7 Februarie 2026, ora 4,31 !
Dragii mei,
In aceasta dimineata in zori, m-a trezit un glas foarte ingrijorat, care spunea asa :
"Scoli care se vor inchide !
Se emit disponibilizări!
În Scoli au loc disponibilizări.
Se văd efectele negative in Scoli !"
Iata dragilor , ce vor face acesti intrusi care conduc astazi Țara Româneasca.
Vor reduce din Personalul Didactic, si astfel, efectele negative apar, iar multe dintre Scolile noastre vor fi închise .
Acesti indivizi de la varful Statului nu vor sa existe oameni destepti, le e teama pentru fotoliul lor.
Dar, le vine vremea si vor fi obligati sa plece din functiile inalte ocupate ilegal si-n mod abuziv, sunt incompetenti pentru aceste functii.Nu țin cu Poporul Român si nici nu au studii în domeniul pe care, zic ei ca-l conduc.
Profesorii , Învățătorii,Educatorii ar trebui sa iese in strada la proteste uriase si sa puna lacatul pe Scoli, până când le vor da toate Drepturile furate, luate cu japca, prin taieri de salarii si prin concedieri.
Cu totii trebuie sa protestam pașnic si sa iesim sa ne strigam Drepturile de cetatean al României Sfinte.
Sa-i dăm jos pe acesti jefuitori ai Țării si dusamni ai Poporului Român, sa-i dam jos din functiile ocupate fara voia Poporului Român, si sa fie judecati dupa Legile in vigoare din Romania.
Cu dragoste, Maria.
Când mă gandesc că pe langa furtul voturilor după anularea alegerilor in dictatura securistă România actualul a iesit cu voturile profesorilor nu vars nici o lacrima pentru această categorie profesionala, își merita soarta. Dacă ne uitam la natalitatea in scădere si migratia romanilor in masă personalul didactic trebuie ajustat pe măsură. Nu putem pastra acelasi sistem de invatamant pentru o populatie imbatranita si in scădere. Ei oricum stiau că ,Cu Nicusor nu va fi usor, asa ca nu va fi o problema pentru ei dacă rămân fara slujba. Daca era o problema nu il votau pe telectual. Asa că weekeND fericit in căutarea unui alt loc de muncă dăștepților.... apropo vă puteti angaja in strainatate la spalat batranii la fund pentru a tine cu banii trimisi pensionarii speciali securistii romaniei !
RăspundețiȘtergereSe Anunta creia rea primului Neuron Artificial
RăspundețiȘtergereProbabil e la Nicusor ca de aia e asa da Dastept-craciun.
Deja calculatoareke cu IA pot sa discute intre ele
RăspundețiȘtergereAsa ca ce nevoie creiere educate??
-craciun.
CG cu Apa , Hrana Energie
RăspundețiȘtergereAplicat in India cu 1,5 milioane locuitori,devenuta Apa simbol al bodatiei
Italia interzis protestul prin Legea
RăspundețiȘtergerePretext de securitate aprobat de minustrii
Si implinirea Mesajului doamnei Maria cu
Arestul Preventiv-craciun.
Fumatul si alcoolul primele doua locuri in generarea cancerului la barbati-craciun.
RăspundețiȘtergereNipan Virus Vaccin creeat in Japonia contra virusului Indian-
RăspundețiȘtergere-craciun.
Se pare ca Legea italiana cu
RăspundețiȘtergere-Arestul Preventiv.-
facuta inainte si pregatita ca pretext la lovirea unui politist de alti politisti si cu poze modificate intre 60 si 90 procente dupa solocitarille facute pe Ai pe chat-craciun.