7 Ianuarie 2011 , noaptea târziu !
"CĂ DUHUL ÎN CHIP DE PORUMBEL ,
A MĂRTURISIT ŢIE ,
FIU IUBIT AL TATĂLUI NUMINDU-TE !
PE TINE , CEL CE TE CHEMI ZID ŞI LIMAN "!
Aşa spunea fraţilor, UN GLAS din CERUL SFÂNT ! Un Glas, care m-a trezit şi văd cu ochii închişi, ca şi de la fereastra mea, văd UN CER de noapte înstelat, senin şi tare strălucitor.
Dinspre Răsărit se ridică pe CERUL înstelat, O SFÂNTĂ CRUCE mare din aur !
SFÂNTA CRUCE, era de un infinit de ori , mai strălucitoare decât Soarele de pe CER . Peste Sfânta Cruce de aur, care se ridica la vertical pe Bolta Cerească înstelată, se ridică de după orizont O ALTĂ SFÂNTĂ CRUCE, mai mică decât prima, şi se suprapune peste prima, în aşa fel încât, să se vadă că sunt două.
Când aceasta a doua SFÂNTA CRUCE, s-a suprapus peste prima, doar ca de la mijlocul primei s-a suprapus, se mai ridică şi O A TREIA SFÂNTĂ CRUCE, tot din aur, mai mică decât cea mijlocie,şi această a treia SFÂNTĂ CRUCE , se suprapune peste cea de-a doua şi fireşte amândouă peste prima.
Vedeam acum, 3 SFINTE CRUCI, din aur, de trei mărimi diferite, cea mai mare dedesupt, mijlocia la mijloc şi cea mai mică deasupra celor primelor două.
Era dacă vreţi, ca şi cum am avea O SFANTA CRUCE, imensă, si peste ea, mai lipim mai jos puţin, o alta, şi peste aceasta mai lipim încă una, mai jos puţin de ea. Şi astfel, ţinem în mână O CRUCE SFANTĂ mare, pe care erau alipite încă două, cea mică fiind prima, de jos, apoi mijlocia şi cea mare.
Dragii mei, vedeam acolo pe BOLTA CEREASCA de noapte, în mijlocul stelelor, care se dăduseră singure la o parte, vedeam aceasta TRIPLĂ CRUCE SFÂNTĂ imensă, care aducea cu EA, în faţa Ei, TRONUL ÎMPĂRĂTESC, TRONUL LUI DUMNEZEU !
TRONUL LUI DUMNEZEU, era şi el mai strălucitoar decât Soarele, era foarte înalt. Ca şi formă ,era cum ar fi UN TRON ÎMPĂRĂTESC lumesc. Era foarte mare, foarte înalt, şi acolo unde se sprijină capul, se afla prins de TRONUL LUI DUMNEZEU, SFÂNTA CRUCE TRIPLĂ, tot din aur.
Pe TRONUL LUI DUMNEZEU, în acest moment, nu stătea nimeni, doar SFÂNTA CRUCE , ce era alipită de speteaza TRONULUI.
În trăirea mea, vedeam şi pe copiii mei, lângă mine, şi le-am arătat şi lor, TRONUL LUI DUMNEZEU, cu SFANTA CRUCE TRIPLĂ, dar ei mi-au zis că nu văd nimic; si atunci am realizat că, numai eu puteam să văd...MINUNEA care a făcut-O BUNUL DUMNEZEU , pentru mine păcătoasa.
TRONUL LUI DUMNEZEU, ocupa un sfert din BOLTA CEREASCĂ, şi era fraţilor, înfricoşător de frumos ! Înfricoşător de frumos !
Cum să nu te înfricoşezi, la vederea si trăirea unei asemenea MINUNI, gândindu-te la câte păcate ai făcut şi cât ai rătăcit căutând bucuriile si plăcerile lumeşti?
Dragii mei, aşa cum eu exist, aşa cum voi existaţi, mai presus de noi, şi mai presus de toate...EXISTĂ DUMNEZEU !
Dacă sunt semeni de-ai noştri, care se laudă cu puterile lor, cu averile lor, care cer bani, ca să facă o faptă bună, sau care păcălesc oamenii bolnavi cu bioenergia lor falsă, eu nu vă cer nimic, nu vreau nimic de la nimeni, nici un capăt de aţă măcar, ci doresc ca voi să credeţi în toate câte scriu, pentru că, cu adevărat scriu CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU , şi nu scriu de la mine.
Cred că aţi observat că pe Blogul meu, deşi am fost solicitată de multe ori, NU EXISTĂ RECLAME DE PUBLICITATE !
Ori ,dacă nu scriam ADEVĂR DE LA DUMNEZEU, blogul mi-ar fi fost plin de reclame, de pe urma cărora aş fi câştigat ceva bani.
Dar pe mine nu mă interesează nici banii şi nici bunurile materiale, decât în măsura cât să trăiesc f modest. Şi pentru acestea muncesc si mi le procur singură, cu ajutorul LUI DUMNEZEU şi al MAICII DOMNULUI.
CREDEŢI FRAŢILOR, şi închinaţi-vă LUI DUMNEZEU şi MAICII SALE, cu toată fiinţa voastră, şi veţi fi mântuiţi.
Faceţi fapte demne de lauda, semenilor mai neăjiţi, şi veţi primi înapoi de la DUMNEZEU, întreit, înzecit !
Şi astfel TRONUL LUI DUMNEZEU, cu SFANTA CRUCE TRIPLĂ, drept solie prinsă la spatele TRONULUI de aur, strălucea în noapte, mai tare decât dacă , am fi adunat toate stelele şi LUNA, şi SOARELE, la un loc.
Dragii mei, aşa să strălucească şi inima voastră de bunătate acum în ajun de SFINTE SĂRBĂTORI, precum şi sufletul vostru, în care va sălăşlui întotdeauna, LUMINA ÎNVIERII LUI HRISTOS, DOMNUL ŞI DUMNEZEUL nostru.
Cu dragoste , cu preţuire şi cu smerenie, Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu