Doamne, Dumnezeul meu, osandit stau inaintea fetei Tale celei sfinte, si-mi marturisesc nevrednicia, neputinta si saracia mea cea mare. Pentru aceasta ma rog Tie: O, izvor dulce si noianul indurarii, deschide stavilele cerului si ploua asupra mea bunatatile indurarii Tale, pentru ca sa pot scoate lacrimi, sa plang, sa spal si sa curatesc sufletul meu de intinaciunea pacatelor, cu cainta tare si adevarata. Si ca sa-mi dai acest dar, Stapane, pun mijlocitor pe Inaintemergatorul Ioan, catre care zic: O, invatatorule al pocaintei si marite Proorocule, care esti mai mare decat toti proorocii, precum insusi Fiul lui Dumnezeu te-a numit in Sfanta Evanghelie, tu care ai aratat poporului pe Stapanul Hristos, tu care L-ai botezat in Iordan si ai vazut cerurile deschizandu-se, tu care ai auzit glasul Parintelui ceresc si ai vazut pe Duhul Sfant ca un porumbel pogorandu-se peste El. Rogu-te, ajuta-mi cu mijlocirea ta, tu care stai in cer inaintea Judecatorului vesnic, si fa-L sa se indure de mine, caci ai multa indrazneala la iubirea Lui.
Intinde mana aceea cu care L-ai botezat si strica cugetele mele cele rele si ma intareste sa-mi petrec viata pe calea cea buna a lui Dumnezeu.O, Proorocule, lumineaza-mi mintea cu poruncile Domnului, ca sa le tin minte si sa le pazesc pana la sfarsitul vietii mele. Si sa stai langa mine in ora mortii mele, sa ma duci pocait inaintea Stapanului meu, Dumnezeu. Roaga-te inca si pentru toata lumea, ca Dumnezeu sa dea ajutor crestinilor, si celor vii si celor adormiti, sa-i odihneasca in necazurile cele multe, sa le dea toate cele de trebuinta si sa-i invredniceasca Imparatiei Sale. Amin.
Intinde mana aceea cu care L-ai botezat si strica cugetele mele cele rele si ma intareste sa-mi petrec viata pe calea cea buna a lui Dumnezeu.
Rugaciunile de dimineata!
Sculandu-te din somn, fara lene si cu mintea treaza, sa te departezi de asternut si indata te inchina de trei ori, zicand:
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:
Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Iar de nu esti preot, sa zici:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.
Si sa zici iarasi:
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste. (de 3 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. PSALMUL 50,asa cum este corect Sus in Ceruri,asa precum mi-a descoperit mie DUHUL CEL PREA SFANT:
PSALMUL 50, asa cum este corect!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Dupa aceasta sa stai putin in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si atunci sa faci trei inchinaciuni pana la pamant si, de esti preot, sa zici:
Binecuvantat este Dumnenzeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Iar de nu esti preot, sa zici:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.
Si sa zici iarasi:
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi. (de 3 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste. (de 3 ori)
PSALMUL 50,asa cum este corect Sus in Ceruri,asa precum mi-a descoperit mie DUHUL CEL PREA SFANT:
1. Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a nascut maica mea.
7. Că iată adevarul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mâ întărește.
14. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Ca de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe Altarul Tău prea sfânt ,Jertfă prea curată !”

Rugaciunea Crezul,asa cum
este CORECT:
1 Cred intr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.
2 Si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, Unul nascut, care din Tatal S-a nascut ,mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut , nu facut, cel de o fiinta cu Tatal ,prin Care toate s-au facut.
3 Care, pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri, si S-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara ,si S-a facut Om.
4 Si S-a rastignit pentru noi, in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si S-a ingropat
5 Si a inviat, a treia zi dupa Scripturi.
6 Si S-a inaltat la ceruri ,si sade de-a dreapta Tatalui
7 Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit.
8. Si intru Duhul Sfant,Cel de o fiinta cu Tatal si de Viata Binefacator!
9 Si intr-una sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica,
10 Marturisesc un Botez, spre iertarea pacatelor.
11 Astept invierea mortilor
12 Si viata veacului ,ce va sa vie. Amin!
Rugaciunea TATAL NOSTRU ,asa cum este corect acolo Sus,in Ceruri !
În Numele Tatalui,si-al Fiului,
si-al Sfantului Duh,Amin!
