9 Iunie 2014,
PREA SFÂNTA TREIME !
SFÂNTA EVANGHELIE DE LA MATEI !
( XVIII , 10 -20 )
Zis-a DOMNUL : căutaţi ca să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mai mici , căci vă spun vouă că îngerii lor din ceruri totdeauna privesc faţa Tatălui Meu , care este în Ceruri ; căci Fiul OMULUI ,a venit să mântuiască pe cei pierduţi . Ce vi se pare ? Dacă un om are o sută de oi şi i se rătăceşte una din ele, au (oare ) nu lasă pe cele 99 în munţi şi se duce de caută pe cea rătăcită ? Şi dacă se întâmplă să o găsească , adevărat vă spun vouă că se bucură de ea mai mult ,decât de cele 99 , care nu s-au rătăcit. Tot aşa , nu este voia Tatălui vostru , cel din ceruri ,ca să piară vreunul dintre aceştia mai mici.
De-ţi va greşi fratele tău , mergi şi-l mustră între tine şi el singur ; dacă te va asculta , ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta , mai ia împreună cu tine încă unul sau doi, ca prin gura a două sau trei mărturii să se sprijine orice cuvânt. Iar de nu-i va asculta pe ei , spune-l soborului Bisericii ;şi de nu va asculta nici de sobor, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.Adevărat vă spun vouă : oricâte veţi lega pe pământ ,vor fi legate şi în Cer ; şi oricâte veţi dezlega pe pământ , vor fi dezlegate şi în Cer.Iarăşi vă spun vouă că ,dacă doi dintre voi se vor uni pe pământ pentru un lucru pe care îl vor cere ,se va da lor de Tatăl Meu , care este în Ceruri. Căci unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.
SLAVĂ ŢIE DOAMNE, SLAVĂ ŢIE !
Să mergem fraţilor, la SFANTA BISERICĂ şi să ne bucurăm inima şi sufletul cu aceasta Sfanta Evanghelie , căci numai în SFANTA BISERICĂ este mântuirea sufletului nostru.
Cu dragoste, MARIA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu