Dragii mei,
Ca in fiecare an,de Sfintele Pasti ,bucuram multe suflete de toate varstele. Deja, copiii necajiti, batranii fara niciun sprijin, stiu ca de Sfintele Pasti vor primi de la Iepuras(de la Dumnezeu si Maicuta Domnului) un mic DAR care le vor face Sfintele Pasti mai fericit,mai dulce.
Vor simti in inima si-n sufletul lor ,ca nu sunt si nu vor fi singuri nicioadata, si ca, cineva din cand in cand se gandesc la ei, la necazurile si la suferintele lor.
SFANTUL si MARELE POST al Patimirilor Domnului nostru IISUS HRISTOS,Mantuitorul Lumii intregi incepe total, din ziua de luni 3 Martie 2025 si se incheie in noaptea de Inviere a Mantuitorului Iisus Hristos, adica, in sambata de 19 spre 20 Aprilie 2025, cand este Invierea Domnului!
COPILASII ASTEAPTA CU MARE BUCURIE SI CU MULTA NERABDARE ,PE IEPURAS!



„Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât ,pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3: 16).Adică:
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea oamenilor care trăia în păcat, încât, L-a dat morţii pe unicul Său Fiu, pentru a nu se pierde tot omul cu moartea cea veşnică, ci aceia care cred într-Însul ,să aibă viaţă veşnică.
A primit biciuiri, scuipari,loviri cu palma peste Chipul bland si insangerat,batut groaznic cu bețe de trestie peste tot corpul, I s-a dat otet si fiere in loc de apa si miere, a fost rastignit si injunghiat cu sulita in coaste de unde a curs sange si apa, Coroana de spini ascutiti a primit pe capul Său prea sfant de pe care curgeau siroaie de sange prea sfant si prea curat,in loc de Coroana de flori !
Sa- I aducem Coroana de flori pe Capul Său Prea sfant, sa ajutam la impodobirea si luminarea Sfintelor Biserici, ca sa ne pregatim de SFANTA INVIERE din noaptea de 19 spre 20 Aprilie 2025.
Trimiteti dragii mei si cate un Pomelnic de vii si cate unul pentru cei dragi si adormiti intru Invierea Domnului , pe nr meu de telefon si WhatsApp 0747226236 !
Toate pomelnicele vor fi citite in Sfanta noapte a Invierii Mantuitorului nostru bland si Prea iubit,de Preotii din Sfintele Biserici! Eu le voi da Parintelui la Sfantul Altar in noaptea Sfantă a Învierii Domnului,asa cum este oranduirea Sfintei Biserici.
Stiu dragilor, ca multi sunteti departe de tara sau nu puteti merge la Sfanta Biserica din diferite pricini binecuvantate,iar eu va voi ajuta cu multa dragoste sufleteasca ,ca sa fiti pomeniti la SFANTUL ALTAR in SFANTA NOAPTE a ÎNVIERII MANTUITORULUI nostru Prea iubit si Prea scump IISUS HRISTOS ,Fiul Lui Dumnezeu si- al Prea Curatei Fecioare Maria.
Iata dragilor, cum puteti deveni ajutor pentru Iepuras:
RAIFFEISEN BANK :
Maria Ghiorghiu
Sirin Rosca Stanescu
RăspundețiȘtergere-Lovitura de stat data de citiva politicieni va costa imens iar Georgescu sa revina indiferent cit ar costa -craciun.
Dan Ionescu jurnalist
RăspundețiȘtergere-tot ce arata Bolojan sa para popular , dar in spate face invers sa stabilizeze si intareasca Dictatura
E o Dictatura-craciun.
sunt ANONIM 5 -d-na MARIA felicitari pt.faptele d-stra pt cei oropsiti si bolnavi -sa va dea DOMNUL SI MAICA SA sanatate si putere sa mai faceti gesturi de omenie-sa avem sanatate si pace in suflet si in lume
RăspundețiȘtergereBolojan criticat pentru interventia in afara atributiunilor scestuia, in procesul electoral pentru sprijinirea lui Nicusor Dan spune avocatul Piperea
RăspundețiȘtergereCristoiu spune ca se mai pregateste o anulare care sa poata candida chiar Bolojan iar Iliesiu ca nu-l sprijine pe Antonescu chiar propus de Liberalii si Bolojan-craciun.
Dungaciu
RăspundețiȘtergere-Fara o gindire statala Romania a pierdut tot ce se putea pierde in relatiile externe cu un presedinte Iohannis care a cheltuit de doua ori mai multi bani ca presedintele Germaniei-craciun.
mesaj de la il separatio: viitorul este imprevizibil si vor mai murii oameni in continuare si vor fi multe neplaceri din cauza sistemului corupt dar vor fi provocări de aceea trebuie sa fim prevăzători si pe cit se poate sa acceptam viața așa cum este ea pentru că nu va fi ușor,dumnezeul vostru spune vorbe complicate precum "uleiul in candela" pentru nestiutori,nu mai deformati adevarul de la realitate. by noname.
RăspundețiȘtergereAna Maria Gavrila de la partidul POT anunta ca se va retrage pentru a da sansa Suveranismului in favoarea lui George Simion a carui Partid Aur a trecut in sondaje peste Psd.
RăspundețiȘtergereBolojan a intrat in campanie de partea sorosistului Nicusor Dan incalcind statutul sau de presedinte si interimar, singurul cu care s-a intilnit.
Tuca
-sistemul nu vegheaza ci lucreaza in fiecare zi pentru ca nu vrea pe Calin Georgescu Contra caruia au dat Lovitura de Stat,pe care l-ar vrea inlocuit cu sirosisti .
Miercuri voi fi la Protestul contra Loviturii de stat.
Avocata Ingrid Mocanu
-Lovitura de stat a Borfasului Iohannis pentru instalarea Dictaturii care vor sa bage pe toti in puscarie
Ne-au inchis toate portitele in ciuda discursului American si Curtii de la Venetia.-
Marinescu fost parlamentar
-politica e pe voturi, sirosistii progresisti neomarxisti Nicusor Dan cu Ciolos pregatiti de Franta
Dictaturile sint inlocuite ca in anii 40 tot de Dictaturi-
Pe de alta parte economia in scadere cu record de firme desfintate o data cu reitigul de tara si clasamentul pe locul 72 a Romaniei la Democratie ,
dar creste datoria , deficitul si dobinzile
Romania risca sa cada intre scaune inclusiv la Bruxell unde Bolojan se duce joi unde se discuta despre Razboi,
Taman ca in 1940 care ne aduce tabloul din Mesajul doamnei Maria cu paralela cu anii 40 si
Revolutia Mare.
-craciun.
In ciuda Armistitiului dronele rusesti au atacat zona Kievului
RăspundețiȘtergereIn timp ce Ue suparata ca nu e la masa negocierilor si ca Rusia folosind metode otomane a luat copii ukrainieni pe care ii pregatesc in tabere speciale pentru razboi
Pasi facuti si nepedepsiti comparabili cu cei care dau lovituri de Stat prin Romania.
Metode asiatice folosite si de vecinii nostri Hun-guri la venirea lor in Europa si civilizarea vecinilor ca in Transilvania si Balcani cu folosirea de scuturi umane din bastinasi cum de fapt facea si Bandera in teritoriile anexate de la Romania de Ukraina cu romanii moldoveni-craciun.
Nicusor Dan sorosistul care se vrea presedinte pe Tik Toc se da suveramist care viseaza cum spune el la
RăspundețiȘtergere-Republica Parlamentara-
in care presedintele sa nu mai fie votat de popor cum este in Constitutie ci doar ce Mafia politrucilor din Parlament.
De fapt ideia e vinturata de politruci de peste un an de zile pe televiziunile Monstruoasei Coalitii Evreiesti pentru ca Alegerile Libere le cam statea de mult
-cu sula-n coaste pusa de legionari -cum se exprima si Iliescu, banuit unul din motivele asasinarii senatorului Iorgovan cind a inceput sa-i critice pe evreii de la conducerea Romaniei care foloseau metode fasciste de a-si autoincendia propriile autobuze in 1990 la Mineriade extinsa apoi la scara Reichstagului la Colectiv acum 7 ani-craciun.
Adrian Severin
RăspundețiȘtergere-se pune pe masa ideia unui stat mai mic national Ukrainian viabil si recunoscut care sa primeasca garanti de securitate-craciun.
-C0comania africana -a lui Klaus Iohannis cum spune si Adrian severin
RăspundețiȘtergere-a costat Romania mai mult decit presedentele Germaniei sii acceptarea si angajarea proasta a Romaniei in tot feliul de greseli in Ukraina si cele cerute de Bruxell-
Acum a venit mostenitorul lui sorosist, bucatarul Bolojan chemat la Paris a doua zi dupa Summitul lui Macron sa le spele vasele-craciun.
George Simion plecat la Bruxel pentru sedinta a partidelor conservatoare -suveraniste pentru a stabili pozitia la CE al Ue de miine unde participa si alogenul Bolojan-cel cu preocupari de falsificarea Alegerilo dupa regula sorosistilor lui Macron si altii ca Breton.
RăspundețiȘtergereEl vorbeste si de manifestatia de miercuri 26 Martie de ziua lui Calin Georgescu inclusiv prntru Tutul2 despre Clica-Hunta care si-a batut joc de Romania inclusiv Tradatorul Terhes si Iuda nume nou al lui Bee Becali , si prntru care voi veni de la intilnirea internationala de la Cluj-craciun.
Actrita Harabor
RăspundețiȘtergere-trebue sa fim uniti ca in 89 ca pe urma am pierdut dezbinati nu putem trai in bula noastra sa spunem la 4 ani sa ne resemnam ca nu am avea ce face in loc sa fim uniti
Trebue sa invatam sa avem incredere in noi sa mergem inainte chiar daca sintem in alegeri ilegale in jocul mincinos
Nu avem voie sa ne retragem sa lasam pe altii sa voteze-craciun.