joi, 16 decembrie 2021

DIN PĂMANT AI FOST LUAT, SI IN PĂMANT TE VEI INTOARCE !

                                   


                                       Dragii mei,

În aceasta noapte,in timp ce scriam aici pe Blog, aud  un glas care spune ceva tare induiosator.
Glasul spunea asa :

                  "Din puţin ai fost luat ,întru multe te voi pune !"

Clipă în care ,Îl vad pe IISUS HRISTOS cum se apleaca cu Mana Sa dreapta la Pămant si cuprinde intre cele trei degete puţina ţărână,după care,o lasa sa cada din nou jos pe Pămant.
Mantuitorul a voit ca sa ne arate cat de puţina ţărâna I-a trebuie LUI DUMNEZEU ca sa ne creeze.
Din puţin ne-a luat de jos din pământ si intru multe suntem astazi pusi,fie ca suntem regi sau imparati,fie ca suntem stapani sau slujitori ai Domnului,fie ca suntem Invatatori si Profesori,toti avem o Misiune de indeplinit ,toti am fost pusi ca sa implinim Voia Domnului. Intr-un cuvant, toti suntem pusi ca sa administram DARURILE pe care le-am primit de la DUMNEZEU.
Eu am mai scris dragii mei, despre ZIUA in care DUMNEZEU ne-a creat după Chipul si asemanarea Sa. 

Iata ce frumos si divin MESAJ :

                                                    7 Aprilie 2016,ora 6,30 !

                                          Dragii mei, 

Astazi dimineață treaza fiind, priveam cu ochii închisi  spre plafonul camerei mele unde ,văzusem o miscare ca o umbra densa.
Cand am închis ochii mei, am vazut pe DUHUL CEL PREA  SFANT de un alb orbitor, cum sufla cu ciocul Său ca din Soare rupt, sufla spre mine O Lumina aurie, orbitor de stralucitoare.
Lumina iesea din ciocul DUHULUI SFÂNT sub forma de raze

DIN PĂMANT AI FOST LUAT, SI IN PĂMANT TE VEI INTOARCE !

 multe,multe,care se deschideau ca un crin cand ajungeau la mine, -mi intrau in trup. 
Când trupul meu absorbea RAZELE DUHULUI SFANT, eu ma cutremuram pe pat ca la un soc electric.
Simteam ca , nu vreau sa se mai termine aceasta MINUNE MARE.  
Doar cateva secunde ,iar Duhul Sfant a zburat spre înaltul Cerului si -a apărut Scumpul nostru Mântuitor .

 

Iata ce spunea , Glasul Mântuitorului nostru

 Iisus Hristos:

”Aceasta este Ziua  în care, v-am creat!”

Iar in acest moment dragilor,am în fața ochilor închisi pe Însuși Domnul nostru Iisus Hristos în carne și oase, cu vesminte albe din lumina orbitoare. Scumpul nostru Mântuitor întinde Mâna Sa dreaptă spre mine roaba Sa,care eram la doar 2 metri distanta, după care ,Îsi deschide palma și văd că are Pământ în ea.
Iisus Hristos dragilor, suflă cu gura Sa Duh Sfânt peste Pământul din palma Sa, si astfel ,a voit ca sa ne arate prin mine roaba Sa, felul cum ne-a creat pe noi.
Iar eu Prieteni dragi,va spun cu toata convingerea ca noi nu ne tragem din maimuță ,cum sustin unii ”înțelepți" ai lumii.
 Ci suntem creati,după Chipul si asemănarea Lui Dumnezeu.
Din pământ am fost luati, si-n Pământ ne vom intoarce.
Iar Sufletul nostru ,se va intoarce la Creator pentru JUDECATA cea dreaptă.
Asadar fratilor, sa ne rugam DOMNULUI si MANTUITORULUI nostru IISUS HRISTOS,ca sa ne daruiasca iertare de păcate, dragoste infinita față de Aproapele, precum si Credință tare si neclintita intru PREA SFANTA TREIME si Sfintii Săi, si -n PREA CURATA FECIOARA MARIA, NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU si MAICA  noastra a tuturor,Căruia I se cuvine toata cinstea,slava si închinarea ,Amin. 
                                   Cu dragoste,Maria. 
P.S.
Sa nu uitam dragilor faptul că ,prima traire cu 

ACEASTA ESTE ZIUA IN CARE V-AM CREAT",a fost in 29 ianurie 2013.

