câte ne dăruieşte, iar din aceste DARURI de la DUMNEZEU să dăruim şi celor necăjiţi şi săraci, căci numai aşa ,vom fi şi noi ocrotiţi de PUTEREA LUI  DUMNEZEU.
Dacă BUNUL  DUMNEZEU ne ajută ca să avem de toate, înseamnă că, şi noi la rândul nostru trebuie să-l vedem pe cel amărât şi necăjit, şi în loc de mustrare, să-i dăm un colţ de pâine, o haină, un bănuţ sau îl ajutăm la muncile gospodăriei; dacă e în spital sau la închisoare..., trebuie să-l căutăm cu dragoste.
Căci nimeni nu cunoaşte nici ziua, nici ceasul când îi va veni sfârşitul ! "Ce puteţi face astăzi, nu lăsaţi pe mâine! "  
                  Cu dragoste, ca întotdeauna, Maria

19 comentarii:

  1. Așa este doamna Maria 🙏
    Banii nu aduc fericirea,mai bine zis daca ai bani să știi ce să faci cu ei.
    Sa nu uitam de cei care nu au.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bulgaria a Votat nationalizarea firmelor de energie care trec sub controlul ministerului Finantelor
    Dovedind ca se poate-craciun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai noștri nu fac nimic, nici pt.recuperarea celor 3 teritorii din Ucraina, Polonia și Ungaria au aplicat pt.recuperare.

      Ștergere
  3. Banii n-aduc fericirea ci multumirea si bunastarea ...

    RăspundețiȘtergere
  4. In timp ce Zelenski cerea in America ajutor pentru apararea Democratiei acasa in Ucraina dadea legea noua prin care interzicea tuturor minoritarilor inclusiv cei o jumatate de milion de romani sa invete la scoala in limba lor proprie ci doar in limba ucrainiana-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Protestatarii francezi violenti de astazi au incendiat masina unui preot in fata bisericii-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si in Romania masina unui preot filmata cind era incendiata intentionat.
    Iar o fetita care cinta colinzi era umilita de fortele de ordine-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  7. In timp ce Sua a dat arme Ucrainei anul asta de 20 miliarde iar la anul de 45 miliarde,pe locul doi Uk ,trei Polonia iar in Top 4 Romania unde Ucraina ar avea si comenzi ca si in Polonia-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  8. Elena,Sofia si Maria fiicele regelui Mihai vor petrece Craciunul impreuna la castelul de la Savirsin.
    Nu si nepotul lui Nicolae cel anuntat initial de Mihai ca viitor rege din balconul de la Intercontinental care a fost indepartat urmare a intrigelor principelui securist Duda cel casatorit cu Elisabeta care a profitat de ultimii ani si de boala si neputintele batrinului rege Mihai inainte de a murii ramolit ca toti batrinii-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  9. Protest al femeilor afgane la Kabul si in alt oras contra talibanilor pentru dreptul la facultate motive pentru care au fost batute cu biciul.
    In timpul asta Putin vorbeste pentru prima data in un discurs din Rusia de razboiul de invazie din Ucraina incalcind propria lege care i-i poate aduce o condamnare penala pentru promovare de idei neconforme cu propria lege-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  10. Alma Mater sindicatul din invatamint da un comunicat o spune Hadar care arata Dezastrul Romaniei Educate al lui Iohannis cu deficiente si proasta folosire a resursei umane care alunga profesorii din invatamintul superior care nu mai pot satisface cele mai elementare cerinte din cauza salariilor mici in timp ce jegurile-o spune actorul Malai Mare,evreii Austrieci jupoaie si umilesc Romania de zeci de miliarde de Euro cu complicitatea Castei Evreiesti de la putere la noi de 33 de ani-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  11. Un Craciun fericit doamna Maria si tuturor cititorilor blogului din partea lui mos-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  12. Parintele cu nume de imparat Galeriu find de un an inchis la Canal primeste de acasa incaltari pe care le daruieste unui detinut care avea nevoie mai mare ca el de ele si nu era prima data.
    Si Nil Dorobantu ,cu mormintat in Crainic linga Baia de Arama de unde e si loc de pelerinaj desi se spune ca a fost furat de securisti disparind din mormint,obijnuia sa-si dea incaltarile si hainele de pe el.
    O data lasat de staret sa aiba grije de manastire in lipsa lui a avut surpriza la intoarcere sa gaseasca manastirea golita de bunuri printre care si o damigeana pentru ca Nil daruise totul credinciosilor
    Si despre Nil cel cautat ani in sir de securisti se spune ca avea har si capacitati paranormale chiar mai mari decit Arsenie Boca fapte ca levitatia fiind ceva comun pentru el.
    Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti trei Apostoli ai neamului romanesc in ceata lui Iisus-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sua lovita de vortexul de ger polar pina acum un milion de americani au ramas fara curent si 17 oameni au murit de frig-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  14. Lipsa vintului si activitatea de sarbatori cu trafic intens au creeat in Bucuresti si Ilfov ieri un smog poluant-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  15. Oricat am spune noi ca banii nu aduc fericirea, nu prea este adevarat. Sa il vad eu fericit pe ala care n-are bani sa-si plateasca intretinerea si n-are bani sa-si cumpere medicamente si mancare! Lipsa banilor si a strictului necesar duce la depresie, certuri si cateodata chiar la suicid. Cand, desi tu lucrezi pe 2300 lei/luna, nu-ti permiti sa achiti o facura de 800 la caldura, numai fericit nu esti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine nu are bani de o alimentatie buna, nu prea poate fi sanatos!

      Ștergere
  16. SCHIMONAHUL NIL DOROBANTU este contestat si astazi dar si IEROMONAHUL ARSENIE BOCA- NIL DOROBANTU se deplasa descult si levita - astazi se scriu nenumarate carti din cele peste 10.000 pagini scrise de el-stia 9 limbi straine iar scrierile lui sunt adresate ateilor si clerului-sunt multe necunoscute pe care preotii nu le spun enoriasilor!

    RăspundețiȘtergere