LEGENDA LUI MOS NICOLAE !

                                   .

                  Sfantul Nicolae – Legenda lui Mos Nicolae

Scris de : Ziua Veche     

Sfantul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinti din calendar, este praznuit la 6 decembrie.De origine greceasca (Nikolaos), numele este format din doua cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a invinge“), si laos, „popor“, putandu-se talmaci prin „obsteasca biruinta“.
In credinta populara Sfantul Nicolae mai este cunoscut si sub numele de San-Nicoara.

Se spune ca el pazeste soarele care incearca sa se strecoare pe langa el pentru a ajunge la taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara caldura si fara lumina.

In unele zone ale tarii, in ziua de Sfantul Nicolae oamenii aduc in casa cregunte de pomi fructiferi pe care le pastreaza in apa langa icoane ca sa infloreasca pana de Anul Nou. Iar daca aceste crengute vor inflori pana cand anul se sfarseste, anul care vine va fi unul foarte roditor si plin de satisfactii.

In alte regiuni fetele se aduna in ajunul sarbatorii pentru a face placinte, iar seara, la ora noua fix, flacaii navalesc peste ele si petrecerea incepe.
In zona rurala, in ziua de Sfantul Nicolae, feciorii se organizeaza in cete, isi aleg gazda in casa careia repetitiile pentru colinda de Craciun si de Anul Nou vor avea loc.

In popor se crede ca de Sfantul Nicolae incepe in adevaratul sens al cuvantului iarna. In aceasta zi Mosul isi scurtura barba sura si incepe sa ninga. Iar daca nu ninge inseamna ca Sfantul Nicolae a intinerit.

In fiecare an, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii stiu ca trebuie ca ghetulele sau cizmulitele lor sa fie lustruite, deoarece Mos Nicolae va veni pe la ei sa le aduca daruri celor cuminti. Copiii neascultatori primesc o nuielusa, menita sa ii atentioneze si sa le aduca aminte ca trebuie sa asculte de parintii si bunicii lor. Pentru Mos Nicolae este suficient sa se uite prin ferestre pentru a-si da seama daca un copil a fost cuminte sau rau.

Chiar daca Mos Nicolae este mereu grabit sa ajunga la copiii din intreaga lume, acesta isi face timp sa asculte si dorintele fiecarui copil in parte. Conform traditiilor romanesti, Mos Nicolae apare pe un cal alb, facand astfel trimitere la prima zapada care cade la inceputul iernii, ajuta pe toti cei nevoiasi, orfanii si vaduvele, este stapanul apelor si salveaza corabierii de la inec, protejeaza soldatii pe timp de razboi.
Conform traditiei populare, in noptile sfintite de sarbatori, cand cerurile se deschid si pentru noi, muritorii de rand, se spune ca pret de o secunda Sfantul Nicolae poate fi vazut stand in dreapta Domnului.

In Europa, in preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfantul Nicolae a devenit atat ziua darurilor, cat si a activitatilor caritabile.

La nemti, traditia sarbatoririi lui Mos Nicolae a aparut prin imbinarea imaginii crestine a Sfantului cu o figura pagana. Acesta este vazut de catre germani ca un batran cu un sac in spate si o nuielusa in mana. Pe langa ghetutele pe care copiii si le pregatesc minutios pentru venirea Mosului, acestia scriu in ajun o scrisoare in care apar toate dorintele lor, dar si cativa morcovi pentru caii mosului. Mai mult, Sfanul Nicolae are mereu cu el o carte in care sunt trecute toate faptele copiilor, fie ele bune sau rele. Iar daca cei mici nu au fost mici, ei primesc nuieluse, cartofi sau carbuni. In unele parti ale Germaniei, copiii se imbraca in Mos Nicolae si colinda toate casele vecine in timp ce gazdele le ofera dulciuri.

Legenda lui Mos Nicolae

Din vremurile străbune,
de sărbători creștine,
la copii, ca prin minune,
Moșul Nicolae vine.

An de an, la fel de darnic,
minuni poartă-n sacul său.
Misiune duce paşnic,
an de an, ca un erou.

În încălţări lustruite
pune daruri pe furiş.
Ca-n legendă sunt menite
cu har din mituri desprins.

Mai strecoară pe sub uşă,
la copii năbădăioşi,
câte-o “sfântă” nuieluşă.
De-a fi buni și respectuoși.

Sau un beţişor sculptează,
să poată părea mai şic.
Dar îi impresionează
mereu, cât ar fi de mic!

Copiii-n Ajun așteaptă
pe Moș, să-l întâlnească.
Dar, de fiecare dată
nu pot, nici să-l zărească!

Fiecare copil scrie
bilet cu năzuință.
Moș-Nicolae să-i știe
cea mai mare dorință.

În ghetuțe e așezat.
Iar Moșul când citește,
lasă darul așteptat;
ca-n magică poveste.

Câți copii aşteaptă
pe Moş să facă minuni,
nu se va ştii niciodată!
Dar devin cuminți și buni.

Că învață lucruri bune
și-i ascultă pe părinţi.
Iar prin timp, cu-nţelepciune
îl descoperă-ntre sfinţi.

