Am regasit un articol tare ubit de mine, un articol in care scriam cum Mantuitorul Iisus Hristos, si-a scos a Sa Cruciulita simpla, crosetata din ață neagra, si mi-a pus-o mie la gât, spunandu-mi asa:
"Sa nu-ti pierzi niciodata Credinta!"
Dar iata articolul din 13 Septembrie 2013:
Cunoastem cu toţii faptul că , la 14 septembrie în fiecare an, sărbătorim ÎNĂLŢAREA SFINTEI si CINSTITEI CRUCI.
Împărăteasa Elena primind cu bucurie cinstita cruce, i s-a închinat și a sărutat-o; asemenea și toată suita împărătească, ce era cu ea. Iar alții nu puteau să vadă și să sărute Sfânta Cruce în acea vreme, din pricina mulțimii celei mari de lume, și au dorit ca măcar de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălțarea, arătând cinstita cruce mulțimii, iar ei au strigat: „Doamne, miluiește!”.
Astăzi ,o să vă spun cum am călătorit în CERUL SFÂNT, însoţită de DOI SFINŢI (ÎNGERI ), care m-au condus la ÎNSUŞI IISUS HRISTOS, DOMNUL şi DUMNEZEUL nostru.
Era în anul 1997, îmi pierdusem mama într-un accident de maşină, şi nu-mi mai găseam liniştea sufletească. Nu ştiam încotro s-o apuc, mai ales că, vinovatul n-a fost pedepsit niciodată pentru că fusese beat la volan, a ieşit basma curată, el fiind medic şi antrenor de fotbal.
Într-o noapte, pe când dormeam, am simţit O LUMINĂ puternică în jurul meu, şi o căldură plăcută, o linişte deplină, de parcă ar fi fost cineva lângă mine şi mă mângâia sufleteşte pentru durerea ce o purtam în fiecare clipă.
Văd cu ochii închişi fiind,vad un Cer de noapte albastră, şi brusc ,noaptea dispare ,iar eu simt că plutesc, mă înalţ tot mai Sus, tot mai sus, precum o frunză în vânt.
Nu-mi vedeam trupul, dar ştiam că sunt Sus în Cerul sfant.
Mă înălţam cu puterea gândului, atât de repede ma inaltam in aceste clipe.
În dreapta mea, văd un Sfant imbracat în veşminte albe de LUMINĂ, iar în stânga mea, vedeam un alt SFÂNT, tot în veşminte albe de LUMINĂ.
Aşa precum urcăm munţii fraţilor, şi ne bucurăm că suntem sus de tot, tot aşa,urcam şi eu cu cei doi SFINŢI, nu un CER, nu două, ci mai multe CERURI, treceam prin CERURI,asa precum trecem prin ceaţa densă.
Aceste CERURI erau toate albe, strălucitoare ca de oglindă, cu nori pufoşi şi orbitori de strălucitori.
CERUL in care sta Dumnezeu,Mantuitorul nostru al tuturor, nu este precum Cerul pe care-l vedem noi deasupra noastra.
CERUL Lui DUMNEZEU ,ÎMPĂRAŢIA Sa, este numai din Lumina alba si orbitor de stralucitoare.
Deci, ajungând Sus până unde a voit Bunul DUMNEZEU, văd o poarta dubla, o poarta din LUMINĂ albă si care poarta,avea cate un stalp gros din Lumina,de-a stanga si de-a dreapta.
Când am ajuns în faţa acestei porţi, cei doi Sfinti au făcut un pas înapoi şi m-au lăsat singură, iar Portile de Lumina s-au deschis singure, una în stânga mea şi cealaltă în dreapta mea.
Mental, fără cuvinte ,Sfintii mi-au spus să intru şi să merg spre stânga.
Dragii mei, intram spre stanga, dar să nu credeţi că aveam trup de carne,desi ma vedeam cu trup ca de carne, puteam sa mă strecor oriunde, şi prin urechile acului dacă ar fi fost nevoie.
Dragilor, este atât de minunat să nu mai purtăm trupul greoi de carne, de nici nu vă puteţi închipui.
