DUHUL SFÂNT CU ADEVĂRAT, PURCEDE ŞI DE LA TATĂL ŞI DE LA FIUL , ÎN ACEEAŞI MĂSURĂ !

 

                          10 - 11 August 2014, ora 2,15  din noapte !


Duhul  Cel  Prea  Sfânt , purcede  şi de la Tatăl şi de  la  Fiul !
                                                                                                                                               ---

În această noapte dragii mei, în timp ce mă rugam la Bunul  Dumnezeu şi la Maica  Domnului, vedeam ceva minunat, ceva Dumnezeiesc de frumos în Sfânta  Icoană a Mântuitorului.
Această Sfanta Icoana este adusa chiar de la Mormântul sfant al Domnului nostru Iisus  Hristos, în urmă cu mai bine de 150 de ani. 
Dragii mei, dacă de cele mai multe ori văd toate cu ochii închişi,iată cum ,in astă noapte în genunchi fiind, priveam la Icoana Sfanta cu Mântuitorul şi mă rugam Lui în acelaşi timp.
Şi spre uimirea mea, văd cum Sfânta Icoană este învăluită într-o lumină albastra-violet şi transparentă, iar de pe capul Lui  Iisus  Hristos,Mantuitorul Lumii, se desprinde O  COROANA  din Lumina albă stralucitoare, precum Mitra de mai sus, doar că nu era înfundată la partea de deasupra.
Era o COROANA alcătuită din Raze albe stralucitoare, care se terminau la vârf cu însemnul Sfintei Cruci, şi însăşi Razele din care se formase Coroana Împărăteasca, avea semnul Sfintei Cruci.
Coroana Împăratului Ceresc  se înconjurase de o Lumina aurie ca de Soare, si astfel, se deplasa ca  prin plutire înafara Sfintei Icoane, spre Răsărit.
Apoi dragilor, tot din Chipul Mântuitorului, din gura Lui Iisus  Hristos,a ieşit şi Duhul Cel Prea  Sfânt ,sub Chip de Porumbel alb ,orbitor de stralucitor.                                               .....

Imediat după ce Coroana  a ieşit înafara Sfintei Icoane, din Chipul Mântuitorului ,din Gura Sa Prea Sfântă, iese un PORUMBEL alb, orbitor de stralucitor care zboară, dă din aripi precum păsările Cerului pe care le vedem noi.
Porumbelul alb orbitor iese din Gura Mântuitorului, zboară şi El tot spre dreapta Icoanei  Sfinte, spre Răsărit. 
Auzeam fratilor,pana si fâlfâitul  aripilor Duhului  Sfânt şi eram uimită să văd toate acestea cu ochii firesti, cu ochii deschisi.
După ce şi PORUMBELUL  alb s-a îndepărtat ,văd din nou  COROANA  din raze de Lumină albă foarte strălucitoare, care se aşează singură pe Capul  Lui  Iisus  Hristos si straluceste ca un Soare, după care ,se indepărtează ca si prima dată, şi o văd stralucind lânga Sfânta Icoana, iar DUHUL  SFÂNT rămâne pe Chipul Lui  Iisus  Hristos, în Gura  Lui Iisus  Hristos dând din Aripi si stralucind cât zece Sori la un loc.
Aşadar dragii mei, pot să afirm şi eu că:

Duhul  Cel Prea Sfânt, purcede  şi de la Fiul, nu numai de la Tatăl.
Dovada vie am avut-o in astă noapte, când ,am văzut cu ochii mei cum Duhul  Sfânt a iesit din Chipul Lui Iisus  Hristos, a iesit din Gura Mântuitorului.
Eu stiu că Biserica Crestin Ortodoxa Româna, prin Simbolul Credinţei, spune că : 
Duhul  Sfant purcede numai de la Tatăl.   
Catolicii au dreptate ! DUHUL  SFANT purcede si de la Tatăl şi de la Fiul !
Eu am văzut aceasta ,si nu mă pot preface că nu am văzut, numai ca să fac pe plac BOR.
DUHUL  SFÂNT purcede (vine ) şi de la TATĂL  şi de la FIUL  în aceeasi măsură.
Dar iată că, am primit în aceasta clipă şi DOVADA vorbită de un glas din dreapta mea. 
În timp ce scriam mai sus, am luat Iconita cu Mântuitorul în mâna mea, am privit-o si cu lacrimi am spus:
Doamne, ajută-mă ca să nu gresesc !
Şi în această clipă, un glas puternic în dreapta mea îmi spune:


                  "Duhul  Sfânt, purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul în aceeaşi  măsură !"


 Ce DOVADĂ ne mai trebuie fratilor, mai mult decât aceasta care s-a înfăptuit în timp ce scriam ?
Acum ,fără teama de a greşi, vă spun cu mâna pe inimă şi pe suflet, dragii mei, că:
           DUHUL  SFÂNT, purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul în aceeaşi măsură  !
Şi nu de la mine spun aceasta, ci chiar de la  DUHUL  CEL  PREA  SFÂNT care ,mi-a vorbit mie păcătoasa în aceste momente.
 
Chiar dacă în Simbolul Credintei, a Bisericii Ortodoxe Române se spune : 
               " Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul,
Carele de la Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit,
Carele a grait prin prooroci."

Corect este : Şi întru Duhul Sfânt care purcede si de la Tatăl şi de la Fiul ...!
Să nu credeţi fraţilor, că-mi este uşor ca să mă lupt cu  BOR care sustine că, DUHUL  SFANT purcede numai de la TATĂL. Dar ,eu nu ma pot preface că nu am auzit si că nu am văzut ADEVĂRUL  adevărat !

DA !  DUHUL  SFANT purcede în aceeasi măsură şi de la Tatăl şi de la Fiul !


 Şi a spus Iisus :

21."	Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
22.	Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
23.	Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.
24.	Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
25.	Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
26.	Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
27.	Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
28.	A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu".

Şi nu văd fratilor, de ce nu ar accepta si BOR ceea ce sustine Biserica Catolica,precum că ,Duhul Sfant purcede si de la TATĂL şi de la FIUL!
Ce greseala atât de mare este, ca sa recunoastem că : DUHUL  SFANT purcede si de la TATĂL şi de la  FIUL ?
Cine are de căstigat si cine are de pierdut ?
Pentru că ,atât CATOLICII cât şi ORTODOCŞII iubesc la fel  şi pe TATĂL şi  pe FIUL. 
Şi nu înţeleg de ce atâta ură ,si de ce sa nu sarbătorim în acelasi timp, Sfintele Pasti şi Craciunul ? 
Daca TREIMEA este UNIMEA,atunci scris este ca DUHUL SFANT purcede si de la Tatal si de la Fiul, in aceeasi masura!
Să nădăjduim că Bunul Dumnezeu va lumina mintile celor care conduc atât Biserica Ortodoxă ,cât şi Biserica Catolică ,şi până la urmă vor deveni o singură Biserică în care DUHUL  SFANT purcede şi de la TATĂL şi de la FIUL !

Dragilor,de-ar fi ca sa se repete istoria, sunt in totalitate de acord cu ceea ce a trait si suferit Giordano Bruno ,si voi spune pana la ultima suflare asa:

 "Duhul  Sfânt, purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul în aceeaşi  măsură !"

În 1600, Giordano Bruno, filosof renascentist italian, a fost ars pe rug de către liderii Bisericii Catolice pe motiv că ideile sale contrazic creaţia lui Dumnezeu. Bruno se făcea „vinovat” de gândire liberă. Patru secole mai târziu, noul lider al Bisericii Catolice, papa Ioan Paul al II-lea, a catalogat uciderea lui Bruno drept o greşeală.
Spre finalul anilor 1500, are o activitatea însemnată, scrie peste 20 de lucrări, printre care dialogurile „De l’infinito, universo e mondi” („Despre infinitatea Universului şi a lumilor”, 1584) şi „De la causa, principio e uno” („Despre cauză, început şi unitate”, 1584). Giordano Bruno susţine că stelele sunt asemănătoare Soarelui, că Universul este infinit şi conţine un număr infinit de lumi populate de fiinţe inteligente. În „Cena de le Cenere” („Cina cenuşii”, 1585) expune teoriile lui Copernic. În concepţia sa panteistă, Dumnezeu a creat Pământul şi oamenii, dar nu a rămas să-i privească impasibil, ci este prezent în tot, iar acest tot, chiar şi imperfect, trebuie acceptat ca atare.
                                   Cu dragoste, Maria. 

P.S.
 Despre Sfântul Duh

Articolul VIII al Simbolului

87. Cine este Sfântul Duh?

Sfântul Duh este a treia persoană a Sf. Treimi, Dumnezeu adevărat ca şi Tatăl şi Fiul.
EXPLICAŢIE: Prin acest articol al VIII al Simbolului noi mărturisim credinţa noastră în a treia persoană a Sf. Treimi, care se numeşte Sf. Duh, şi este adevărat Dumnezeu, după cum s-a vorbit la numerele 19, 20, 21.

88. De la cine purcede Sfântul Duh?

Sfântul Duh purcede din veci de la Tatăl şi de la Fiul.
EXPLICAŢIE: Aici învăţăm că Sfântul Duh purcede, adică are o origine din vecie de la Tatăl şi de la Fiul. Iată o asemănare.
Eu gândesc. Cine gândeşte? Mintea mea. Mintea mea adică gândul are origine la minte. Mintea îşi iubeşte gândul. Dacă mintea ar fi în stare să dea viaţă gândului, atunci iubirea lor reciprocă ar fi ceva real. Şi toate acestea trei sunt un singur eu. Tocmai aceasta se întâmplă în chipul cel mai perfect în Dumnezeu. Isus Cristos este Fiu, Cuvântul, adică gândul Tatălui. Tatăl, fiind perfect, face ca Cuvântul său să aibă viaţă reală, adevărată. Tatăl şi Fiul iubindu-se, dau viaţă persoanei a treia, Sf. Duh. Şi sunt numai un singur Dumnezeu. Cum se întâmplă aceasta, mintea omenească nu poate înţelege, pentru că este un mister, un adevăr peste înţelegerea noastră.

89. Ce haruri ne dă Sfântul Duh?

Sfântul Duh ne sfinţeşte şi ne ajută să putem face binele şi fugi de rău.
EXPLICAŢIE: Adică ajutorul ceresc cu care noi putem face binele şi fugi de rău, de păcat, ne vine de la Duhul Sfânt; de aceea a spus Sf. Pavel că noi de la sine, nu putem avea nici un gând bun.

90. Când a trimis Dumnezeu Bisericii pe Sfântul Duh?

Dumnezeu a trimis Bisericii pe Sfântul Duh, zece zile după înălţarea la cer a lui Isus Cristos,când erau adunaţi Apostolii în Ierusalim.
EXPLICAŢIE: Zece zile după ce s-a înălţat la cer, Isus Cristos a trimis asupra Apostolilor într-un chip văzut pe Duhul Sfânt. Această coborâre în chip văzut a Sfântului Duh o sărbătorim la Rusalii. Sfântul Duh s-a coborât atunci sub chip de limbi de foc. El a iluminat, a întărit şi a dat curaj Apostolilor ca să predice Evanghelia fără nici o frică.
Coborârea Sfântului Duh
După cum Cristos făgădui Apostolilor că le va trimite pe Duhul Sfânt, iată că a zecea zi după înălţarea lui la cer se făcu un sunet mare ca de un vânt, ce venea repede, şi se umplu toată casa, unde erau adunaţi ucenicii în rugăciune. Şi peste capul fiecăruia s-a aşezat câte o limbă de foc, care era Sf. Duh. Toţi se umplură de Duhul Sfânt şi începură a vorbi felurite limbi. La acel zgomot o mare mulţime de oameni au alergat şi toţi au rămas uimiţi, văzând că Apostolii nu mai erau fricoşi ca mai înainte, dar predicau cu curaj pe Isus Cristos. Însă mirarea lor cea mai mare a fost, pentru că fiecare auzea pe Apostoli, vorbind în limba lor proprie. Ceea ce era o minune, pentru că Apostolii nu învăţaseră niciodată astfel de limbi.

Practică: Caută ca Sf. Duh să locuiască întotdeauna în sufletul tău prin harul sfinţitor; şi de aceea fereşte-te de orice păcat, mai ales de păcatul de moarte, care nu poate fi împreună cu Sf. Duh.

Filioque

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Filioque, termen teologic care se referă la problema "purcederii" Sfântului Duh de la Dumnezeu Tatăl și de la Dumnezeu Fiul (lat: filioque). Problema în cauză constituie pretextul unei dispute istorice între Biserica Răsăriteană (Ortodoxă) și cea Apuseană (Catolică), teologii ortodocși susținând că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl, în vreme ce colegii lor catolici consideră că Sfântul Duh purcede de la Tatăl și de la Fiul. Filioque este una din cauzele Marii Schisme.

Argumentele problemei

Poziția Bisericii Ortodoxe

Biserica Ortodoxă își susține poziția pe baza Crezului Niceo-Constantinopolitan și a referințelor biblice. Astfel, definiția Crezului, stabilită la Conciliul Constantinopol I și reconfirmată la Conciliul Constantinopol II din anul 381 (d.Chr.), pe care Biserica Ortodoxă o păstrează ca atare, spune că Duhul Sfânt, ca Persoană Divină, „purcede de la Tatăl; cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slavit”.
Astfel, Biserica Ortodoxă susține că Occidentalii (Biserica Catolică) sunt vinovați de a fi modificat unilateral textul unui Conciliu (antic), care are o autoritate absolută și deci nu poate fi modificat decât de către alt Conciliu comun al întregii Creștinătăți. În acest sens, Biserica Romano-Catolică ar deveni schismatică (cea care ar provoca divizarea creștinilor).
Ortodoxismul consideră adaosul Filioque la Crez(Crezul Sfintei Trinități) ca pe o erezie antitrinitară, întrucât afectează sau dezechilibrează relațiile dintre persoanele Sfintei Treimi.
Suportul evanghelic invocat este Evanghelia după Ioan, capitolul 14, versetul 16, unde Iisus Hristos spune Apostolilor (după ce, în versetul anterior, îi indeamnă să păzească poruncile Lui): "Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac". În aceeași Evanghelie, în capitolul următor [15, 26], Iisus Hristos se referă explicit la purcederea Duhului Sfânt: "Iar când va veni Mângâietorul pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine".
De asemenea Biserica Răsăriteană face apel și la gestul papei Leon al III-lea, de la începutul secolului al IX-lea, de respingere a hotărârii sinodului de la Aachen de a adăuga Filioque la Simbolul credinței, marcând această decizie prin gravarea celor două plăci de argint.

Poziția Bisericii Romano-catolice

Pe de altă parte, în liturghia latină se spune că Duhul Sfânt "purcede de la Tatăl și de la Fiul" (în latină: "qui ex Patre Filioque procedit"). Temeiurile opțiunii catolice sunt la rândul lor dogmatice și istorice. Dogmatic, se susține necesitatea disjungerii ipostatice a Duhului în raport cu Fiul și afirmarea consubstanțialității Fiului cu Tatăl. Argumentele istorice pun accentul pe complementaritatea celor două formule, care ar exprima în esență o idee comună, dar în formule particulare.
Romano-catolicismul recunoaște deschis lipsa expresiei Filioque atât din Simbolul credinței niceo-constantinopolitan cât și din Biblie, sub forma literală (textuală). Consideră însă că expresia este subînțeleasă în Biblie, chiar și în textul de la Ioan 15.26, întrucât la Ioan 10.30, Fiul lui Dumnezeu spune: Eu și Tatăl una suntem. Această unitate înseamnă, conchide Romano-catolicismul, că și Fiul este obârșie a Duhului Sfânt (Duhul Sfânt purcede și din Fiul), ca și Tatăl.

Termenul Filioque

Filioque este un termen din limba latină; înseamnă și de la fiul - cazul ablativ plurisemantic; este cunoscut mai ales sub forma și de la Fiul, cu referire la Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană din Sfânta Treime, și la raportul dintre Fiul și Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi; prin urmare, în accepția generală, Filioque este un termen teologic;
Termenul latin Filioque este traducerea expresiei grecești Ekpouretai, expouresis, a purcede, dar în același timp redă și termenul, folosit de Părinții Bisericii, exerchetai, "a veni de la". Traducând doi termeni printr-unul singur, latina creează o falsă echivalență.
Astfel, s-a putut spune, în literatura de limbă greacă, că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl dar vine și de la Fiul (vezi Ioan 15, 26), ceea ce în limba latină nu a putut fi echivalat decât prin expresia unică Filioque sau per Filium.

Istoric

Din punct de vedere istoric, termenul Filioque a fost introdus ulterior față de Conciliul Constantinopol I, dar este la fel de cert faptul că această adăugire a avut loc într-un timp când, pe de o parte, cele două biserici erau încă unite (fără ca la momentul respectiv adăugirea să reprezinte o problemă) iar pe de altă parte, în acel moment liturghia conținea diferențe locale și regionale însemnate, pe tot cuprinsul Imperiului.
Înainte de secolul al V-lea, discuțiile trinitare erau orientate cristologic, problema purcederii Duhului neavând dezoltări speciale decât în măsura în care era presupusă de chestiunea economiei mântuirii, în raport cu care Duhul era dăruit de Fiul.
În acest sens, termenul "Filioque" se găsește la autori mai vechi precum Ambrozie, Augustin, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschinul, fără ca la aceștia să apară discuția cu privire la vreo diferență dogmatică. Ei îl foloseau cu sensul de purcedere de la Tatăl prin intermediul Fiului. Pentru Chiril al Alexandriei, Duhul este al Tatălui și al Fiului, iar pentru Grigore de Nisa Duhul vine de la Tatăl, prin intermediul Fiului. De asemenea, pentru Maxim Mărturisitorul, Tatăl și Fiul sunt izvorul consubstanțial al purcederii Duhului (Sf. Maxim folosea însă expresia dya tou Hyiou, adică prin Fiul).

Contextul latin

"Filioque" se afirmă explicit mai întâi în simbolul de credință "Quicumque" al lui Atanasie, secolul al V-lea. Este asumat de biserica latină prin Conciliul de la Toledo, din 589, apoi în Italia, prin Conciliul de la Aquileia, în 796, iar în Europa Centrală, în 809, prin Conciliul de la Aquisgrana.
Conciliul de la Toledo din 589 era unul local, prin care se voia întărirea poziției antiariene și afirmarea clară a credinței că Iisus Hristos este Dumnezeu, de aceeași substanță cu Tatăl. Scopul era apărarea dreptei credințe față de arianism, iar accentul pus pe Filioque voia să facă mai explicit ceea ce în crezul niceo-constantinopolitan era conținut deja, anume că Hristos nu primește Duhul (aceasta ar fi însemnat că devine sfânt) ci, fiind El însuși Dumnezeu, participă și la originarea Duhului. Astfel, Filioque avea drept menire afirmarea divinității Fiului. Astfel, Filioque a fost introdus de latini în contextul luptei împotriva arianismului.

