Atotindurate! Imi aduc aminte ca Te-ai nascut Om din Sfanta Fecioara in pestera si ai fost vandut cu treizeci de arginti de ucenicul cel viclean, ca sa ne rascumperi pe noi, pacatosii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, indura-Te de mine, pacatosul!
Nu Te departa de la mine Doamne, si ajuta-mi, ca in toate sa fac voia Ta, si sa nu Te mai rastignesc in toate zilele cu faptele mele cele pacatoase, nici sa Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum faceau iudeii cei necredinciosi in timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea pacatoasa sa-Ti spal picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca sa ma invrednicesc a auzi si eu din Gura Ta cea dulce: Iertate sa-ti fie pacatele.Amin!
Rugaciunile de dimineata!

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:
Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Iar de nu esti preot, sa zici:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.
Si sa zici iarasi:
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste. (de 3 ori)
PSALMUL 50,asa cum este corect Sus in Ceruri,asa precum mi-a descoperit mie DUHUL CEL PREA SFANT:
1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”
1 Cred intr-unul Dumnezeu Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.
2 Si intr-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut;
3 Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om;
4 Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat;
5 Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
6 Si S-a suit in ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
7 Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit.
8. Si intru Duhul Sfant,cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!
9 Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
10 Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.
11 Astept invierea mortilor.
12 Si viata veacului ce va sa vie.
Rugaciunea TATAL NOSTRU ,asa cum este corect acolo Sus,in Ceruri !
În Numele Tatalui,si-al Fiului,
si-al Sfantului Duh,Amin!
Tatal nostru
Care esti în Ceruri,
Prea Sfant este Numele Tau,
Vie este Împărătia Ta,
Faca-se voia Ta,
Precum în Cer,
Asa si pe pământ.
Pâinea noastra,
Cea spre Fiinţă,
Dă-ne-o noua astazi,
Şi ne iartă noua gresalele noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostri.
Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!
Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, ci cu frica sa strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Doamne miluieste (de 12 ori), apoi rugaciunea aceasta:
Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine robul tau, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si in deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune:
Slava Tie, Imparate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiasca si de oameni iubitoare m-ai invrednicit pe mine pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in sfanta casa Ta. Primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si intelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necuratele mele buze, ca si eu sa ma fac partas fecioarelor celor intelepte, cu luminata faclia sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvantul, Cel slavit in Tatal si in Duhul Sfant. Amin.
Apoi:
Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru. (cu trei inchinaciuni)
Apoi:
Rugaciunea intaia, a Sfantului Macarie cel Mare:
Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta. Izbaveste-ma, deci de vicleanul si fa sa fie intru mine voia Ta, ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a doua, a Sfantului Macarie cel Mare:
Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie, Mantuitorule, si inaintea Ta cazand, strig: Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mantuieste.
Rugaciunea a treia, a Sfantului Macarie cel Mare:
Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du intru imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a patra, a Sfantului Macarie cel Mare:
Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a cincea:
Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cantarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, in toti anii vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a sasea:
Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a tuturor trupurile, Care intre cele de sus locuiesti si spre cele de jos privesti; Cel ce ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu adevarat; Lumina fara de inceput si pururea fiitoare, in care nu este mutare sau umbra de schimbare; Insuti, Imparate fara de moarte, primeste rugaciunile noastre pe care le aducem Tie din gurile noastre cele necurate, in aceast ceas al noptii, indraznind pentru multimea milelor Tale. Lasa noua greselile ce am gresit inaintea Ta, cu cuvantul, cu lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate intinaciunile trupesti si sufletesti, facandu-ne pe noi casa cinstitului si Sfantului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptand luminata si sfanta zi a Unuia-Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand va veni pe pamant cu slava sa judece pe toti si sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu fim aflati zacand si dormitand, ci priveghind si sculati in lucrarea poruncilor Lui si sa fim gata a intra in bucuria si camara slavei Lui celei dumnezeiesti, unde este glasul cel neincetat celor ce Te lauda si nespusa dulceata celor ce vad pururea frumusetea cea nespusa a slavei Tale. Ca Tu esti lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata faptura in veci. Amin.
Rugaciunea a saptea:
Pe Tine Te binecuvantam, Dumnezeule preainalte si Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului, multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu faradelegile noastre, ci dupa obicei Te-ai aratat iubitor de oameni si ne-ai ridicat pe noi a maneca si a slavi stapanirea Ta. Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: lumineaza ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa putem in liniste a canta, a striga si a ne marturisi pururea Tie: Dumnezeului Celui slavit in toate si de toti, Tatalui Celui fara de inceput, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a opta, a Sfantului Ioan Gura de Aur:
Dupa numarul ceasurilor noptii si ale zilei:
Pentru ceasurile noptii:
Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc. Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gandul, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, iarta-ma. Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea, de neindraznirea si de nesimtirea cea impietrita. Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea. Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator, miluieste-ma, vazand neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfant numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, in cartea vietii si-mi daruieste sfarsit bun. Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi, dupa harul Tau, sa pun inceput bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau. Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine robul Tau, intru imparatia Ta. Amin.
Pentru ceasurile zilei:
Doamne, primeste-ma intru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma duce pe mine in ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci. Amin.
Rugaciunea a noua, catre sfantul inger, pazitorul vietii:
Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. De aceea cad inaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine, pacatosul si-mi fii mie intr-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a zecea, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:
Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine robul Tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele intinate,.Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri-aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvantata esti de toate neamurile, preacinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:
Imparateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.
Apoi:
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza, si otpustul.
RUGACIUNEA de SEARĂ !
Rugăciunile serii
PSALMUL 50,asa cum este corect Sus in Ceruri,asa precum mi-a descoperit mie DUHUL CEL PREA SFANT:
1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”
1 Cred intr-unul Dumnezeu Tatal atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.
2 Si intr-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut, care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut; cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut;
3 Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om;
4 Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si s-a ingropat;
5 Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
6 Si S-a suit in ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
7 Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a carui imparatie nu va avea sfarsit.
8. Si intru Duhul Sfant,cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!
9 Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
10 Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.
11 Astept invierea mortilor.
12 Si viata veacului ce va sa vie.
Rugaciunea TATAL NOSTRU ,asa cum este corect acolo Sus,in Ceruri !
În Numele Tatalui,si-al Fiului,
si-al Sfantului Duh,Amin!
Tatal nostru
Care esti în Ceruri,
Prea Sfant este Numele Tau,
Vie este Împărătia Ta,
Faca-se voia Ta,
Precum în Cer,
Asa si pe pământ.
Pâinea noastra,
Cea spre Fiinţă,
Dă-ne-o noua astazi,
Şi ne iartă noua gresalele noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostri.
Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!

Apoi, făcându-ți semnul crucii și cu rugăciunea în minte adormind, gândește-te la ziua judecății, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu.
George Simion
RăspundețiȘtergere-presedintele interimar Bolojan a incercat sa prezinte vizita congresmenilor americani ca o relatie a Puterii cu Sua si sa minimalizeze gravitatea anularii alegerilor cu lovitura de Stat si prin interzicerea lui Georgescu fara dovezi si vectoriilor de imagine ca jurnalistul Cristoiu.-
Dragnea
-victor Ponta foarte periculos ca merge numai unde poate cistiga ceva personal in dauna tarii iar visul lui e de a controla justitia pentru a se putea razbuna.-
Puciul din USR facut nestatutar in sedinte informale coform legii de agenti straini ca Fritz cu cetatenie straina care nu are drept de vot pot fi argumente pentru desfintarea partidului dupa incercarea de a sprijini pe agentul -independent-Nicusor Dan.
Pe de alta tara fermierii in prag de faliment fara o Banka Agricola cu politruci Tradatori la conducere interesati de alte ghesefturi personale decit interesele fermierilor carora li se comfisca de banci terenuri si utilaje-craciun.