Şi vor duce mai departe
prin vremuri, adulţi fiind,
ritualuri scrise-n carte.
Pe copii, frumos minţind.

Nimeni din lume nu știe
Moșul de unde vine.
Străbătând mitologie,
misterios rămâne.
Puţini creştini cunosc amânunte privind viaţa şi slujirea lui, însă credem că toţi ştiu că el este „Moşul” care aduce daruri la copii, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, punându-le discret în ghetuţe sau bocanci… Că el este sfântul blând şi bun care priveşte cu dragoste către toţi din icoana sa, icoană prezentă nu numai în biserică, ci şi în casele creştinilor râvnitori. Pe bună dreptate poetul nostru Octavian Goga a imortalizat această imagine când a spus, la finele poeziei Pace: „Blând zâmbeşte din icoană/Cuviosul Niculaie…”. De aceea, după ce vom face o mică schiţă biografică, vom arăta câteva din motivele pentru care Sfântul Nicolae a rămas în tradiţia creştină ca moşul blând şi bun, aducător de daruri.

Se naşte în 270 în Patara Lichiei, în sud-vestul Turciei de azi, ca singurul copil al evlavioşilor Teofan şi Nona. În creşterea sa creştină a beneficiat, alături de educaţia părinţilor şi de îndrumările unui unchi distins, Nicolae – episcop al locului, care, la momentul potrivit, îl va hirotoni preot. Vrednicia sa l-a făcut cunoscut tuturor. În scurtă vreme va fi rânduit episcop în Mira Lichiei, calitate în care va participa şi la sinodul I ecumenic (Niceea – 325), înfruntându-l bărbăteşte pe ereticul Arie. Unele izvoare spun că, epuizând argumentele verbale, blândul episcop Nicolae a fost nevoit să-i tragă şi o palmă încăpăţânatului Arie, gest care cu siguranţă îl va fi şocat pe năstruşnicul adversar al dreptei credinţe. Din păcate nu l-a şi convins, însă, Arie rămânând în rătăcirea lui în continuare.

Mai înainte de aceste evenimente, pe vremea persecutorilor împăraţi Diocleţian şi Maximian, Sfântul Nicolae a luat atitudine fermă şi împotriva cultelor păgâne, fapt pentru care a fost închis, fiind eliberat doar o dată cu venirea la tron a lui Constantin cel Mare. După o viaţă plină de vrednicii, a trecut în veşnicie la 6 decembrie 343, sfintele sale moaşte petrecând o vreme la Mira (până în sec. VIII), apoi la Bari – Italia, duse aici din cauza năvălirii saracinilor (turci), iar din anul 1967, prin înţelegere frăţească între Papa Paul al VIlea şi Patriarhul Atenagora, o parte din ele au fost readuse în Orient, la Constantinopol.

Mâna dreaptă se găseşte acum la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, spre marea bucurie a slujitorilor de aici şi a credincioşilor care frecventează acest Sfânt Lăcaş.

Iată acum câteva din faptele care, la numele bun de ierarh, i-au adăugat renumele de „Moş Nicolae, aducător de daruri”: cronicile consemnează că încă de mic copil s-a învrednicit de darul facerii de minuni, de aceea el este recunoscut şi ca „patron al copiilor”; pe vremea când era la Mira, cu autoritatea sa de episcop, a poruncit să se dărâme capiştea idolească a Artemidei, zeiţa naturii şi a vânătorii, iar aurul rezultat de la „demolări” l-a transformat în ajutoare pentru copiii orfani; în vremea unei secete cumplite, cumpără cu mari eforturi grâu tocmai din Italia, împărţindu-l apoi la săracii înfometaţi; salvează onoarea unui tată văduv şi a celor trei fete ale sale, tată nevoiaş, care din cauza cumplitei sărăcii era pe punctul de a-şi „vinde” fiicele unor bogaţi amatori de plăceri, spre a- şi putea asigura traiul zilnic, fără a conştientiza, însă, că o fac spre a lor pierzare sufletească. Aflând de intenţia lui disperată, episcopul Nicolae aruncă noaptea, de trei ori la rând, în casa lor câte o pungă de galbeni.

N-a ţinut, iată, banii pentru sine, ci a împlinit pilduitor cuvintele Mântuitorului: „Nu vă adunaţi comori pe pământ unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură” (Matei 6, 19)…; „Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică…” (Luca, 12, 33).

Astfel, tatăl şi fiicele salvaţi fiind, şi aflând cine este binefăcătorul, se aruncă plângând la picioarele lui, mulţumindu-i şi numindu-l „înger al cerului!”.

Cunoscându-i, aşadar, fie şi în linii mari, viaţa şi faptele minunate, să aducem slavă Lui Dumnezeu pentru că l-a chemat pe ierarhul Nicolae între sfinţii Săi, iar pe copiii şi nepoţii noştri să-i îndemnăm întotdeauna ca, după ce primesc daruri de la „Moşu” să vină la biserică să-i mulţumească, zicând o dată cu noi cei mari: „Sfinte Nicolae, îţi mulţumim că nu ne-ai uitat nici în acest an! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin”.