luni, 4 decembrie 2023

CRIZA FINANCIARA ? ALTE BIRURI PE ROMÂNI ?

                                                    3 Decembrie 2023, ora ora 5,21 !

                                                                   Dragii mei, 

                   


Tot in aceasta dimineata in zori, ma trezeste un glas care spune asa:

  "Urmeaza sa trecem iar, prin Arcada financiara mobilizatoare!"

Dupa care, glasul se pierde ca un ecou.

Dragii mei, iata cum, vestile in privinta finantelor nu sunt deloc bune.

Ce ne mai asteapta la modul cel mai concret,eu nu stiu a va spune.

Dar, indiferent de lucrurile bune sau mai putin bune care au loc in viata noastra,trebuie sa fim ferm convinsi de faptul ca, de acolo de Sus din Ceruri,Dumnezeu si Maicuta Domnului vad tot ce ni se intampla, stiu toate cate suferim.

Iar atunci cand noi vom crede ca totul se naruieste,Mantuitorul ne va intinde Mâna Sa si ne va grăi precum lui Petru,atunci cand mergea pe apa ca pe uscat, dar care, s-a indoit ca poate ajunge la Iisus si incepuse a se scufunda.

Iar Mantuitorul intinzand Mâna Sa, l-a tras la suparafața apei si i-a grait asa:

"Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:31)

Asadar, sa nu ne temem si sa ne punem toata nadejdea in Bunul Dumezeu si-n Maicuta Domnului ,Carora Li se cuvine,toata cinstea,slava si inchinarea,Amin!
                                                 Cu dragoste,Maria.

25 de comentarii:

  1. Si declansarea intentionata a inflatiei de evreul Mugur Isarescu pentru a ascunde jaful si incapacitatea conducerii de Casta Evreiasca de Tradatori a Romaniei la care se adauga pandemia programata si razboiul pentru Noua Ordine Mondiala si Globalizarea-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  2. De aceia nu vindeti pamintul cel ma sigur bun cu valoare sigura dupa inflatie programata intentionat de evreimea Oculta pentru a cumpara pe nimic o valoare sigura
    E tactica folosita de evrei si in occident prntru falimentarea cu casele cumparate pe nimic de ei pentru a transforma proprietarii in chiriasi in propriile case apoi au redus taxele raminind cu ele pe nimic ca banii oricum erau devalorizati intentionat ca si marirea taxelor-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  3. Oricum banii nu vor mai avea valoare pentru ca se va trece la Euro tot un plan Diabolic de deposedare a populatiei in noua Globalizare-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  4. Din cauza asta vor digitalizarea votata la Ue si impusa tarilor prin portmoneul digital prin controlul bancar inclusiv a cumparaturilor si veniturilor populatiei cu proprii bani marind comisioanele bancare pe proprii bani exact cum scrie in Apocalipsa-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  5. Economistul profesor si fost ministru de economie Mircea Cosea spune des ca

    controlul economic urmarit va duce la falimente economice pentru ca economia neagra mai putin fiscalizata disparind va distuge multe firme si slujbe in tara si in special in Ue ,

    care deocamdata salveaza economiile slabe ca cea a Romaniei si va creia probleme economice mult mai grave si deficite si mai mari-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu numai presedintele Academiei Romane afectat de boala autoimuna ci si Sorin Rosca Stanescu cu afectarea grava a muschilor cu singele extras si a suferit transfuzie
    Procurorii la cererea Curtii de Conturi string acte ce va da un cutremur cu documentele pandemiei falsificate si contabilizate si tunul dat bugetului statului cu facturi duble false -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  7. In concluzie
    ne asteapta o spirala inflationista mai mare ca cea de 13,8 recunoscuta de Guvern la majorarea pensiilor.
    De n-om muri om duce-o greu
    fara o bucata de pamint pentru productie proprie de alimente nechimizate care si pentru ele vor creste taxele si impozitul prin Fisc dar oricum munca suplimentara va prelungi sanatatea si longevitatea pensionarului fata de sedentarul pensionar de la bloc a carui inactivitate atrofiaza corpul si creste prin obezitate afectiunile cardiaco-vasculare si scad imunitatea corpului -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  8. Pe o pagina anterioara vorbea cineva de viata amatita sau decenta.

    Corpul uman rezista mai bine la privatiuni alimentare= post caloric intermitent de 12 ore in unele zile, decit la belsug si inbuibare-excese cauzatoare de mai multe boli dureroase si suprasolicitare a organelor intene si scheletice de greutate
    La batrinete conteaza mai mult calitatea decit cantitatea alimentelor care infunda vasele de singe, si o miscare moderata. Fortifica muschi si corpul chiar daca Refacerea lor pare mai dureriasa si un pic mai lunga ea este benefica si creste longevitatea si calitatea corpului si a vietii facute fara excese mai ales la cei cu afectiuni-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  9. Putin a ordonat prin decret cresterea armatei cu 170 de mii a armatei la doua milioane de oameni motivind-cresterea activitatii ostile occidentale-

    In timp ce in partea cealalta occidentala numarul bogatilor mai ales evrei este in scadere
    , dar sa nu le plingem de mila-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  10. In Germania de sud din cauza vremii si zapezi anulari de avioane si trenuri cum a fost si la noi in estul tari cu vint de Pina la 140 la ora intensitate 11 din 12 maxim afectind navele pe mare si autostrada spre Constanta iar pe Vakea Prahovei si a Oltului blocaje auto.