Deci,putem afirma fara ca sa gresim ,că BUNUL DUMNEZEU ne-a creat intr-o zi de 29 IANUARIE. 
Asa a inceput prima zi a lumii pe Pământ, in 29 ianuarie după Calendarul crestin ortodox.  

P.S.

Geneza 2:4-3:24 Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Adam şi Eva

Aceasta este relatarea[a] creării cerurilor şi a pământului.
Când Domnul Dumnezeu[b] a făcut pământul şi cerurile, pe pământ nu era încă nici o plantă verde, iar iarba câmpului încă nu încolţise pentru că DomnulDumnezeu încă nu dăduse ploaie pe pământ şi nu era nici un om ca să lucreze pământul, ci doar un abur se ridica de pe pământ şi uda toată suprafaţa pământului. Atunci Domnul Dumnezeu l-a modelat pe Adam[c] din ţărâna pământului şi a suflat în nările lui suflare de viaţă, iar Adam a devenit un suflet viu. Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, în răsărit. Acolo l-a pus pe Adam, omul pe care l-a modelat. Domnul Dumnezeu a făcut să crească din ţărâna pământului tot felul de pomi care sunt plăcuţi la vedere şi buni de mâncat; de asemenea, în mijlocul grădinii se aflau pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. 10 Un râu curgea din Eden ca să ude grădina, iar de acolo se despărţea în patru braţe. 11 Numele primului braţ era Pişon; el curgea împrejurul[d] ţării Havila, unde era aur. 12 Aurul acelei ţări era bun; de asemenea, acolo se găseau bedelion[e] şi piatră de onix. 13 Numele celui de-al doilea braţ era Ghihon. El curgea împrejurul ţării Cuş[f]14 Numele celui de-al treilea braţ era Tigru; el curgea la răsăritul Asurului. Numele celui de-al patrulea braţ era Eufrat.
15 Domnul Dumnezeu l-a luat pe Adam şi l-a aşezat în grădina Eden, ca să o lucreze şi să o păzească. 16 Domnul Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: „Poţi să mănânci din orice pom din grădină, 17 dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, pentru că în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit!“
18 Apoi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca Adam să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit.“ 19 Astfel, Domnul Dumnezeu a modelat din ţărână toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la Adam, ca să vadă ce nume le va da. Şi numele pe care Adam i l-a dat fiecărei vieţuitoare, acela a rămas. 20 Adam le-a dat nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi fiarelor câmpului; însă pentru el nu s-a găsit nici un ajutor potrivit. 21 Aşa că DomnulDumnezeu a trimis un somn adânc peste Adam, iar acesta a adormit. Atunci Domnul a luat una dintre coastele lui şi a închis carnea la locul ei. 22 Şi, din coasta pe care a luat-o din Adam, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi i-a adus-o lui Adam. 23 Atunci Adam a exclamat:
„În sfârşit, aceasta este os din oasele mele
    şi carne din carnea mea;
ea se va numi «femeie[g]»,
    pentru că a fost luată din bărbat.“
24 De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar ei vor deveni un singur trup.
25 Omul şi soţia lui erau goi, dar nu le era ruşine.

Căderea în păcat şi consecinţele sale

Şarpele era mai şiret[h] decât toate fiarele câmpului, pe care DomnulDumnezeu le făcuse. El i-a spus femeii:
– A zis oare Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din orice pom din grădină.“?
– Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină, i-a răspuns femeia şarpelui, dar Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din rodul pomului care este în mijlocul grădinii; nici să nu-l atingeţi, pentru că veţi muri negreşit!“
Dar şarpele i-a zis femeii:
– Nu veţi muri nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu ştie că, atunci când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.
Când a văzut că rodul pomului era bun de mâncat, plăcut la înfăţişare şi de dorit să facă pe cineva înţelept, femeia a luat din rodul lui şi a mâncat; i-a dat şi soţului ei, care era cu ea, şi a mâncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii, şi-au dat seama că sunt goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut învelitori cu ele.
Ei au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin grădină în adierea amurgului[i] şi s-au ascuns de Domnul Dumnezeu printre pomii din grădină. Dar Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a zis:
– Unde eşti?
10 – Am auzit glasul Tău în grădină, a răspuns el, dar mi-a fost teamă pentru că eram gol; de aceea m-am ascuns.
11 Dumnezeu l-a întrebat:
– Cine ţi-a spus că eşti gol? Ai mâncat cumva din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?
12 – Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine mi-a dat din pom şi am mâncat, a răspuns Adam.
13 Atunci Domnul Dumnezeu i-a zis femeii:
– Ce ai făcut?
– Şarpele m-a înşelat şi am mâncat, a răspuns femeia.
14 Domnul Dumnezeu i-a zis şarpelui: „Pentru că ai făcut aceasta,
blestemat eşti între toate vitele
    şi între toate animalele sălbatice;
pe pântece te vei târî
    şi vei mânca ţărână toată viaţa.
15 Voi pune duşmănie între tine şi femeie,
    între sămânţa[j] ta şi sămânţa ei;
Sămânţa ei îţi va zdrobi capul,
    iar tu îi vei zdrobi călcâiul.“
16 Femeii i-a zis:
„Îţi voi mări mult durerile naşterii;
    în durere vei naşte copii.
Dorinţa ta va fi pentru soţul tău,
    iar el va stăpâni peste tine.[k]
17 Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat de soţia ta şi ai mâncat din pomul din care-ţi poruncisem să nu mănânci,
blestemat este pământul din cauza ta;
    cu trudă îţi vei lua hrana din el
        toată viaţa ta.
18 Spini şi mărăcini îţi va da,
    iar tu vei mânca din plantele câmpului.
19 Cu sudoarea frunţii tale
    îţi vei mânca pâinea,
până când te vei întoarce în pământ,
    pentru că din el ai fost luat;
căci ţărână eşti
    şi în ţărână te vei întoarce.“
20 Adam a numit-o Eva[l] pe soţia sa, pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.
21 Domnul Dumnezeu a făcut haine de piele pentru Adam şi pentru soţia sa şi i-a îmbrăcat. 22 Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Omul a ajuns ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul; acum el şi-ar putea întinde mâna să ia şi din pomul vieţii ca să mănânce şi va trăi veşnic.“ 23 De aceea Domnul Dumnezeu l-a alungat pe om afară din grădina Eden, ca să muncească pământul din care a fost luat. 24 După ce l-a alungat pe om, a pus la răsăritul[m] grădinii Eden nişte heruvimi şi o sabie învăpăiată care se rotea, ca să păzească drumul spre pomul vieţii.

Footnotes:


Geneza 3.19. Ţărâna şi pământul sau Întoarcerea Acasă!

geneza-3-19-tarana-estiÎn sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea [înseamnă că deja el prelucra grâul şi îşi făcea pâine], până
  1. te vei întoarce în pământ, căci
  2. din el ai fost luat ; căci ţărână eşti şi
  3. în ţărână te vei întoarce”. (Geneza 3 : 19)
Cât trăim pe acest pământ, avem cel puţin trei certitudini :

I. Decesul : „Te vei întoarce în pământ”.
Adam a fost înştiinţat de către Dumnezeu că într-o zi va pleca de pe pământ. Nu i-a spus nimeni despre aşa ceva până atunci … nici nu avea cum.
Până la plecarea lui de pe pământ, aveau să mai treacă multe sute de ani. În Geneza 5 : 5 scrie că : „Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani ; apoi a murit”.
În cartea Evrei (la capitolul 9 : 27) găsim scris că : „ … oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata … ”.

II. Creaţia / trinitatea umană : „Din el [din pământ] ai fost luat”. Trupul a fost făcut din pământ, dar omul nu este numai carne!
După ce au fost făcute vieţuitoarele pământului :
  • „ … Dumnezeu a zis : „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră ; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” 
    Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu ; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. 
    Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis : „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l ; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ”. 
    Şi Dumnezeu a zis : „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă : aceasta să fie hrana voastră”. (Geneza 1 : 26 – 29).
  • Omul are trupul din pământ, dar în el este viaţa de la Dumnezeu : „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”. (Geneza 2 : 7).
Compoziţia omului : Ţărână + viaţă = suflet viu.
Apostolul Pavel scria că omul este constituit din duh, suflet şi trup În I Tesaloniceni 5 : 23 găsim scrisă urarea aceasta : „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin ; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupulvostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos”.
Adam trebuia să stăpânească vieţuitoarele, (inclusiv şarpele), nu să se lase stăpânit ! Voia lui Dumnezeu pentru noi, a rămas aceeaşi :
Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos !…” (Romani 5 : 17).
Prin să stăpânească se înţelege că şi el trebuia să se stăpânească pe sine, în primul rând !
Din cuvintele lui Dumnezeu, Adam probabil că trebuia să se gândească la faptul că el este un suflet viu ! Ce avea să se întâmple cu sufletul lui după deces ? Pământul, (trupul) avea să intre în pământ, dar suflarea de viaţă care era din Dumnezeu, unde avea să meargă ?

III. Timpul de pregătire pentru plecarea de pe pământ … timpul pocăinţei, al reparării vieţii : „ … ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”.
Prima dată, Dumnezeu îi spune lui Adam că este luat din pământ şi în pământ se va întoarce. În cea de-a doua parte a proorociei, Dumnezeu îi spune că este ţărână şi în ţărână se va întoarce.

Ce diferenţă este între pământ şi ţărână ? În limba ebraică sunt folosite două cuvinte diferite :
1. Ebr. adamah este temenul folosit pentru pământsol. Acest cuvânt este folosit în :
  • Geneza 2 : 9 „Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului”.
  • Geneza 19 : 25 „A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ”.
  • Geneza 47 : 20 „Iosif a cumpărat pentru faraon toate pământurile Egiptului ; căci egiptenii şi-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Şi ţara a ajuns în stăpânirea lui faraon”.
2. Ebr. aphar este cuvântul folosit pentru ţărână. Se traduce prin : „pământ uscat, praf, colb, pulbere”. Acest cuvânt este folosit şi în :
  • Geneza 13 : 16, unde Dumnezeu i-a promis lui Avram : „Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare ; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată”.
  • Iosua 7 : 6 „Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara înaintea chivotului Domnului, el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat capul cu ţărână”.
  • II Samuel 16 : 13 „David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergând blestema, arunca cu pietre împotriva lui şi vântura praf”.
Ce este omul ? Praf luat de vânt, ceva foarte efemer … instabil !

Lui Adam i s-a dat un timp de pregătire, pentru a reabilita relaţia cu Dumnezeu … numai că nu ştia data plecării, aşa că era foarte urgentă împăcarea cu Dumnezeu ! Un exemplu deosebit este Ezechia :
  • În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul : „Pune-ţi în rânduială casa, căci vei muri, şi nu vei mai trăi”. (Isaia 38 : 1)
Un exemplu negativ este Ahitofel, omul care a fost obişnuit să fie ascultat de fiecare dată :
  • Ahitofel, când a văzut că sfatul lui n-a fost urmat, a pus şaua pe măgar şi a plecat acasă în cetatea lui. Şi-a pus casa în rânduială şi s-a spânzurat. Când a murit, l-au îngropat în mormântul tatălui său”. (II Samuel 17 : 23).
  • În Faptele Apostolilor 17 : 30 scrie că : „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”. Noi nu avem decât azi-ul !
  • Romani 2 : 5 – 8 „Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea ; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire”.
  • Apocalipsa 2 : 21 „I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei !” De aceea a avut parte de avertizările Divine …