IV. Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul

Există între aceste trei Persoane ale Trinităţi o relaţie definită şi ordine. Deoarece cele trei Persoane sunt în mod egal Dumnezeu, nu trebuie să ne gândim că ele sunt toate la fel. Fiecare are proprietăţi distincte şi relaţii faţă de celelalte. Între prima şi a doua Persoană, de exemplu, există relaţia Tatălui şi Fiului. Din veşnicie Tatăl l-a născut pe Fiul. Duhul Sfânt nu l-a născut pe fiul, ci doar Tatăl.

Într-o manieră similară, există o relaţie de neschimbat dintre Duhul Sfânt şi celelalte Persoane ale Dumnezeirii; Duhul Sfânt purcede în mod veşnic din Tatăl şi Fiul. Este dificil să descriem ceea ce se înţelege prin procesiunea Duhului lui Dumnezeu; noi putem face mai mult decât să repetăm cuvintele Scripturii, din moment ce Scripturile nu explică acest termen. Este remarcabil însă faptul că Biblia nu spune că Duhul Sfânt a fost născut de Tatăl aşa cum a fost Hristos, şi nici că el a fost născut de Hristos. Dacă aceasta ar fi fost adevărat, atunci, aşa cum au enunţat şi Părinţii Bisericeşti, Duhul ar fi fost ori un frate al lui Hristos ori un nepot al Tatălui. Dar Biblia evită cu atenţie termenul de născut în relaţie cu Duhul Sfânt. Aşa cum  pune în mod corect Crezul Atanasian, el „nici nu a fost făcut, nici creat, nici născut, ci a purces”. Acest cuvânt purcede este folosit de Isus în Ioan 15:26, unde el spune, „Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine”.

Numele Duhului oferă o altă aluzie în ceea ce priveşte această relaţie intra-trinitariană. Căci aşa cum numele de Tată arată relaţia sa cu Fiul, şi numele Fiul descrie relaţia sa cu Tatăl, la fel numele Duh indică spre relaţia Duhului faţă de celelalte două Persoane: este una în care el este insuflat, căci aceasta este înţelesul în sine a numelui Spirit.

Trebuie să ne reamintim, totuşi, că deşi Duhul purcede sau este insuflat de Tatăl şi Fiul, el încă este Dumnezeu în întregime. Procesiunea sa nu înseamnă că este inferior Tatălui sau Fiului, cu mai mult decât generarea Fiului înseamnă că el u este la o egalitate cu Tatăl. Secretul stă în faptul că Duhul a fost insuflat în mod veşnic, aşa cum şi Fiul a fost născut în mod veşnic. Nu a existat niciodată un timp în care Duhul să nu fi fost insuflat. El era coexistent din veşnicie cu Tatăl şi Fiul. A spune că el a purces sau că a fost insuflat de către Tatăl şi Fiul nu implică faptul că el este mai puţin Dumnezeu, ci doar indică relaţie pe care el o susţine din veşnicie faţă de celelalte două persoane ale Trinităţii.

Ar trebui să fie de asemenea notat faptul că Duhul purcede atât de la Tatăl cât şi de la Fiul şi nu numai de la Tatăl. Că el purcede de la Tatăl este evident din Ioan 15:26, dar nu este la fel de clar că el ar purcede şi din Fiul. Aceasta însă poate fi dedusă din acele pasaje care ne spun că Isus trimite Duhul în lume şi l-a suflat peste ucenici (Ioan 15:16; 16:7; 20:22). Căci insuflarea temporală implică o insuflare eternă. Aceasta reflectă o anumită autoritate pe care o are Fiul chiar în cadrul relaţiilor intra-trinitariene. În plus, Duhul nu este numit doar „Duhul Tatălui”, ci şi „Duhul Fiului” (Galateni 4:6), „Duhul lui Hristos” (Romani 8:9), şi „Duhul lui Isus Hristos” (Filipeni 1:19).