    Avarie si la un tren de metrou la statia Eroii revolutiei din Bucuresti cu dereglarea traficului-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  11. I pilda moralizatoare crestina

    pentru cei Amariti sau Bogati
    spune ca asa cum venim si plecam din lume asemenea de goi.

    vulpii care pentru a intra in curtea unui gospodar prin spartura ingusta in gard postii trei zile ca sa poata intra si dupa ce se infrupta nu mai putu iesi fara decit dupa ce Posti inca trei zile
    Deci Postul e de baza ca sa mai si glumim de criza Financiara-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  12. Europarlamentarul Tomac acuza pe plimbaretul african cleptocratul Iohannis de pierderea sansei Romaniei la intrarea In Schengen in loc sa se ocupe de Austria
    iar Ciolacul pune cenusa in cap la muzeul holocaustului al propagandei evreiesti din Sua-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  13. Adevarul scop al Evreilor

    Un evreu mason bolnav de cancer spunea prin 1992
    -Eu nu mai traesc prea mult si pot sa -mi permit sa spun niste Adevaruri

    Romania deranjaza ca are
    Populatie prea Mare ,
    dar vor pleca foarte multi si vor ramine putini.
    Se vor construi multe biserici dar
    vor ramine goale.
    Isa noua Evreilor ne place tara asta frumoada si ca pozitie si mai spre nord

    Si vrem sa ne relocam in Romania ca oricum vine
    Incalzirea Globala si aici
    vom veni ca
    este mai spre nord si va fi foarte bine pentru noi Evreii-
    -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  14. Scandal la summitul pentru schimbari climatice din Dubai organizat de exportatotii de titei
    Care vor cresterea cifrei de afaceri cu combustibili fosili in contradictie cu gasirea solutiilor urgente aplicabile pina in maxim anul 2025.
    Desi epidodul de iarna asta prematura in Europa pare a contrazice fenomenul in ansamblu comfirmat de datele globale -craciun.

    RăspundețiȘtergere
  15. Senatoarea Sosoaca la Tribuna Parlamentului
    -Romania a ajuns sa cunoasca iadul Fiscal pentru Romani prin oprirea platilor chesh pentru firmele mici in timp ce guvernul lasa multinationalele sa scoata profitul afara prin vreo 7 metode-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  16. Francezii nemultumiti chiar suparati de filmul nou Napoleon de modul de portretizate a imparatului.
    La fel si crestinii romani de filmul documentar serial -Boca viata de apoi-facut de un evreu ateu cu intentia vadita de denigrare inclusiv a crestinismului-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  17. Premierul Ciolacu primit de oficiali americani a adus nemultumirea ambasadorului Moraru care nu a fost invitat si prezent la intruniri, doar evreul Tilvar ministrul Apararii.

    La albanezi in parlament e mai grav au incercat unii parlamentari o incendiere a plenului-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  18. Cliciko fost comandant al armatei spunea ca nu poti mintii la nesfirsit ca situatia pe front ar fi buna cum face Zelenski
    In timp ce Biden nu poate debloca Peste 100 miliarde dolari bani din Congres pentru Ucraina iar Bulgaria a oprit livrarea a 100 trasportoare ca si alte tari pentru ajutarea Ucrainei iar Rusia e la curent cu declansarea de focare de conflict in lume pentru a creia probleme occidentului si cresc resursele proprii pentru razboi motivind in decret agresivitatea vestului-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  19. Simbata noaptea centrala Zaporoje ucrainiana preluata de Rusia a fost la limita unui accident nuclear cu care Rusia santajaza occidentul-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  20. Buden scrie congresului ca asteapta vesti proaste din Ucraina fara sosirea ajutoarelor pina la sfirsitul anului fara care aceasta nu mai poate lupta-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  21. China acuza Sua de stricarea climatului in marea Chinei de sud-craciun.

    RăspundețiȘtergere
  22. Biruri pe oameni , Doamne nu știu ce să mai spun,o veni el soarele și pe strada noastră doamna Maria.
    Va îmbrățișez cu mult drag 🤭

    RăspundețiȘtergere
  23. cresc pensiile cu f putin in comparatie cu facturile , pretul alimentelor si medicamentele etc.- MARE PACALEALA

    RăspundețiȘtergere
  24. pt Masinca-suntem popor de sacrificiu asa cum pe vremea primei veniri a MANTUITORULUI crestinii erau vanati si ucisi iar SF APOSTOLI sacrificati ca si IISUS-ce bine ne asteapta pe noi cei de acum?-doar intreb ,la ce este in tara si in lume! soarele o rasari la urmasii urmasilor nostri

    RăspundețiȘtergere