Pentru noi un cuvânt deosebit este scris în cartea Faptele Apostolilor 26 : 20, unde apostolul Pavel spunea :
Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la Neamuri,
  1. să se pocăiască şi
  2. să se întoarcă la Dumnezeu şi
  3. să facă fapte vrednice de pocăinţa lor”.
Prin credinţa în Jertfa Domnului Isus şi eu pot să fac acest lucru !

15 comentarii:

  1. Simbata la Antena 3 la emisiunea Voi cu Voicu la ora 21 despre Viata de după Moarte-Crăciun.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sfârșitul lumii ar putea veni în 2033 căci Iisus Hristos a zis că va reveni peste 2000 de ani in anumite texte antice apocrife deci venirea lui Iisus ar putea fi in anul 2033.Caci când a murit el avea deja 33 de ani și era în anul 33 e.n
    Dar dacă nu vine sfârșitul lumii în anul 2033,atunci se va întâmpla altceva și de data asta ceva bun:Vom intra in Era Vărsătorului.Acum suntem încă în cea a Peștilor.Drci în 2033 orI vine Apocalipsa ori intrarea în Era pacifista și dezvoltată spiritual și social a Vărsătorului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Numai Dumnezeu stie cand va fi sfarsitul lumii. Dumnezeu nu Ii spune nici lui Iisus, nimanui altcuiva.

      Ștergere
  3. Romanii cei 1,1 din Italia contribuie cu 15 miliarde la Pib-ul italian, iar toți din diaspora cu 3,5 miliarde la cel din România cel mai mare procent din UE.de Euro.
    Dar România pierde nu numai cetățenii romani care renunță la cetățenie pentru alte tari dar și pamint mai ales în favoarea cetățenilor unguri finanțați de la Budapesta de Victor Orban,
    SA NU UITAM CA contele ungur Piso spunea-Cine stăpânește Pamintul stăpânește Tara-Crăciun.

    RăspundețiȘtergere
  4. Grecia al treilea producător mondial de măsline estimează ani aceștia scăderea la jumătatea producției din cauza încălzirii globale cu ierni insuficiente de reci și primăveri caniculare-Crăciun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Surioara Marioara,nici macar noi cei care am avut mai multe vieti pe acest pamant,un firicel de praf in imensitatea Tatutului Ceresc,nu ne vedem unii pe ceilalti cu ochi tocmai buni,da macar sa ne rugam pentru acei copilasi veniti din stele care vor sa vindece pamantul acesta impietrit,pentru ei sa ne rugam,sa vada o buna primire din partea noastra.Acesti pruncuti neintelesi,intrupati mai ales la noi,sunt semimntte stelare.Multi dintre ei au tot felul de dizibilitati,pentru ca se acordeaza cu greu vibratiei pamantesti.Acestiia,draga surioara,SUNT INGERI INTRUPATI,SUNT NESTEMATE DIN CER,DARURI CELESTE CARE TREBUIESC SPRIJINITI.HSABAR NU AVEM NOI CE PUTERI EXTRAORDINARE ZAC IN ACESTI COPII.SUNT INGERI PE PAMANT!Gandeste_te doar la copiii fluturasi,sunt atat de candizi.Sunt multe cazuri la noi in tara.Trebuie sa fiim mai intelegatori,mai plini de iubire,acesti copii ne anvata lectia iubirii neconditionate la care majoritatea din noi am chiulit.Te iubesc,Mariuca si pe toti prietenii tai.Iti multumesc pentru rugaciunile tale.