Relaţia Duhului cu celelalte două Persoane explică de ce Duhul Sfânt este considerat a treia Persoană a Trinităţii şi nu prima sau a doua. Tatăl este primul deoarece el îl naşte pe Fiul. Fiul este a doua Persoană deoarece el este născut. Duhul Sfânt este a treia Persoană deoarece el purcede atât de la Tatăl cât şi de la Fiul.

Este remarcabil faptul că aceeaşi ordine a Trinităţii este revelată în istorie, aşa că nu este decât după ce primele două Persoane au apărut în prim plan în succesiune ca Duhul Sfânt să apară în proeminenţă. De la vremea creaţiei până la timpul lui Hristos, Tatăl era cel ce era mai proeminent în lume. El era cel care a primit slava principală în creaţie şi cu care s-a preocupat Israel în Vechiul Testament în principal. Atunci când a venit Hristos, Tatăl nu a apărut aşa de evident, Duhul Sfânt nu apăruse încă în plinătatea sa, şi Hristos a jucat un rol mult mai proeminent. După întrupare, totuşi, Hristos s-a înălţat la cer, şi a treia Persoană a Trinităţii a apărut pe scenă mai mult decât celelalte. Aceasta deoarece cele trei Persoane au o ordine definită în Trinitate, această ordine se revelează pe sine în istorie, aşa încât fiecare Persoană apare în istorie în aceeaşi ordine în care este găsit în însăşi Trinitate.

Se poate de asemenea observa că datorită faptului că Duhul Sfânt este insuflat de Tatăl şi Fiul în Trinitate că acesta a fost Duhul Sfânt, şi nu Tatăl sau Fiul, care a fost insuflat peste biserică la Cinzecime. Aceasta corespunde faptului deoarece a doua Persoană a Trinităţii este un Fiu în Trinitate, el avea să fie Fiul întrupat pe pământ. În mod similar, deoarece prima Persoană din Trinitate este Tatăl din Trinitate, tot el este şi Tatăl credincioşilor.

Acestea sunt câteva din aspectele relaţiei Duhului Sfânt faţă de celelalte persoane ale Trinităţii. Deşi nu înţelegem prea mult din această relaţie, nu ar trebui să ignorăm ceea ce a revelat Duhul ci, din contra, să ne bucurăm de faptul că el şi-a călăuzit biserica într-o definiţie despre sine şi a relaţiei sale cu celelalte două Persoane, oricât de limitată ar fi definiţia. Căci toată revelaţia sa are un scop şi nu trebuie trecut cu vederea.

În ceea ce priveşte rezultatele practice ale doctrinei insuflării Duhului lui Dumnezeu, ele au ajuns destul de departe. În anul 1054 Creştinătatea a fost împărţită în Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă din Est. Deşi erau mulţi factori de bază, o piatră de poticnire a fost faptul că acei creştini din est credeau că Duhul Sfânt purcede doar din Tatăl, în timp ce bisericile din vest au mărturisit odată cu Conciliul de la Toledo (589) că Duhul purcede de la Tatăl „şi Fiul” (filioque, adică, din fiul, termenul care simboliza diferenţa). Ca rezultat al acestor diferenţe, Estul s-a separat de Vest şi astăzi biserica din Est are un număr de membrii de peste 160 de milioane. Astfel această doctrină are enorme eforturi practice, şi dacă aceasta nu ar fi fost formulată de Părinţii Bisericeşti cu 1500 de ani în urmă, astăzi ar fi fost o chestiune arzătoare, afectând vieţile bisericii noastre. De aceea are trebui să fim recunoscători pentru cunoştinţa pe care Duhul Sfânt ne-a dat-o în această chestiune.