Spionul Germaniei Fritz pe post al agentului Germaniei Horia Sima, a dat Puciul Nelegal la presedinta USR Lasconi similar actiunilor lui Sima din 1938, tot la comanda externa acum pentru Sorosistul Turnator Nicusor Dan.
RăspundețiȘtergereParalela din Mesajul vechi de o jumatate de an poate continua cu Lovitura de Stat din 6 Decembrie 2024 pe echivalent ca premergatoare cu rebeliunea din ianuarie 1940 care au subminat puterea si unitatea Romaniei in ultimul caz recent cu racirea relatiei cu Sua prezenta si ea anterior in mesajul de acum o saptamina in contextul sprijinului extern pentru Pucistii dar acum venit direct de la sorosistii Macron si Ue cu care s-a si planificat lovitura de ani de zile de cind politrucii militau si voiau o Noua Constitutie care sa le permita ilegalitatile facute acum si prin care au dorit
alegerea presedintelui fara votul poporului roman prin o Noua Republica mascata si -parlamentara a Mafiei politrucilor care sa poata alege direct in parlament presedintele lor marioneta .
Dar nereusind modificarea Constitutiei dorita de ei de multi ani au dat Lovitura de Stat neConstitutionala prin CCR si AEP pentru care in timpul procesului Electoral au trebuit sa demita pe Toni Grebla renegatul-proscris care nu era dispus sa faca jocurile lor murdare si nelegale spre cinstea lui-craciun.
In mesajul din 1941 dupa rebeliune Seful Armatei Antonescu vorbea ca ca
RăspundețiȘtergere-este convins ca au fost folosite elemente straine infiltrate care urmareau interese straine tarii -
Confirmarea e isasi plecarea lui Horea Sima si sustinatorilor sai in Germania conform cartii istoricului Gica Manole in cartea
Statul Roman pe marginea prapastiei
Deci implicarea straina ca si acum dar a sorosistilor lui Macron si Ursula care tac chitic pentru ca stiau si e in interesul lor nu insa si al romanilor
Georgescu presedintele ales al romanilor,intimpinat acum cu flori la iesirea de la Politie la controlul judiciar-craciun.
Morosanu fost judecator
RăspundețiȘtergere-pe guvernanti nu-i mai intereseaza dorintele si necazurile poporului ci numai alegerea lor si doar o minune mai poate ajuta dupa ,cu ceva poporul ,
Controlul judiciar impus lui Georgescu-presedintelui ales de popor- este nejustificat legal ci folosite cu scop de intimidare , presiune si Santaj asupra lui prin incalcare legii-
Dar benefic celor care vor un presedinte Turnator si vopsit peste noapte ca ….
Georgesu spunea la iesire astazi am o veste buna pentru unii
-Hristos a inviat-
Si o veste rea pentru unii
-Hristos a inviat-
Cu tilc vestile-craciun.
Adrian Izvoranu
RăspundețiȘtergereProgramul lui Calin Georgescu singurul care poate rezolva situatia Romaniei care plateste anual 9 miliarde de Euro anual dobinda fara un scop ci doar de a mentine pe unii la putere cu interesele lor care nu vor sa inteleaga situatia adusa de ei-craciun.
Cam la fel cum Nicusor Dan a adus Bucurestiul in colaps tehnic cu datori mari de 700 milioane de lei pentru interesele altora decit al bucurestenilor-craciun.
RăspundețiȘtergereRomania pe locul 72 la Democratie
RăspundețiȘtergereCam pe unde e si la Economie
Pe la Junk=gunoi in partea de jos a tarilor coloniale
Mai lipseste doar un cutremur.