    RăspundețiȘtergere
  6. Tu ati dai cu seama,Marioara surioara,ce mare curaj are un Inger sa mearga in fata Tronului Ceresc,sa renunte la nemurire si sa ceara inytrupare pe pamant?Majoritatea din oameni nu_l inteleg pe un acest fel de sinucigas!Dar iata ca tot mai multi Ingeri recurg la aceasta metoda,doar sa salveze acest pamant greu incercat.,pe calea pacii.Cand nu se mai poate,vine Distrugatorul condus de Iisus Hristos,acea planeta Nibiru impreuna cu cohorta de meteoriti care va arde tot,pentru ca a saptea venire a Domnului pe pamant nu va fi doar prin Sfantul Duh blajin,car si prin foc distrugator.Asta va fi cernerea apocaliptica,in functie de vibratia sufletului fiecaruia din noi,ori inalta,ori joasa.Te iubesc,Marioara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Planeta Nibiru are energie malefică și este destul de aproape de sistemul nostru solar, este puțin mai mare decât Luna. Urmăriți pe YouTube: PROOROCIE - ÎNCERCĂRI PESTE ROMÂNIA.Foarte curând va începe oficial Prigoana Bisericii,iar eclipsele de Lună și Soare din anul 2037 vestesc Răpirea Bisericii (Biblie - Maleahi)!? Suntem în perioada biblică numită Necazul cel mare și ceva urât și înspăimântător va avea loc în România după 19.12. anul acesta.!? Dar măcelul îl va opri Domnul Isus.De 3 ani de zile le spun tuturor și nu mă cred...Dar România se află în război informațional și cibernetic cu Rusia,să nu uităm! Dacă nu i-ar fi oprit Domnul Isus, deja România ar fi fost cucerită și românii împușcați fără milă...și asta vor face

      Ștergere
    2. Scuză-mă, dar numai aberații scri, cu"Distrugătorul, condus de Iisus Hristos"....

      Ștergere
  7. Marioara surioara,poti sa publici ori nu,cea mai frumoasa amintire din trecut a fost cand intinsi pe spate ,cu capetele lipite peste umeri si cu bratele intinse si cuprinse formam o cruce impreuna admirand cerul instelat al desertului,printesa mea.Doar eu te atingeam atunci,jumatatea mea de cruce ,sora mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doamne, apară și păzește, îți mai trec multe prin cap.... Invenții.... Imaginații.... Vise.

      Ștergere
  8. Marioara surioara,acuma la 20.39,o inceput sa ninga la fel ca in copilaria noastra,cu fulgi mari si pufosi.Hai sa ne aducem aminte de acele vremuri cand innotam in nameti,faceam tuneluri si cetati,veneam inapoi acasa sara tarziu,inghetati si ne strujeau buneii manutele la soba de ne furnicau.Si mancam feliute de mamaliga coapta cu samburi de canepa de dormeam dusi.Si cand ma invata mosu Toata Ostea Crestineasca.Mosu meu,o mana de om,nu avea frica ,vara iarna,zaua noapte,mrea in padure,sangur,era tare credincios,salbaticul,asa ai spuneau oamenii din sat.O murit la optzacisioptde ani si optzaci si opt de zale cu un dinte rupt si o masea la fel si citea fara ochelari.

    RăspundețiȘtergere
  9. Mai avea mosu o vorba,ma cand te spovedesti sa nu_i spui lu parintele de muieri,ca_l straci de cap mai rau de cum ai el,in rest baga de toate.

    RăspundețiȘtergere
  10. Un om care se crede Lucifer(anti-hrist) pe youtube https://youtu.be/jxzRXAp-RUg

    RăspundețiȘtergere
  11. Anonim21,17 mai facut sa rad cu comentariile dumitale😂
    BUNUL Dumnezeu și Maica Domnului să ne dea sănătate la toți.

    RăspundețiȘtergere