Tatal nostru
Care esti în Ceruri,
Prea Sfant este Numele Tau,
Vie este Împărătia Ta,
Faca-se voia Ta,
Precum în Cer,
Asa si pe pământ.
Pâinea noastra,
Cea spre Fiinţă,
Dă-ne-o noua astazi,
Şi ne iartă noua gresalele noastre,
Precum si noi iertam gresitilor nostri.
Şi nu ne lăsa pe noi sa cadem în ispita,
Ci ne izbaveste, de cel rău ! Amin!
Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui, si a Fiului, si a Sfantului Duh. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Apoi troparele acestea:
Sculandu-ne din somn, cadem catre Tine, Bunule, si cantare ingereasca strigam Tie, Puternice: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile ingerilor Tai, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Din pat si din somn m-ai ridicat, Doamne; mintea mea o lumineaza, inima si buzele mele le deschide, ca sa Te laud pe Tine, Preasfanta Treime: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai, miluieste-ne pe noi.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fara de veste Judecatorul va veni si faptele fiecaruia se vor descoperi, ci cu frica sa strigam in miezul noptii: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeule; pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Doamne miluieste (de 12 ori), apoi rugaciunea aceasta:
Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Preasfanta Treime, ca pentru multa bunatatea Ta si pentru indelunga-rabdarea Ta, nu Te-ai maniat pe mine lenesul si pacatosul, nici nu m-ai pierdut cu faradelegile mele, ci ai facut iubire de oameni dupa obicei; si in deznadajduire zacand eu, m-ai ridicat, ca sa manec si sa slavesc puterea Ta. Deci, acum lumineaza-mi ochii gandului, deschide-mi gura ca sa ma invat cuvintele Tale, sa inteleg poruncile Tale, sa fac voia Ta, sa-Ti cant in marturisirea inimii si sa laud preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune:
Slava Tie, Imparate, Dumnezeule atotputernice, Care cu purtarea Ta de grija cea dumnezeiasca si de oameni iubitoare m-ai invrednicit pe mine pacatosul si nevrednicul, a ma scula din somn si a dobandi intrare in sfanta casa Ta. Primeste, Doamne, si glasul rugaciunii mele, ca si al sfintelor si intelegatoarelor tale Puteri, si binevoieste ca, din inima curata si cu duh de umilinta sa Ti se aduca Tie lauda din necuratele mele buze, ca si eu sa ma fac partas fecioarelor celor intelepte, cu luminata faclia sufletului meu, si sa Te slavesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvantul, Cel slavit in Tatal si in Duhul Sfant. Amin.
Apoi:
Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos, Imparatul nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos, Imparatul si Dumnezeul nostru. (cu trei inchinaciuni)
Apoi:
Rugaciunea intaia, a Sfantului Macarie cel Mare:
Doamne, curateste-ma pe mine pacatosul, ca niciodata n-am facut bine inaintea Ta. Izbaveste-ma, deci de vicleanul si fa sa fie intru mine voia Ta, ca fara de osanda sa deschid gura mea cea nevrednica si sa laud preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a doua, a Sfantului Macarie cel Mare:
Din somn sculandu-ma, cantare de miez de noapte aduc Tie, Mantuitorule, si inaintea Ta cazand, strig: Nu ma lasa sa adorm in moartea pacatelor, ci ma miluieste, Cel ce Te-ai rastignit de voie, si pe mine, cel ce zac in lene, grabind ma scoala si ma mantuieste, ca sa stau inaintea Ta in rugaciuni; iar dupa somnul noptii, sa-mi luminezi ziua fara de pacat, Hristoase Doamne, si ma mantuieste.
Rugaciunea a treia, a Sfantului Macarie cel Mare:
Sculandu-ma din somn, catre Tine, Stapane, Iubitorule de oameni, scap si spre lucrurile Tale ma nevoiesc. Ma rog Tie, ajuta-mi cu milostivirea Ta in toata vremea si in tot lucrul. Izbaveste-ma de toate lucrurile lumesti cele rele si de sporirea diavoleasca izbaveste-ma si ma du intru imparatia Ta cea vesnica. Ca Tu esti Facatorul meu si Purtatorul de grija si Datatorul a tot binele si in Tine este toata nadejdea mea si Tie slava inalt, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a patra, a Sfantului Macarie cel Mare:
Doamne, Cel ce cu multa bunatatea Ta si cu indurarile Tale cele mari mi-ai dat mie, robului Tau, de am trecut timpul noptii acesteia fara ispita de toata rautatea pizmasului, Tu Insuti Stapane, Facatorule a toate cate sunt, invredniceste-ma cu adevarata lumina Ta, ca sa fac voia Ta cu inima luminata, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a cincea:
Doamne, Dumnezeule, Atottiitorule, Care primesti de la puterile Tale cele ceresti cantarea Sfintei Treimi, primeste si de la noi, nevrednicii robii Tai, cantarea Sfintei Treimi si ne daruieste ca, in toti anii vietii noastre si in tot ceasul, Tie slava sa-Ti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a sasea:
Doamne Atottiitorule, Dumnezeul puterilor si a tuturor trupurile, Care intre cele de sus locuiesti si spre cele de jos privesti; Cel ce ispitesti inimile si rarunchii si tainele oamenilor le stii cu adevarat; Lumina fara de inceput si pururea fiitoare, in care nu este mutare sau umbra de schimbare; Insuti, Imparate fara de moarte, primeste rugaciunile noastre pe care le aducem Tie din gurile noastre cele necurate, in aceast ceas al noptii, indraznind pentru multimea milelor Tale. Lasa noua greselile ce am gresit inaintea Ta, cu cuvantul, cu lucrul, din stiinta si din nestiinta. Curateste-ne pe noi de toate intinaciunile trupesti si sufletesti, facandu-ne pe noi casa cinstitului si Sfantului Tau Duh. Si ne daruieste noua cu inima veghetoare si curata sa trecem toata noaptea acestei vieti, asteptand luminata si sfanta zi a Unuia-Nascut Fiului Tau, a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand va veni pe pamant cu slava sa judece pe toti si sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui. Ca sa nu fim aflati zacand si dormitand, ci priveghind si sculati in lucrarea poruncilor Lui si sa fim gata a intra in bucuria si camara slavei Lui celei dumnezeiesti, unde este glasul cel neincetat celor ce Te lauda si nespusa dulceata celor ce vad pururea frumusetea cea nespusa a slavei Tale. Ca Tu esti lumina cea adevarata, Care luminezi si sfintesti toate, si pe Tine Te lauda toata faptura in veci. Amin.
Rugaciunea a saptea:
Pe Tine Te binecuvantam, Dumnezeule preainalte si Doamne al milelor, Cel ce faci cu noi pururea lucruri mari si cu anevoie de urmat, slavite si prea minunate, care nu au numar. Cel ce ne-ai dat noua somn spre odihna neputintelor noastre si spre repaos de ostenelile trupului, multumindu-Ti ca nu ne-ai pierdut pe noi cu faradelegile noastre, ci dupa obicei Te-ai aratat iubitor de oameni si ne-ai ridicat pe noi a maneca si a slavi stapanirea Ta. Pentru aceea ne rugam bunatatii Tale celei neasemanate: lumineaza ochii gandului nostru si ridica mintea noastra din somnul cel greu al lenei si ne deschide gura noastra si o umple de laudele Tale, ca sa putem in liniste a canta, a striga si a ne marturisi pururea Tie: Dumnezeului Celui slavit in toate si de toti, Tatalui Celui fara de inceput, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a opta, a Sfantului Ioan Gura de Aur:
Dupa numarul ceasurilor noptii si ale zilei:
Pentru ceasurile noptii:
Doamne, nu ma lipsi pe mine de binele Tau cel ceresc. Doamne, izbaveste-ma de chinurile cele vesnice. Doamne, de am gresit fie cu mintea, fie cu gandul, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, iarta-ma. Doamne, izbaveste-ma de toata nestiinta si uitarea, de neindraznirea si de nesimtirea cea impietrita. Doamne, izbaveste-ma de toata ispitirea. Doamne, lumineaza-mi inima pe care a intunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am gresit, iar Tu ca un Dumnezeu indurator, miluieste-ma, vazand neputinta sufletului meu. Doamne, trimite mila Ta in ajutorul meu, ca sa preaslavesc preasfant numele Tau. Doamne Iisuse Hristoase, scrie-ma pe mine, robul Tau, in cartea vietii si-mi daruieste sfarsit bun. Doamne Dumnezeul meu, desi n-am facut nici un bine inaintea Ta, da-mi, dupa harul Tau, sa pun inceput bun. Doamne, stropeste inima mea cu roua harului Tau. Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, rusinatul si necuratul robul Tau, intru imparatia Ta. Amin.
Pentru ceasurile zilei:
Doamne, primeste-ma intru pocainta. Doamne, nu ma lasa pe mine. Doamne, nu ma duce pe mine in ispita. Doamne, da-mi cuget bun. Doamne, da-mi lacrimi si aducere aminte de moarte si umilinta. Doamne, da-mi cuget sa marturisesc toate pacatele mele. Doamne, da-mi smerenie, curatie si ascultare. Doamne, da-mi rabdare si voie nebiruita si blandete. Doamne, sadeste in mine radacina bunatatilor si frica Ta in inima mea. Doamne, invredniceste-ma sa Te iubesc cu tot sufletul si gandul meu si sa fac in toate voia Ta. Doamne, apara-ma de oamenii galcevitori, de diavoli, de patimile trupesti si de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, stiu ca faci precum vrei Tu, deci sa fie si intru mine, pacatosul, voia Ta, ca binecuvantat esti in veci. Amin.
Rugaciunea a noua, catre sfantul inger, pazitorul vietii:
Ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am maniat preacurata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osandirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfranarea, cu mania, cu scumpetea, cu mancarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gandurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfranare, avand osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvantatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, ingerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am incurcat asa rau in lucrurile cele intinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, in care cad in toate zilele si noptile si in tot ceasul? De aceea cad inaintea ta si ma rog, pazitorul meu cel sfant, milostiveste-te spre mine, pacatosul si-mi fii mie intr-ajutor si sprijinitor asupra pizmasului meu celui rau, cu sfintele tale rugaciuni, si imparatiei lui Dumnezeu ma fa partas, cu toti sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Rugaciunea a zecea, catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:
Preasfanta Stapana mea de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si preaputernicele tale rugaciuni izgoneste de la mine, smeritul si ticalosul robul Tau, deznadajduirea, uitarea, necunostinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele intinate, cele rele si hulitoare de la ticaloasa mea inima si de la intunecata mea minte. Si stinge vapaia poftelor mele, ca sarac sunt si ticalos. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri-aminte si naravuri, si de toate faptele cele rele ma slobozeste. Ca binecuvantata esti de toate neamurile, preacinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin.
Alta rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu:
Imparateasa mea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti, acoperirea celor necajiti, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajuta-ma ca pe un neputincios, hraneste-ma ca pe un strain. Necazul meu il stii; dezleaga-l precum vrei, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare grabnica, nici alta mangaietoare buna afara de tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi in vecii vecilor. Amin.
Apoi:
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza, si otpustul.Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
RUGACIUNEA de SEARĂ !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Doamne miluieste (de 3 ori). Parinte, binecuvinteaza, si otpustul.
RUGACIUNEA de SEARĂ !
Cutremur puternic 4,4 dar de suprafata in Napoli Italia aproape de Fostul Pompei
RăspundețiȘtergereIn timp ce spaniolii incep tunelul de 30 km sub Gibraltar -Mediterana la 900 m adincime si 30km lungime in zona seismica cu trenuri de mare viteza va lega Madridul de Casablanca capitala Marocului , deci Europa de Africa
Polonia anunta arestarea unei retele de 9 oameni sabotori platiti de Rusia de origini polonezi, ucrainieni si Belarusi care in general puneau incendii la fabrici inflamabile ca cele de vopsele
Si in Bucuresti au fost intr/o saptamina multe incendii in care spuneam si suspectam mina Rusiei dupa foste si actualele lor metode-craciun.
Rusia a lansat inainte de inceperea razboiului in Ukraina un satelit cismos nr … care e considerat de occidentali ca arma antisatelitilor de pe orbita joasa care nu ar face deosebirea daca sint militari sau comerciali
RăspundețiȘtergereSi care ar putea fi dotata usor si cu arme nucleare dupa un articol din Evenimentul-craciun.
Viktor Orban vrea ca hun-hurii din Bazinul Carpatic sa se poata reprezenta singuri la Bruxell ,
RăspundețiȘtergeredeci o noua Hautonomie mai ales pentru cei din Ardeal unde vine mereu si investeste in cladiri istorice, burse si ferme agricole cu terenuri cumparate din banii donati de Hun-garia-craciun.
Averizare de furtuna pina joi ,
RăspundețiȘtergereIncentrul tarii a inceput deja sa bata vintul puternic din vest
Atentie la acoperisuri si copacii batrini si putrezi de pe linga case si masini
dar si la putregaiul tradatorilor din parlament unde un parlamentar de la PNL Evreiesc parca Romanse plinge ca a fost lovit in fata cu genunchiul de altul spune el sarit la el peste banca iar Florin Roman spune ca va deschide actiune penala -craciun.-
Preturile la constructii noi cele mai mari din Romania la circa 2200 Euro pe metru patrat sint in jurul Clujului
RăspundețiȘtergereUrmat de locul doi zona Timisoarei cu putin sub 2000 Euro metru patrat in Dumbravita fost sat maghiar acum cartier mixt al orasului.
Iar zona din jurul Bucurestiului mai acceptabila pe la 1500 mai mare in Nord si mai mica in Sud.
Comparativ la New York pe strada homalai dezbracati in fata copiilor protejati de politia lui Biden,garsoniera cit un dulap de 1,4 metri latime si cu weceul pe hol la comun are o chirie lunara de 1100 Dolari
, iar strazile din marile orase americane sint pline pe jos cu cele 3 milioane de migranti ai lui Biden si care primesc de la stat de la Biden 1000 de dolari cu care acesta spera sa cistige alegerile
Migranti care impreuna cu negrii isi rotunjesc veniturile jefuind cu saci marile Mooluri in haita ziua in amiaza mare fara ca vinzatorii patroni sau politia sa faca nimic iiar angajarea homalailor cu zeci de cercei in nas, urecchi si sfircuri pe posturi e obligator pe legea democrata a lui Biden pe post ca vinzatori
De frica criminalitatii toate magazinele au produsele incuiate cu cheia iar in ultimii doi ani ca sa cumperi o pasta de dinti sau orice trebuie sa suni sa vina paza ca pe strada e plin de drogati si homalai pe care albii au inceput sa-i mai rareaca cu armele in Chicago
Mucles
si autoritatile recomanda sa nu traga un singur glont perntru a nu cheltui cu ei in spital ci sa traga de mai multe ori sa fie siguri ca mor
si un furt zilnic sub 1000 nu se aresteaza.
Statele Sua in Albastru cele democrate pline de criminalitate si deviei sexuale f…curisti. Intit vestul si Nord estul Sua maxim in New York si in California
Iar in Canada e cam la fel cu oameni necivilizati care merg in pijamale prin Moolluri.
Iar cu Rosu pe harta Sua sint statele din centru Sua sint Republicane -conservatoare fara criminalitate prea mare ca acolo cind si intrat pe probrietatea lor
Intii te impusca si apoi te intreaba ce cauti acolo.
O reclama in Florida spune -Bine ai venit in Florida singurul stat american unde nu trebue sa astepti pasnicul sa deschida cu cheia vitrina cu gratii ca sa poti cumpara o pasta de dinti sau un sampon.
-craciun.
Politia recomanda in Sua oamenilor sa tina in locuinte actele si cheile masinii la un loc la intrare la indemina hotilor ca in cazul cind hotii i-i ataca noaptea sa le ia mai usor masina si sa nu fie impuscati-craciun.
RăspundețiȘtergereStatele Unite ale Evreimi democrate cu liberinaje evreiesti anticrestine
RăspundețiȘtergereAsa au adus deja Evreimea si Uniunea Europeana in Occident cu liberinajul lgibitist in strada cu liberinaj total unde adeptului lor evreului Basescu nu i-i mai place acumcum spunea inainte
Si asa vor sa aduca Casta evreiasca si Romania care deocamdata merge pe aceiasi linie cu Drogurile spre destrabalarea si liberinajul homalailor din Ue
Este punctul in care hun-gurul Viktor Orban cistiga simpatizanti ln Ue in lupta lui pentru Suveranism si impotriva migratiei pe care Ue incearca sa o impuna statelor din Est ca Romania si pentru care tocmai au votat o lege sustinuta de Grecia si Italia care vor cote obligatorii de migranti pentru toate tarile si plata de toate tarile Ue a unei cota obligatorie in finantarea migrantilor ramasi in alte tari si neprimiti de unele state-craciun.
Dupa cererea la Curtea Penala Internationala de arestare a premierului Evreu Netanyahul va fi judecata de trei judecatori din care si o judecatoare din Romania si ar face impodibila iesirea in Ue a acestuia-craciun.
RăspundețiȘtergereCasa din Roma a vicepremierului Italiei sparta in plina noapte, hotii au luat bunuri de valoare dar nu au putut sparge seiful desi au incercat-craciun.
RăspundețiȘtergere-Ardealul apartine Ungariei Mari , nu vom da casele noastre romanilor lacomi , ne vom bate pentru Ardeal si ne vom da viata-
RăspundețiȘtergereo spunea
o eleva maghiara in plenul parlamentului Hun-gariei de la Buda.
Deci cu subiect si predicat recunosc cam ce spuneam despre miscarile hun-gurilor lor cu deplasarile lor pe jos timp de o luna pe la Sumuleul Ciuc si pe la bisericile catolice remodelate din pietrele dacice si basoreliefuri si statuete romane ca la Gioagiu si Alba Iulia ultima cu pietre romane ale cetatii romane Apulum facuta de legiunea XIII Gemina a imparatului roman Maxim Aurealianus si cu caramizile lor marcate de un sfet de metru patrat-craciun.
Expertul militar pe zona Orientului Mijlociu din Bacau ,Aurel Cazacu spune ca evrei au pregatite in Romania trei milioane de apartamente unde sa se retraga in cazul cind incepe razboiul in Israel , cea ce e contrar Constitutiei Romaniei .
RăspundețiȘtergereDar probabil aici vor ajunge si in conflict cu Ucrainienii si cu rusii mutind si continuindu-si razboiul -craciun.
Baronetul din Alba Roman care a demisionat pentru studii cu plagiat acum anunta ca i-l va da in judecata pe fostul coleg Dan Valceanu de pNl Evreiesc de Gorj care l-a agresat in parlament.
RăspundețiȘtergereAltii spun ca nu e rau cind se bat mafiile intre ele -craciun.
Romanii pot mergein Turcia fara viza
RăspundețiȘtergereCum a mai fost si in trecutul mai indepartat,cind se nastea un baiat roman in Baragan moasa anunta
-S-a nascut un turc. - pentru ca era bun de ienicer fortat.
Acum se spune direct pe Romania tv altfel ca
-Iohannis nu a facut nici o brinza pentru Romania-
Cea ce nu-i convine realizatorului emisiunii Snecher oare de ce , nu cumva pentru ca amindoi sint evrei-craciun.
Clujul al doilea oras din Romania care va avea un metrou pe 21,3 km cu 19 statii si se pare cu o ramificatie pe a doua vale a orasului dupa cea principala de pe Somes-craciun.
RăspundețiȘtergereIcoana se afla in biserica din Scaius ocazie cu care P S Ioan Ploscaru a compus un frumos imn al Maicii Domnului:
RăspundețiȘtergere-Intr-o zi de toamna/Cu soare la apus/
-A cerului Doamna/ A plins la Scaius-
-craciun.
Primarul din Galati cu tata fost politist colonel ,cu 300 mii locuitori,cu doua mandate pina acum,
RăspundețiȘtergereinvitat acum special al Ancai Alexandrescu pe Realitatea tv
,care spune ca se va construi un nou stadion cu un parc in jur si pista de atletism separata de stadion
El spune ca s-a luat ultimul aviz pentru noul aeroport
mutat mai la 21 km spre Tecuci posibil si din cauza razboiului din Ucraina unde mai dau si Ro Alert.
Pe internet mai spunea de o mare investitie la Galati in o fabrica de baterii performante Litiu-iod pentru masini interne si export cu circa 10ooo angajati si un port de containere cu o investitie de peste 1,5 miliarde Euro fabrica si 60 milioane euro pentru port si multe mii de angajati
si legatura pentru Galati -Braila 600 mii locuitori cu autostrada Moldovei si drumul Expres
Prima statuie a poetului National Mihai Eminescu dezvelita la Galati in anul 1911 ,data exacta nestiuta de primar.-craciun.
Eu as da lege și primarii și funcționării primăriilor sa aibă numai 2 mandate că la președinte .
RăspundețiȘtergereToți Guvernanții României să fie Tineri și care iubesc țara Gradina Maicii Domnului,nu cei care își cumpără postul cu 600000 euro ,și fără studii ,să doarmă când se votează legile pentru noi saracii,când dau legi pentru interesul lor,sunt prezenți și votează tot să stea în guvernare până predau lingura,ei nu iasă în pensie,pensii speciale sunt pentru cei rai,fara Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereAmin Amin 🙏🙏
RăspundețiȘtergere