Ca blocul Patria fost Aro cu bulina rosie din centrul Bucurestiului vindut pentru a nu fi reparat ca si altele sub cirdasia Mafiei Imobiliara a lui Nicusor Daniel Dan care cum spunea
Marinescu fost deputat ca
-administreaza niste cimitire pe verticala vindute de primarie pe preturi mici pentru inchiriere ca zone scumpe centrale-craciun.
Represiunea politica continua
RăspundețiȘtergereCezar Avramuta stegarul Dac infractorul foarte periculos arestat la domiciliu
Continua si cenzura politica pe retelele de socializare de pe Net
In curind Romania sorosista evreiasca va avea mai multi cenzori decit cetatenii romani care mai ramin in tara
Tot mai pregatita de colonizat cum vor multi ca spatiu vital pentru resurse si loc pentru drogati si handicapati care vor sa fie presedinti marioneta beti manga ca Antonescu Crin la Iasi
Tocman bun de pus in pivnitele de la Cotroceni si scos afara ca muratura Iohannis peste 10 ani-craciun.
Cornel Fenechiu
RăspundețiȘtergere-legile date dupa 6 decembrie pot fi date ca restrictive, ca o scimbare a regulilor in timpul jocului o reglare de conturi intre Structuri.
Dan Bitman
La Chef la ora 2 noaptea inaintea alegerilor Basescu intrebat daca va cistiga acum 20 de ani alegerile de a doua zi spune
-Domnule daca imi da serviciile
2 procente din voturi cistig-
-craciun.
Ursula de la Bruxell
RăspundețiȘtergere-Occidentul asa cum il stiam nu mai exista -
Un rege al Frantei spunea si
-Dupa mine potopul-
, apoi altul
-Dau un regat pentru un cal-
Si asta inainte sa devina toti sorosisti neomarxisti atei ca Macron-craciun.
Razboiul comercial al tarifelor se muta la Pacific intre Sua si China care ameninta cu restrictii pe Trump si ar vrea un parteneriat cu Ue cu care negociaza prin Sansez-craciun.
RăspundețiȘtergerePuterea incearca sa inchida gura opozantilor
RăspundețiȘtergereSi prin amenzi multe si mai mari pontre cei multi ca si Stegarului Dac Cezar Avramuta care spune
-Sistemul consideraca religiile si stiinta spun ca oamenii pot accesa adevarul din inima lor pentru ca justitia nu mai e crezuta pentru ca judecatori si politicienii au omorit justitia ca nu le pasa
In Corinteni 1 cu 3 despre care a vorbit in procesul lui despre
—Iubire si adevar -cum spune Iisus
-cunoasteti adevarul si Adevarul va va elibera-
Ce s-a intimplat pe 6 Decembrie e un Genocid continuu lovitura de Stat continua si actioneaza asa fac rau populatiei cu Sistemul Ticalosit cu multe alte Abuzuri-craciun.
Bratara dacica recuperata de Romania, dar ea nu face parte din cele din Olanda trimise cel putin neglijent si Abuziv de evreica Turcan parca la Pont-craciun.
RăspundețiȘtergereMasura evreului David de la Ministerul Invatamintul evreilor din Romania care vrea de la anul ca salarizarea profesorilor sa depinda si de aprecierile elevilor-craciun.
RăspundețiȘtergereProblemele puse de Nicusor Dan au facut ca numarul locuintelor in Bucuresti sa scada si sa creasca in localitatile din jur.
RăspundețiȘtergereIn timp ce in Bucursti se fac antrenamentebin margine pentru Lupta armata urbana.
4 trenuri moderne facute la Pascani cu dotari de Net si multe electronice electrice prima ora in doua ore pina la Constanta din Bucuresti
Vor uma altele spre marile orase-craciun.
Melonii premierul Italiei merge in Sua sa discute tarifeke lui Trump pentru Ue.
RăspundețiȘtergereSi George Simion spunea ca va merge in Sua-craciun.
S-a dus și sosoaca in SUA și le-a rezolvat pe toate 😂😂😂😂😂
RăspundețiȘtergere