luni, 9 decembrie 2013

LA 12 DECEMBRIE 2013, SFÂNTUL SPIRIDON FĂCĂTORUL DE MINUNI !

                      SFÂNTUL  SPIRIDON , 
                  FĂCĂTORUL  DE  MINUNI !

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, făcătorul de minuni.
Spiridon al TrimitundeiCuviosul Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie, fiul lui. Era simplu la purtări şi smerit cu inima. La început a fost păstor de oi. Apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei a fost făcut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor în aşa măsură că a fost numit făcător de minuni.
În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură. A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul. A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe. A oprit curgerile râurilor. A dat la iveala gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea. O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai de mult, unde a pus banii; şi aflând de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stăpânei lor. A vindecat pe împăratul Constantie de boala de care suferea. A dat din nou viaţă copilului unei femei. A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească şi a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate. A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.
Odată slujitorii bisericii au aprins puţine lumânări în biserică; când sfântul i-a ţinut de rău, ei i-au răspuns că nu-i nimeni în biserică, aşa că nu e nevoie de mai multă lumină; dar sfântul a luat mărturie din cer că avea privitori pe îngerii, care cântau împreună cu el rugăciunile. Pe cine nu va uimi minunea izvorârii pe neaşteptate a untdelemnului în candelă, când candela era să se stingă din lipsă de untdelemn! Multora le-a prezis cele viitoare prin darul său cel dumnezeiesc al cunoaşterii de mai dinainte a lucrurilor. Pe episcopul Trifilie, care trăia în petreceri şi desfătări lumeşti, l-a povăţuit şi l-a îndemnat să dorească mai mult bunătăţile cele viitoare. A certat şi a dat morţii pe o femeie ce căzuse în desfrânare şi care nu voia să-şi mărturisească păcatul, ci spunea că a făcut copilul cu bărbatul ei, că a rămas cu el însărcinată, deşi acela murise de unsprezece luni. În timpul verii, când soarele dogorea, capul sfântului era plin de rouă; prin aceasta Dumnezeu arăta cinstea ce i se va da. Că sfântul era milostiv şi îndurător o arată întâmplarea cu cei ce au încercat să-i fure oile din turmă. Sfântul nu numai că a dezlegat pe hoţii ce fuseseră înlănţuiţi cu lanţuri nevăzute toată noaptea, dar le-a dat la plecare şi un berbec, ca să nu le fie în zadar privegherea cea de toată noaptea.
Ocârmuind dar bine turma încredinţată lui, s-a mutat ca să trăiască şi să petreacă cu îngerii.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Sinet.
Sfântul Mucenic Sinet a trăit pe vremea împăratului Aurelian. Sfântul acesta, făcut anagnost al bisericii Romei, de Sfântul Xist, a stat de vorbă cu împăratul Aurelian, când împăratul se afla în Roma şi aducea jertfe idolilor şi i-a făgăduit, în bătaie de joc, că va jertfi şi el idolilor. Când i s-a descoperit făţăria, a fost chinuit cumplit vreme îndelungată. Apoi a fost închis în templul numit Panteon; de aici a fost scos şi în cele din urmă i s-a tăiat capul.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului.
Pe când împărăţea Deciu în bătrâna Romă s-a pornit mare prigoană împotriva creştinilor. A trimis împăratul oameni în toate ţările ca să silească pe creştini să jertfească idolilor şi să se lepede de Hristos, iar pe cei ce nu se vor pleca să-i supună la chinuri cumplite şi să le ia viaţa cu durere.
Pe vremea aceea era episcop în Ierusalim preasfinţitul Alexandru. Sfântul a fost pârât prefectului Cezareii Palestinei. Acesta a trimis şi l-a adus la el legat în lanţuri. Sfântul Alexandru a vorbit multe cu el, a propovăduit cu glas tare înaintea tuturor ca Hristos este Dumnezeu şi împărat, că este Făcătorul tuturor, că idolii sunt demoni şi curată rătăcire şi a dat anatemei cu glas plin de îndrăznire pe cei ce cinstesc pe idoli. Cuvintele sfântului au aprins cumplit mânia tiranului. De aceea îndată l-a pedepsit cu fel de fel de chinuri şi l-a osândit să fie mâncat de viu de fiare. L-au dezbrăcat pe sfânt de haine, l-au legat gol în mijlocul locului de chinuri ca pe un berbec de seamă şi a trimis tiranul felurite fiare ca să-l mănânce. Sfântul s-a rugat şi a adăugat la sfârşit aceste cuvinte: "Doamne, facă-se voia Ta ca să mă săvârşesc acum, facă-se precum voieşti Tu!". Atunci unele din fiarele care au fost slobozite asupra lui i se închinau arătându-şi închinăciunea prin înclinarea capetelor lor; altele se apropiau şi-i lingeau picioarele; iar altele îi lingeau cu limba trupul lui plin tot de răni. Iar marele arhiereu al lui Dumnezeu, mulţumind, a zburat la Domnul lăsând pe pământ nevătămat trupul, pe care nişte binecredincioşi cu multă cinstire l-au uns cu miresme, l-au înfăşurat în giulgiuri şi l-au îngropat într-un loc de seamă.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor Părinţilor noştri Amonata şi Antu.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


Cu dragoste, ca întotdeauna, Maria.
 
         
Cautare in
Calendar-Ortodox.ro
Sfintii zilei
SINAXAR
 
Luni,
9 decembrie

• Pomenirea zamislirii Sfintei Ana, mama Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu
• Pomenirea Sfintei Proorocite Ana, mama Proorocului Samuel
• Sf. Cuvios Stefan cel stralucit, care a trait în biserica Sf. Antipa
• Sf. Mucenici: Sositeu, Narsu si Isaac
Click pe sfinti pentru Sinaxarul zilei sau click aici pentru sinaxarul in format audio mp3 !
 
         
Calendar ortodox
Decembrie 2008
 
 DECEMBRIE 
 LMaMiJVSD 
 sfintii zileisfintii zileisfintii zileisfintii zileisfintii zilei6 decembrie: Sf. ierarh Nicolae din Mira Lichieisfintii zilei 
 sfintii zileisfintii zileisfintii zileisfintii zileisfintii zileisfintii zileisfintii zilei 
 sfintii zileisfintii zileisfintii zileisfintii zileisfintii zileisfintii zileisfintii zilei 
 sfintii zileisfintii zileisfintii zilei25 decembrie: Nasterea Domnului - Craciunul26 decembrie: Soborul Maicii Domnului27 decembrie: Sf. apostol, intaiul mucenici si arhidiacon Stefansfintii zilei 
 sfintii zileisfintii zileisfintii zilei     
 
 
 
         
 Pentru webmasteri 
 
Ortodoxronet
 
LEGATURI
OrtodoxRoNet
 
 Sfaturi ortodoxe 
 Crestinism Ortodox 
 Credo 
 Pr. Iulian Nistea 
 Filocalia 
 Ierodiacon Visarion 
 Parohia Offenbach am Main 
 Scara Raiului 
 Manastirea Saraca 
 Adevar Ortodox 
 Biserica Româna din Paris 
 Parohia "Sfanta Maria" - Dallas 
 Resurse Ortodoxe Românesti 
 Razboiul nevazut 
 Ortodocsi din Paris 
 Orthodox Sites Portal 
 Icoane bizantine 
 OrtodoxMedia 
 Echo orthodoxe 
Asociatia Ortodoxronet 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu