SFÂNTA EVANGHELIE DIN SFANTA ZI A SFANTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE,PURTATORUL DE BIRUINTA !

                                       25 Aprilie 2022 !

SFÂNTUL  MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL  DE BIRUINŢĂ !

             

Sfânta Evanghelie de la Sfantul Evanghelist Ioan :

20, 19-31.

În ziua cea dintâi a săptămânii, când s-a înserat şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, a venit Iisus, a stat în mijloc şi le-a zis: pace vouă! Şi, după acest cuvânt, le-a arătat lor mâinile şi coasta Sa.
                        
 Deci s-au bucurat ucenicii, văzând că este Domnul. Atunci le-a zis Iisus iarăşi: pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi grăind acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
 Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede! După opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, în casă, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijloc şi le-a zis: pace vouă! Apoi a zis lui Toma: adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. 



Şi a răspuns Toma, şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iar Iisus I-a zis: pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut; fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut. Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte minuni multe, care nu s-au scris în cartea aceasta; iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui.

                                      Dragii mei,

Noi să nu ne indoim nicio clipă de cele auzite si văzute !

Ci să credem cu toata inima noastra ,si din tot sufletul nostru.

Sa mergem la SFANTA BISERICĂ si sa ne hranim sufletul cu hrana divina, hrana care ,nu se mai termină niciodata.

Sa împlinim PORUNCILE DOMNULUI cu dragoste si din dragoste.

Iata ce ne spune Părintele Dimitrie Balan:

Intr-o carte de curand aparuta, Riscul de a fi ortodox (interviuri realizate de Costion Nicolescu cu o serie de "curajosi" ai Ortodoxiei, Ed. Sofia, Bucuresti, 2003,335 p), un text retine atentia macar prin titlu. Parintele Dimitrie Balan spune la un moment dat, citandu-l pe prof. Simion Mehedinti: "Un popor si un individ atata pretuiesc: cat au inteles din Evanghelie" (p. 67-94). Citindu-l, mi-am adus aminte cat de aspru este poporul cu Apostolul Toma atunci cand, dupa intelepciunea gandului omenesc, il numeste Toma necredinciosul. Parte din Evanghelia zilei de acum (In 20, 19-25) s-a constituit in argumentul celei dintai Evanghelii citite dupa Inviere, la slujba numita si "a Doua Inviere". Atunci, in cate limbi poate sluji soborul sau cunoaste preotul, cat mai multe asadar, s-au citit versetele care-l nedumereau pe Toma, caci, nefiind de fata, nu crede, zicand: "Daca nu voi vedea in palmele Sale semnul cuielor si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede" (In 20, 25). Am insistat asupra multimii limbilor in care se citeste Evanghelia pentru ca, in fond, atat a Doua Inviere, cat si sarbatoarea Izvorului Tamaduirii prin care am trecut, cat si aceasta Duminica, prin raportarea pe care o fac la lucrarea Duhului Sfant, ne obliga sa vedem deja ca am facut trecerea de la Triod (cu Cruce, Patima si Moarte) la Penticostar (cu Pogorarea Duhului Sfant, prima roada majora a Invierii si Inaltarii Domnului).

Doua texte ale Vecerniei ne arata deja ca am trecut, in exegeza Penticostarului, la descoperirea epifaniei celei noi, pe care Invierea a facut-o posibila: cresterea Bisericii, marirea Ortodoxiei. Caci zice cantarea liturgica: "Usile fiind incuiate, venit-ai la Ucenici, Hristoase. Atunci Toma, prin dumnezeiasca randuiala, nu se afla cu dansii, ca zicea: Nu voi crede, de nu voi vedea si eu pe Stapanul; de nu voi vedea coasta din care a tasnit sangele, apa, botezul; de nu voi vedea rana prin care s-a vindecat omul de rana cea mare; de nu voi vedea ca nu este ca un duh, ci trup si oase. Cel Ce ai calcat moartea si pe Toma l-ai incredintat, Doamne, slava Tie!" (Slava..., Si acum... la stihirile Vecerniei Mari, gls. 6, duminica Tomii). Iar la Litie, Stihira idiomela zice: "Venit-ai, Doamne, cu stralucirea cea neumbrita a dumnezeirii Tale, usile fiind incuiate; si stand in mijlocul Ucenicilor, le-ai dezvelit coasta Ta; si aratandu-le semnele ranilor mainilor si ale picioarelor Tale si risipind mahnirea tulburarii lor, ai glasuit lamurit: Precum vedeti, din trupul cu care M-am intrupat, prieteni, nu port fire de duh. Iar pe ucenicul care se indoia l-ai indemnat sa se atinga, cu frica, zicandu-i: Cel ce pe toate le iscodesti, vino si nu te mai indoi! Iar el, simtind cu mana firea Ta cea indoita, cu frica si cu credinta a grait, patruns de credinta: Domnul meu si Dumnezeul meu, slava Tie!"

Acest "Domnul meu si Dumnezeul meu!", pe care Toma il striga in revenirea sa, este, poate, cel mai frumos strigat de biruinta - dupa "Hristos a inviat!" - prin care crestinismul a intrat in istorie, iar crestinul intampina vesnicia. Pe de-o parte, coasta lui Hristos, din care curge sangele si apa, Euharistia si Botezul, prin care crestinul depune candidatura la Inviere.