Deci, intru doar cu puterea gândului, şi văd în stânga mea,un pat de LUMINĂ albă si strălucitoare, un pat, asa precum arata norii albi, doar ca,era dreptunghiular şi orbitor de strălucitor.
Pe pat, cu picioarele-I spre POARTA LUMINII, stătea întins ÎNSUŞI MÂNTUITORUL nostru IISUS HRISTOS !
Avea o cămaşă albă lungă, părul de culoarea castanelor coapte, barba mică castanie, ochii de albastrul Cerului senin, faţa uşor alungită, slab, dar cu CHIPUL zâmbitor şi blând.
Fiul Lui Dumnezeu si-al Prea Curatei Fecioare Maria,vede că nu -ndrăznesc ca să mă apropii, şi-mi spune fără cuvinte, adică în gândul meu,imi graieste asa:
"Hai,hai vino!
Vino aici si aseaza-te!
Aseaza-te aici!"
Şi - L văd cum se ridică şi stă în şezut, nu mai stă culcat, şi-mi face semn cu Mâna Sa dreaptă, ca să mă aşez la picioarele Sale.
Cît ai clipi din ochi, eram la picioarele Lui, pe patul de LUMINĂ.
IISUS mă priveşte blând, îmi zâmbeşte, şi-L văd cum ridică Mâinile Sale, pentru a-și scoate ceva de la gâtul Său.
Văd cum MÂNTUITORUL Iisus Hristos şi-a scos de la gâtul Său o Cruciulita croşetată ,care avea un lantisor tot crosetat,sau mai bine spus, ca un siret negru.
Mântuitorul se întinde spre mine roaba Sa, şi chiar EL, cu Mâinile Sale mi-l pune la gât, aşa peste cap , căci nu se încheia la spate ,ci era simplu, fără încheietoare, moment în care , zâmbind îmi spune fără cuvinte, doar mental îmi transmite, deşi eu Îi auzeam Glasul Său în gândul meu, în mintea mea, îmi spune aşa :
"Sa nu-ti pierzi niciodata Credinta!"
Apoi, totul se terminase, dispăruse, iar eu tresalt tare pe pat, ca şi cum aş fi căzut din Cer, căci chiar de-acolo căzusem, am deschis ochii, am realizat ce tocmai trăisem şi pe unde am umblat, mi-am notat iute, şi iată că acum dragilor, după foarte multi ani , în ziua ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI, vă scriu vouă tuturor, celor care aveţi CREDINŢĂ şi DRAGOSTE de DUMNEZEU, şi care cinstiţi şi vă închinaţi Sfintei CRUCI pe care a fost RĂSTIGNIT IISUS HRISTOS, să purtaţi şi voi la gât, în inimă, în suflet, în casa voastră, sa purtati SFÂNTA CRUCE, fără de care noi nu ne putem mântui.
Dragii mei, sa iubim SFÂNTA CRUCE, sa cinstim SFÂNTA CRUCE prin a ne închina Ei, sa mergem la SFÂNTA BISERICĂ, şi sa ne inchinam SFINTEI CRUCI, care va fi scoasă în mijlocul BISERICII, frumos împodobită cu busuioc şi flori.
Oriunde vă aflaţi, faceţi tot posibilul şi mergeţi la SFÂNTA si dumnezeiasca LITURGHIE, la aceasta MARE şi SFÂNTĂ SĂRBĂTOARE, ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI.
Vă veţi întoarce acasa, mai buni, mai încrezători în forţele proprii, şi mai curaţi sufleteşte.
Cu dragoste , Maria
Respect!
RăspundețiȘtergereSlavit sa fie numelele lui el este puterea calea și învierea domnul nostru Isus Cristos mântuitorul nostru împăratul împăraților Amin
RăspundețiȘtergeree mare puterea ,slava si lumina LUI
RăspundețiȘtergereda sf apostol PAVEL a fost ridicat doar in cerul 3 noi ce sa speram la pacate facute,dar mai ales cand spunem-eu am vazut= EGO
RăspundețiȘtergere