Duhului Sfant, ne obliga sa vedem deja ca am facut trecerea de la Triod (cu Cruce, Patima si Moarte) la Penticostar (cu Pogorarea Duhului Sfant, prima roada majora a Invierii si Inaltarii Domnului).

Doua texte ale Vecerniei ne arata deja ca am trecut, in exegeza Penticostarului, la descoperirea epifaniei celei noi, pe care invierea a facut-o posibila: cresterea Bisericii, marirea Ortodoxiei. Caci zice cantarea liturgica: "Usile fiind incuiate, venit-ai la Ucenici, Hristoase. Atunci Toma, prin dumnezeiasca randuiala, nu se afla cu dansii, ca zicea: Nu voi crede, de nu voi vedea si eu pe Stapanul; de nu voi vedea coasta din care a tasnit sangele, apa, botezul; de nu voi vedea rana prin care s-a vindecat omul de rana cea mare; de nu voi vedea ca nu este ca un duh, ci trup si oase. Cel Ce ai calcat moartea si pe Toma l-ai incredintat, Doamne, slava Tie!" (Slava..., Si acum... la stihirile Vecerniei Mari, gls. 6, duminica Tomii). Iar la Litie, Stihira idiomela zice: "Venit-ai, Doamne, cu stralucirea cea neumbrita a dumnezeirii Tale, usile fiind incuiate; si stand in mijlocul Ucenicilor, le-ai dezvelit coasta Ta; si aratandu-le semnele ranilor mainilor si ale picioarelor Tale si risipind mahnirea tulburarii lor, ai glasuit lamurit: Precum vedeti, din trupul cu care M-am intrupat, prieteni, nu port fire de duh. Iar pe ucenicul care se indoia l-ai indemnat sa se atinga, cu frica, zicandu-i: Cel cepe toate le iscodesti, vino si nu te mai indoi! Iar el, simtind cu mana firea Ta cea indoita, cu frica si cu credinta a grait, patruns de credinta: Domnul meu si Dumnezeul meu, slava Tie!"

Acest "Domnul meu si Dumnezeul meu!", pe care Toma il striga in revenirea sa, este, poate, cel mai frumos strigat de biruinta - dupa "Hristos a inviat!" - prin care crestinismul a intrat in istorie, iar crestinul intampina vesnicia. Pe de-o parte, coasta lui Hristos, din care curge sangele si apa, Euharistia si Botezul, prin care crestinul depune candidatura la Inviere.

Pe de alta parte, "simtind cu mana firea Ta cea indoita" - divino-umana, cum zic Sfintii Parinti ai Bisericii - Toma, Apostolul cel "mult-iscoditor", ne pune in palme cheile prin care pururea putem sa ne controlam continutul credintei. Caci nu Ortodoxiei ii este caracteristic dictonul zis crestin: "Crede si nu cerceta!", ca si cum credinta ar fi o prostire de minte, o invartosare de sensuri. Ci Bisericii ii este caracteristica icoana lui Toma, care, "bogatie scotand Facatorul de bine din vistieria cea nefurata a dumnezeiestii coaste impunse cu sulita [...], umple lumea de intelepciune si de cunostinta" (Canon Utrenie, Cantarea 4.4).

Si de aceea - pentru curajul exprimarii si al cautarii - canta Geamanului Biserica: "O, cu adevarat vrednica este de lauda fapta cea infricosatoare a lui Toma! Ca a pipait cu indrazneala coasta care stralucea de dumnezeiescul foc" (Cantarea a 5-a. 3).

Necredinta lui Toma, Hristos o arata roditoare de credinta, "dreapta lui cea iubitoare de incredintare" fiind in fond mana gandului nostru indreptata mereu, intrebatoare, spre taina ce izvoraste din coasta noului Adam, Hristos. Daca din coasta Adamului celui dintai izvoraste femeia, din coasta ranita de rana ce vindeca rana lui Adam izvoraste pnevma (duhul) care naste Biserica, tainicul pantec care ne naste pe toti in Hristos. Caci coasta lui Hristos, ne-o zice textul liturgic (Icos), este "o coasta de foc", acel "foc dumnezeiesc" care, aratat la Cincizecime, va umple de Biserica lumea. Biserica, Geamana Geamanului, care mereu "pipaind" taina dumnezeirii, pururea marturiseste pe Hristos Cel inviat ca Domn si Dumnezeu.

Indrazneala indoielnicului! Toma da lectia cautarii si aflarii lui Hristos Cel inviat. Nu se multumeste cu putin, nu-i grabnic in a "inghiti" spusele prietenilor sai - pe care-i va fi surprins, nu o data, indoindu-se de Hristos, fugind, caci sa nu uitam, dintai sunt in foisor "de frica iudeilor". Cum sa crezi niste fricosi? Iar din normalitatea curajului sau, oarecum atins de necredinta, se naste gestul sublim, care ni se cere si noua mereu: al marturiei fondate. Pe adevar si curaj. Pe cautare si aflare.

O intrebare care deschide vistieria raspunsurilor fundamentale, in Hristos si in Biserica; aceea care cu noi canta de-a pururea: "Hristos a inviat!"

Pentru ca stie de ce!